Totalul afișărilor de pagină

vineri, 17 iunie 2016


Consecintele pacatului iertat 

(spovedit )


 Daca pacatul a fost iertat, mai pot fi consecinte? Urmari?


Care sunt consecintele?
Sunt cel putin patru.
Pentru tot timpul vietii, David va avea razboaie in casa lui. Nu stiu cum as traduce astazi, asta. Sa nu se abata, sa nu iasa sabia dinc asa ta. O, nici nu ma gandesc ce inseamna o astfel de consecinta. In parte, eu am trecut pe aici. Din alte motive, dar stiu ce inseamna sa-ti fie atacata familia si copiii si relatiile. E sfasietor.
A doua consecinta: membrii familiei se vor ridica impotriva ta. Baietii tai se vor ridica impotriva ta. Salom, baiatul lui vrea sa-i ia tronul; face tot felul de invarteli politice. E groaznic sa vezi ca ai tai se ridica impotriva ta.
A treia consecinta- nevestele lui David vor fi umilite public, siluite.
Si in final – Doar in final, copilul care la facut cu Batseba va muri.
Si mor unul dupa altul. Copilul acesta mic, nu-i stim numele. Probabil ca n-a ajuns sa fie taiat imprejur, de aceea n-a avut nume. Apoi a murit Amnon. 2 Samuel 13. Apoi a murit Absalom. 2 Samuel 16. Apoi a murit Adonia. 2 Regi 2. Stiti? In engleza este un citat. Am incercat sa-l traduc. E renumit si spune asa: „Pacatul, intotdeauna te va duce mai departe decat vrei sa mergi. Te va costa mai mult decat esti gata sa platesti. Si te va tine mai mult decat ai vrut sa stai. Da. Asta-i istoria.
Care sunt lectiile pentru noi?
Urmarind textul, iata logica lectiilor pe care Domnul vrea sa ni le dea.
Prima lectie – Orice pacat trebuie confruntat si implicit, pacatosul. Cand Natan vine direct la David, il confrunta. Are tact. E adevarat. Nu o face brut. Iti da avantaj- asta este consilierea cea buna, pastorala, corecta, sa intelegi tu ce pacat ai facut, ce problema ai. Asa face Natan. Dar, confrunta pacatul si pacatosul. E pe fata. E direct. E dureros. Si cine iubeste adevarul, va veni la lumina. Trebuie confruntat pacatul pentru ca pacatul te distruge inlauntrul tau. Cugetul apasat e insuportabil. Mai devreme sau mai tarziu, pacatul trebuie condruntat. Trebuie sa-i spui pe nume. Daca n-o face cineva si te confrunta direct, nu inseamna sa-l lasi, sa-l ascunzi. Consecintele vor fi dezastruoase pe termen lung. Lectia este: cand ai facut un pacat, confrunta-l. Spune-i pe nume. Noi obisnuim sa ne rugam asa, chesti generale: „Doamne, Tu care….. da stii… Tu stii totul…” Nu impresionezi pe nimeni. Dumnezeu asteapta sa articulezi de pe buzele tale, cu mintea pe care ti-a dat-o, exact ce pacat ai. Spune-i pe nume: „Doamne, asta-i pacatul meu; asta am facut.” Nu mai trai in obscuritate, in generalitati. Asa cum a facut Natan. Sa stiti ca tot ce a urmat, nu avea aceste urmari, daca Natan n-o facea direct si daca David n-ar fi recunoscut pacatul concret. Asta-i prima lectie, fratilor. Pacatul te distruge inauntru, te distruge in afara. Daca nu o faci, el se va extinde la cei de langa tine.
A doua lectie – Orice pacat confruntat trebuie si marturisit. David, confruntat de prooroc, recunoaste pacatul si-l marturiseste imediat. De aceea cred ca Domnul l-a iertat. N-a facut ca Saul. Va amintiti de Saul, imparatul? Care atunci cand proorocul Domnului in vremea aceea, Samuel, l-a confruntat ca nu asculta de Cuvantul Domnului? O, de cateva ori a incercat sa negocieze, sa schimbe, sa spuna jumatate de adevar. De ce? Pentru ca-l interesa imaginea de sine. Poate ca David a invatat de la istoria lui Saul, imparatul predecesorul, pentru ca Dumnezeu i-a luat imparatia, i-a luat statutul si-a terminat rau. Si David o fi zis: „Mai bine sa recunosc, poate ca Domnul se va indura de mine. Si asa faci. E important sa-ti marturisesti pacatul cand e confruntat, cand l-ai nominalizat, cand l-ai focalizat si spui: Asta este. Marturiseste-l. Spune-I-l Domnului. Si daca pacatul tau a afectat comunitatea, spune-l si comunitatii. Pocainta nu este doar privata. Aceasta iti va aduce eliberare. De ce sa-ti marturisesti pacatul? Nu doar pentru ca sa-ti rezolvi o criza pentru moment. Trebuie sa-ti marturisesti pacatul pentru ca sa arati si Domnului si celorlalti ca ai inteles complect situatia vinei tale. Cat de complexa e problema pacatului tau. Nu e vorba doar ca tu iti rezolvi cu fratele si cu sora, ca ai gresit. Si cu prietenul… Da, si asta trebuie. Dar Dumnezeu asteapta sa intelegi ce ai facut. Cand David a fost confruntat de Natan, sa va citesc prin ce a trecut: Doar un pasaj. Noi zicem: Ah, rezolvam rapid cu fratele. Ii dau un telefon. Un SMS – ii dau un SMS; am rezolvat. El imi trimite un K, adica e OK. Totu-i ok, am rezolvat. Hm, vei repeta acel pacat, mai devreme sau mai tarziu. In Psalmul 51 se descrie prin ce a trecut David cand a fost confruntat de Natan. Va rog sa fiti atenti.
.

Orice pacat confruntat si marturisit poate fi iertat. Am spus: Poate fi iertat. Da. David, cand a fost confruntat, a recunoscut, a marturisit si a primit iertarea partiala. Dar consecintele au venit. Dumnezeul nostru este bun si iertator. Ne surprinde cat de bun este cu noi. De cate ori nu ne aminteste ce am facut? De cate ori trece cu vederea? O, ce bun a fost cu familiile noastre. Cand ne-am marturisit pacatul, am trait eliberarea aceea. Da, cand marturisesti, poti primi iertarea. Depinde de sinceritatea cu care o faci, sigur, pentru ca Domnul se uita direct in inima ta. El nu vrea vorbe goale. EL vrea sa vada ca intr-adevar iti pare rau. Si ca ai inteles adancimea a ceea ce ai facut. Asteapta sa spui totul direct, fara ocolisuri, fara negocieri. De aceea, Domnul Isus Hristos, cand da o pilda, despre pilda robului nemilostiv- despre unul care n-a stiut sa ierte, dupa ce el a fost iertat de o datorie foarte mare, n-a putut sa ierte pe un tovaras al lui care-i datora foarte putin. Si stapanul il pedepseste pe acesta si Domnul Isus trage concluzia: Tot asa va va face si Dumnezeu, daca nu iertati din toata inima. Da, cand ai inteles cum te-a iertat Dumnezeu pe tine in Hristos, vei stii cum sa ierti pe ceilalti. Stiti ca, din experienta mea pastorala, si fratii imi pot confirma: Stii ca esti pe cale, stii ca esti mantuit, salvat, cand poti ierta. Daca nu poti ierta, ma indoiesc ca ai inteles vreodata cum te iarta pe tine Domnul Isus. Testul este aici. Daca esti urmarit de resentimente si nu poti, traiesti in fire. Ai probleme mari. Trebuie sa reiei totul de la inceput. Mai citeste odata ce a facut Hristos pentru tine.
.
Da, anumite pacate pot fi iertate. Si Dumnezeu ne iarta foarte multe, slava Lui pentru aceasta si-I multumim pentru ca e bun cu noi.
Dar, vin la a patra lectie, cea mai grea- Orice pacat confruntat, marturisit si iertat poate avea consecinte. recunoasterea pacatului nu anuleaza implicit, imediat, neaparat si urmarile pacatului tau. Asta invatam din textul nostru. Si aici, voi afirma ceva ce e bine sa tii minte: Parte a iertarii sunt consecintele. Parte a iertarii lui Dumnezeu, pretulunei iertari vor fi consecintele pacatului tau. Asta nu inseamna ca Dumnezeu nu poate ierta tot. Dar uitati-va ce e aici, in textul nostru. Despre consecinte nu prea vorbim. Ne ferim sa spunem ceva despre ce nu se poate indrepta. Suntem idealisti, asa, „O, Domnul face, da, EL, totul…” Da. Da, Dumnezeu este bun. Dar Dumnezeul nostru este si drept in acelasi timp. El nu se poate anula pe el insusi, anumite legi pe care El le-a pus si-n univers si-n tine si-n comunitate. Nu le poate anula pentru ca tu ai pretentii de iertare totala. A, Dumnezeu iarta pe David si nu-l omoara. Dar consecintele le va suporta. Acest David, un om care putea sa faca lucruri mult mai multe si mult mai bune pentru Dumnezeu, dar a diminuat totul din pricina nestapanirii. A pierdut atatea binecuvantari si a asistat tot la atatea drame. De ce n-a intervenit Dumnezeu, sa rezolve totul dintr-o data? Sa nu mai fie nimic, nici o urmare? O, aici, vedeti, intram in intimitatea relatiei. Ti-ar placea un astfel de Dumnezeu, apropo? Asa, sa te ierte la comanda, pusti tu din deget, invoci nu stiu ce text si Domnul sa-ti faca parte, sa te ierte, sa-ti elibereze cugetul, asa cum apesi pe un buton. Sau dai un click: Delete. Nu. Dumnezeu nu se joaca asa cum o facem noi. Pentru El, pacatul inseamna o ofensa.
.
N-ati vazut ce spune aici Natan lui David: „Pentru ce ai dispretuit Cuvantul Domnului?” Si inca odata: „Pentru ce ai facut pe vrajmasii Domnului sa-L huleasca?” 

Cand esti in legamant si aici vorbim despre credinciosi, indiferent cum te numesti. Cand esti in legamant cu Dumnezeu si ai facut pasul acesta de-al urma pe Hristos, ca vei fi fidel Lui ca ucenic, Dumnezeu asa te judeca. Si consecintele sunt urmarea acestui legamant pe care tu l-ai facut cu Domnul. Anumite legi, pe care Dumnezeu le-a pus in tinecand te-a creat si te-a mantuit vor actiona in continuare dupa ce primesti iertarea. Da, poti primi sentimentul eliberarii, al iertarii. Dar, daca ai facut pacate care ti-au afectat sanatatea trupului, vei asista la consecinte.
.

Emil Bartoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu