Căci "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”

 

Smerenia înseamnă supunere, dar nu înjosire degradantă

Umilința și supunerea merg mână în mână. 

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi trebuie să ne supunem unul altuia cu gândiri mici față de noi înșine: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 

Când suntem supuși și „împodobiți cu smerenie,” putem crea pace și unitate cu ceilalți. Nu suntem atât de mândri și înălțați încât să nu putem accepta mustrarea și îndemnul. Nu trebuie nici să avem impresia că opiniile și gândurile noastre sunt întotdeauna peste ceilalți. O astfel de gândire nu ne va conduce la nici un fel de unitate sau progres în Hristos.

În același timp, a fi supus și smerit nu înseamnă, în nici un fel, a te apleca sub alți oameni. Pavel a fost foarte răspicat când a spus că trebuie să slujim lui Dumnezeu și doar Lui. Căci „voi ați fost răscumpărați cu un preț, de aceea nu vă faceți robi ai oamenilor.” 

 El scrie de asemenea: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” 

Deși este important să fim supuși – să acceptăm mustrarea și să rămânem mici în ochii proprii, noi trebuie să fim plăcuți lui Dumnezeu cu viețile noastre. Trebuie să ne temem de El și să păzim Cuvântul Său. Acesta ar trebui să fie scopul nostru: să ne smerim sub voia lui Dumnezeu, iar viața și suflarea noastră să fie doar pentru a împlini poruncile Lui, nu să atingem așteptările și cerințele oamenilor.

Trebuie de asemenea a avea luare aminte cui ne supunem, caci in lume sunt multe persoame cu dubla personalitate, oameni bolnavi psihic, greu de depistat, de exemplu, cum sunt narcisistii, care nu pot iubi, nu au empatie si sunt paranoiali, oameni care ne distrug sufleteste si mintal. 

 Smerenia nu înseamnă că noi devenim oameni tăcuți sau pasivi

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, …ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” 

 Dumnezeu dorește ca creștinii să posede un duh blând și tăcut. Este de o importanță critică să fim smeriți și tăcuți în omul interior, ca să putem auzi Duhul Domnului când vorbește în inima noastră, în timpul zilei.

Totuși, un duh tăcut și blând nu înseamnă că trebuie să fim oameni pasivi. Dumnezeu cere de la noi să fim oameni activi, plini de zel în viețile noastre. Isus ne spune că Împărăția Cerului este luată cu năvală (cu forță). 

 Toți cei care doresc o viață mai profundă cu Hristos, realizează că trebuie să fie zeloși și smeriți în omul interior, cu o dorință după voia lui Dumnezeu. Cu această atitudine noi vom face tot ce este nevoie pentru a ne păstra inima și gândirea curate. Pavel scrie că nu trebuie să ezităm, ci să fim „arzători în Duhul, slujind Domnului.” 

De aceea, în timp ce suntem mereu în posesia unui duh tăcut și blând înaintea Domnului, sunt situații unde Dumnezeu dorește să fim curajoși și să vorbim în fața altora. În acest caz, trebuie să ne lepădăm cinstea, reputația și așteptările naturale, ca să slujim mereu Domnului cu toată reverența. Nu trebuie să ne punem la îndoială capacitățile și autoritatea pe care o posedăm, atunci când Dumnezeu vrea ca să ducem la îndeplinire voia Lui. În loc, trebuie să permitem lui Dumnezeu să ne folosească exact cum El dorește, în orice situație.

3. Smerenia înseamnă folosirea talentelor și capacităților

„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” Romani 12:3.

O atitudine smerită înseamnă să ne gândim cumpătat despre noi înșine. Cu alte cuvinte, aceasta nu înseamnă să ne fălim în realizările și abilitățile noastre, ci, mai degrabă să recunoaștem că toată puterea noastră vine de la Dumnezeu.

Totuși, aceasta nu înseamnă să neglijăm darurile și chemarea primită de la însuși Dumnezeu. Cel Preaînalt dorește să ducă o lucrare de transformare în noi, pe durata vieții noastre! El ne-a echipat cu talente și daruri și ne-a dat sângele prețios al Fiului Său, Isus Hristos. 

Dumnezeu dorește să să ne folosească spre slava și scopul Lui, iar fiecare dintre noi ar trebui să fim conștienți de acest lucru. Smerenia înseamnă să ne folosim talentele și capacitățile sub călăuzirea lui Dumnezeu, dând Lui cinstea și Slava pentru ce s-a realizat prin viețile noastre.

„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” 

Smerenia este cheia către progres

„Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi." Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.”

 Dumnezeu lucrează conform unor legi. Este o lege naturală ca dacă ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu și lepădăm propria voie și cinste, atunci El ne va da harul necesar pentru a trăi o viață de creștin adevărat, iar în final El ne va înălța la timpul Lui.

A fi smerit înseamnă să ai aceeași gândire ca Isus Hristos. El a avut statutul de dumnezeu, dar nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca un lucru de apucat, după care putea profita, ci, în loc, a luat forma unui rob și a venit într-o stare asemănătoare oamenilor. „ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” 

Isus este exemplul absolut al smereniei. El nu Și-a valorat propriul statut și cinste, ci le-a cedat în fiecare situație, ca, astfel să împlinească voia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să fie cinstit prin viața Sa.

Dacă și noi avem aceeași gândire smerită, disprețuind propria reputație și cinste, pentru a fi ascultători de Cuvântul și voia lui Dumnezeu, vom ajunge, în mod garantat la un progres incredibil în viețile noastre de creștini! 

De fapt, Dumnezeu este foarte atent la inima noastră și este pregătit și nerăbdător să îi întărească pe cei care doresc să trăiască spre cinstea și slava Lui. „Aşa vorbeşte Domnul: "Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce Casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă? 

Aceasta este mândrie și Îl oprește pe Dumnezeu din a-Și produce lucrarea de transformare în viețile noastre. Haidem, mai bine, să ne smerim și să fim plecați în inimă. Atunci Dumnezeu Se va uita la starea noastră și ne va da har pentru a avea progres în viețile noastre creștine.