Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 16 noiembrie 2016

Cand sufletul suspina 




Fugim. Alergam.Ne grabim...

Trece o zi, apoi inca una, si iata, deja e duminica.

Uitam si de Sfanta Liturghie.

Uitam de a fi buni, toleranti, ingaduitori. N-avem timp de rugaciune si de a fi buni.Suntem tineri, avem toata viata inainte. 


Lumea ne apartine. Trebuie s-o cucerim.

Avem planuri peste planuri.

 Trebuie sa reusim. Sa reusim sa luam bacul, licenta, masterul, functia de sef, de director. 

Suntem familisti, avem copii si  copiii ne ocupa tot timpul.

Suntem indragostiti, iar cand iubim, nu avem nevoie de Dumnezeu, caci El poate sa mai astepte, nu ?

Si iata ca mai trec inca zece ani . 

Avem alte griji, trebuie sa crestem copiii, sa ne luam masini, case de vacanta. 
Mai facem o facultate, musai sa vizitam lumea, caci altii au colindat pamantul. Noi de ce nu putem ? Ei, lasa-ne acum cu Dumnezeu si cu biserica, asteapta, ca doar e Dumnezeu, nu ? E vesnic.

Si mai trec inca zece ani, apoi inca zece, si tot asa.

Din cauza multimii de patimi si de pacate, inima se impietreste si mintea se intuneca. 

A zis cineva de Dumnezeu ?

 A, parca am auzit eu de asa ceva, dar lasa, ca altii nu vezi cum traiesc ? Au o amanta, se distreaza. Viata trebuie traita la maxim, ca doar e una.

Ce? Iadul ? Muncile iadului ?

 Hai dom-ne sa fim seriosi, ca ma iarta Dumnezeu, ca n-oi fi eu cel mai pacatos. Altii au omorat si iata ca traiesc bine, nu ? Eu doar n- am ucis pe nimeni, ce pacate am eu ?

Pacate ?
Dom-ne, e o prostie asta cu iadul si raiul, ca nimeni nu a venit de acolo, din lumea de dincolo sa ne spuna cum e acolo. Asa ca..

... Lume multa adunata la inmormantare.

 Jale mare, bocete, a murit aseara sotul.
Dom-ne, oare mai apuc si eu ceva din banii firmei ? Dar casa, trebuie sa obtin casa aia de vacanta, ca doar cand eu m-am casatorit cu el, celor doua sotii raposatul le-a lasat multa avere.


In timp ce cititi aceste randuri , acolo, in iad, se chinuie groaznic un suflet. Insa cui ii pasa...

Si cu contul bancar cum o fi ? 
O mai fi  acolo bani, trebuie sa-i iau pe toti..

Doamne ajuta.
maica Filofteia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu