Totalul afișărilor de pagină

joi, 12 februarie 2026

Rostește neîncetat Rugăciunea lui Iisus, iar Domnul te va ajuta cu harul Său. Ispitele nu sunt niciodată mai puternice decât harul.


   Și așa cum omul moare dacă i se oprește respirația, tot astfel moare și sufletul fără rugăciune neîncetată și statornică.


Rugăciunea îi ajută pe toți, dar fiecare trebuie să se nevoiască după puterea sa, iar Dumnezeu, potrivit voinței omului, îi dăruiește harul Său.

Rugăciunea este singurul mijloc care contribuie la curățirea minții, iar fără ea nu putem trăi duhovnicește.

Rugăciunea este singura mijlocire și pasărea cerească ce poate, pe aripile sale, într-o clipă, să aducă minții veste de la Dumnezeu și de la Mântuitorul nostru, pentru a împăca cele două părți și a uni pe Dumnezeu Cel Nevăzut și Neîntrupat cu omul, ființă smerită și materială.

Rugăciunea minții (rugăciunea lăuntrică) se săvârșește pentru ca să vină harul.

Puterea principală a Rugăciunii lui Iisus și întreaga putere doritoare a sufletului constă în curățirea inimii prin rugăciunea minții.

Rostește neîncetat Rugăciunea lui Iisus, iar Domnul te va ajuta cu harul Său. Ispitele nu sunt niciodată mai puternice decât harul.

Despre atenție

Nu este suficient doar să te rogi, ci trebuie să fii și atent. 
Să veghezi asupra gândurilor tale și să le stăpânești cu multă pricepere. Altfel, ele te vor stăpâni pe tine. Și, în cele din urmă, vei ajunge batjocura demonilor.

În toate rugăciunile, mintea să fie atentă și să înțeleagă ceea ce ceri și ceea ce rostești. 
Căci dacă nu înțelegi ceea ce spui, cum te vei putea înțelege cu Dumnezeu, ca să-ți dăruiască ceea ce Îi ceri?

traducere din limba rusa
traducator Livia Radu Mr
sursa https://pravoslavie.ru/

Faptele fără smerenie duc la înșelare. Smerenia aparentă, fără fapte, duce la nepăsare și fățărnicie.

 

"Domnul stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriți le dă har." (Pilde 3, 34)
Celor ce nu își cunosc neputința lor și își atribuie loruși, iar nu lui Dumnezeu isprăvile, le stă împotrivă Însuși Stăpânul a toate, Puterea Lui atotțiitoare care îi respinge pe ei, pentru ca, recunoscându-și neputința lor, să nu se înalțe cu aceste reușite, ca unii care fără El nu pot face nimic și să nu se rătăcească de la adevăr. Iar pe cei care își cunosc neputința lor și care sunt smeriți, îi învrednicește de harul Preasfântului Duh, curățindu-i pe ei de orice răutate prin frica lui Dumnezeu, și luminându-i totodată prin priceperea care vine din experiența dumnezeieștilor porunci și desăvârșindu-i prin înțelepciunea Lui desăvârșitoare care se află în aceștia prin dragoste.
Sf. Maxim Mărturisitorul

Fără temelia smereniei, cele mai frumoase ziduri ale faptelor se vor prăbuși la primul vânt duhovnicesc.

Numai în unirea unei inimi drepte și smerite cu faptele bune se află mântuirea. Smerenia este temelia clădirii vieții noastre duhovnicești. Faptele bune, ascultarea poruncilor, rugăciunea și postul sunt zidurile casei dreptății. Iar harul lui Dumnezeu, dăruit inimii smerite, este cununa și acoperișul ei ocrotitor. Fără temelia smereniei, cele mai frumoase ziduri ale faptelor se vor prăbuși la primul vânt duhovnicesc. Dar nici o temelie goală nu este încă o casă în care să poți locui veșnic.

Nevoința duhovnicească și smerenia

Postul este școala unei asemenea uniri. Ne înfrânăm de la mâncare, înmulțim rugăciunea, facem milostenie nu pentru a ne pune acestea drept merit, asemenea fariseului, ci pentru ca, prin lucrarea exterioară, să vindecăm lăuntrul, să zdrobim mândria și să creștem în inimă smerenia. Faptele fără smerenie duc la înșelare. Smerenia aparentă, fără fapte, duce la nepăsare și fățărnicie.

Dumnezeu nu este un contabil care numără păcatele și meritele. El este un Tată iubitor, care dorește o dragoste sinceră și smerită din partea copiilor Săi. De aceea îl îndreptățește pe vameșul pocăit și îl primește în rai pe tâlharul răstignit de-a dreapta Sa, care a spus doar: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta.” El nu privește la cantitatea faptelor, ci la calitatea inimii din care se nasc faptele.

Cercul vicios al mândriei

Mândria este un cerc închis, un șarpe care își mușcă propria coadă. Etapele ei sunt: iubirea de sine (înăuntru) → afirmarea de sine (în afară) → ciocnirea cu ceilalți → suferința → îndreptățirea de sine și osândirea altora → și iarăși o iubire de sine și mai puternică. Oamenii mândri merg pe acest cerc chinuitor ca niște ocnași, iar sfârșitul acestui drum este pieirea.

Ieșirea din cerc

Însă în acest cerc există un punct slab, unde el poate fi rupt. Acesta este suferința. În clipa durerii, a jignirii sau a neputinței, omul mândru își pune întrebările fatale: „De ce? Cine este vinovat?” Mândria șoptește: „Alții sunt vinovați, este nedrept!” Dar tocmai aici se deschide și ușa spre libertate. Dacă omul găsește în sine puterea de a da un alt răspuns: „Eu însumi sunt vinovat de toate, merit aceasta pentru păcatele mele” — acesta va fi începutul smereniei mântuitoare.

Calea dreaptă a smereniei

Smerenia este opusul direct al mândriei. Dacă mândria este un cerc vicios care atrage în prăpastie, smerenia este un drum drept care urcă spre Cer. Etapele ei sunt: simțul vinovăției și pocăința → osândirea de sine și pocăința înaintea lui Dumnezeu → lepădarea de sine și slujirea aproapelui → pacea cu Dumnezeu și cu oamenii → fericirea și harul. 

Cei mândri se închid în fortăreața propriului „eu”, iar cei smeriți își deschid inimile, devenind temple ale Duhului Sfânt.

Cel smerit se învinuiește pe sine, nu pe alții, Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele mai mult decât pe sine, slujește altora și nu cere să fie slujit. Un astfel de om nu poate fi cu adevărat jignit sau ofensat, căci îi iubește pe toți, le dorește tuturor binecuvântare și se roagă pentru toți. El nu are vrăjmași.

 Cel smerit este întotdeauna un făcător de pace. El trăiește în pace cu Dumnezeu, cu sine, cu aproapele și cu întreaga creație.

 În această stare se umple de har dumnezeiesc și gustă încă de aici, de pe pământ, începutul fericirii veșnice.


Intrând în perioada de pregătire pentru Sfântul și Marele Post, să ne întrebăm: de partea cui suntem noi în această pildă? Nu s-a transformat oare evlavia noastră exterioară într-o siguranță fariseică a propriei dreptăți? Nu am uitat că lucrul cel mai important este inima noastră zdrobită și smerită, fără de care toate nevoințele noastre sunt nimic?

Să-I cerem, așadar, Domnului darul adevăratei smerenii, pentru a zidi casa sufletului nostru pe piatra cea tare, nu pe nisipul mulțumirii de sine. Și atunci, împodobind această casă cu fapte bune inspirate de iubire, ne vom învrednici să auzim, la sfârșitul drumului nostru pământesc, glasul milostiv al Mântuitorului: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.”

Ieromonah Tarasie Borozenet

traducere din limba rusa Livia Radu Mr

saitul  https://pravoslavie.ru/

miercuri, 11 februarie 2026

Psalmi si Acatiste - pentru intemeierea casatoriei

    


Căsătoria – binecuvântare, nevoință și lucrare a harului dumnezeiesc

Căsătoria, în înțelegerea ortodoxă, nu este doar o instituție socială sau o simplă asociere a două persoane, ci o Taină a Bisericii, în care Dumnezeu Însuși pecetluiește unirea dintre bărbat și femeie. Ea reprezintă o chemare la comuniune, jertfelnicie și creștere duhovnicească reciprocă. De aceea, întemeierea unei familii și păstrarea ei în unitate nu pot fi despărțite de viața liturgică și de nevoința personală.

În acest context, Psalmul 127 ocupă un loc privilegiat în spiritualitatea și practica liturgică a Bisericii.


Psalmul 127 – icoană a familiei binecuvântate

„Fericit este oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui.
Vei mânca din munca mâinilor tale; fericit vei fi și îți va merge bine!
Soția ta va fi ca o vie roditoare în casa ta;
fiii tăi, ca niște lăstari de măslin, împrejurul mesei tale.
Iată, așa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Domnul să te binecuvânteze din Sion și să vezi bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale.
Să vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel!”

Acest psalm, integrat în rânduiala Sfintei Cununii, exprimă viziunea biblică asupra familiei ca spațiu al binecuvântării și al continuității vieții. El subliniază faptul că temelia căsătoriei autentice este frica de Dumnezeu, adică trăirea în ascultare și fidelitate față de voia Sa.

Dimensiunea binecuvântării

Psalmul afirmă limpede că mariajul este dar dumnezeiesc. Familia devine loc al armoniei, unde soții conlucrează, iar copiii sunt semn al rodniciei și al harului revărsat asupra casei. Imaginea „viei roditoare” și a „lăstarilor de măslin” exprimă stabilitate, pace și prosperitate duhovnicească.

Munca și responsabilitatea

Mențiunea „vei mânca din munca mâinilor tale” indică responsabilitatea personală și cooperarea soților în zidirea căminului. Familia nu este doar rod al sentimentului, ci și al efortului susținut, al disciplinei și al asumării reciproce.

Pacea și continuitatea

„Să vezi pe fiii fiilor tăi” și „pace peste Israel” reprezintă dorința unei vieți îndelungate și a unei moșteniri binecuvântate. Căsătoria este orientată nu doar spre prezent, ci și spre viitor, spre transmiterea credinței și a valorilor creștine.


Psalmii – sprijin liturgic și duhovnicesc pentru familie

Pe lângă Psalmul 127, tradiția Bisericii recomandă și alți psalmi potriviți pentru diferite momente ale vieții conjugale:

  • Psalmul 44 (45) – psalm cu profund caracter nupțial, citit în rânduiala Cununiei, evocând frumusețea unirii binecuvântate;

  • Psalmul 33 (34) – pentru pace și înțelegere, îndemnând la căutarea păcii și la păzirea limbii de rău;

  • Psalmul 90 (91) – pentru ocrotirea familiei de primejdii, ispite și tulburări.

Citirea lor constantă, cu atenție și evlavie, contribuie la întărirea legăturii dintre soți și la adâncirea vieții în Hristos.


Rânduiala celor 40 de zile – nevoință pentru luminare și binecuvântare

În tradiția ascetică a Bisericii, numărul 40 simbolizează pregătirea, curățirea și întâlnirea cu Dumnezeu. Pentru cei care doresc să își găsească un soț sau o soție, ori pentru cei care caută întărirea căsniciei, se recomandă — cu binecuvântarea duhovnicului — o perioadă de 40 de zile de nevoință.

Post și înfrânare

Postul nu se reduce la regimul alimentar, ci presupune:

  • înfrânarea de la patimi;

  • pază a limbii și a gândurilor;

  • renunțarea la conflicte și la judecarea aproapelui;

  • cultivarea blândeții și a răbdării.

Rugăciune stăruitoare

Pe lângă pravila zilnică, se pot adăuga psalmii menționați, Paraclisul Maicii Domnului sau acatiste ale sfinților ocrotitori ai familiei. Rugăciunea trebuie să fie smerită și lipsită de pretenție, lăsând loc voii divine:
„Doamne, dacă este spre folosul și mântuirea mea, rânduiește-mi căsătoria potrivit voii Tale.”

Spovedanie generală și împărtășire

Curățirea sufletului prin spovedanie generală — mărturisirea sinceră a păcatelor din întreaga viață — este un pas esențial. Împărtășirea cu Sfintele Taine, cu pregătirea cuvenită, aduce întărire și luminare.

Milostenie

Milostenia, făcută în taină, are putere mare înaintea lui Dumnezeu. Ajutorarea celor săraci, sprijinirea unei familii aflate în nevoie sau contribuția discretă la viața parohiei sunt expresii concrete ale iubirii creștine.


Sfinții ocrotitori ai căsătoriei

Tradiția ortodoxă amintește de mai mulți sfinți cinstiți ca păzitori ai familiei:

  • Sfinții binecredincioși Petru și Fevronia din Murom, model de fidelitate conjugală;

  • Sfinții drepți Ioachim și Ana, chip al răbdării și al nădejdii;

  • Sfinții mucenici Adrian și Natalia, exemplu de sprijin și statornicie;

  • Sfinții Zaharia și Elisabeta, icoană a credinței în încercare;

  • Sfântul Ierarh Nicolae, grabnic ajutător în nevoile familiale.

Cinstirea lor nu substituie rugăciunea către Dumnezeu, ci o completează prin mijlocire.


Concluzie

Căsătoria nu este doar împlinirea unei dorințe omenești, ci un drum comun spre mântuire. Ea cere pregătire, maturitate și viață în Hristos. Atunci când rugăciunea este unită cu post, spovedanie, milostenie și smerenie, harul lui Dumnezeu lucrează tainic, aducând la vremea potrivită binecuvântarea Sa.

În toate, credinciosul este chemat să spună cu încredere:

„Facă-se voia Ta, Doamne, în viața mea.”



Pe cine trebuie să evităm în alegerea soțului sau soției

„Așa nu” – discernământul ca formă de înțelepciune creștină


Iubiți credincioși,

Dacă este important să știm ce calități să căutăm într-un viitor soț sau soție, este la fel de important să știm ce trebuie evitat. Nu din judecată sau dispreț față de oameni, ci din responsabilitate față de propria viață și față de Taina Căsătoriei.

Căsătoria nu este misiune de „salvare” a cuiva și nici terapie pentru traume nerezolvate. Ea este un drum al maturității, al comuniunii și al jertfei reciproce. A intra într-o căsătorie cu un om profund dezechilibrat sau lipsit de caracter poate aduce ani de suferință și poate afecta nu doar soții, ci și copiii.

Scriptura ne avertizează limpede:
„Cu cel mândru să nu te însoțești” (cf. Pilde 22, 24).
Și iarăși: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16).


1. Partenerul narcisist – iubire de sine, nu iubire jertfelnică

Narcisismul nu înseamnă doar încredere în sine, ci o preocupare excesivă pentru propria persoană, nevoie permanentă de admirație și incapacitate de empatie reală.

Semne caracteristice:

  • vorbește aproape exclusiv despre sine;

  • nu își asumă greșelile, dă vina pe alții;

  • se simte superior și desconsideră subtil;

  • manipulează prin vinovăție sau laudă;

  • își schimbă comportamentul doar pentru imagine, nu din pocăință reală.

Un astfel de om nu iubește persoana, ci felul în care este reflectat prin ea. În căsnicie, aceasta devine o relație dezechilibrată, în care unul cere constant validare, iar celălalt este epuizat emoțional.

Apostolul Pavel descrie un tip de om periculos pentru viața comunitară:
„Oamenii vor fi iubitori de sine, trufași, îngâmfați…” (2 Timotei 3, 2).

Căsătoria presupune jertfă reciprocă. Narcisistul însă nu se jertfește — el consumă.


2. Partenerul cu trăsături psihopatice – lipsa conștiinței morale

Termenul „psihopat” este folosit adesea superficial, dar în realitate desemnează o persoană cu lipsă profundă de empatie, remușcare și responsabilitate morală.

Semne îngrijorătoare:

  • minte cu ușurință și fără mustrare de conștiință;

  • manipulează cu sânge rece;

  • are comportamente impulsive și riscante;

  • poate deveni agresiv verbal sau fizic;

  • nu simte vinovăție reală pentru răul produs.

Un astfel de om poate fi carismatic la început, dar în timp produce frică și instabilitate. Într-o familie, aceasta înseamnă mediu toxic pentru soț/soție și pentru copii.

„Unde este invidie și duh de ceartă, acolo este neorânduială și orice lucru rău” (Iacov 3, 16).

Căsătoria are nevoie de siguranță și încredere. Fără conștiință morală, nu există temelie stabilă.


3. Partenerul iresponsabil – lipsa asumării

Iresponsabilitatea este adesea minimalizată în perioada de îndrăgostire. Se spune: „Se va maturiza după nuntă.” Dar caracterul rar se schimbă prin simpla schimbare a statutului.

Semne:

  • instabilitate profesională fără dorință reală de îmbunătățire;

  • evitarea angajamentelor;

  • cheltuieli impulsive;

  • promisiuni repetate și neîmplinite;

  • tendința de a fugi de probleme.

Sfânta Scriptură laudă hărnicia și statornicia:
„Cel credincios în puțin și în mult este credincios” (Luca 16, 10).

Un om care nu își asumă lucrurile mici înainte de căsătorie nu va purta responsabilități mari după.


4. Partenerul imatur emoțional – incapabil de relație matură

Imaturitatea nu ține de vârstă, ci de capacitatea de a gestiona conflicte, emoții și responsabilități.

Indicatori:

  • reacții exagerate la critici;

  • crize de gelozie nejustificate;

  • nevoie constantă de atenție;

  • incapacitatea de a comunica calm;

  • alternanță între idealizare și respingere.

Căsătoria presupune dialog, iertare, echilibru. Un om imatur transformă orice neînțelegere într-o dramă și orice limită într-o ofensă personală.

„Când eram copil, vorbeam ca un copil… dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilăriei” (1 Corinteni 13, 11).


5. Persoana dominatoare sau abuzivă

Orice formă de abuz — verbal, emoțional, fizic sau spiritual — este incompatibilă cu Taina Căsătoriei.

Dragostea creștină nu controlează prin frică.
„În iubire nu este frică” (1 Ioan 4, 18).

Dacă cineva:

  • izolează partenerul de familie și prieteni;

  • controlează obsesiv;

  • umilește constant;

  • justifică agresivitatea prin gelozie sau „iubire”,

acesta nu este zel, ci pericol.


6. Lipsa vieții duhovnicești

Un om indiferent față de Dumnezeu va fi, în timp, indiferent și față de sfințenia căsătoriei. Dacă unul dorește viață în Hristos, iar celălalt disprețuiește credința, tensiunea devine inevitabilă.

„Nu vă înjugați la jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6, 14).

Aceasta nu înseamnă dispreț față de ceilalți, ci conștientizarea faptului că unitatea profundă se clădește pe valori comune.


Concluzie: discernământul este virtute, nu lipsă de iubire

A evita un partener nepotrivit nu înseamnă a judeca, ci a fi responsabil. Iubirea adevărată nu ignoră realitatea. Nu este lipsă de credință să observi semnele clare ale unui caracter problematic; este înțelepciune.

Căsătoria nu trebuie începută cu speranța că „îl voi schimba”. Doar Dumnezeu schimbă inimile, iar schimbarea autentică începe din voința persoanei, nu din presiunea partenerului.

Să cerem, așadar, nu doar iubire, ci și discernământ.
Nu doar emoție, ci și luminare.
Nu doar atracție, ci și caracter.

Și să ne rugăm:

„Doamne, ferește-mă de alegerea pripită și luminează-mi mintea să văd adevărul dincolo de aparențe.”


scris de Livia Radu Mr ( teolog, psiholog, jurist, traducator) * cea care a vazut Raiul si Iadul

marți, 10 februarie 2026

Semne că omul este condus de forțe necurate

  

  Dacă omul se înfurie și se mânie în mod constant, acesta este primul semn că este condus de forțe necurate. Mânia este o forță din care se hrănește demonul. Omul care a permis mâniei să pătrundă în inima sa nu-L mai poate auzi pe Dumnezeu și devine ușor de condus de forțele necurate. Forțele întunecate reprezintă răul și se hrănesc cu rău.

Din această cauză apare tulburarea minții: iau naștere ura, tendința de a judeca și dorința de a comite păcate. Omul începe să judece, să condamne și să vorbească de rău — demonul iubește acest lucru, pentru că se hrănește cu asemenea păcate.

Când omul comite păcate, în acel moment nu își dă seama de ele — i se pare că acționează corect, iar acest lucru îi este avantajos demonului. Astfel demonul îl ține pe om sub influența sa, iar când va veni judecata, un asemenea om nu va putea urca în Rai, ci va coborî în iad și va fi nevoit să slujească forțelor întunecate și să sufere.

Când omul este condus de forțele rele, el nu înțelege acest lucru și trăiește o viață aparent obișnuită, în timp ce sufletul său se acoperă treptat de murdărie și se îndepărtează de Dumnezeu. El vrea să se întoarcă acasă, dar nu poate, pentru că acum are alți stăpâni. Omul își pierde capacitatea de a ierta și de a simți bucuria, deoarece demonul face inima rigidă, de piatră.

Mândria care sălășluiește într-o asemenea inimă își impune regulile: „De ce să iert?” — iar omul crede acestor gânduri corupte, fără să-și dea seama că nu el este cel care vorbește.

Ca urmare, răul din el se înmulțește și starea lui se înrăutățește, pentru că inima în care nu există suflet și iubire devine o ușă prin care pătrund forțele rele.

Când omul este condus de întuneric, el tinde să-i controleze pe ceilalți. Astfel de oameni intră în viața altora, încearcă să-și impună propriile reguli, să dea sfaturi și să condamne lucruri pe care ei înșiși nu le stăpânesc. Omul care dorește putere și supunere nu-I mai slujește lui Dumnezeu, ci forțelor întunecate, fără să-și dea seama că a devenit robul lor.

Absența rugăciunii și refuzul de a face pocăință sunt încă un semn al stăpânirii demonice. Demonul șoptește: „Nu ai nevoie să te pocăiești, nu ai păcate”, iar rugăciunea devine neplăcută pentru om. Cel care nu se roagă nu încearcă să-și curețe casa sa duhovnicească; cel care nu se pocăiește o umple cu păcate.

Demonul îi iubește pe cei neliniștiți și pe cei care nu se roagă, pentru că, fără pocăință, omul nu pune ordine în casa sa lăuntrică, slăbește și devine neapărat vulnerabil.

Când omul începe să se curețe și să pășească pe calea adevărului, acest lucru nu le convine demonilor, iar ei se străduiesc din toate puterile să-l abată de la drum, folosindu-se de vechile obiceiuri. Calea către Dumnezeu este plină de încercări: cu cât ești mai aproape de lumină, cu atât ispitele sunt mai puternice.

Dumnezeu avertizează: dacă omul își curăță sufletul de păcat, dar nu-l umple cu Dumnezeu, răul se va întoarce, iar starea lui va fi și mai rea. În Evanghelie se spune:
„Când duhul rău iese din om… se întoarce… și găsește casa goală… și aduce cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el… și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi” (Matei 12:43–45).

Dacă ai greșit, nu te teme să-ți recunoști vina și să faci o pocăință sinceră. Recunoaște-ți păcatul și nu-l mai repeta — atunci păcatul nu va mai avea putere asupra ta, iar amintirea lui se va șterge.
(Schiarhimandritul Ilie Nozdrin)

„Trebuie să știm cum să recunoaștem prezența demonilor în propria noastră inimă, pentru că, dacă nu vom ști să le recunoaștem prezența, nu vom putea lupta împotriva lor. Să știți că de fiecare dată când vă înfuriați, când vă certați, când nutriți dușmănie față de cei apropiați, când în inima voastră fierb răutatea și ura — să știți că demonii lucrează în inima voastră. Treziți-vă, binecuvântați-vă cu semnul Sfintei Cruci și începeți lupta cu demonii.”
(Sfântul Luca Voino-Iasenetski)


Semnul venirii antihristului - lipsa iubirii si a milei

 


Lipsa iubirii – semnul venirii antihristului

Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne arată că semnul cel mai dureros și mai primejdios al vremurilor de pe urmă nu este doar tulburarea lumii, ci răcirea iubirii dintre oameni. Antihristul nu vine mai întâi cu prigoană fățișă, ci cu pierderea iubirii adevărate, cu dezbinare, judecată, formalism religios și împietrirea inimii.

Domnul Însuși ne avertizează că, în apropierea sfârșitului, „dragostea multora se va răci”. Acolo unde iubirea dispare, harul se retrage, iar duhul antihristic începe să lucreze.


I. Iubirea – temelia vieții creștine

Sfântul Ignatie (Briancianinov) spune limpede:

„Iubirea este temelia vieții creștine. Fără iubire, toate faptele noastre sunt goale, chiar dacă par virtuoase. Numai iubirea ne unește cu Dumnezeu și cu frații noștri.”
(Experiențe ascetice)

Această mărturie ne arată că viața duhovnicească nu se sprijină pe forme exterioare, ci pe lucrarea iubirii în inimă.

Sfântul Dionisie Ignat de la Colciu întărește același adevăr:

„Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare.”

Sfântul Apostol Pavel exprimă aceasta cu putere:

„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar iubire nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare sau chimval răsunător.”
(I Corinteni 13, 1)


II. Iubirea și libertatea creștină

Adevărata libertate nu este dezlegare de porunci, ci slujire în iubire. Sfântul Apostol Pavel scrie:

„Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
(Galateni 5, 13–14)

Unde iubirea dispare, libertatea devine egoism, iar credința – ideologie.


III. Răcirea iubirii – semn profetic al vremurilor de pe urmă

Sfântul Teofan Zăvorâtul avertizează cu seriozitate:

„Pierderea iubirii este cel mai limpede semn al răcirii duhovnicești. Când inimile se închid, când credința devine formală, când familia își pierde duhul sacru, atunci lumea se apropie de pieire.”
(Tâlcuiri la Epistolele Sfântului Apostol Pavel)

Această răcire nu se manifestă doar în lume, ci și în viața bisericească trăită formal, fără milă, fără răbdare, fără jertfă.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Rădăcina tuturor răutăților este lipsa iubirii.”

Și tot el mai spune:

„Iubirea este legea cea mai înaltă. Cine iubește pe aproapele său Îl iubește pe Dumnezeu.”


IV. Antihristul și falsificarea iubirii

Antihristul nu va propovădui ura fățiș, ci o iubire falsă, ruptă de adevăr și de jertfă.

Sfântul Ioan Evanghelistul ne avertizează:

„Cel ce are bogăția lumii și-l vede pe fratele său în lipsuri și își închide inima față de el, cum rămâne în el iubirea lui Dumnezeu? Copilașii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”
(I Ioan 3, 17–18)

Iubirea fără adevăr devine minciună, iar iubirea fără jertfă devine egoism mascat.


V. Iubirea ca jertfă și durere pentru aproapele

Sfântul Siluan Athonitul mărturisește:

Iubirea față de oameni se naște din iubirea față de Dumnezeu. Cine nu simte durere pentru suferința aproapelui nu are iubire adevărată. Iubirea este jertfă, nu plăcere.”

Sfântul Isaac Sirul spune:

„Inima milostivă arde pentru toată zidirea: pentru oameni, pentru păsări, pentru dobitoace și pentru toată făptura.”

Și tot el:

„Cel ce a dobândit iubirea a dobândit pe Dumnezeu Însuși, căci Dumnezeu este iubire.”


VI. Iubirea – lucrare continuă, nu sentiment

Sfântul Ioan de Kronstadt spune:

„Iubirea nu este doar un sentiment, ci o lucrare neîncetată. Iubiți chiar și pe vrăjmașii voștri, căci astfel vă asemănați lui Hristos. Fără iubire, nici rugăciunea nu are putere.”
(Viața mea în Hristos)

Sfântul Serafim de Sarov întărește:

„Dobândiți trezirea duhovnicească prin iubire. Iubirea aduce pace sufletului și deschide porțile Raiului. Cine nu iubește nu se poate apropia de Dumnezeu.”


VII. Iubirea – semnul adevăraților ucenici ai lui Hristos

Mântuitorul ne dă criteriul suprem:

„Poruncă nouă vă dau: să vă iubiți unii pe alții; precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unii pe alții.”
(Ioan 13, 34)

Și:

„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii față de alții.”
(Ioan 13, 35)

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească pe fiecare om ca pe sine însuși.”

Sfântul Ambrozie de la Optina încheie:

„Fără iubire, toate minunile și toate tainele sunt fără folos. Iubirea este cea mai mare lucrare a Duhului Sfânt. Prin iubire, chipul lui Hristos se face văzut în lume.”


Lipsa iubirii nu este doar o slăbiciune omenească, ci un semn duhovnicesc al venirii antihristului. Unde iubirea se stinge, Hristos este alungat din inimă, iar locul Lui este ocupat de răceală, mândrie și înșelare.

De aceea, lupta creștinului de astăzi este lupta pentru păstrarea iubirii:
iubire adevărată, jertfelnică, unită cu adevărul.

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu.
Unde iubirea lipsește, antihristul este deja primit.

Scris de Livia Radu Mr ( cea care a vazut Raiul si Iadul)

„Și nimeni nu va putea cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei” (Apocalipsa 13,17).

 

,,Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice. Nu veți mai putea să circulaţi fără ele. Să nu le acceptați, chiar dacă veți fi căutați și în crăpăturile pământului. Și să nu primiți nici vaccinul şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi.
De aceea vă zic - aveți încredere că Domnul, vă va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrajmaşă a lui Hristos și slujitoare răului, de aceea numai simpla noastra viețuire, fără sa abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire și o mucenicie de zi cu zi."

(Părintele lustin Pârvu)

Controlul electronic și mărturisirea creștină: provocările ultimelor vremuri

În vremurile noastre, lumea se confruntă cu transformări tehnologice fără precedent. Părintele Iustin Pârvu ne avertizează, prin cuvintele sale profunde.

Aceste cuvinte ne îndeamnă la o reflecție adâncă asupra provocărilor pe care progresul tehnologic le ridică pentru credincioșii creștini ortodocși.

1. Semnele ultimelor vremuri și avertismentele Sfinților Părinți

Cartea Apocalipsei descrie un sistem global de control:

„Și nimeni nu va putea cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei”
(Apocalipsa 13,17).

Acest text biblic este interpretat de mulți teologi ortodocși ca o profeție despre un sistem de identificare și control total.

Cuviosul Paisie Aghioritul avertiza:

„Sistemele digitale sunt pregătirea pentru pecetea antihristului. Ele ne lipsesc de libertate și ne fac dependenți de un sistem care nu are pe Dumnezeu la bază”
(„Cuvinte”, vol. V).

2. Controlul biometric și identitatea creștină

Implementarea actelor biometrice și a sistemelor de identificare digitală ridică întrebări profunde legate de:

  • Libertatea personală – omul ajunge dependent de un sistem exterior pentru a-și exercita drepturile fundamentale;

  • Confidențialitatea – datele personale pot fi folosite în scopuri necunoscute sau chiar nocive;

  • Spiritualitatea – acceptarea necritică a unui astfel de sistem poate însemna o concesie față de principiile creștine.

Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea:

„Biserica va trece prin mari ispite înainte de a Doua Venire a Domnului. Mulți vor cădea, dar cei care vor rămâne statornici vor fi curățiți prin suferință”
(„Epistole”).

3. Vaccinurile și încrederea în Dumnezeu

Părintele Iustin subliniază necesitatea de a nu accepta „nimic din ceea ce aduc nou puterile politice”. Această poziție nu exprimă un refuz orb al progresului, ci o atitudine de discernământ duhovnicesc.

Sfântul Ignatie (Briancianinov) scria:

„Când lumea oferă soluții exclusiv materiale pentru toate problemele, ea încearcă să-L înlocuiască pe Dumnezeul cel adevărat. Credinciosul trebuie să aibă încredere că Domnul îi va da putere și sănătate”
(„Experiențe ascetice”).

4. Politica și duhul antihristic

Părintele Iustin afirma că „întreaga clasă politică este vrăjmașă lui Hristos și slujitoare a răului”. Această constatare se sprijină pe adevărul biblic:

„Lumea întreagă zace în cel rău”
(1 Ioan 5,19).

Sfântul Efrem Sirul avertiza:

„În vremurile de pe urmă, puterile lumii vor propovădui o pace mincinoasă și o siguranță iluzorie, dar cu prețul lepădării de credință”
(„Cuvânt despre Venirea Domnului”).

5. Mărturisirea și mucenicia zilnică

Cel mai important mesaj transmis de Părintele Iustin este unul al speranței:

„Aveți încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiți pentru El.”

Sfântul Serafim de Sarov ne amintește:

„Adevărata mărturisire nu se face doar în momentele excepționale, ci în fiecare zi, prin viața noastră ortodoxă, prin păzirea poruncilor și prin dragoste”
(„Cuvinte și sfaturi”).

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază:

„Viața creștină este o mărturisire neîncetată. Când rămânem fideli lui Hristos în fața presiunilor lumii, devenim mucenici în fiecare zi”
(„Omilii la Evanghelii”).

6. Cum să rămânem feriți de înșelăciune

Sfântul Isaac Sirul ne oferă câteva îndrumări esențiale:

  • Rugăciunea – să cerem zilnic discernământ;

  • Citirea Scripturii – să cunoaștem Evanghelia și profețiile;

  • Viața duhovnicească – participarea la Sfintele Taine;

  • Ascultarea de duhovnic – căutarea îndrumării spirituale;

  • Simplitatea vieții – reducerea dependenței de sistemul lumesc.

Cuviosul Siluan Athonitul spunea:

„Cel ce se roagă cu adevărat și stăruie în virtute va fi ferit de înșelăciunea vremurilor de pe urmă”
(„Viața și învățăturile”).


Concluzie: calea izbăvirii

In fața provocărilor lumii contemporane, Sfinții Părinți ne cheamă la:

  • Încredere necondiționată în Dumnezeu – El ne va întări;

  • Discernământ duhovnicesc – să cercetăm cu atenție orice schimbare;

  • Comuniune bisericească – să ne sprijinim unii pe alții în credință;

  • Mărturisire tăcută – viața noastră este cea mai puternică predică;

  • Nădejde în Hristos – Biruitorul lumii și al răului.

Părintele Iustin Pârvu conchide cu un cuvânt plin de lumină:

„Trăim într-o lume anarhică, dar simpla noastră viețuire, fără a abdica de la principiile creștine, este deja o mărturisire și o mucenicie de zi cu zi.”

Să ne amintim mereu cuvintele Mântuitorului:

„Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”
(Matei 24,13).

Cu dragoste în Hristos

Livia Radu Mr * cea care a vazut Raiul si Iadul

PUTINI AU MAI RAMAS DINTRE CEI CE MAI SLUJESC LUI DUMNEZEU, MULTI DEJA SUNT IN PLASA LUI ANTIHRIST

    


Dragii mei,

Scriu această scrisoare cu inima îngrijorată, văzând cum lumea se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Parcă profețiile Sfinților Părinți despre ultimele vremuri se împlinesc sub ochii noștri: oamenii, fără să-și dea seama, se închină deja duhului antihristului.

Oamenii se închină antihristului – argumente și mărturii patristice

1. Semnele ultimelor vremuri

Sfântul Ioan Damaschin ne avertizează că antihristul va fi un om, „fiul pierzării”, în care „înșelăciunea răului va atinge gradul cel mai înalt” și care va încerca „să-i înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși”
(Dogmatica / Expunerea exactă a credinței ortodoxe).

2. Orbirea spirituală generalizată

Sfântul Ignatie Briancianinov sublinia:
„Lumea zace în rău, iar duhul antihristului lucrează deja în ea”
(Experiențe ascetice).

Astăzi vedem limpede cum valorile creștine sunt înlocuite cu o nouă „etică” seculară, care Îl exclude pe Dumnezeu și promovează autosuficiența omului.

3. Cultul materialismului

Sfânta Scriptură ne spune limpede:
„Nimeni nu poate sluji la doi domni; căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona”
(Matei 6:24).

Astăzi, mamona este slujită prin cultul consumului, al succesului material și al plăcerilor.

4. Apostazia profețită

Sfântul Apostol Pavel ne avertizează:
„În vremurile de pe urmă, unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhuri înșelătoare și la învățături demonice”
(1 Timotei 4:1).

Această apostazie se vede în relativizarea păcatului și în acceptarea lui ca fiind „normal”.

5. Puterea înșelăciunii

Mântuitorul ne spune:
„Se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să înșele, dacă va fi cu putință, și pe cei aleși”
(Matei 24:24).

Astăzi, mass-media și tehnologiile moderne sunt  o realitate artificială care înșală mintea și inima.

6. Avertismentul Sfântului Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul scria:
„Înainte de venirea antihristului vor apărea mulți hristoși mincinoși și proroci înșelători”
(Cuvânt despre venirea Domnului).

Aceștia pot lua chipul liderilor politici, religioși sau al influencerilor care promovează idei contrare Evangheliei.

7. Tehnologia și controlul asupra omului

Sfântul Paisie Aghioritul avertiza:
„Sistemele digitale pregătesc calea pentru pecetea antihristului, lipsindu-l pe om de libertate”
(Cuvinte, vol. V).

Identificarea digitală, monitorizarea și controlul financiar pot deveni instrumente de dominare spirituală.

8. Unitatea globală fără Dumnezeu

Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea:
„Antihristul va oferi pace și siguranță, dar cu prețul lepădării de Hristos”.

Un sistem global lipsit de referință la Dumnezeu poate deveni cadrul domniei antihristului.

9. Pierderea fricii de Dumnezeu

Sfântul Nicodim Aghioritul scria:
„Când oamenii nu vor mai avea frică de judecata lui Dumnezeu, atunci va veni antihristul”.

Frica de Dumnezeu este temelia moralei creștine și a respectului față de viață.

10. Cultul „progresului” și al științei

Sfântul Ioan de Kronstadt observa:
„În locul lui Dumnezeu, oamenii se închină științei, tehnologiei și banilor – aceasta este slujirea antihristului”

11. Semnul vremurilor

Apocalipsa descrie limpede:
„Și nimeni nu va putea cumpăra sau vinde decât cel ce are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei”
(Apocalipsa 13:17).

Sistemele financiare și digitale pot deveni mijloace de control total.

12. Ultima luptă

Sfântul Ciprian al Cartaginei scria:
„Biserica va trece prin mari ispite înainte de a Doua Venire a Domnului; mulți vor cădea, dar cei statornici vor fi curățiți prin suferință”.




De ce creștinul este chemat să „fugă la munte”?

Dragă prieten, în fața acestor semne, Sfinții Părinți ne arată o cale de salvare: retragerea la munte, în sens duhovnicesc și, uneori, chiar fizic.

1. Mărturia Scripturii

  • Hristos Se retrăgea în pustie pentru rugăciune (Luca 5:16).

  • Profetul Ilie a fugit în munte și acolo a primit descoperirea lui Dumnezeu (3 Regi 19:8–18).

  • Sfântul Ioan Botezătorul a trăit în pustie, pregătind calea Domnului.

2. Exemplul Sfinților

Sfântul Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul și Serafim de Sarov au ales pustnicia pentru a se apropia de Dumnezeu.
Sfântul Nil Sorski învăța:
„Tăcerea curățește mintea și inima, făcându-l pe om capabil să audă glasul lui Dumnezeu”.

3. Protecție împotriva ispitelor lumii

Într-o lume în care:

  • mass-media promovează consumul și plăcerea,

  • rețelele sociale risipesc atenția,

  • succesul și puterea înlocuiesc smerenia,

singurătatea devine refugiu al adevărului.
Sfântul Ioan Casian spunea:
„Fugi de lume, ca să nu-ți pierzi sufletul în valurile ei”.

4. Pregătirea pentru vremurile grele

Cautati o casuta cat mai mica, caci impozitele vor exploda, cat mai retrasa, in varf de munte, ferita cat de cat de ochii lumii, langa padure, sa puteti avea lemne de o soba mica. Sa fie colea un petic de pamant, cautati pamant, caci muntele are doar piatra ..Sa aiba o fantana, caci apa se va da ,, pe cartela,,. Si cel mai important, langa o manastire, cu duhovnic bun. Este vital, caci doar Sfanta Impartasanie va va tine in vremurile antihristului.
Post, post negru cat mai mult si rugaciune neincetata, cautati sa vedeti ce este ,,murdar,, in inima... Cereti lacrimi de pocainta, caci astea spala haina sufletului.. Cautati bunatatea, caci fara ea -totul e degeaba.. Fara iubire autentica- nu exista mantuire.

Sfântul Siluan Athonitul scria:
„Cel ce se roagă cu stăruință și trăiește în smerenie nu va fi înșelat în vremurile din urmă”.

5. Lupta și biruința prin smerenie

Sfântul Isaac Sirul spune:
„Smerenia și rugăciunea sunt armele credinciosului. Cine se ascunde în munte se ascunde sub aripile lui Dumnezeu”.

6. Muntele – simbol duhovnicesc

  • Sinai – locul Legii (Exod 20)

  • Tabor – Schimbarea la Față (Matei 17)

  • „Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu” (Psalmul 120)

7. Retragerea practică astăzi

  • reduce consumul de informații inutile,

  • rândui timp pentru rugăciune,

  • cititi Scriptura,

  • participati la Sfintele Taine,

  • cultiva rugăciunea lui Iisus,

  • căutati un duhovnic.



Concluzie

Dragă prieten, vremurile sunt grele, dar nu suntem lipsiți de nădejde. Sfinții Părinți ne învață că salvarea stă în adâncirea vieții duhovnicești și în depărtarea de izvorul ispitelor.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea:
Dacă vom trăi după poruncile lui Dumnezeu, chiar și iadul se va face Rai pentru noi”.

Să ne pregătim cu rugăciune și statornicie, căci:
„Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”
(Matei 24:13).

În Matei 6:24, Mântuitorul Hristos spune:

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau pe unul îl va urî, iar pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei.”

Cuvântul „mamona” (aramaică: ממונא – mammon) înseamnă „bogăție”, „avere”, „bunuri materiale”. Hristos ne arată că nu ne putem dedica în același timp și lui Dumnezeu, și banilor; inevitabil, unul dintre aceștia va deveni stăpânul inimii noastre.


2. Interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Omilii la Evanghelia după Matei”, subliniază:

„Hristos nu spune că bogăția este rea în sine, ci că slujirea ei devine idolatrie. Când omul își pune nădejdea în avere, aceasta ajunge un alt dumnezeu.”

El explică faptul că mamona nu înseamnă doar bani, ci orice lucru material sau atașament care capătă prioritate în inima omului.


3. Avertismentul Sfântului Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul, în „Cuvânt despre bogăție și sărăcie”, spune:

„Cine se închină mamonei se închină și duhului răului, căci mamona este simbolul puterii lumii acesteia. Iar lumea aceasta zace în rău” (cf. 1 Ioan 5:19).

El subliniază că idolatrizarea averii reprezintă o formă de lepădare de Dumnezeu.


4. Exemplul sfinților pustnici

Sfinții pustnici, precum Sfântul Antonie cel Mare, au ales retragerea în pustie tocmai pentru a evita slujirea mamonei. În „Viața Sfântului Antonie”, scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, citim:

„Antonie și-a vândut averea și a împărțit-o săracilor, spunând: «Dacă vreau să fiu următor al lui Hristos, trebuie să renunț la tot ceea ce mă leagă de lume».”


5. Avertismentul despre vremurile de pe urmă

Preasfântul Paisie Aghioritul, în „Cuvinte” (vol. V), avertizează:

„În vremurile de pe urmă, mamona va deveni un idol global. Sistemele financiare și digitale vor fi instrumente de control. Cine va avea averea va avea putere, iar cine nu va avea va fi marginalizat. Însă credincioșii trebuie să rămână statornici în credința lor în Dumnezeu.”


6. Mamona ca idol modern

Sfântul Ignatie Briancianinov, în „Experiențe ascetice”, scrie:

„Mamona nu mai înseamnă doar bani. Ea înseamnă și succesul social, recunoașterea publică și plăcerea. Atunci când acestea devin scopul vieții, ele Îl înlocuiesc pe Dumnezeul cel adevărat.”

Astfel, slujirea mamonei poate lua forme subtile: cariera dusă până la idolatrie, dorința de faimă sau viața luxoasă.


7. Contrastul dintre bogăția materială și sărăcia duhovnicească

Sfântul Isaac Sirul, în „Cuvinte ascetice”, spune:

„Sărăcia duhovnicească este mai de preț decât bogăția materială. Cel sărac cu duhul este bogat în Dumnezeu; iar cel bogat material, dar sărac duhovnicește, este pierdut.”

El ne amintește că adevărata bogăție se află în comuniunea vie cu Dumnezeu.


8. Mamona și antihristul

Sfântul Siluan Athonitul avertizează că, în vremurile de pe urmă, mamona va deveni un instrument al antihristului:

„Antihristul va întemeia un sistem în care numai cei ce primesc semnul lui vor putea cumpăra sau vinde” (cf. Apocalipsa 13:17).

Aceasta reprezintă apogeul slujirii mamonei: momentul în care averea devine condiție pentru supraviețuire.


9. Calea izbăvirii

Sfântul Serafim de Sarov ne îndrumă spre adevărata bogăție:

„Adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde hoții nu le sapă și nu le fură” (Matei 6:20).

Rugăciunea, milostenia și iubirea sunt adevăratele comori. Adevărata prosperitate nu se află în avere, ci în viața trăită în Dumnezeu.


Cu dragoste în Hristos,

LIVIA RADU Mr. ( cea care a ,,vazut Raiul si Iadul,,)

luni, 9 februarie 2026

Sfântul Siluan Athonitul:«Când Dumnezeu te apropie de El, diavolul se agită. Nu te speria; aceasta înseamnă că mergi bine.»

 


Diavolul luptă cel mai mult pe cei virtuoși. De ce?

Ați auzit vreodată spunându-se că diavolul luptă mai mult împotriva celor virtuoși, iar pe cei păcătoși îi lasă în pace, deoarece îi are deja în stăpânire? Această observație nu este doar o vorbă populară, ci reflectă o adevărată lege a vieții duhovnicești.

În continuare, vom explora de ce este așa și ce putem face pentru a rămâne tari în fața luptelor duhovnicești, chiar atunci când ele par mai grele.


De ce diavolul luptă mai tare împotriva celor virtuoși?

Cei virtuoși reprezintă o amenințare pentru planurile duhului răului. Ei se apropie de Dumnezeu și devin lumină în întuneric, speranță pentru ceilalți. Iată câteva motive:

  • Cei virtuoși sunt o mărturie vie a lui Dumnezeu.
    Când cineva trăiește în virtute, arată că viața creștină funcționează și că Dumnezeu schimbă inimile. Aceasta îl deranjează pe diavol.

  • Virtutea atrage lumina lui Dumnezeu.
    În preajma unui om virtuos, întunericul nu poate să stăpânească la fel de ușor.

  • Cei care cresc spiritual pot ajuta și pe ceilalți.
    Diavolul știe că un credincios puternic în Dumnezeu poate să-i ajute și pe alții să scape din capcanele sale.

  • Lupta duhovnicească este o luptă pentru suflete.
    Dacă diavolul pierde un om virtuos, pierde și influența asupra celor din jurul său.


Ce ne spune Scriptura?

Scriptura ne confirmă această realitate:

«Pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui și a cărnii, ci împotriva principatelor, împotriva puterilor, împotriva stăpânitorilor întunecimii acestei lumi, împotriva duhilor răutății din înălțimi.» (Efeseni 6:12)

Această luptă nu este împotriva oamenilor, ci împotriva forțelor care stau în spatele răului.

«Voi, fraților, fiți tari în Domnul și în puterea măreției Lui. Luați armura lui Dumnezeu, pentru a vă putea opri în ziua cea rea și, după ce veți fi făcut totul, să rămâneți statornici.» (Efeseni 6:10–11)

Ne îndeamnă să ne pregătim pentru luptele duhovnicești și să rămânem statornici.

«Treziți și rugați-vă, ca să nu intrați în ispită.» (Matei 26:41)

Hristos ne îndeamnă la vigilență și rugăciune.


Ce spun Sfinții Părinți?  

Sfinții au trăit și au înțeles această luptă:


  • Sfântul Ioan Gură de Aur:
    «Diavolul nu se luptă cu cei care sunt deja în mâinile lui. El se opune celor care vor să scape, care se trezesc, care se ridică spre lumină.»

  • Sfântul Efrem Sirul:
    «Când ești atacat mai tare, bucură-te, că înseamnă că te apropii de Dumnezeu. Dacă nu ești atacat, poate că ești deja în drumul lui.»

  • Sfântul Isaac Sirul:
    «Luptele sunt semnul că ești pe drumul cel bun. Dacă nu ai lupte, te poți întreba: unde sunt?»

  • Sfântul Antonie cel Mare:
    «Duhul răului nu te va ataca dacă ești deja captiv. Dar când te ridici spre Dumnezeu, vei simți presiunea lui.»

  • Sfântul Siluan Athonitul:
    «Când Dumnezeu te apropie de El, diavolul se agită. Nu te speria; aceasta înseamnă că mergi bine.»


Cum să ne apărăm și să rămânem tari?

Dacă diavolul luptă împotriva celor virtuoși, cum putem rămâne tari și să nu ne descurajăm? Iată câteva sfaturi practice, bazate pe tradiția ortodoxă:

  1. Rugăciunea zilnică și continuă
    Rugăciunea este arma noastră principală. Fie că este o rugăciune scurtă („Doamne, miluiește-mă”), fie citirea Psaltirii, ea ne ține legați de Dumnezeu.

    «Rugăciunea este o scară spre cer.» (Sfântul Macarie cel Mare)

  2. Citirea Scripturii și a Sfinților
    Cuvântul lui Dumnezeu ne luminează și ne întărește. Citiți zilnic măcar câteva versete.

    «Cuvântul lui Dumnezeu este viu și puternic.» (Evrei 4:12)

  3. Participarea la Sfintele Taine
    Comuniunea cu Hristos prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Liturghie este cea mai puternică protecție.

  4. Spiritul de umilință
    Diavolul se folosește de mândrie și autosuficiență. Umilința /smerenia ne face mai puternici.

    «Smerenia și rugăciunea biruie pe diavol.» (Sfântul Nil Surski)

  5. Discernământ și auto-observare
    Fii atent la gânduri, emoții și situații care par „prea bune” sau „prea grele”.

  6. Relația cu un duhovnic sau un frate mai matur spiritual
    Nu lupta singur. Un om mai înaintat în viața duhovnicească te poate ajuta să vezi ce nu vezi singur.

  7. Viața de comunitate
    Biserica nu este doar un loc de slujire — este o familie. Stai legat de frați și surori în Hristos.

    «Unde doi sau trei sunt adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.» (Matei 18:20)

  8. Post și abstinență
    Controlul asupra trupului ajută la controlul sufletului.

  9. Gratitudine și lăudare
    Recunoștința taie puterea depresiei și a ispitei.

    «Lăudați-L pe Domnul, căci este bun!» (Psalmul 106:1)

  10. Rugăciunea Maicii Domnului
    Maica Domnului este cea mai puternică intercesoare. Rugăciunile către Ea ne sprijină în momentele de slăbiciune.

    «Maica Domnului, ajută-mă! Tu ești adăpostul și încrederea mea!» (rugăciune tradițională)

  11. Învățarea să recunoaștem ispitele
    Diavolul nu vine niciodată cu o mască de rău. El se folosește de lucruri care par bune sau utile.

    «Nu tot cuvântul credeți, ci cercetați dacă vine de la Dumnezeu.» (adaptare după 1 Ioan 4:1)

  12. Viața de jertfă și iubire
    Cea mai mare armatură împotriva diavolului este iubirea. Trăind pentru ceilalți și jertfindu-te, duhul răului nu are putere asupra ta.

    «Iubirea biruie pe tot răul.» (Sfântul Ioan Gură de Aur)


Poveste scurtă pentru încurajare

Un călugăr tânăr se ruga zilnic și se străduia să fie virtuos. Dar în fiecare noapte avea vise și gânduri tulburătoare. El s-a dus la duhovnicul mănăstirii și i-a spus:

— Părinte, de ce mă atacă diavolul atât de tare? Eu nu fac decât să mă rog și să citesc Scriptura!

Duhovnicul a zâmbit și i-a răspuns:
— Fiule, dacă ai un grădină și în ea crește o floare frumoasă, vei lăsa buruienile să o piardă sau vei avea grijă să o aperi? Așa și Dumnezeu are grijă de tine, iar diavolul se agită pentru că vede că tu crești spre lumină. Nu te descuraja — lupta înseamnă că mergi bine.


Plan practic de 7 pași pentru fiecare zi

  1. Dimineața: citește un psalm și roagă-te pentru protecție duhovnicească.

  2. În timpul zilei: fii atent la gânduri. Dacă simți o ispită, spune: «Doamne, miluiește-mă!» și schimbă gândul.

  3. La prânz: citește câteva versete din Evanghelie și reflectează la ele.

  4. După-amiază: fă o faptă de iubire — un telefon unui bătrân, un mesaj de încurajare, o mână de ajutor.

  5. Seara: examinează-ți ziua — unde ai fost tare, unde ai slăbit. Roagă-te de iertare și mulțumește pentru ajutorul lui Dumnezeu.

  6. Înainte de culcare: citește Psalmul 91 și încrucișează-ți camera.

  7. Dacă te trezești noaptea: folosește momentul pentru o rugăciune scurtă: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul».


Concluzie: Nu ești singur în luptă

Dacă simți că ești atacat mai tare, bucură-te! Înseamnă că te apropii de Dumnezeu și că diavolul vede asta. Dar nu uita:

«Dumnezeu este cu noi. Dacă El este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?» (Romani 8:31)
«Și iată, Eu sunt cu voi toate zilele, până la sfârșitul veacului.» (Matei 28:20)

Tu nu ești singur. Biserica te susține. Sfinții te ajută prin rugăciunile lor. Maica Domnului te apără. Iar Hristos, biruitorul morții și al diavolului, este mereu lângă tine.

Așadar, nu te teme. Rămâi tare. Roagă-te. Crește în virtute. Și când diavolul vine cu luptele sale, răspunde cu rugăciune, umilință și iubire.


Livia Radu Mr, din dragoste pentru Dumnezeu