PILDE CU TALC

  Într-o noapte izbucni un incendiu la o vilă. În timp ce flăcările cuprinseră casa, părinţii şi copiii putuseră să fugă din faţa acestui incendiu. Incendiul arăta îngrozitor. Deodată, părinţii observară că fiul lor cel mai mic nu era în mijlocul lor. Acesta se speriase de flăcările incendiului şi, de aceea, se ascunse înăuntru, într-un colţişor. Părinţii se uitară în stânga şi în dreapta, dar nu-l văzură. Sus, la etaj, se deschise brusc o fereastră şi băieţelul ceru ajutor. Tatăl îl observă şi-i spuse cu putere: `Sări! Aruncă-te`. Copilul văzu doar fum şi foc, dar auzi vocea tatălui. El îi răspunse: `Tată, dar nu te văd!`. Şi tatăl îi spuse: `Nu face nimic; te văd eu şi asta-i de ajuns. Sări!`. Copilul sări şi îşi găsi salvarea în braţele tatălui care îl prinse.

___
Omule, Dumnezeu îţi spune în fiecare zi să sări din focul întunericului. Lasă-ţi inima şi conştiinţa să audă vocea lui Dumnezeu şi, deşi Tu nu Îl vezi, sări din focul întunericul în care, poate, eşti cuprins, mai mult sau mai puţin, având credinţa nezdruncinată că vei fi prins de El. Sărind îţi vei găsi salvarea în braţele lui Dumnezeu, care te va sălăşlui în lumină. Încercă, nu vei regreta, aşa cum sigur vei regreta dacă nu vei încerca.

****
 "Vai, ce urât este coşarul acesta, tată! Nu-mi place să văd feţe aşa de negre. Parcă ar fi un duh necurat. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i aşa, tată?". "Nu vorbi aşa, fiule. Fără să ştii, te arăţi nerecunoscător; căci dacă coşarul este negru, e pentru tine". "Pentru mine! Ce vrei să spui, tată? Nu înţeleg". "Am să-ţi explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi şi pentru a ne găti mâncarea. Coşurile sobelor se umplu de funingine şi sunt murdare. După câtva timp trebuie curăţate. Dacă nu ar exista coşari, cine ar curăţa coşurile? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări şi înnegri într-o astfel de muncă. Îţi închipui ce mutre am avea! Nu cred că o asemenea muncă ţi-ar plăcea. Fii deci fericit că există aceşti coşari; fii recunoscător, căci, ţi-o mai spun o dată: coşarul este negru pentru tine". "Nu m-am gândit niciodată la asta, tată". "Să te gândeşti de acum înainte, fiule. Şi dacă tot vorbim despre asta, mai ascultă ceva. Pentru tine morarul este alb; pentru tine măcelarul este roşu; pentru tine ţăranul este ars de soare, bătut de vânt şi de ploaie; pentru tine cizmarul are spatele încovoiat, medicul se expune bolilor molipsitoare, mecanicul veghează în picioare pe o locomotivă şi soldatul stă de pază la hotare. Când aceşti oameni mor făcându-şi datoria este pentru tine. Orice om care îndeplineşte o slujbă folositoare, o îndeplineşte pentru ceilalţi oameni. Fiecare în felul său slujeşte pe ceilalţi. Cu cât această muncă este mai grea, mai umilă şi mai prost plătită, cu atât trebuie să o cinstim mai mult". "Ţi-o făgăduiesc, tată, că nu voi mai zice niciodată despre coşar că e urât, nici despre cărbunar". "Aceasta nu ajunge, fiule. Cu cât vei creşte mai mare, cu atât ai să vezi câţi oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea. Munca este viaţa însăşi a lumii. Când ai să înţelegi aceasta, nu va mai fi suficient să-i cinsteşti pe muncitori, ci va trebui să le urmezi exemplul, să devii folositor la rândul tău și să dai slavă lui Dumnezeu. La rândul tău ai să munceşti pentru alţii. Şi când vei fi ostenit din cauza muncii pe care o vei presta în folosul tuturor, ai să-ţi aduci aminte de coşar. Fiecare muncă lasă urme pe frunte, în palme, în inimă. Când ne-am făcut din plin datoria, suntem obosiţi, plini de praf, de riduri, de răni şi câteodată de sânge. De cele mai multe ori, fiule, acestea nu sunt plăcute la vedere, dar nimic nu e pe lume mai de preţ decât aceste peceţi ale muncii. Doresc un singur lucru de la tine. Iată ce: Tot aşa cum ai zis în neştiinţa ta de copil "Vai, ce urât e coşarul ăsta!", aş dori ca, odată devenit înţelept, să strigi în faţa muncitorilor, cărora munca le-a lăsat urme şi pe care i-a schimbat şi i-a îmbătrânit: "Vai, ce frumoşi sunt ei!". Numai cei răi şi nefolositori sunt urâţi"


****

 În Grecia s-au întâlnit odată trei foşti colegi de şcoală. Unul devenise consilier al președintelui, altul învăţător şi al treilea se făcuse grădinar. Când se aşezară să discute între ei, ajunseră să vorbească şi despre dorinţele pe care le aveau pentru această viaţă, şi chiar şi ei constatară că totdeauna aveau dorinţe pentru ziua următoare, deoarece erau în vârstă şi fiecare zi li se părea drept un dar deosebit`. Îmi doresc pentru ziua de mâine, spuse consilierul, o ceaşcă de porţelan plină cu ceai delicios şi un cal sprinten şi frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc`. `Eu, spuse învăţătorul, îmi doresc o ceaşcă plină cu ciocolată topită şi ochi buni pentru a putea citi o carte bună`. `Şi eu, spuse grădinarul, îmi doresc pentru ziua de mâine ca soarele să răsară ca şi până acuma, ca izvorul din care zilnic beau să nu sece şi ca păsările din copacii cu ale căror fructe mă hrănesc să cânte`.
În acea noapte a avut loc în Grecia un mare cutremur de pământ. Când consilierul a vrut să bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceaşca de porţelan zăcea spartă pe jos. Şi când a vrut să încalece pe calul cel frumos şi sprinten, nu a putut, căci pereţii se prăbuşiseră şi calul muri. Învăţătorului îi merse la fel. Când a vrut să bea ciocolata topită, nu a putut fiindcă ceaşca era spartă. Când vru să citească o carte, nu putu deoarece biblioteca se prăbuşise şi toate cărţile luară foc. Numai grădinarului îi merse altfel. Când se trezi, soarele răsări precum îşi dorise. Când merse la izvor pentru a bea apă, aceasta încă mai curgea şi când merse în grădină, mai găsi pomii cu mere şi pere în picioare, iar în ramurile lor păsările cântau ca mai înainte. De aceea, spune un proverb: `Cine îşi doreşte cel mai puţin și cel mai pe placul lui Dumnezeu pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit`.

sursa http://jurnalspiritual.eu/