Este necesar sa luam aminte la doua ganduri si sa ne temem de ele. Unul ne spune: "Esti un sfant!", altul: "Nu te vei mantui!" Aceste doua ganduri vin de la vrajmasul si nu este adevar in ele. Trebuie sa cugetam la aceste cuvinte: "Sunt un mare pacatos, dar Domnul e milostiv, El ii iubeste mult pe oameni si-mi va ierta pacatele mele". Crede aceasta si-ti va fi asa: Domnul te va ierta. Dar nu-ti pune nadejdea in nevointele tale, chiar daca te-ai nevoi mult. Nu pentru nevointele noastre, ci in dar, pentru bunatatea Sa, se milostiveste de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul sa fie smerit si sa ierte tuturor cu iubire; atunci si Domnul il va ierta cu bucurie. Domnul ii iubeste pe toti, si noi trebuie sa-L imitam si sa-i iubim si noi pe toti; si daca nu putem, sa o cerem, si Domnul nu va zabovi sa ne ajute cu harul Sau.
Inca fiind frate sub ascultare am cunoscut iubirea lui Dumnezeu; si ea e de nedescris. Sufletul simte ca este cu Dumnezeu si in Dumnezeu, si duhul se bucura de Domnul, chiar daca trupul este istovit de harul lui Dumnezeu. Dar acest har poate fi pierdut chiar si numai pentru un singur gand rau. Impreuna cu gandurile rele patrunde in noi puterea vrajmasului, si atunci sufletul se intuneca si gandurile rele il chinuie; omul simte atunci pierzania lui si vede ca, fara harul lui Dumnezeu, el este pamant pacatos si neputincios. Sufletul care a cunoscut pe Domnul invata printr-o indelungata experienta ca, daca traieste dupa poruncile Lui, atunci, chiar daca nu mult, va simti in el harul si va avea indrazneala in rugaciune; dar daca pacatuieste printr-un singur gand si nu se pocaieste, harul se scarbeste, si atunci sufletul tanjeste si plange inaintea lui Dumnezeu. Astfel, intreaga viata sufletul si-o petrece in lupta cu gandurile. Tu insa nu slabi in lupta, pentru ca Domnul iubeste pe cel ce lupta cu barbatie.
Gandurile rele hartuiesc sufletul mandru si, cat timp nu se smereste, el nu va cunoaste odihna de la ele. Cand gandurile navalesc asupra ta, striga catre Dumnezeu ca Adam: "Doamne, Facatorul si Ziditorul meu, Tu vezi ca sufletul meu e chinuit de ganduri rele... Miluieste-ma!" Si cand stai inaintea fetei Stapanului, adu-ti aminte cu tarie ca El asculta toate cererile tale si, daca iti sunt de folos, le implineste.
A venit un nor, a ascuns soarele si s-a facut intuneric. Tot asa, pentru un singur gand de mandrie, sufletul pierde harul si il napadeste intunericul. Dar, tot asa, si numai pentru un singur gand de smerenie harul vine din nou. Am facut aceasta experienta pe mine insumi.
Sa stii ca daca mintea ta inclina spre a-i urmari pe oameni pentru a vedea cum traiesc, acesta e un semn de mandrie.
Ia seama la tine insuti. Cerceteaza-te pe tine insuti si vezi: cum se inalta sufletul deasupra fratelui tau, cum pentru aceasta si vine un gand rau care nu place lui Dumnezeu si prin aceasta sufletul se smereste. Daca nu se smereste, atunci vine o ispita mica. Daca iarasi nu se smereste, incepe lupta curviei. Si daca tot nu se smereste, cade intr-un pacat mic. Si daca nici atunci nu se smereste, va veni un pacat mare. Si asa va pacatui pana ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocai, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace si strapungere (a inimii), si atunci tot raul va trece si toate gandurile se vor departa. Tine insa si pe mai departe smerenia din toate puterile, ca sa nu cazi din nou in pacat. Cand vede ca sufletul nu s-a intarit inca in smerenie, Domnul ii retrage harul. Dar tu nu-ti pierde curajul pentru aceasta: harul este in tine, dar ascuns. Obisnuieste-te sa tai gandurile de indata ce se ivesc. Daca insa uiti si nu le departezi de indata, atunci adu pocainta. Sileste-te ca aceasta sa ajunga o obisnuinta. Sufletul are obisnuinte: cum s-a obisnuit, asa va lucra apoi toata viata.
Omul bun are ganduri bune, omul rau are ganduri rele; dar fiecare trebuie sa invete sa lupte cu gandurile si din rele sa le faca bune. Acesta e semnul unui suflet experimentat. Vei intreba, poate: Cum se face aceasta? In chipul urmator: Asa cum omul viu simte cand ii este frig sau cald, asa si cel ce a cunoscut din experienta pe Duhul Sfant simte cand in sufletul lui este harul si cand se apropie duhurile rele.
Domnul da sufletului intelegere sa cunoasca venirea Lui, sa-L iubeasca si sa faca voia Lui. Tot asa, sufletul cunoaste si gandurile care vin de la vrajmasul nu dupa infatisarea lor din afara, ci dupa lucrarea lor asupra sufletului. Aceasta se cunoaste prin experienta; dar pe cel ce n-are experienta vrajmasii il amagesc usor.
Vrajmasii au cazut din mandrie si, ca sa ne atraga si pe noi, ne aduc ganduri de lauda. Si daca sufletul primeste laudele, harul il paraseste pana cand sufletul se va smeri. Si asa, toata viata sa invata omul smerenia lui Hristos si, pana cand nu o va fi invatat, sufletul nu cunoaste odihna de la ganduri si nu se poate ruga cu mintea curata.
Cine vrea rugaciunea curata nu trebuie nicicum sa cunoasca stirile din gazete, nu trebuie sa citeasca carti rele nici, impins de curiozitate, sa caute sa stie ceva despre viata altora. Toate acestea aduc in minte ganduri necurate, si atunci cand omul vrea sa le descurce si lamureasca, ele se incurca din ce in ce mai mult si chinuie sufletul. Cand sufletul invata iubirea de la Domnul, atunci ii este mila de intreaga lume, de fiecare faptura a lui Dumnezeu si se roaga ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa primeasca harul Duhului Sfant. Dar daca sufletul pierde harul, atunci iubirea il paraseste, fiindca fara har e cu neputinta a iubi pe vrajmasi si atunci se ivesc gandurile rele din inima, dupa cum zice Domnul (Mt 15,19; Mc 7,21-22). E bine sa stii ca daca te chinuie gandurile rele, aceasta inseamna ca nu esti smerit. Domnul a zis: "invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre" (Mt 11,29).
Fara smerenia lui Hristos sufletul nu va afla niciodata odihna in Dumnezeu, ci va fi totdeauna razboit de felurite ganduri care nu-l lasa sa vada pe Dumnezeu. Fericit cel care s-a smerit pe sine insusi, pentru ca a aflat odihna desavarsita in Dumnezeu. in fiecare zi cer de la Domnul smerenia, pentru ca sufletul meu a invatat prin Duhul Sfant ce este smerenia lui Hristos si de ce insetez sa o am. O, smerenia lui Hristos! Cine te-a gustat, acela se avanta spre Dumnezeu nesaturat ziua si noaptea. Cat sunt de neputincios! Scriu putin si sunt deja istovit si trupul meu cauta odihna. Si Domnul a cunoscut pe pamant in trup neputinta omeneasca si, istovit de drum, s-a urcat intr-o corabie la vreme de furtuna si dormea; dar cand ucenicii L-au trezit, a poruncit marii si vantului sa se potoleasca si s-a facut liniste mare.
Tot asa si in sufletul nostru, cand chemam sfantul Nume al Domnului, se face mare pace. O, Doamne, da-ne sa Te laudam pana la suflarea cea mai de pe urma. Omul cade in inselare fie din lipsa de experienta, fie din mandrie. Daca e din lipsa de experienta, Domnul ne va tamadui degraba; dar daca e din mandrie, atunci sufletul va suferi multa vreme pana cand se va fi invatat smerenia, si abia atunci il va tamadui Domnul. Cadem in amagire cand credem ca suntem mai destepti si mai experimentati decat altii si chiar decat duhovnicul nostru. Si eu am gandit asa din lipsa de experienta si am suferit pentru aceasta si sunt foarte multumitor lui Dumnezeu ca prin aceasta m-a smerit si m-a povatuit si nu m-a lipsit de mila Sa. Si acum gandesc ca, daca nu te marturisesti duhovnicului, e cu neputinta sa scapi de inselare, si pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega si dezlega. Daca vezi o lumina inauntrul sau in afara ta, nu te in-crede in ea, daca impreuna cu lumina nu simti in tine zdrobire (de inima) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproa-pele; dar nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri. Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te increde in aceasta, pentru ca daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa intelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfant, sufletul nu poate intelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata amestecata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste inselarea.
Parintii zic ca daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasilor; iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici frica, nici tulburare, fiindca el vrea sa aiba vedenii si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala usor.
Lucrurile ceresti se cunosc prin Duhul Sfant, iar cele pamantesti prin minte: dar cine vrea sa cunoasca pe Dumnezeu cu mintea lui din stiinta, acela e in inselare, pentru ca Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfant. Daca vezi cu mintea demoni, smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnicul sau "batranul" ("staretul") caruia ai fost incredintat. Spune totul duhovnicului si atunci Domnul te va milui si vei scapa de inselare. Dar daca crezi ca stii mai multe in privinta vietii duhovnicesti decat duhovnicul tau si daca la marturisire (spovedanie) nu-i spui ce ti s-a intamplat, atunci pentru mandria aceasta va fi ingaduit unei inselari sa puna stapanire pe tine spre povatuire. Cu vrajmasii trebuie sa luptam prin smerenie. Cand vezi ca se lupta alta minte cu mintea ta, smereste-te si lupta va inceta. Daca ti se intampla sa vezi demoni, nu te inspaimanta, ci smereste-te, si demonii vor pieri; dar daca te stapaneste frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ti aminte ca Domnul te priveste sa vada daca-ti pui nadejdea in El.
Daca ti se intampla sa cazi in inselare si vrei sa te izbavesti de ea, nu deznadajdui, pentru ca Domnul iubeste pe oameni si-ti va da indreptare si vei avea odihna de la gandurile pe care le aduc vrajmasii. Dar pentru ca sufletul sa afle odihna de la demoni, trebuie sa se smereasca si sa zica: "Sunt mai rau decat toti oamenii, mai rau decat orice dobitoc sau fiara salbatica" si indata sa se marturiseasca (spovedeasca) cinstit preotului si atunci demonii vor fi izgoniti.
Asa cum oamenii intra si ies dintr-o casa, asa si gandurile iscate de demoni vin si iarasi pleaca daca nu le primesti. Daca gandul iti spune: "Fura!" si tu-l asculti, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Daca gandul iti spune: "Mananca mult!" pana la ghiftuiala si tu vei manca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Si asa, daca gandul fiecarei patimi te va stapani, vei ajunge un barlog de demoni. Dar daca intelegi sa te pocaiesti cum se cuvine, vor tremura si vor fi siliti sa plece.
Cand plangem pentru pacate si smerim sufletul nostru, atunci n-avem vedenii si sufletul nostru nu le doreste, dar cand parasim plansul si smerenia, atunci putem fi atrasi de ele. Multa vreme n-am stiut de ce trebuie sa ma intristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat pacatele. Si am cunoscut ca cine nu are intristare nu poate sta in smerenie, pentru ca duhurile rele ne insufla mandrie, iar Domnul invata blandetea, smerenia si iubirea, prin care sufletul afla odihna.
In lupta noastra trebuie sa fim curajosi. Domnul a zis Prorocului Ieremia: "Du-te, vesteste si fii curajos, iar Eu iti voi porunci" (cf. Ir 1, 17). Domnul iubeste sufletul curajos si intelept, iar daca in noi nu este nici una, nici alta, trebuie sa le cerem de la Domnul si sa ascultam de duhovnici: in ei viaza harul Duhului Sfant. indeosebi omul a carui minte e stricata de lucrarea demonilor nu trebuie sa se increada in sine insusi si in ei, ci sa asculte de duhovnic.
Nenorocirea sufleteasca ne vine de la mandrie, iar cea trupeasca este adeseori ingaduita de Dumnezeu dupa iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-incercatul Iov. A recunoaste in tine insuti mandria e lucru foarte chinuitor. Dar iata semnele ei: daca te napadesc vrajmasii (demonii) sau te chinuie gandurile rele, aceasta inseamna ca in tine nu e smerenie, si de aceea, chiar daca n-ai inteles mandria ta, smereste-te.
Sfantul Siluan Athonitul
sursa http://sfantulioancelnou.ro/carti/Sfantul_Siluan/Intre_iadul_deznadejdii_si_iadul_smereniei1.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu