Precum nu e bine a mînca multă miere, tot aşa nici a iscodi prea mult cuvintele dumnezeieşti, ca nu cumva, vrînd să privim lucrurile mai mari pînă nu le înţelegem încă, să slăbească puterea văzătoare şi să se vatăme, din pricina asprimii drumului spre ele. Pentru că uneori, în loc de adevăr, se văd năluci. Şi cînd mintea se oboseşte de căutare, uită de întunericul în care se află.
Bine a zis deci înţeleptul Solomon că «precum e o cetate fără ziduri, aşa e omul fără răbdare» (Pilde, 25, 28). Curăţeşte deci, omule, sufletul tău, şi alungă de la tine grija lucrurilor ce se află în afară de firea ta şi atîrnă în faţa înţelesurilor şi mişcărilor înţelegătoare perdeaua neprihănirii şi a smereniei şi prin ele vei afla pe Cel ce este în lăuntrul firii tale.
Căci tainele se descoperă celor smeriţi cu cugetul.
De voieşti să dai sufletul tău lucrării rugăciunii, care curăţeşte mintea , şi stăruirii în privegherea de noapte, ca să dobîndeşti o cugetare luminoasă, depărtează-te de vederea lumii şi taie întîlnirile; şi să nu-ţi faci obiceiul să primeşti prieteni în chilia ta, nici pe motivul bunătăţii, ci numai pe cei de un fel, de o cugetare şi de o înţelegere tainică cu tine.
Teme-te de tăvălirea în convorbiri sufleteşti, care obişnuiesc să se stîrnească fără voie. Şi după ce ai tăiat, ai desfăcut şi ai încetat cu desăvîrşire convorbirea din afară, uneşte cu rugăciunea ta milostenia şi sufletul tău va vedea lumina adevărului. Căci pe cît se linişteşte inima de lucrurile din afară, pe atîta poate mintea să primească, prin priceperea înţelesurilor, conţinutul lucrărilor dumnezeieşti şi răpirea de către ele. Căci e obiceiul sufletului să schimbe o întîlnire cu alta, dacă ne străduim să arătăm puţină grijă.
Indeletniceşte-te cu citirea Scripturilor, care-ţi arată calea contemplării (înţelegerii) subţiri, şi cu vieţile sfinţilor, chiar dacă nu simţi de la început dulceaţa lor, din pricina apropierii lucrurilor care aduc întuneric. Aceasta pentru ca să schimbi o întîlnire cu alta. Şi cînd te ridici la rugăciunea şi la pravila ta, în locul cugetării la cele ale lumii, pe care ai văzut-o şi ai auzit-o, te vei afla cugetînd la dumnezeieştile Scripturi pe care le-ai citit. Şi prin aceasta, uiţi amintirea celor dintîi. Şi aşa vine mintea ta la curăţie. Şi aceasta este ceea ce s-a scris , că sufletul e ajutat de citire cînd stă la rugăciune.
Şi iarăşi, rugăciunea aduce lumină în citire. Şi aceasta iarăşi, în locul amestecării cu cele lumeşti, aduce conţinut felurilor rugăciunii, încît din citire se luminează sufletul în rugăciune, ca să se roage totdeauna fără preget şi în chip netulburat.
Urît lucru este ca cei îndrăgostiţi de trup şi de pîntece să vorbească despre lucrurile duhovniceşti; e aşa cum desfrînata ar vorbi despre feciorie. Cînd trupul este tare bolnav, respinge mîncările grase şi se îngreţoşează de ele; la fel mintea ocupată cu lucrurile lumeşti nu poate să se apropie de cercetarea celor dumnezeieşti. Focul nu se aprinde în lemnele ude şi căldura dumnezeiască nu se aprinde în inima iubitoare de tihnă. Desfrînata nu stăruie în iubirea faţă de un singur bărbat şi sufletul legat de multe lucruri nu rămîne în învăţăturile dumnezeieşti.
Precum cel ce nu vede cu ochii lui soarele nu poate descrie cuiva lumina numai din auz, nici nu simte lumina lui, tot aşa, nici cel ce n-a gustat cu sufletul lui, din dulceaţa lucrurilor duhovniceşti. De ai ceva mai mult decît cere trebuinţa zilei, împarte săracilor şi vino şi adu cu îndrăzneală rugăciunile tale. Adică vorbeşte cu Dumnezeu ca fiul cu tatăl .
Nimic nu poate apropia aşa de mult inima de Dumnezeu, ca milostenia. Şi nimic nu sădeşte atîta pace în minte, ca sărăcia de bunăvoie .
Mai bine este să fii numit de cei mulţi prost, din pricina simplităţii, şi nu înţelept şi desăvîrşit cu mintea, din pricina slavei.
Dacă cineva, aflîndu-se călare pe cal, întinde mîna spre tine ca să primească milostenie, nu-l respinge. Căci cu siguranţă în acel timp este lipsit, ca unul dintre săraci. Iar cînd dai, dă cu inimă largă şi cu faţă veselă; şi dă mai mult decît cere. «Trimite, zice, pîinea ta spre faţa săracului şi nu după multă vreme vei afla răsplată» (Pilde, 11, 1).
Să nu deosebeşti pe bogat de sărac şi nu căuta să faci deosebire între cel vrednic şi cel nevrednic, ci să-ţi fie ţie toţi oamenii deopotrivă de buni. Căci în felul acesta vei putea atrage la bine şi pe cei nevrednici. Pentru că repede e atras sufletul, de la cele trupeşti, la frica lui Dumnezeu. Iar Domnul a stat la masă cu vameşii şi cu desfrînatele şi nu i-a deosebit pe cei nevrednici, pentru ca în felul acesta să atragă pe toţi la frica lui Dumnezeu; şi prin cele trupeşti, să-i apropie de cele duhovniceşti.
Pentru aceasta, să socoteşti pe toţi oamenii egali în bine şi în cinste, chiar de ar fi vreunul iudeu, sau necredincios, sau ucigaş, mai ales pentru că e fratele tău şi din firea ta, şi a fost rătăcit, fără ştiinţă, de la adevăr. Iar cînd faci binele, nu aştepta de pe urma lui răsplată şi pentru amîndouă aceste lucruri vei fi răsplătit de Dumnezeu. Iar de-ţi va fi cu putinţă, nu face binele nici măcar pentru răsplata viitoare.
De pui sufletului tău legea sărăciei şi prin harul lui Dumnezeu te-ai eliberat de griji şi te ridici în sărăcia ta mai presus de lume, ia seama ca nu cumva pentru iubirea de săraci să iubeşti avuţia ca să faci, chipurile, milostenie, şi să arunci sufletul tău în tulburarea de a lua de la cineva şi de a da altuia. Prin aceasta vei pierde cinstea ta, supunîndu-te trebuinţei de a cere de la oameni şi vei cădea din libertatea şi din înălţimea cugetării tale în grijile vieţii. Pentru că treapta ta e mai înaltă decît treapta celor ce fac milostenie. Te rog să nu te supui acestor griji.
Milostenia este asemenea hranei pruncilor.
Iar liniştea e vîrful desăvîrşirii. De ai avuţii, risipeşte-le dintr-odată. Iar de nu ai, să nu cauţi să ai. Curăţeşte chiliata de lucruri de desfătare şi de cele de prisos. Pentru că aceasta te duce fără să vrei la înfrînare.
Căci puţinătatea lucrurilor învaţă pe om înfrînarea. Cînd însă avem acoperire din partea lucrurilor, nu ne putem stăpîni. Cei ce au biruit în războiul din afară cîştigă îndrăzneală faţă de frica dinăuntru şi nu mai sînt stăpîniţi de nici o silă. Şi nu se clatină nici în războiul din faţa lor, nici în cel din spate.
Iar războiul din afară numesc pe cel stîrnit de simţuri şi de lene împotriva sufletului, ca de pildă pornirea de-a da şi de-a primi prin auz şi prin limbă.
Acestea fiind aduse în suflet, sădesc în el o orbire şi din pricina tulburării din afară sufletul nu poate lua aminte la sine în războiul ascuns, stîrnit împotriva lui, şi deci nici birui prin linişte pe cei ce-l stîrnesc înăuntru. Dar cînd cineva închide porţile cetăţii, adică simţurile, el luptă înăuntru şi nu are teamă de cei ce uneltesc din afara cetăţii.
FILOCALIA SAU CULEGERE DIN SCRIERILE SFINŢILOR PĂRINŢI CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL CURĂŢI, LUMINA ŞI DESĂVÎRŞI
Volumul X ,SFÎNTUL ISAAC SIRUL ,, CUVINTE DESPRE SFINTELE NEVOINŢE,,
TRADUCERE, INTRODUCERE ŞI NOTE de Pr. Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu