Iar prin cuvintele : " care face din placere bratele lui ", vrea sa spuna ca noi sa nu ne ineredem in noi insine.
Ambele lucruri sunt numite apostazie dela Dumnezeu, Aceasta expresie fiind interpretata si intralt fel, duce la concluzia ca cel ce se increde in sine e un om apostat. Fiindca zice ca cel ce nadajduieste intr-un om este apostat dela Dumnezeu.
Totdeauna credem ca suntem ceva mai mult si credem ca ar fi o mare gresala sa ne socotim ca nu suntem nimic. Suntem ceva.) Socotinta ca suntem ceva se numeste prezumtie. E o patima nascuta din iubirea de sine si devine izvorul, inceputul si cauza celorlalte pasiuni, dar atat de subtila si tainica e aceasta mandrie, incat cei ce o au n-o simt. E un rau tot atat de mare pe cat e de subtil si tainic.
Aceste patimi inchid prima usa a mintii prin care Harul lui Dumnezeu voeste a intra, nu-l lasa sa intre si Harul se retrage. Caci cum poate veni Harul sa lumineze pe cineva care se socoteste a fi ceva mare; ca-i intelept si ca n-are nevoie de alt ajutor, Domnul sa vindece aceste boale si patimi luciferice. Cei ce-si aroga acest drept sunt nenorociti, cum spune Profetul : Vai de cei ce se socotesc intelepti in ochii lor proprii " ( Isaia V, 2 ), si Apostolul : " Nu va socotiti intelepti " ( Rom. XII, 16 ) si Solomon : " Nu socotiti ca sunteti ceva " ( Proverbe III,7 ) .
E un defect greu de recunoscut, si care nu-i placut in ochii Lui. Dumnezeu Caruia Ii place o patrunzatoare cunostinta de aceasta, cele mai sigure incredintari. Adica sa recunostem ca orice har si virtuti vin numai de la El. El este " vistierul tuturor bunatatilor " si dela noi nu poate veni nimic placut, nici vreun lucru care sa-I placa, chiar daca acest adevar foarte necesar este lucrul dumnezeestilor Lui maini pe care doreste sa-l dea iubitilor lui prieteni, uneori cu inspiratie si iluminare, alteori cu lupte grele, amaraciuni, uneori cu ispita violenta de neinvins, alteori cu alte mijloace pe care nu le intelegem. Pentru acest motiv, draga frate, iti voi indica acele cai, prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa dobandesti aceasta renuntare la tine si ca sa nu ai mandrie si incredere in tine.
1. Primul lucru e ca trebuie sa recunosti nimicnicia ta
De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca " Oricine se considera pe sine a nu fi nimic, acela se cunoaste pe sine mai bine decat toti. Acel om se cunoaste pe sine care se considera a nu fi nimic " . Sf. Maxim Marturisitorul da o definitie a virtutii ca : " unirea neputintei omenesti in cunoastere cu puterea dumnezeiasca " ( Filocalia, p. 403 ); iar Petru Damaschinul spune : " Nimic nu-i nmi bine decat recunoasterea propriei tale neputinti si nestiinti " ( Filocalia, p. 611 ). si sa-ti dai seama perfect ca numai prin tine insuti nu poti face ceva bun, prin care sa devii cetatean al Imparatiei cerurilor.
2. Al doilea este ca tu trebuie sa ceri adesea acest ajutor dela Dumnezeu cu caldura si rugaciuni smerite. Daca dorsti sa-l obtii, intai e necesar sa-l pretuiesti si sa nu te increzi, nu numai in cunoasterea de tine insuti, ci in orice putere a ta. Dumnezeu te va incorona numai atunci cand va vedea ca esti convins ca numai prin puterile tale nu poti dobandi coroana.
3. Al treilea drum e ca sa te obisnuiesti a fi totdeauna ingrozit. A fi ingrozit de dusmanii nenumarati impotriva carora tu, prin tine insuti nu le poti opune nici o mica rezistenta. Sa fii inspaimintat de indelunga lor indemanare de lupta, de strategiile lor, de transformarile lor in ingeri, de nenumaratele piedici pe care le pun in taina in adevarata cale a virtutii.
4. A patra cale este atunci, cand cazi in vreo slabiciune. Atunci sa te intorci cu mai multa putere la Dumnezeu. El te lasa liber ca sa-ti cunosti mai bine neputinta,.Nu numai cand cineva cade la vreo patima, ci si cand cade in diferite greutati, imprejurari, amaraciuni, necazuri, stramtorari si mai ales in lungi suferinte trupesti, boale, trebuie sa recunoasca in acestea smerenia de sine si incapacitatea si sa fie plecat. Si ce si mai spun ? Oricine doreste sa ajunga la cunoasterea nimicniciei sale in mod practic, sa-si observe gandurile, cuvintele si faptele nu mult timp, ci numai o singura zi, si va vedea ca cele mai multe din gandurile, cuvintele si faptele lui sunt neintelepte si rele.
Nadejdea si increderea in Dumnezeu.
Desi e atat de necesar pentru acest razboiu sa nu ne incredem in noi insine, cum am spus, totusi, daca disperam, adica daca n-avem nici cea mai mica incredere in noi insine, e sigur ca ori vom dezerta din lupta, ori vom fi invinsi de vrajmasi. Deaceea, in legatura cu complecta renuntare la noi insine, e necesar sa avem si o perfecta nadejde si incredere in Dumnezeu, sperand sa primim numai dela El orice lucru bun, orice ajutor si orice izbanda. Fiindca, dupa cum dela noi, cari nu suntem nimic, nu asteptam nimic, din care cauza nu ne incredem deloc in noi, tot astfel ne vom bucura fara frica fata de Dumnezeu pentru orice victorie, indata ce am inarmat inima noastra cu o nadejde vie intr-insul, ca sa primim ajutorul Lui, dupa cuvantul psalmistului : " Nu intoarce fata Ta dela mine si nu lepada cu manie pe sluga Ta, Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa si nu ma parasi, Dumnezeul mantuirii mele " ( Ps. XXVII-9 ( XXVIII, 9 ) ). Dar aceasta nadejde si acest ajutor pot fi dobandite in chip hotarat. Patru sunt motivele : 1. Fiidca le cerem dela un Dumnezeu, Care fiind atotputernic, ne poate da orice doreste El si deci ne poate ajuta oricand. 2. Pentruca le cerem dela un Dumuezeu cu intelepciunea si stiinta nemasurata, Care cunoaste toate, fie si cele ale celei mai inalte desavarsiri si prin urmare stie ceeace este necesar mantuirii noastre. 3. Fiindca cerem acest ajutor dela un Dumnezeu nemasurat de bun, cu o dragoste negraita, totdeauna gata a ne ajuta din ceas in ceas si din moment in moment, pentru victoria duhovniceasca si deplina asupra noastra indata ce alergam in bratele Lui cu nadejde tare si neclintita. Si cum e posibil ca, Bunul nostru Pastor, Cel ce treizeci si trei de ani a alergat cautind oaia pierduta, cu o asa de mare perseverenta, Cel ce a batut drumurile cu atata oboseala, Cel ce si-a varsat tot Sangele Sau si si-a dat viata, cum e posibil, zic acum, ca oaia insasi sa-l urmeze si sa strige cu mare dorinta dupa El s-o mantuiasca, iar El sa nu-si intoarca ochii la ea ? Cum sa n-o i-a si sa n-o puna pe dumnezeestii Sai umeri, facand un ospat cu toti ingerii din Ceruri ? Dar daca Dumnezeu neincetat cauta si asteapta cu mare grija si dragoste, sa gaseasca, ca pe drahma din Evanghelie, pe cel orb si pacatos, s-ar putea ca El sa uite pe cel ce-i ca o oaie pierduta ? Si cel ce crede totdeauna ca Dumnezeu cunoaste inima omului dorind sa intre intr-insa si sa cineze Cuvintele Apocalipsei sunt : " Iata, stau la usa si bat : de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi pranzi cu dansul si el cu Mine " ( Apoc. III, 20 ). cum spune Sfanta Apocalipsa, dandu-i harurile Lui, acela totdeauna isi pune nadejdea in Domnul. E cu putinta oare ca omul sa-si deschida inima catre Dansul, sa-L cheme intr-insul, iar El sa nu vrea sa intre ? 4. A patra cale de a agonisi aceasta nadejde in Dumnezeu si-n ajutorul Lui, e sa ne ducem cu gandul la istorisirile sfintelor Scripturi, unde sunt multe fapte expuse, ca oricine nadajdueste in Dumnezeu nu ramane niciodata rusinat si neajutat.) Deaceea si regele Abgar ridicand o statuie Domnului nostru la portile orasului Edesa, a scris deasupra aceste cuvinte : Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajdueste in Tine niciodata nu piere "
Neincrederea de sine si speranta in Dumnezeu.
Cum poate cineva sti ca lucreaza cu neincrederea de sine ori cu perfecta speranta in Dumnezeu ? Deseori unii cred ca n-au nici-o incredere, intr-insii si ca toata nadejdea lor este numai in Dumnezeu. Totusi, in realitate nu-i asa. Ei sunt siguri de biruintele lor. Dar daca se intimpla esecuri in treburile lor, se intristeaza de declin, exaspereaza. Dar nu se opresc aici ci socot ca in viitor vor fi in stare sa faca ceva mai bun. Acesta-i un indiciu sigur ca inainte de declinul lor au fost increzatori intr-insii iar nu in Dumnezeu. Iar daca supararea si necazul lor este mare e evident ca s-au increzut intr-insii si foarte putin in Dumnezeu. Fiindca cel ce nu are incredere in sine si nadajdueste in Dumnezeu, cand se intimpla de nu izbuteste in ceva, nu-i tare surprins nici intristat asa de mult. El intelege ca acest insucces vine peste dansul din cauza incapacitatii lui si a putinei nadejdi ce are in Dumnezeu.
Mai ales nu se mai increde in sine si sporeste nadejdea in Dumnezeu. Nu mai asculta de pasiunile care sunt cauza caderii lui. Sunt oameni cari par virtiuosi si duhovnicesti, dar cand cad in vreo nenorocire nu sunt in stare sa-si redobandeasca pacea. Daca, dorind sa scape de marile nenorociri venite asupra lor din cauza iubirii de ei insisi, alearga la Parintii duhovnicesti, au gasit leacul. Dela dansii ei primesc mare putere sa lupte si sa sfarame stancile pacatului. Ei primesc forta impotriva lor insile cu prea sfanta taina a Marturisirii si a Pocaintii
Frica si virtutea.
Multi gresesc socotind timiditatea virtute. Ei nu pricep ca aceasta vine dintr-o aroganta tainica si din prezumtie fondate pe nadejdea si increderea ce o au intr-insii si in puterile lor. Fiindca, ei socotindu-se a fi ceva se incred mult in calitatile lor. Dar in esecuri, vazind ca nu sunt nimic, ca n-au nici o putere, sunt turburati si mirati, ca la ceva nou, cad in mare groaza si frica, fiindca vad pravalirea temeliei pe care isi ridicasera increderea si nadejdea. Dar nu se intimpla asa cu cel smerit. Acesta totdeauna si-a pus increderea si nadejdea numai in Dumnezeu, fara sa aiba vreo nadejde in sine. Deaceea, cand cade in vreo greutate, simte frica si amaraciune, totusi nu-i turburat ori mirat. Fiindca intelege ca toate aceste cauze vin asupra lui din cauza propriei lui neputinti si slabiciuni. Aici vede foarte bine lipsa credintei.
Mijioace de dobandirea neincrederii in noi si increderii si certitudinii in Dumnezeu.
Daca toate puterile, prin care vrajmasii nostri ne biruesc, se nasc din neincrederea in sufletele noastre si-n ajutorul lui Dumnezeu, apoi iubite frate trebue sa cunosti anumite mestesuguri de dobandirea acestei puteri in contra vrajmasului - ajutorul lui Dumnezeu. Afla atunci ca nici talentele naturale ori dobandite, nici toate darurile primite voluntar ori involuntar, nici cunosterea Sfintelor Scripturi, nici lungimea timpului si multimea anilor cat am slujit lui Dumnezeu si care ne-a adus o obisnuinta in aceasta slujire, nu ne desavarsesc a implini vointa Lui dumnezeiasca, daca nu ne vom sili a placea lui Dumnezeu in orice lucru bun ce-l avem de facut, daca in orice pericol de care fugim, in orice fapta savarsita conform vointei Lui, zic daca nu exista inimile noastre un ajutor special al lui Dumnezeu, daca nu ne imputerniceste spre desavarsirea oricarui lucru bun, cum a zis Domnui : " Fara de Mine nu puteti face nimic " ( Ioan XV, 5 ).
din Sfantul Nicodim Aghioritul ,,RAZBOIUL NEVAZUT,, Editura Egumenita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu