Totalul afișărilor de pagină

duminică, 19 iunie 2016

IPS Teofan - Cuvant la Pogorarea Sfantului Duh, 2011: PIEDICILE IN CALEA...



Pogorârea Sfântului Duh este praznuita de Biserica Ortodoxă la 50 de zile după Paşti.

Duhul Sfânt aduce noi focuri iubirii dumnezeiești

"Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli când ei se aflau laolaltă. Deci, Duhul Sfânt S-a pogorât peste persoane care se aflau în comunitate ca să le învețe să trăiască în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii. Duhul Sfânt este același, dar Se arată în limbi ca de foc și pentru ca să arate că fiecare Apostol are misiunea de a propovădui prin grai viu, folosind limba sa Evanghelia lui Hristos. Faptul că Apostolii vorbesc în limbi diferite prin lucrarea Duhului Sfânt și fiecare din cei prezenți acolo la Ierusalim înțelegeau în limba lor maternă ne arată că Duhul Sfânt dorește ca să adune laolaltă în iubirea lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos popoare diferite și persoane diferite. Cei care se aflau la Ierusalim erau iudei și prozeliți veniți pentru sărbătoarea Cincizecimii din toată lumea, din toți cei care se aflau sub cer, spune cartea Faptele Apostolilor. Aceasta înseamnă că Dumnezeu cheamă diversitatea persoanelor și a popoarelor la unitate de credință, credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor și la comuniune de sfințenie, de viață sfântă pentru a dobândi viața veșnică din Împărăția Preasfintei Treimi. Minunea s-a săvârșit și asupra Apostolilor care vorbeau în limbi necunoscute de ei până atunci, dar și asupra ascultătorilor care îi auzeau pe Apostoli fiecare în limba sa maternă.

Această minunată lucrare a Pogorârii Duhului Sfânt ne arată deodată că Duhul Sfânt aduce noi focuri iubirii dumnezeiești: iubire curată, iubire nepătimașă, iubire milostivă și iubire smerită, iubire care face să căutăm sfințenia, să căutăm cu multă râvnă ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, să ne încălzim inima în rugăciune, să ne curățim de păcate prin pocăință și prin săvârșirea faptelor bune. Sărbătoarea de astăzi ne mai arată și faptul că există o legătură între Duhul Sfânt și Dumnezeu-Cuvântul. De aceea, Duhul Sfânt Se arată în chip de limbi de foc. Deci, limba exprimă ceea ce gândește mintea. Duhul Sfânt Se coboară nu pe umerii sau pe buzele Apostolilor, ci deasupra capului pentru ca să arate că persoana își exprimă identitatea prin ceea ce gândește și ceea ce vorbește. Mintea și limba sunt legate întrucât limba exprimă gândirea minții. Deci, când se sfințește capul se sfințește întreg trupul și prin aceasta Duhul Sfânt Se arată ca Unul care face cunoscută lumii lucrarea lui Dumnezeu Cuvântul. Duhul Sfânt nu învață ceva diferit de Hristos, ci ne împărtășește nouă învățătura lui Hristos și viața lui Hristos din Sfintele Taine.

Duhul Sfânt ne dăruiește viața lui Hristos prin botez și ne unește cu Preasfânta Treime

De aceea, botezul se face prin lucrarea Duhului Sfânt Care ne împărtășește viața lui Hristos Cel răstignit și înviat și Care ne dăruiește harul înfierii și devenim fii ai lui Dumnezeu Tatăl în Dumnezeu Fiul în Iisus Hristos și rugători către Dumnezeu Tatăl ca frați în Duhul a lui Hristos. Deci, Duhul Sfânt ne dăruiește viața lui Hristos prin botez și ne unește cu Preasfânta Treime. De aceea, botezul a urmat imediat după ce Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli și Petru a ținut o cuvântare în care a vorbit despre taina mântuirii oamenilor în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat. Duhul Sfânt transformă, preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului ca noi să ne împărtășim din viața lui Hristos Cel răstignit și înviat și proslăvit, adică înălțat la Ceruri. Fără lucrarea Duhului Sfânt nu putem primi pe Hristos căci prin Duhul Sfânt Hristos devine viața vieții noastre, El devine interior nouă. Pe pământ era în fața oamenilor, acum, prin lucrarea Duhului Sfânt Hristos devine interior oamenilor, devine intim. Duhul Sfânt nu are un chip, El nu se concurează cu chipul sau fața lui Hristos, ci Îl confirmă pe Hristos și Îl comunică sau Îl împărtășește pe Hristos oamenilor. Duhul Sfânt deci, ne împărtășește viața lui Hristos și are un singur dor, de aceea nu are chip, ca fiecare creștin să devină chipul lui Hristos prin iubire față de Dumnezeu și față de oameni.

De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt ca fiind Arhitectul Bisericii, arhitectul din interior care luminează, încălzește, sfințește viața omului ca din fiecare om să facă un sfânt asemenea lui Hristos Cel Unul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care lucrează la hirotonia diaconului, preotului și episcopului. El lucrează săvârșirea tainelor lui Hristos în viața Bisericii. De aceea, Dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le întărește și pe cele cu lipsă le împlinește hirotonește prin mâinile puse de arhiereu pe diaconi, pe preoți, pe episcopi și El e lucrător în toate sfintele taine: în Cununie, în Taina mărturisii și iertării păcatelor, în Taina Sfântului Maslu, în toate tainele și lucrările sfințitoare ale Bisericii este prezent și lucrător Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Adevărului, Duhul comuniunii, Duhul unității, Duhul Sfânt dă viață la toată făptura. El face să înverzească câmpurile, El dă viață tuturor ființelor de pe pământ: păsărilor, animalelor. Toate trăiesc prin lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, Psalmistul spune în Psalmul 103 pe care îl auzim la Vecernie ‘Trimite-vei Duhul Tău și toate se vor zidi, se vor crea, vor fi create și vei înnoi fața pământului. Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce'. Însă, mai mult decât atât Duhul Sfânt dăruiește oamenilor darul înfierii în viața cerească, veșnică.

Semnificația frunzelor de nuc sau de tei aduse spre sfințire

Astăzi, noi aducem la Biserică frunze de tei sau de nuc pentru că au forma unor limbi și prin aceasta noi binevestim bucuria răspândirii Evangheliei lui Hristos în toată lumea prin propovăduirea tainei mântuirii oamenilor în iubirea lui Hristos și în iubirea Preasfintei Treimi, dar și pentru că noi dorim ca toate să fie sfințite. Ducem aceste frunze de nuc sau de tei acasă după ce ele sunt sfințite pentru că dorim să se sfințească toată natura și locul unde noi viețuim și muncim toate sunt chemate să intre sub binecuvântarea, lucrarea și luminarea Duhului Sfânt. În această zi deci, noi chemăm pe Duhul Sfânt în mod deosebit prin îngenunchiere la Vecernia care urmează imediat după Liturghie și cerem iertarea păcatelor și arvuna vieții veșnice. Cerem curățire și sfințire prin lucrarea Duhului Sfânt".

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu