Părintele Paisie Olaru - Duhovnicul

 Ce este smerenia, Părinte Paisie ? - l-au întrebat odata câţiva ucenici.

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. 

 Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele", aceasta este smerenia cea adevărată.

 Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. 

Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. 

 Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-l ia, ca să te facă călugăr.

 Când te mută de ici colo mai marele tău, Dumnezeu îţi schimba locul, ca să-ţi schimbi şi năravul şi obiceiul.

 Asta ar fi smerenia cea adevărată.

 Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urăt al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.

 Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui.

 Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţ i dă ş i mâine îţ i cere; azi te laudă şi mâine te ocărăşte. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune, şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.  

*****

Omul încrezut şi mândru

 Acum nu de mult, de câţiva ani, am orbit, nu de tot, dar câte oleacă, câte oleacă, numai un ochi, apoi şi celălalt ochi, aşa că tot zăream, dar nu cunoşteam omul. Acum, de bine de rău mă învăţasem aici la Sihla, mai pe bâjbâite, mai pe beţe. Numai că mă supăram că nu găseam un lucru ce-mi trebuia, altădata bănuiam că mi l-a luat cineva şi iar mă mâniam.
Într-o zi un părinte îmi spune aşa:
- Acum mai zăreşti, dar când nu vei vedea deloc ... ce vei face?
Atunci eu m-am mâniat şi am spus (notă: în sinea lui): "Iaca ce ajunge omul dacă are zile, să le fie silă de mine."
Părintele m-a compătimit, iar eu am înţeles greşit.
Zice părintele:
- Ar fi bine să mergi la operaţie măcar la un ochi.
Iar m-am supărat, zicând (notă: în sinea lui):
"Iaca, nu ştie cum să scape de mine. M-or duce la spital, să mor acolo, că aici nu aş putea muri".
În sfârşit, după o muncă de lămurire cu alte persoane şi cu blagoslovenia Părintelui Cleopa şi a părintelui stareţ, m-am plecat a merge la operaţie, dar cu multă îndoială şi îmi făceam fel de fel de planuri că "dacă nu reuşesc şi nu voi putea ţine secretul cu ochiul şi sigur voi muri in spital?!".
Îmi venea în gând să spun doctorului că sunt trecut de ani cu vârsta şi să vadă mai întâi dacă reuşeşte. Aşa că fel de fel de gânduri şi iar mă supăram pe părintele că nu a ştiut cum să scape de mine.
Când m-au dus la masa de operaţie, am uitat să mai spun doctorului ce plănuisem eu şi numai ..."Sus, stăi!" şi a făcut două împunsături.
Şi a prins a lucra vorbind în altă limbă şi aşa că m-a operat la un ochi cu care amu cu ochelari pot să scriu aceste bazaconii spre a se mira şi alţii cum eu mă mâniam şi pe cei ce-mi voiau binele.
Aşadar, omul slab la minte şi încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârteşte şi nu primeşte chiar de ar fi de folos.
Omul încrezut şi mândru se prinde de o craca uscată şi nu ştie că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu.

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Dă-le, Doamne, un colţişor de rai!
Chipuri de monahi care au trecut la Domnul", pag. 166-167, Ed. Trinitas, 2005)

****

Patimile si lenevirea duc la pierderea mantuirii

Când cădem din sfânta ascultare şi fugim de biserică, de rugăciune, de metanii şi de post, cădem uşor în toate ispitele şi patimile omorâtoare de suflet şi ne pierdem mântuirea. 

Neascultarea şi lenevirea la rugăciune, ca şi toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon şi prin plantarea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare şi smerenia, care spală păcatele şi biruiesc diavolul.

*****

Ce canon daţi pentru avort şi ucidere de copii ?  

- Păcatul avortului şi al uciderii în general se pedepseste cu părere de rău în toată viaţa, părăsirea păcatului, canon de metanii în fiecare zi, post până seara miercurea şi vinerea, naştere şi botezare de copii în locul celor avortaţi şi oprire de Sfintele Taine de la şapte ani în sus. 

Femeile, însă, se pot împărtăşi mai înainte de naşterea pruncului.

*****

- Ce să fac, că mă biruiesc de mânie ? L-a întrebat un ucenic.  

- Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu, spune Sfânta Scriptură. Când te mânii, nu eşti stăpânit de duhul lui Dumnezeu, ci eşti robit de duhul răzbunării, al mândriei şi al slavei deşarte, care te îndeamnă să nu te pocăieşti, să nu ierţi, să nu te smereşti.

 Să fugim de mânie şi de răzbunare şi să urmăm Domnului nostru Iisus Hristos, care ne învaţă, zicând: "... învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Să ne rugăm mai mult, Părinte! 

*****

-"Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva.  Ci roagă-te în taină!"

Cand vreunul din ucenicii săi se simţea bolnav, bătrânul îi zicea:
- Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis şi îndată te vindeci de boală.
Toţi care urmau sfatul lui, se făceau îndată sănătoşi şi dădeau slavă lui Dumnezeu.

  Odată a venit la sfinţia sa o călugăriţă bolnavă de întristare sufletească. 

Bătrânul a spovedit-o, i-a citit de mai multe ori la miezul nopţii rugăciuni de sănătate şi a pus-o la ectenii de sănătate şi la Sfântul Maslu.

Apoi a împărtăşit-o şi după mai multe zile s-a făcut sănătoasă.

 La urmă, Părintele Paisie i-a dat aceste sfaturi:
- Să nu temi niciodată, căci la cârma vieţii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuţa Domnului. 

El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt, numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" - Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 114, Ed. Trinitas, 1993)

*****

Ce poţi face astăzi, nu amâna pe mâine

Am fost lângă Părintele Paisie înainte de a se muta la Domnul; era cu adevărat un om cu viaţă sfântă. L-am apucat cu amândouă mâinile şi i-am zis:
„Părinte Paisie, daţi-mi un sfat. Cine ştie dacă mai pot veni, poate până mâine nu mai ajung, vreau să-mi daţi un sfat”.
Şi mi-a spus un sfat comun, dar care spune foarte multe:
„Părinte Ioanichie, ce poţi face astăzi, nu amâna pe mâine, că nu ştii dacă ziua de mâine mai ajungi cu viaţă. Ce poţi să faci bun astăzi, astăzi să faci. Ai un ceas de rugat, roagă-te acum. Ai un ceas să citeşti o catismă, citeşte-o acum, mâine nu mai ştii, că nu e ziua ta. Poţi să citeşti astăzi o carte sfântă, să dai viaţă la un suflet, să te duci la un bolnav, să mângâi un om deznădăjduit, acuma fa-o. Mâine nu mai este ziua ta."

(din cartea "Mi-e dor de Cer. Viața părintelui Ioanichie Bălan", Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 527)

*****

,,Ne învăluie ispitele, bolile sau necazurile
şi parcă nu mai avem răbdare?,,

Odată l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria:
- Părinte Paisie, mă învaluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!

- Ascultă, părinte, a raspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu ca ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necajiţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.

Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos.

Să ne rugăm, părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit.
Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui !

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 43, reeditată Ed. Doxologia, 2010)

sursa  http://paisieolaru.blogspot.ro