SFÂNTUL NECTARIE
,,DESPRE POCĂINŢĂ,,
După cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, pocăinţa este întoarcerea de la viaţa după fire la viaţa împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceză1 şi nevoinţă; mai mult, ea este o întoarcere de bună voie de la păcate la virtuţile opuse acestora.
Semnele pocăinţei sunt remuşcarea şi schimbarea minţii, în vreme ce însuşirile pocăinţei sunt zdrobirea inimii, lacrimile, respingerea păcatului şi iubirea virtuţilor. Este necesar ca pocăinţa să fie sinceră. Este sinceră atunci când este însoţită de zdrobirea inimii/Dar sinceritatea vine din zdrobirea inimii, de/din dispoziţia de a împlini Dreptatea Dumnezeiască şi de mărturisirea propriilor păcate. Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii pentru propriile acţiuni, o schimbare a vieţii morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriilor voiri cu voia dumnezeiască.
De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o viaţă nouă şi virtuoasă.Un model de pocăinţă autentică ne este dat de Proorocul Isaia, cel care îi îndemna pe evrei să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu. Iată ce spune el: Spălaţi-vă, fiţi curaţi; lepădaţi răutăţile voastre dinaintea ochilor Mei; opriţi-vă de la răutăţi; învăţaţi să faceţi binele; căutaţi dreptatea, ajutaţi-l pe cel nedreptăţit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi roşii ca focul, ca lâna albă le voi face (Is. 1: 16-18). Cel ce se pocăieşte cu adevărat, dobândeşte o inimă înfrântă şi smerită. David, proorocul şi regele, este un exemplu grăitor de pocăinţă. Mintea şi inima lui, sufletul şi trupul, atât omul lăuntric cât şi cel din afară dau mărturie de o schimbare adevărată a minţii şi de dorinţa arzătoare de împăcare cu Dumnezeu.
Psalmii lui, plini de râvnă dumnezeiască, - în special psalmul de pocăinţă prin care el caută mila Domnului – sunt reflexii transparente/transparenţe pline de har prin care sunt reflectate dumnezeiasca lui râvnă şi firea sa înflăcărată după adevărata pocăinţă. Acest fel de inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
În scrierile patristice, asceza poate căpăta diverse înţelesuri. Cel mai adesea se referă la modul de viaţă auster (de aici ascetism) practicat de călugări şi pustnici. Mai este folosit şi cu înţelesul de viaţă monahală. În sens larg, asceza este practicarea evlaviei, a vieţii jertfelnice ori a oricărui efort duhovnicesc, exerciţiu sau rânduială (de ex.: rugăciunea şi postul) pe care le împlinesc toţi creştinii. In scrierile patristice cuvântul nevoinţă se referă la suferinţă şi durere asociate cu lupta duhovnicească împotriva diavolului, la rânduiala ascetică (de ex. postul) şi lucrarea minţii (de ex. rugăciunea) împlinite atât de monahi cât şi de laici.O adevărată împlinire a poruncilor sau a unor reguli oarecare nu se poate face decât de dragul unei persoane, în cazul nostru Persoana lui Hristos; descoperirea Împărăţiei Cerurilor [Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Mt. 4: 17)] dinlăuntrul omului cu ajutorul lui Dumnezeu sau al celor trimişi de El în mod tainic, este singurul impuls ce ne poate îndemna la o viaţă virtuoasă de pocăinţă; dat fiind faptul că este o scriere concentrată mai mult pe problema spovedaniei şi a pocăinţei, acest aspect hristologic se vădeşte mai mult „printre rânduri”
Pilde de pocăinţă asemănătoare sunt acelea ca a lui Manase, regele lui Iuda; a ninivitenilor; a vameşului, şi cea a fiului risipitor.
În scrierile patristice, asceza poate căpăta diverse înţelesuri. Cel mai adesea se referă la modul de viaţă auster (de aici ascetism) practicat de călugări şi pustnici. Mai este folosit şi cu înţelesul de viaţă monahală. În sens larg, asceza este practicarea evlaviei, a vieţii jertfelnice ori a oricărui efort duhovnicesc, exerciţiu sau rânduială (de ex.: rugăciunea şi postul) pe care le împlinesc toţi creştinii. In scrierile patristice cuvântul nevoinţă se referă la suferinţă şi durere asociate cu lupta duhovnicească împotriva diavolului, la rânduiala ascetică (de ex. postul) şi lucrarea minţii (de ex. rugăciunea) împlinite atât de monahi cât şi de laici.O adevărată împlinire a poruncilor sau a unor reguli oarecare nu se poate face decât de dragul unei persoane, în cazul nostru Persoana lui Hristos; descoperirea Împărăţiei Cerurilor [Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Mt. 4: 17)] dinlăuntrul omului cu ajutorul lui Dumnezeu sau al celor trimişi de El în mod tainic, este singurul impuls ce ne poate îndemna la o viaţă virtuoasă de pocăinţă; dat fiind faptul că este o scriere concentrată mai mult pe problema spovedaniei şi a pocăinţei, acest aspect hristologic se vădeşte mai mult „printre rânduri”
Pilde de pocăinţă asemănătoare sunt acelea ca a lui Manase, regele lui Iuda; a ninivitenilor; a vameşului, şi cea a fiului risipitor.
Pocăinţa lui Zaheu ne arată, totodată, atât un mod prin care se vindecă păcatul cât şi un mod prin care este compensată/satisfăcută [compesnsated] jignirea adusă Dreptăţii Dumnezeieşti. Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Lc. 19: 8). Mirul desfrânatei pocăite, lacrimile lui Petru, pocăinţa tâlharului sunt pildele cele mai grăitoare de adevărată pocăinţă, dar şi de dragoste a lui Dumnezeu faţă de om.
Un exemplu de falsă pocăinţă/pocăinţă făţarnică este Faraon, care şi-a mărturisit păcatul de zece ori, a cerut iertare de zece ori, de zece ori L-a mâniat pe Dumnezeu şi, în final, s-a pornit împotriva voinţei lui Dumnezeu. Inima lui îndărătnică n-a putut fi smerită/îmblânzită/umilită de păcatele sale, aceasta rămânând învârtoşată şi de neînduplecat (Ieş. 10: 16-20). Pocăinţa lui a fost din frica de a nu fi pedepsit sau ucis şi nu din simţământul că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, nu din conştientizarea păcatului său celui mare. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost acoperit de adâncurile Mării Roşii, suferind pe drept pentru falsa lui pocăinţă.
Primejdia de a ne pierde sufletele trebuie să se constituie ca un îndemn spre a ne îngriji de mântuire. Pe cel ce nu se îngrijeşte de mântuirea sufletului său îl ameninţă două primejdii: fie aceea că îl poate găsi moartea, fie că îl poate părăsi harul. În ambele cazuri, răul este imens, deoarece urmarea este moartea sufletului. Iată ce ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu amânaţi întoarcerea la Domnul, nici nu aşteptaţi de pe o zi pe alta, ca nu cumva să vă pierdeţi în timp ce aşteptaţi. Vremea morţii este necunoscută; şi este necunoscută pentru următoarea pricină: ca să privegheaţi totdeauna. De aceea, ziua Domnului vine la fel ca un fur în noapte; nu pentru a fura, ci pentru a ne a ne ajuta/stimula/determina/face/îndemna să fim mereu în stare de veghe. Pentru că cel ce prevede venirea furului/ştie că va veni un fur, stă şi priveghează şi, aprizându-şi candela, este totdeauna treaz. În acelaşi fel, aprinzând flacăra credinţei şi având o viaţă curată, ţineţi strâns şi cu bucurie candelele într-o contiună priveghere. De vreme ce nu ştim când vine Mirele, trebuie să stăm pregătiţi permanent, ca atunci când va veni, să ne găseasă priveghind.” Sfântul Grigorie Teologul spune şi el: „Nu este de trebuinţă să aştepţi un anumit timp pentru a te îndrepta, deoarece nu ştii ce se poate întâmpla mâine. Mulţi, făcând fel şi fel de planuri, nu au ajuns până a doua zi să le ducă la bun sfârşit.” „Dacă continui să-ţi pierzi vremea aşteptând ziua de mâine, prin puţina ta amânare vei fi jefuit de cel rău, după cum îi e obiceiul să facă el în astfel de cazuri. Dă-mi mie, spune el, prezentul, iar lui Dumnezeu dă-I viitorul; dă-mi tinereţea, iar lui Dumnezeu dă-I bătrâneţea; dă-mi desfătări, iar Lui zădărnicia [uselessness]. Cât de mare este primejdia care te înconjoară! Multe sunt necazurile ce ne pot apărea în cale! Războiul te-a istovit; un bob a căzut unde nu trebuie (un lucru atât de neînsemnat, de ai o părere bună despre tine, nu uita cât de uşor poate muri omul); ori aluneci pe calea băuturii, ori te-a doborât un vânt, ori un cal a fugit cu tine, ori ai luat o otravă şi te chinuie, ori ai fost găsit bolnav atunci când trebuia să fii de folos.” Harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe cel ce nu se pocăieşte deoarece acesta a fost nepăsător faţă de bunătatea, îngăduinţa şi răbdarea lui Dumnezeu. Iată ce spune Apostolul Pavel celui ce stăruie în păcat: Şi tu, omule, care-i judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, crezi oare că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Rom. 2: 3-6). Îngăduinţa dumnezeiască se transformă în mâhnire [indignation], răbdarea în nerăbdare, bunătatea în scârbă. Iată pricina pentru care corifeul Apostolilor ne avertizează şi el, să nu ne lăsăm înşelaţi. Nu trebuie să privim răbdarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu ca o tărăgănare, deoarece El nu e delăsător ci dovedeşte îngăduinţă, nevrând ca cineva să piară, ci ca toţi să vină la pocăinţă. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. [II Pt. 3: 9-10). Că trebuie să ne grăbim a-L căuta pe Domnul, o spune Însuşi Domnul: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi (In. 7: 34). De aceea, atâta timp cât suntem chemaţi de har, este trebuinţă de o apropiere continuă. Lipsa acestei apropieri face ca atunci, într-un târziu, când ne vom decide să căutăm harul, să nu-l mai găsim, deoarece uşa se va închide şi, în timp ce noi vom striga: deschide-ne, deschide-ne nouă, Mirele ne va răspunde/să ne răspundăâ: nu vă cunosc pe voi (Mt. 25: 12). Am trăit în păcat; poate că vom şi muri în păcat. Cine poate afirma/dovedi pentru noi opusul, dacă noi rămânem nepocăiţi? Iată ce spune Domnul iudeilor: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru (In. 8: 21). Deci, dacă nu ne vom pocăi atâta timp cât Îl avem pe Hristos chemându-ne la El, vom muri în păcatul nostru; Îl vom căuta, dar căutarea noastră va fi în zadar. De aceea, este necesar să luăm aminte bine, că este de mare de trebuinţă să ne grăbim spre pocăinţă, atât pentru faptul că harul lui Dumnezeu ne poate părăsi, cât şi pentru aceea că, adesea, înseşi păcatele ne pot aduce o moarte năprasnică şi neaşteptată, aşa cum afirmă Apostolul Pavel în Epistola adresată corintenilor celor păcătoşi: De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au adormit (murit) (I Cor. 11: 30). Un exemplu de părăsire din partea lui Dumnezeu despre care dă mărturie Scriptura este cazul lui Sedechia, regele lui Iuda, care, în ciuda faptului că a căutat milă prin proorocul Ieremia, cerându-i acestuia să se roage lui Dumnezeu pentru el şi popor (cf. Ier. 21: 2), a fost nimicit împreună cu regatul său. Totuşi, Ieremia a primit poruncă de la Dumnezeu să nu se roage pentru ei, deoarece îl dăduse pe Sedechia împreună cu regatul său pe mâna înfricoşătorului tiran Nabucodonosor, regele Babilonului. Iată pricina pentru care Ieremia nu s-a rugat pentru ei. Oraşul a fost cucerit şi jefuit; au trecut prin ascuţişul sabiei de la cel mai mic până la cel mai bătrân. Toată familia lui Sedechia a fost măcelărită sub ochii acestuia; lui i-au scos ochii, apoi l-au pus în lanţuri şi l-au dus ca rob în Babilon. Dumnezeu Şi-a vărsat supărarea şi urgia asupra lui Sedechia, fiindcă aceştia [poprul său] au nesocotit şi au luat în batjocură cuvintele proorocului Ieremia, şi-au învârtoşat inimile, ca să nu se mai întoarcă/refuzând să se întoarcă către Domnul (cf. Ier. 52: 7-11)
SFÂNTUL NECTARIE ,EPISCOP DE PENTAPOLE († 1920) ,, POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE,, (1)
Editura Mănăstirii Sfântul Nectarie Mănăstirea grec-ortodoxă Sfântul Nectarie
citeste continuarea aici http://www.eviasieghina.ro/pocainta/sfantul-nectarie-pocainta-si-spovedanie.pdf
Primejdia de a ne pierde sufletele trebuie să se constituie ca un îndemn spre a ne îngriji de mântuire. Pe cel ce nu se îngrijeşte de mântuirea sufletului său îl ameninţă două primejdii: fie aceea că îl poate găsi moartea, fie că îl poate părăsi harul. În ambele cazuri, răul este imens, deoarece urmarea este moartea sufletului. Iată ce ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu amânaţi întoarcerea la Domnul, nici nu aşteptaţi de pe o zi pe alta, ca nu cumva să vă pierdeţi în timp ce aşteptaţi. Vremea morţii este necunoscută; şi este necunoscută pentru următoarea pricină: ca să privegheaţi totdeauna. De aceea, ziua Domnului vine la fel ca un fur în noapte; nu pentru a fura, ci pentru a ne a ne ajuta/stimula/determina/face/îndemna să fim mereu în stare de veghe. Pentru că cel ce prevede venirea furului/ştie că va veni un fur, stă şi priveghează şi, aprizându-şi candela, este totdeauna treaz. În acelaşi fel, aprinzând flacăra credinţei şi având o viaţă curată, ţineţi strâns şi cu bucurie candelele într-o contiună priveghere. De vreme ce nu ştim când vine Mirele, trebuie să stăm pregătiţi permanent, ca atunci când va veni, să ne găseasă priveghind.” Sfântul Grigorie Teologul spune şi el: „Nu este de trebuinţă să aştepţi un anumit timp pentru a te îndrepta, deoarece nu ştii ce se poate întâmpla mâine. Mulţi, făcând fel şi fel de planuri, nu au ajuns până a doua zi să le ducă la bun sfârşit.” „Dacă continui să-ţi pierzi vremea aşteptând ziua de mâine, prin puţina ta amânare vei fi jefuit de cel rău, după cum îi e obiceiul să facă el în astfel de cazuri. Dă-mi mie, spune el, prezentul, iar lui Dumnezeu dă-I viitorul; dă-mi tinereţea, iar lui Dumnezeu dă-I bătrâneţea; dă-mi desfătări, iar Lui zădărnicia [uselessness]. Cât de mare este primejdia care te înconjoară! Multe sunt necazurile ce ne pot apărea în cale! Războiul te-a istovit; un bob a căzut unde nu trebuie (un lucru atât de neînsemnat, de ai o părere bună despre tine, nu uita cât de uşor poate muri omul); ori aluneci pe calea băuturii, ori te-a doborât un vânt, ori un cal a fugit cu tine, ori ai luat o otravă şi te chinuie, ori ai fost găsit bolnav atunci când trebuia să fii de folos.” Harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe cel ce nu se pocăieşte deoarece acesta a fost nepăsător faţă de bunătatea, îngăduinţa şi răbdarea lui Dumnezeu. Iată ce spune Apostolul Pavel celui ce stăruie în păcat: Şi tu, omule, care-i judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, crezi oare că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Rom. 2: 3-6). Îngăduinţa dumnezeiască se transformă în mâhnire [indignation], răbdarea în nerăbdare, bunătatea în scârbă. Iată pricina pentru care corifeul Apostolilor ne avertizează şi el, să nu ne lăsăm înşelaţi. Nu trebuie să privim răbdarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu ca o tărăgănare, deoarece El nu e delăsător ci dovedeşte îngăduinţă, nevrând ca cineva să piară, ci ca toţi să vină la pocăinţă. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. [II Pt. 3: 9-10). Că trebuie să ne grăbim a-L căuta pe Domnul, o spune Însuşi Domnul: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi (In. 7: 34). De aceea, atâta timp cât suntem chemaţi de har, este trebuinţă de o apropiere continuă. Lipsa acestei apropieri face ca atunci, într-un târziu, când ne vom decide să căutăm harul, să nu-l mai găsim, deoarece uşa se va închide şi, în timp ce noi vom striga: deschide-ne, deschide-ne nouă, Mirele ne va răspunde/să ne răspundăâ: nu vă cunosc pe voi (Mt. 25: 12). Am trăit în păcat; poate că vom şi muri în păcat. Cine poate afirma/dovedi pentru noi opusul, dacă noi rămânem nepocăiţi? Iată ce spune Domnul iudeilor: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru (In. 8: 21). Deci, dacă nu ne vom pocăi atâta timp cât Îl avem pe Hristos chemându-ne la El, vom muri în păcatul nostru; Îl vom căuta, dar căutarea noastră va fi în zadar. De aceea, este necesar să luăm aminte bine, că este de mare de trebuinţă să ne grăbim spre pocăinţă, atât pentru faptul că harul lui Dumnezeu ne poate părăsi, cât şi pentru aceea că, adesea, înseşi păcatele ne pot aduce o moarte năprasnică şi neaşteptată, aşa cum afirmă Apostolul Pavel în Epistola adresată corintenilor celor păcătoşi: De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au adormit (murit) (I Cor. 11: 30). Un exemplu de părăsire din partea lui Dumnezeu despre care dă mărturie Scriptura este cazul lui Sedechia, regele lui Iuda, care, în ciuda faptului că a căutat milă prin proorocul Ieremia, cerându-i acestuia să se roage lui Dumnezeu pentru el şi popor (cf. Ier. 21: 2), a fost nimicit împreună cu regatul său. Totuşi, Ieremia a primit poruncă de la Dumnezeu să nu se roage pentru ei, deoarece îl dăduse pe Sedechia împreună cu regatul său pe mâna înfricoşătorului tiran Nabucodonosor, regele Babilonului. Iată pricina pentru care Ieremia nu s-a rugat pentru ei. Oraşul a fost cucerit şi jefuit; au trecut prin ascuţişul sabiei de la cel mai mic până la cel mai bătrân. Toată familia lui Sedechia a fost măcelărită sub ochii acestuia; lui i-au scos ochii, apoi l-au pus în lanţuri şi l-au dus ca rob în Babilon. Dumnezeu Şi-a vărsat supărarea şi urgia asupra lui Sedechia, fiindcă aceştia [poprul său] au nesocotit şi au luat în batjocură cuvintele proorocului Ieremia, şi-au învârtoşat inimile, ca să nu se mai întoarcă/refuzând să se întoarcă către Domnul (cf. Ier. 52: 7-11)
SFÂNTUL NECTARIE ,EPISCOP DE PENTAPOLE († 1920) ,, POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE,, (1)
Editura Mănăstirii Sfântul Nectarie Mănăstirea grec-ortodoxă Sfântul Nectarie
citeste continuarea aici http://www.eviasieghina.ro/pocainta/sfantul-nectarie-pocainta-si-spovedanie.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu