Tragedia poftei si a imbuibelii pantecelui
Lacomia si poftele întru cele ale mâncarii determina în viata credinciosului ce merge pe calea mantuirii toate caderile
(ex: caderea in pacatul desfranarii ), rautatea ( *ura, mania, zavistia,etc ) si abaterea de la telul propus.
Iar postul aspru, mai ales postul negru (miercuri si vineri ) si milostenia multa, citirea Sfintei Scripturi alunga desavarsit duhurile rele si capeti Har de la Domnul.
Daca însa ajungi sa domini aceasta stapâna, atunci oriunde te-ai gasi vei putea atinge nepatimire; de te va stapâni însa aceasta tirana, oriunde, cu exceptia mormântului, te vei afla în primejdie!
ˇ
Masa dragostei risipeste ura
si darurile curate înmoaie sufletul, dar masa luata fara
luare aminte care aluneca în lacomie este maica îndraznelii
si astfel prin fereastra iubirii se strecoara lacomia
pântecelui.
ˇ
Lacomia este aceea care ne
stimuleaza imaginatia dând nastere celor mai fanteziste si
mai inedite meniuri si care izvoraste gusturile cele mai
rafinate.
ˇ
Robul pântecelui socoteste cu ce
mâncaruri va sarbatori praznicul, pe când robul Domnului cu ce
daruri se va îmbogati.
ˇ
Când sufletul nostru doreste
felurite mâncaruri, el urmeaza un instinct al firii de aceea trebuie
sa facem uz de toata abilitatea împotriva unei asemenea preaviclene
patimi. Daca nu vom proceda astfel ne vom trezi într-un foarte greu
razboi si primejdia de a fi biruiti. Sa înlaturam
deci mâncarurile care îngrasa, apoi cele care aprind
simturile si apoi cele care ne provoaca placere. De este cu
putinta, da pântecelui hrana care-l umple si este usor
de mistuit pentru ca prin saturare sa-i înlaturam pofta
neastâmparata iar prin mistuirea grabnica sa ne
eliberam de înfierbântare ca de bici. Sa cercetam si
mâncarurile care umfla pântecele si fac vânturi si vom afla
ca acestea stârnesc si poftele.
ˇ
În inima lacomilor se misca
visuri cu mâncaruri iar în inima celor ce plâng, visuri de judecata
si de chinuri.
ˇ
Sa cautam si vom
afla ca lacomia pricinuieste toate caderile noastre.
ˇ
Mintea postitorului se roaga cu
trezvie, cea a lacomului este plina de chipuri (idoli) necurate.
Saturarea seaca izvorul lacrimilor; uscându-se însa stomacul
izvorasc apele plânsului.
ˇ
Cel ce-si strâmtoreaza pântecele
îsi smereste inima, însa cel ce-l îngrijeste, se umfla
de mândrie.
ˇ
Asupreste-ti pântecele
si cu adevarat îti vei pune atunci lacat gurii, caci
limba se întareste mai vârtos când este stârnita de
multimea mâncarurilor
ˇ
Burdufurile moi se vor largi pentru
a primi mai mult, lasa-le sa se usuce si strângându-se se vor
micsora. Cel ce-si sileste stomacul sa cuprinda mult
si-l largeste, iar cel ce se lupta cu el îl îngusteaza
si astfel vom ajunge postitori din fire.
ˇ
Când te va birui stomacul
domoleste-ti trupul prin osteneli si daca nu vei putea din
pricina slabiciunii, lupta-te prin priveghere.
ˇ
Capetenia diavolilor este
Lucifer care a cazut, iar stapânul patimilor este pântecele
nesatul.
ˇ
Sezând la masa cu bucate
adu-ti aminte de moarte si de judecata si de abia asa
vei putea împiedica putin patima. Bând bautura, nu înceta
sa-ti aduci aminte de otetul si fierea Stapânului
si atunci desigur vei primi îndemnuri spre înfrânare,
pocainta sau spre smerenie.
ˇ
Nu te amagi: nu te vei
izbavi de faraon si nu vei vedea Pastele de sus de nu vei mânca
neîncetat ierburile amare si azima, sila si greaua patimire a
postului. Iar azima este cugetul neumflat de mândrie.
ˇ
Sa se lipeasca de inima ta
cuvântul celui ce zice: Când ma tulburau dracii m-am îmbracat în sac
si am smerit sufletul meu
. si rugaciunea mea s-a lipit în sânul
sufletului meu. (Ps. 34,12)
ˇ
Este nevoie de multa vitejie
pentru a birui pofta stomacului; cel ce a pus stapânire pe ea îsi
deschide drum spre eliberarea de patimi spre neprihanirea cea deplinaˇ
Daca lacomia pântecelui sta în aceea ca cel stapânit de ea se sileste pe sine sa manânce chiar satul fiind, înfrânarea consta când chiar flamând fiind, omul îsi stapâneste firea sa vinovata.
Daca lacomia pântecelui sta în aceea ca cel stapânit de ea se sileste pe sine sa manânce chiar satul fiind, înfrânarea consta când chiar flamând fiind, omul îsi stapâneste firea sa vinovata.
pasaje extrase din Filocalie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu