Sfântul Ioan Gură de Aur  ,,A patra cale de pocăinţă,,

Despre milostenie  şi ,, Cele zece fecioare ,,

 Aveţi soţie, trebuie să vă ocupaţi de copii şi să vă îngrijiţi de toate cele din casă; unii dintre voi slujesc în armată, iar alţii sunt meseriaşi. Fiecare dintre voi se îndeletniceşte cu fel şi fel de ocupaţii; eu însă mă îndeletnicesc numai cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, mă ocup numai cu predica şi numai cu ea îmi cheltuiesc tot timpul.   Pomii buni se cunosc după roade, nu după frunze. 
Pentru aceea suntem mai de preţ decât vieţuitoarele necuvântătoare, pentru că avem grai, pentru că ne slujim de cuvânt, pentru că ni-i drag cuvântul.  Un om care nu iubeşte cuvântul este mai necuvântător decât dobitoacele; că nu ştie pentru ce a fost cinstit cu grai şi de unde are această cinste. Bine spunea profetul: "Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor"(Ps.48,12).  
Vă vorbisem mai înainte despre pocăinţă şi vă spuneam că multe şi felurite sunt căile pocăinţei, pentru ca să ne fie uşoară mântuirea. 
Dacă Dumnezeu ne-ar fi dat o singură cale de pocăinţă, n-am fi primit-o, ci am fi spus: "Nu putem merge pe această cale, nu putem să ne mântuim!". 
 Dumnezeu ţi-a tăiat cuvântul acesta, că nu ti-a dat numai o cale de pocăinţă, nici două, nici trei, ci multe şi felurite, ca, prin mulţimea lor, să-ti facă lesnicioasă suirea la cer. Şi spuneam că pocăinţa e lesnicioasă şi n-are nici o greutate. Eşti păcătos? Intră în biserică şi spune: "Am păcătuit!" şi ai scăpat de păcat. V-am dat pildă pe David, care a păcătuit şi şi-a şters păcatul (II Regi 12, 1-14).
 V-am arătat apoi a doua cale de pocăinţă, aceea a plânsului pentru păcat.

 Haide dar acum să mergem mai departe şi să vă pun în fată a patra cale de pocăinţă. 
- Care-i aceasta?
 - Milostenia împărăteasa virtuţilor, aceea care duce iute pe oameni în bolţile cerurilor, apărătoarea noastră preabună. Mare lucru este milostenia. De aceea şi Solomon striga: "Mare lucru este omul şi de preţ bărbatul milostiv” (Pilde 20, 6). 
Mari sunt aripile milosteniei; străbate văzduhul, lasă în urmă luna, depăşeşte razele soarelui, se urcă până în bolţile cerurilor. Dar nici acolo nu se opreşte, ci lasă în urmă şi cerul şi popoarele de îngeri şi cetele de arhangheli şi toate puterile cele de sus şi se înfăţişează chiar înaintea tronului celui împărătesc.  
Află asta chiar din Scriptură, care zice: "Cornelie, rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 10, 4). Cuvintele: "înaintea lui Dumnezeu" înseamnă: "De-ai avea multe păcate, nu te teme, că ai milostenia apărătoare!". Nici una dintre puterile cele de sus nu-i va sta împotrivă. . Insuşi Stăpânul ne-o spune: "Cel care va face unuia dintre aceştia preamici. Mie Mi-a făcut” (Matei 25, 40). 
Milostenia deci îti uşurează toate păcatele tale, oricâte ai avea. 
Nu ştii oare din Evanghelie pilda celor zece fecioare, cum cele care n-au avut milostenie au rămas afară de cămara de nuntă, deşi trăiseră în feciorie? "Erau zece fecioare, spune Hristos, cinci nebune şi cinci înţelepte" (Matei 25, 2); cele înţelepte aveau untdelemn, iar cele nebune nu aveau şi se stingeau candelele lor.  Şi venind cele nebune la cele înţelepte le au spus: "Daţi-ne nouă untdelemn din vasele voastre" (Matei 25, 8).  
Mă ruşinez, roşesc şi plâng când aud că o fecioară e nebună; roşesc când aud că o fecioară poartă acest nume, după atâta virtute, după ce a trăit în feciorie, după ce a zburat cu trupul la cer, după ce s-a luat la întrecere cu puterile cele de sus, după ce a îndurat arşiţa, după ce a călcat în picioare cuptorul plăcerii. 
Li s-a spus nebune, şi pe bună dreptate nebune, că au săvârşit o virtute mare, dar au fost biruite de una mică. "Şi s-au apropiat cele nebune, spune Hristos, şi au zis celor înţelepte: "Dati-ne nouă untdelemn din vasele voastre". Iar acelea au spus: "Nu putem să vă dăm, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă" (Matei 25, 8-9).
 N-au făcut asta pentru că nu le era milă de ele, nici din răutate, ci din pricina scurtimii timpului: avea să vină Mirele.  Aveau şi fecioarele cele nebune candele, dar nu aveau untdelemn în candelele lor, pe când celelalte fecioare aveau untdelemn. Lumină este fecioria, iar milostenia untdelemn.
 După cum lumina candelei se stinge de nu are untdelemn, tot aş a se stinge şi fecioria de nu are milostenie. "Daţi-ne nouă untdelemn din vasele voastre". Iar acelea le-au răspuns: "Nu putem să vă dăm". Răspunsul lor nu-i pornit din răutate, ci din teamă: "Ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă"; ca nu cumva să rămânem toate pe dinafară, când căutăm cu toate să intrăm. Ci "mergeţi la cei ce vând şi vă cumparati” (Matei 25, 9) . 
- Cine-s negustorii acestui untdelemn? 
- Săracii! Cei ce stau la uşa bisericii şi cer milostenie. 
- Şi cât untdelemn cumpăr? 
- Cât vrei! Nu spun cât, ca să nu-mi spui că eşti sărac! Atâta cumpără, câţi bani ai! Ai un bănuţ? Cumpără cerul cu el! Nu că cerul e ieftin, ci că Stăpânul e bun! Nu ai un bănuţ? Dă un pahar de apă rece. "Cel ce va da un pahar de apă rece unuia dintre aceştia prea mici, pentru Mine, nu-şi va pierde plata lui" (Matei 10, 42).
Cerul e   negutătorie   şi   afacere   bună,   iar   noi   o neglijăm. Dă o bucată de pâine şi ia raiul; dă lucruri mici şi ia lucruri mari; dă cele pieritoare şi ia pe cele nepieritoare; dă pe cele stricăcioase şi ia pe cele nestricăcioase. Dacă ar fi iarmaroc şi toate mărfurile din iarmaroc ar fi ieftine, de-ar fi acolo belşug de bucate şi toate la preţ de nimica, oare n-ai vinde tot ce ai, n-ai nesocoti toate celelalte treburi şi nu te-ai duce să faci în iarmaroc bune afaceri? Arătaţi atâta grabă pentru nişte lucruri pieritoare, dar vă trândăviţi atâta şi vă descurajaţi când e vorba să cumpăraţi lucruri nemuritoare? 
Dă săracului, pentru ca, chiar dacă tu vei tăcea, să vorbească pentru tine mii şi mii de guri; să stea de fată milostenia şi să te apere! 
Răscumpărare de suflet este milostenia! 
De aceea, după cum înaintea uşilor bisericii sunt vase pline cu apă, ca să vă spălaţi mâinile, tot aşa, în afara bisericii, stau săracii, ca să vă spălaţi mâinile sufletului. Ţi-ai spălat mâinile trupului cu apă?
 Spală-ţi şi mâinile sufletului cu milostenia! Nu-mi spune că eşti sărac. O văduvă, săracă lipită pământului, a găzduit pe Ilie (III Regi 17, 9-24); sărăcia nu i-a fost piedică, ci 1-a primit cu multă bucurie; de aceea a şi primit în schimb roade frumoase şi a secerat spicul milosteniei. 
Dar poate că unul dintre cei ce mă ascultă îmi va spune: - Adă-mi şi mie în casă pe Ilie! - Pentru ce ceri pe Ilie? 
Iţi aduc în casă pe Stăpânul lui Ilie şi totuşi nu-I dai de mâncare! Dacă ar veni Ilie, cum 1-ai găzdui? 
Porunca lui Hristos,  Stăpânul tuturor,  este aceasta:  "Cel care va face unuia dintre aceştia preamici. Mie Mi-a făcut” (Matei 25, 40).

 Mare lucru este dar milostenia,fraţilor! 
Să o îmbrăţişăm că n-are seamăn pe lume. 
E în stare să şteargă păcatele si sa alunge de la noi osânda! 
Pe când tu taci, ea e de fată şi te apără. 
Dar, mai bine spus, pe când tu taci, mii şi mii de glasuri mulţumesc pentru tine. 
Atâtea bunătăţi avem de pe urma milosteniei şi noi o neglijăm şi ne trândăvim! 
Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai nici un bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? 
Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata.
Fapta făcută de silă n-are plată, ci fapta făcută de bunăvoie. 
Dar tot vorbind despre milostenie, cuvântul m-a dus departe de pilda celor zece fecioare. Haide dar să ne întoarcem la această pildă. "Daţi-ne nouă untdelemn din vasele voastre", au spus ele. "Nu putem să vă dăm, au răspuns celelalte, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; ci mergeţi şi vă cumpăraţi de la cei ce vând”. “Mergând ele să cumpere, a venit Mirele; şi cele ce aveau candele aprinse au intrat cu El şi s-a închis uşa cămării de nuntă" (Matei 25, 8-10). Au venit atunci şi cele cinci fecioare nebune şi au bătut la uşa cămării de nuntă, strigând: "Deschide-ne nouă!". Şi glasul dinăuntru al Mirelui le-a spus: "Plecaţi de la Mine. Nu vă ştiu pe voi!" (Matei 25, l 1-12).  Şi au auzit, după atâta osteneală: "Nu vă ştiu pe voi!". 
Aceasta vă spuneam şi mai înainte: în zadar şi fără de folos au avut fecioarele acelea marea avuţie a fecioriei! 
Gânditi-vă, au fost izgonite după  atâtea şi atâtea osteneli: după ce puseseră frâu neînfrânării, după ce se luaseră la întrecere cu puterile cele de sus, după ce-şi râseseră de lucrurile cele pământeşti, după ce înduraseră arşiţa cea mare, după ce trecuseră cu bine toate încercările, după ce zburaseră de pe pământ la cer, după ce nu stricaseră pecetea trupului, după ce dobândiseră marea frumuseţe a fecioriei, după ce se întrecuseră cu îngerii, după ce călcaseră în picioare cerinţele trupului, după ce uitaseră că sunt femei, după ce trăiseră în trup ca şi cum ar fi fost fără de trup, după ce agonisiseră marea şi nebiruita avuţie a fecioriei. După toate acestea, au auzit: "Plecaţi de la Mine! Nu vă ştiu pe voi!". Să nu-mi socoteşti puţin lucru fecioria. Atât e de mare, că nici unul dintre cei vechi n-a putut s-o păstreze.
 De aceea e mare harul lui Hristos, că au ajuns acum uşoare cele ce spăimântau pe profeţi şi pe toţi cei din vechime. Ce era înainte foarte greu şi cu neputinţă de făcut? Fecioria şi dispreţul morţii. Acum, însă, copile de rând chiar le socotesc nimica. Atât de grea era înainte fecioria, că nici unul dintre cei vechi n-a putut-o săvârşi. Noe era drept şi Dumnezeu dăduse mărturie despre el, dar a avut femeie; la fel Avraam, la fel şi Isaac, moştenitorii făgăduinţei Lui, au avut femei. Iosif cel înţelept a fugit de marele păcat de adulter, dar a avut şi el femeie. Era grea porunca fecioriei! Dar de când a înflorit floarea fecioriei, a început să împărătească fecioria, nimeni dintre cei vechi n-a putut trăi în feciorie; că greu lucru este să-ti înfrânezi trupul. 
Voi zugrăvi cu cuvântul frumuseţea fecioriei, ca să cunoşti măreţia acestei virtuţi, în fiecare zi i se dă lupta fecioriei, iar lupta nu conteneşte niciodată. E mai grea lupta aceasta ca lupta dată de barbari. Lupta cu barbarii mai are un răgaz, în timp de armistiţiu; uneori se dau lupte, alteori nu; sunt vremi şi reguli de luptă; în lupta dusă împotriva fecioriei nu-i vreme de linişte. Diavolul duce lupta, iar diavolul nu ştie că trebuie păzit un timp când nu trebuie să atace, nici nu acceptă ordine de bătaie; totdeauna stă gata de luptă şi caută să găsească neatentă pe fecioară, să-i dea lovitură de moarte.  Fecioara, la rândul ei, nu poate pune capăt niciodată războiului acestuia, ci poartă în ea şi tulburarea, şi duşmanul, nici osânditii nu sunt atât de frământaţi; văd rar pe judecător; fecioara însă, oriunde ar merge, poartă cu ea pe judecător, duce cu ea pe vrăjmaş; iar vrăjmaşul nu-i dă pace nici seara, nici noaptea, nici dimineaţa, nici în amiază-zi; mereu îi duce război; o face să se gândească la plăcere, îi zugrăveşte căsătoria, ca să i izgonească din ea virtutea şi să
 ză mislească în ea păcatul, ca să-i alunge cuminţenia şi să semene desfrâul, în fiece clipă cuptorul plăcerii arde; arde mocnit sub spuză. Gândeşte-te cât de grea este nevoinţa şi lupta fecioarei! Iar fecioarele acelea, după toate luptele acestea, au auzit: "Plecaţi de la Mine! Nu vă ştiu pe voi!". Iată ce mare lucru este fecioria!!
 Când are însă ca soră milostenia, nici o primejdie n-o doboară, e mai presus de toate! 
De aceea fecioarele acelea n-au intrat în cămara de nuntă, pentru că n-au avut şi milostenia pe lângă feciorie. Vrednice de multă ruşine sunt cuvintele ce vi le spun, fecioarelor: Aţi biruit plăcerea, dar n-aţi dispreţuit banii! V-aţi lepădat de lume, dar vi-s dragi banii chiar când sunteţi răstignite pentru lume!
 De-aţi fi poftit bărbat, păcatul nu v-ar fi fost atât de mare! Pofteaţi ceva ce era de aceeaşi fiinţă cu voi. Dar aşa, vina vi-i mai mare, că aţi poftit ceva străin de voi.  Fie, femeile măritate îşi mai găsesc în copii o scuză pentru nemilostivirea lor! Când le spui: "Dă-mi milostenie!", pot să-ţi răspundă: "Am copii şi nu pot". Totuşi, gândeşte-te, femeie, Dumnezeu ţi-a dat copii şi ai primit rod al pântecelui tău, ca să fii omenoasă, nu neomenoasă! Nu face din temeiul omeniei temei de neomenie!
 Vrei să laşi frumoasă moştenire copiilor tăi?
 Lasă-le milostenia, ca toţi să te laude şi să laşi pe toate buzele amintirea ta. Dar tu, fecioară, care n-ai copii, ci te-ai răstignit pentru lume, pentru ce strângi bani? Mi-e însufleţit cuvântul când vorbesc de calea pocăinţei şi de milostenie. 
Vă spuneam că mare avuţie este milostenia; şi de la milostenie, cuvântul m-a dus pe oceanul fecioriei. Ai, dar, iubite, milostenia primită şi mare cale de pocăinţă, în stare să te izbăvească de şiruri de păcate.  
Dar mai ai şi o altă cale de pocăinţă, tot atât de lesnicioasă prin care poţi scăpa de păcate. 
Ruăciunea! Roagă-te în fiecare clipă! Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trândăveală iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-ţi întoarce spatele de-L rogi cu stăruinţă, ci-ţi iartă păcatele şi-ţi împlineşte cererea. De-ţi împlineşte cererea, când îl rogi, continuă să-I mulţumeşti, rugându-te! De nu ţi-o împlineşte, stăruie, rugându-te, ca să ţi se împlinească. Să nu spui: "Mam rugat mult şi nu mi-a dat ce I-am cerut!". Şi asta, de multe ori, se întâmplă în folosul tău.  Dumnezeu ştie că eşti trândav şi nepăsător; ştie că dacă ti se împlineşte cererea pleci şi nu I te mai rogi; te amână, tocmai pentru că ştie că ai nevoie să vorbeşti mai des cu El şi să zăboveşti la rugăciune. 
Dacă atunci când eşti în atâta nevoie şi ai atâta trebuinţă, te trândăveşti şi nu stărui în rugăciune, ce ai face dacă n-ai avea nevoie de nimic? Deci şi Dumnezeu face asta tot pentru folosul tău: vrea să nu te depărteze de rugăciune. Continuă dar să te rogi şi nu te trândăvi! Multe poate săvârşi, iubite, rugăciunea! Nu te îndrepta spre rugăciune ca spre un lucru de mic preţ! Rugăciunea ne iartă păcatele. Dumnezeieştile Evanghelii ne dau învăţătura asta. - Ce spun ele? - Asemănatu-s-a împărăţia cerului cu un om care a închis uşa casei sale şi s-a culcat cu copiii lui. Şi a venit cineva la el noaptea, vrând să-i ceară pâine,şi a bătut zicând: "Deschide-mi, că am nevoie de pâine". Stăpânul casei i-a răspuns: Nu pot să-ţi dau acum! Ne-am culcat şi eu, şi copiii mei!". Acela a continuat să bată. Şi iarăşi i-a răspuns: "Nu pot să-ţi dau! Ne-am culcat şi eu, şi copiii mei!". Cel de afară, deşi auzise acestea, continua să bată şi n-a plecat până ce stăpânul casei nu a spus: "Sculaţi-vă! Daţi-i şi lăsaţi-1 să plece!"(Luca 11, 5-8). Cuvintele acestea ale dumnezeieştii Evanghelii te învaţă să te rogi mereu, să nu te descurajezi nicicând; chiar de nu primeşti, să stărui până ce primeşti. 
Vei găsi încă şi multe alte căi de pocăinţă în Sfânta Scriptură. 
  Amin. 

Sfantul Ioan Gura de Aur ,, Cuvinte alese,, Omilii despre pocainta, EDITURA REINTREGIREA, ALBA-IULIA 2002