Învățăturile Părintelui Arsenie Papacioc: „Nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul Iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric...”

"In invatatura crestina, imi spunea parintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata..."


În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai traiască o zi.

 Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că aceasta clipă e mai mult decat coşul cu lacrimi.

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa? Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

Fratilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigaţi la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înţelege, vrea să vă ajute. Ne urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!”
Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

[....] m-am intrebat de ce parintele Arsenie Papacioc a ales malul marii ca loc in care sa cunoasca nemarginirea dragostei de Dumenzeu si acel "aeternum vale" al fapturii subtiri si evanescente... Poate, ma gandesc, acolo, la Techirghiol, l-a manat destinul sau crestin: sa-si mantuie viata calatoare sub acoperamantul unei biserici de lemn – si ea, tot calatoare; acea bisericuta stramutata din muntii regali ai Caraimanului – care vegheaza si castelul de la Sinaia – pana la Techirghiol, de teama ca "s-ar arde-ntr-o noapte". Ori, poate, prea multele intrebari ale celor multi, la care se simtea chemat sa raspunda, nu l-au lasat sa stea prea mult intr-un loc. Si parca nici n-ar fi de mirare, cand insusi Apostolul Andrei si-a deschis calea increstinarii noastre pe la Dunare si pe la Mare, cand Athosul crestin ortodox e-nconjurat din trei parti de mare, cand domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poarta a mortii si a vietii celei vesnice...

Dumnezeu este "Calea, Adevarul si Viata". Parintele Arsenie Papacioc a binevoit sa-mi impartaseasca o amintire din copilarie: "Eu sunt crescut la tara, si aveam oi, si am vazut o oaie dand din picior si apoi culcandu-se. Si am vazut ca face asta inca o oaie, si inca una... Si am intrebat-o pe mama ce fac oile acelea? «Se-nchina, mama, se-nchina!», mi-a raspuns. Si-atuncea, eram mariflor, mi-am luat seama si mi-am zis: «Oaia nu stie ca e oaie, ea traieste si e de folos. Si uite ca ea stie ca in toate exista un duh sfant. Dar eu, ca fiinta care stiu ca sunt om?!...». Si m-am pus si eu pe inchinat inainte de culcare. Aceasta este educatia, prin exemplul miscarilor vietii. Natura are un Duh si nu-l putem ignora."

http://antenasatelor.ro