Un destin inteles

   Pribegim multi ani in viata fara a ne lamuri un rost in lume. Unii pribegesc fara rost, fara tinta. Altii il cauta toata viata fara sa-l gaseasca sau fara sa stie ca l-au gasit.

Intelegem  prin destin, rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare la randu-i intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care prin om trebuie sa devina creatie.

In crestinism, omul este ridicat pana la cinstea de colaborator  a lui Dumnezeu, iar aceasta colaborare e destinul. Talantii (talentele) sunt inzestrarile acestei colaborari ale lui Dumnezeu cu omul. Omul e nelinistit cata vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el. Viata pamanteasca nu e un scop in sine, ci numai un mijloc, e numai cadrul unui destin sau e in cadrul unui destin.

Multi se tem de cuvantul destin ca nu cumva sa insemneze predestin. Prin urmare, sa se trezeasca intr-o doctrina fara de libertatea vointei, deci fara conceptul specific crestin al responsabilitatii ultime.

Cum sa nu raspunzi de ce ti-a dat Dumnezeu?

Si cum sa nu raspunzi daca n-ai facut ce ti-a dat de facut?

Lucratorii viei, angajati de Dumnezeu, iconomi ai creatiei sale nu aveau sa raspunda pentru ca si-au interpretat destinul (mozaicii din Ierusalim, care aveau aceasta istorie unica in lume, istorie mai mult a viitorului decat a trecutului - Sfanta Scriptura, nu sunt cu atat mai raspunzatori, cu cat n-au inteles destinul ascuns de Dumnezeu in neamul lor, in sensul lui Dumnezeu, ci in sensul unei imparatii pamantesti)? Marea raspundere a lui Israel a ramas tocmai vinovatia ca nu s-au integrat in viitorul pe care il destinase Dumnezeu scripturii. 

Dar iata ca vine cineva la praznicul Pastelui in Ierusalim, un copilas de 14 ani, placut la chip, cu ochii frumosi si par balai, David (Regi 16,22), care-si intelege destinul la reala interpretare a destinului lui Israel.

Toti capii de familie erau datori sa vina la Ierusalim de 3 ori pe an. Printre aceste 3 zile era si praznicul Pastelor Iudeilor, care comemora iesirea evreilor din robia Egiptului. Mai era tinuta in praznicul Pastelor jertfa pe altarul templului al mielului pascal, sangele caruia era semn pe usa fiecarui israelian, spre apararea de ingerul mortii, care pedepsea Egiptul.

Cand a vazut copilul Iisus jertfa si arderea mielului, atunci Cel ce era personificarea iubirii s-a idenfiticat durerii mielului si deodata i s-a deschis taina ce preinchipuie aceasta jertfa. Aceasta impresie a jertfei a unui miel nevinovat, a organizat dintr-o data, intr-o lumina noua de viitor intrebarile pe care avea sa le puna rabinilor de indata ce ii va putea prinde de vorba. De aceea, dupa praznic, Iisus nicigand nu avea sa se intoarca acasa, pana ce nu afla tot ce-L ardea pe el. Cum Iisus avea 12 ani, varsta de trecere intre copii si tineri si varsta de admitere in scoala rabinica a templului - printre tinerii care sedeau la picioarele batranilor era si Iisus. Intr-o aripa a templului (intrebandu-i si raspunzandu-le din Scriptura) preotii tineau curs din indrumare prin indrumari si raspunsuri.

Iisus era printre mozaretii templului, intrebandu-i si raspunzandu-le din Scriptura despre venirea lui Mesia. Batranii ascultau copilul si se minunau de intelepciunea lui. Ei nu-si puteau da seama ca vorbesc cu un Copil ce Si-a inteles destinul: misiunea pe care o avea in lume de a inlocui cu sine mielul de jertfa. Umilinta de copil, Iisus repeta textele din profetii, aratand intelesuri mai adanci, pe care mozaretii le treceau cu vederea. Copilul ii intreba mai des despre locul din Isaia in care sunt profetite suferintele lui Mesia si din psalmi despre jertfa mielului lui Dumnezeu.

Batranii aveau in El mari fagaduinte, dar nu le vedeau prin cercul lor ingust. Copilul le misca inima cum poate nu facuse nici un om pana la el. Dumnezeu incearca sa le dea invataturilor lui Israel o noua lumina a scripturilor, folosindu-se de nevinovatia de copil a fiului Sau, singura care nu le ranea ingamfarea lor de rabini. Ei nu admiteau ca cineva sa-i invete. De aceea Iisus le-a dat impresia ca ei sunt invatatorii, iar el scolarul. Era singura cale de a le arata ca profetiile mesianice mai au si un alt inteles, dar trufia lor nu le ingaduia sa recunoasca si o alta intepretare a scripturilor, decat aceea care le satisfacea pofta de dominatie.

Din invataturile parintelui Arsenie Boca - "Talantii imparatiei", Editura Credinta stramoseasca, 2004. Drept de autor: ieromonah Teocnost, pag. 124 - 127.