Viata crestina dupa Sfantul Isaac    Sirul

  Sfantul Efrem Sirul(+379), ("harfa Sfantului Duh"),  concentreaza si exprima cel mai fidel spiritualitatea ortodoxa autentica.

  Autenticitatea operei sale este incontestabila. Aceasta opera cuprinde un numar de 86 de Cuvinte Ascetice sau despre vointa si patru Epistole duhovnicesti, scrise in limba siriaca, ajunse pana la noi datorita traducerii in limba greaca facuta de calugarii Ava Patrichie si Ava Avramie, vietuitori in manastirea Sf. Sava de langa Ierusalim.

Scrierile sale sunt adresate atat  crestinilor monahi cat si  crestinilor imbunatatiti duhovniceste

In centrul invataturii sale sta viata crestina, traita dupa voia lui Dumnezeu cu El si cu semenii, in perspectiva dobandirii vietii vesnice si a nemuririi. "De voiesti sa afli viata, tine in tine credinta si smerenia".

 "Sunt doua chipuri de a se sui pe cruce, unul e rastignirea trupului, al doilea, urcarea la vedere. Cel dintai vine din izbavirea de patimi, al doilea din lucrarea faptelor Duhului". 

   

La asemanarea cu Dumnezeu omul ajunge prin implinirea si lucrarea virtutilor: "Urmareste milostenia, care atunci cand se va afla inlauntrul tau, ia in tine chipul acelei sfinte Frumuseti cu care te-ai facut asemenea".

 Smerenia este "haina lui Dumnezeu", "caci Cuvantul intrupandu-Se, pe aceasta a imbracat-o si ne-a vorbit noua prin ea in trupul nostru. Si tot cel ce a imbracat-o pe ea, s-a facut cu adevarat asemenea Celui ce s-a pogorat de la inaltimea Lui si a ascuns puterea maririi Lui in smerita cugetare".

 Prin contemplatia lui Dumnezeu in lumina, "sufletul se face asemenea dumnezeirii prin unire neinteleasa si se lumineaza de raza luminii celei inalte". Cel plin de iubire si smerenie "cand se ridica la rugaciune vede in sufletul lui lumina Sfantului Duh si salta de fulgerarile luminii si se bucura de vederea slavei ei si de schimbarea sufletului dupa asemanarea acelei lumini". Omul poate ajunge astfel sa fie inca de pe pamant "oglinda cereasca", asemenea ingerilor, in care se reflecta si transpare lumina divina necreata.

In om se uneste si "se impaca cerul si pamantul" pe altarul inimii. "Suntem biserica a lui Dumnezeu

 (I Cor. 3, 16), zice Sfantul Isaac, sa curatim deci biserica Lui precum curat este si El, ca sa doreasca sa se salasluiasca in ea. Sa o sfintim, precum si El este sfant si sa o impodobim cu toate faptele bune si cinstite. Sa o tamaiem cu tamaia odihnirii voii lui prin rugaciune curata si din inima... si asa va umbri in suflet norul slavei Lui si va straluci lumina maririi Lui inlauntrul inimii".

Viata Mantuitorului Iisus Hristos, pilda si model pentru crestini

 Continuand pe alti Sfinti Parinti, Sfantul Isaac Sirul vorbeste despre "vietuirea in Hristos Iisus", pe care crestinul trebuie sa o duca pentru realizarea mantuirii si desavarsirii lui. El recunoaste si recomanda tuturor ca pilda si model de urmat pentru toate veacurile, viata pamanteasca a Mantuitorului Iisus Hristos.

 Fiecare fapta si eveniment, fiecare cuvant din Evanghelia Sa, ne poate fi un punct de sprijin si referinta in imprejurarile concrete ale vietii. Crestinul se va stradui sa imbrace haina smereniei urmand pilda  Fiului lui Dumnezeu intrupat, va iubi pe toti oamenii indiferent de starea lor moral-spirituala, dupa exemplul Domnului, care "a stat la masa cu vamesii si cu pacatosii si nu s-a deosebit de cei nevrednici"; "si tu cititorule, spune Sfantul Isaac, lupta-te sa urmezi pilda patimilor lui Hristos, ca sa te invrednicesti sa gusti slava Lui", de aceea "sa nu urasti pe pacatos caci toti suntem vinovati. Si daca te misti catre ei pentru Dumnezeu, sa plangi pentru el. Si sa nu-l urasti pe el. Uraste pacatele lui si roaga-te pentru el, ca sa te asemeni cu Hristos, care nu se mania impotriva pacatosilor, ci se ruga pentru ei. Nu vezi cum se ruga pentru Ierusalim?".

  Tot dupa exemplul  Mantuitorului in relatia si atitudinea crestinului fata de Dumnezeu, semeni si lume, trebuie sa pazim si sa implinim poruncile Tatalui, din iubire si nu din frica. Sfantul Isaac numeste pe sfinti "stalpi si lumina ai Bisericii si ai lumii", prezentandu-i ca modele si mijlocitori in viata crestina "sa-ti fie pilda de imbarbatare sfintii mucenici", zice el; cuviosii si toti ceilalti sfinti , pana si ingerii, impreuna slujitori si vietuitori cu pustnicii si nevoitorii sau "prietenii Mirelui Hristos", care "poarta grija de noi ca niste frati mai mari de cei mai mici".

Viata crestina desfasurata in Biserica si hranita prin Sfintele Taine

  Dupa Sfantul Isaac, viata crestina se desfasoara in spatiul acestei lumi si in durata acestei istorii. "Lumea aceasta e un loc de lupta si un stadion de curse. Si timpul acesta e un timp de lupta; (razboiul nevazut), dar in acest spatiu si in acest timp, numai Biserica este mediul si cadrul favorabil trairii crestine, prin Sfintele Taine, care incep si hranesc continuu aceasta viata.

 Prin Botez primim o arvuna, iar prin Pocainta un dar al cunoasterii duhovnicesti. Pocainta este in acelasi timp taina si virtute. "Daca toti suntem pacatosi si nimeni nu e deasupra ispitelor, nici o virtute nu e mai presus de pocainta. "Pocainta s-a dat oamenilor dupa Botez ca un har peste har, caci pocainta este a doua nastere in Dumnezeu, deoarece darul a carui arvuna am primit-o prin credinta, il primim prin pocainta. Pocainta e usa milei". Lacrimile pocaintei fac din ochi "cristelnita a botezului". Pocainta este necesara pentru a scoate viata crestina din impasul la care a ajuns prin pacat.

   Despre taina si momentul prefacerii Euharistiei, Sfantul Isaac spune ca "Duhul Sfant coboara peste painea si vinul puse pe altar". Euharistia este hrana vietii crestine si viata lumii, dupa Sfantul Isaac, care spune: "Fericit este cel ce are ca hrana Painea care s-a coborat din cer si da lumii viata".

****

Viata monahala sau calugaria este o "mucenicie nevazuta" acceptata de bunavoie. Monahul prin neincetata lepadare de lumea din afara si din sine si prin urmarea sfaturilor evanghelice (saracie, feciorie si ascultare) se nevoieste sa duca o viata cat mai apropiata de Dumnezeu si de semeni, (chiar daca fizic se desparte de acestia pentru o vreme), nu atat pentru folosul sau, cat mai ales pentru folosul fratelui sau mirean si al intregii obsti a Bisericii. "Calugarul, zice Sfantul Isaac, trebuie sa fie in toate purtarile si faptele lui pilda folositoare celor ce il vad, sa aiba grija si gandul neincetat la tara adevarata".

Monahul se sileste sa-si dezvolte constiinta atotprezentei lui Dumnezeu, ca Psalmistul (Ps. 138, 7-10), sa practice rugaciunea neincetata a vamesului (Lc. 18, 13) si sa-si castige constiinta paulina "a celui dintai, dintre pacatosi" (I Tim. 1, 15). Monahismul este o autodaruire; urmand martiriului, este o expresie autentica inalta a vietii crestine. Sfantul Isaac face recomandari atat incepatorilor, cat si celor imbunatatiti, arata importanta si necesitatea unui parinte sau indrumator spiritual in viata duhovniceasca si folosul vietuirii in "liniste" sau isihie, in obstea manastirii sau in singuratate, in scrierile sale se imbina elementele vietii monahale chinoviale cu cele anahoretice exprimind o preferinta pentru cele din urma.

Dupa cugetarea si trairea Sfantului Isaac, calugarul crestin trebuie sa fie insufletit de un dor aprins dupa veacul si viata viitoare pentru care se pregateste neincetat si in care va pasi prin evenimentul pascal din ceasul mortii: "Negustorul (pe mare) sta cu ochii atintiti spre uscat, iar calugarul spre ceasul mortii". Sfantul Isaac aseamana viata crestina monahala cu o calatorie pe mare: "Corabierul priveste spre stele cand strabate prin mijlocul marii si isi indreapta corabia dupa stele, pana ce ajunge la liman. Calugarul cauta spre rugaciune, pentru ca aceasta il calauzeste pe el si il indreapta calatoria lui spre liman".

Viata crestina indreptata spre Dumnezeu prin aproapele

Viata ca lupta impotriva pacatului (curatirea de patimi)

  Si pentru Sfantul Isaac Sirul, ca si pentru toti parintii asceti, viata crestina este o lupta continua, un razboi nevazut, cu ispitele, incercarile si patimile dinlauntru si din afara. El aminteste de mai multe feluri de razboaie ale diavolului impotriva crestinului (Cuvintele LI-LIV), despre "razboaie ale libertatii si razboaie din ingaduinta". Pentru toate acestea viata crestina cere un eroism pana la martiriu.

Daca "virtutea este in chip firesc sanatatea sufletului, patimile sunt boli ale sufletului, care intra in fire (prin simturi) si se ivesc in ea si o scot din sanatatea ei". Sunt patimi trupesti si patimi sufletesti. Inceputul acestora este iubirea de sine, slava desarta, egoismul, care il inchide pe om fata de Dumnezeu si semeni. Sfantul Isaac numeste patimile "lume".

Duhurile patimilor si ispitelor navalesc si din slabiciuni si din ingaduinta lui Dumnezeu, manifestata prin "toiagul incercarilor", care este "toiagul Judecatorului", adica toiagul Pastorului, pentru verificarea, progresul si folosul sufletului, cat si prin parasirea pedagogica a omului de catre Dumnezeu.

Cea mai grea lupta o poarta crestinul ajutat de har, pe terenul si frontul de hotar al simturilor si mai ales al gandurilor, care sunt "o miscare ce trece prin minte ca un vant ce se ridica in mare si inalta valurile". Gandurile rele trebuie taiate, cele omenesti cercetate si predate sau inchinate lui Dumnezeu, iar cele divine urmate.

Patimile orbesc "ochii mintii", fiind o perdea la usa inimii si un intuneric furtunos pe cerul straveziu al mintii. Aburul patimilor si gandurilor intuneca mintea, precum "pacla ce se ridica din umezeala pamantului, care incetoseaza aerul" si formeaza un zid in fata virtutilor.

Dupa Sfantul Isaac, curatia sau despatimirea are trei trepte: curatia trupului, a sufletului si a mintii sau a duhului. "Curatia trupului este cuviosia dobandita prin izbavirea de intinaciunea carnii. Curatia sufletului e liberarea de patimile cele ascunse ce se misca in cugetare. Curatia mintii se arata in descoperirea tainelor".

Sfantui Isaac cunoaste o asceza trupeasca si una sufleteasca, cu mai multe elemente componente. Trupul trebuie disciplinat, curatit si infranat, prin nevointe: osteneli, post cu dreapta socoteala, care este "inceputul nevointei", priveghere de noapte, metanii dese, prin munca de orice fel sau lucru de mana pentru inlaturarea trandaviei si pentru implinirea milosteniei. Asceza trupeasca, Sfantul Isaac o mai numeste "rastignire".

Tot pentru curatie, smt necesare necazurile, care au efect purificator, daca sunt rabdate si suportate cu multumire. Acest fapt constituie o nota specifica in asceza Sfantului Isaac Sirul. Necazurile vin de la oameni, diavoli sau trup, prin boli, dureri, suferinte, care sunt nu numai un semn al pedepsei, ci si al Proniei lui Dumnezeu fata de om. Primul pas spre curatire este recunoasterea propriei sale slabiciuni, trezirea constiintei pacatoseniei si a nevredniciei, insotita de rugaciunea: "Eu ca om am pacatuit, dar Tu ca Dumnezeu iarta-ma".

Pentru curatia sufletului si a mintii, sunt necesare: retragerea si vietuirea in singuratate, in linistea chiliei, cugetarea la tainele iconomiei Mantuitorului, psalmodierea, citirea si cugetarea la intelesul troparelor si a catismelor, cugetarea la moarte si la cele de dupa aceasta, cunoasterea si meditatia la vietile sfintilor, rugaciunea, lacrimile, meditarea neincetata a Sfintei Scripturi, care este lumina sufletului sau "contemplarea Scripturilor", prin surprinderea "intelesurilor luminoase" ale Evangheliei, intelegerea contemplativa a fapturilor create, prin "flacara lucrurilor" sau ratiunile lucrurilor.

Rugaciunea este cheia intelegerii Scripturii, "rugaciunea citirii": "Doamne, da-mi sa primesc simtirea puterii celei din ele" precede lectura biblica. "Leaga mintea ta in citirea Scripturilor si in cugetarea la cele din ele", indeamna Sfantul Isaac Sirul.

Viata crestina trebuie raportata si cercetata neincetat de fiecare in "lumina Scripturilor dumnezeiesti si a Sfintilor Parinti". Prin toate acestea mintea ajunge "imparateasa peste patimi", dupa ce a pus stapanire pe simturi: "Cand mintea e atrasa de simturi, se hraneste cu hrana dobitoacelor. Iar cand simturile sunt atrase de minte se impartasesc de hrana ingerilor".

Sfantul Isaac deosebeste curatia mintii de curatia inimii care urmeaza celei dintai si prin care omul va putea contempla pe Dumnezeu. Curatia este revenirea omului la simplitatea si nevinovatia edenica a firii lui, prin care primeste demnitatea de fiu al lui Dumnezeu si "frate al lui Hristos". Semnul celui curat cu inima este acela ca "vede pe toti oamenii ca buni si nu-i apare vreunul necurat si intinat". Curatia aduce sanatatea si "pacea mintii", tacerea gandurilor, linistea cereasca launtrica: "Cerul este inlauntrul tau, daca esti curat".

In ascetica Sfantului Isaac Sirul, pe langa rugaciune si lacrimi, ca mijloace ale curatirii de patimi, il ocupa si cugetarea la moarte si pregatirea zilnica pentru primirea ei. "Aducerea aminte de moartepricinuieste stapanirea cea buna a madularelor din afara", iubirea linistii este unita cu o asteptare neincetata a mortii, de aceea "sa ne aducem aminte pururea de moarte si prin cugetarea la aceasta sa ne apropiem de Dumnezeu". Sfantul Isaac indeamna pe monah: "Cand te apropii de asternutul tau, zi catre el: O, asternut, poate noaptea aceasta mi te vei face mormant. Si nu stiu de nu cumva in loc de somnul vremelnic va intra in mine in aceasta noapte somnul cel vesnic". "De aceea - continua el - cat timp mai ai picioare, alearga spre lucrare... Cat timp mai ai degete, rastigneste-te pe tine in rugaciune, inainte de a ajunge la moarte, cat timp mai ai ochi, umple-i de lacrimi, inainte de a fi acoperiti de tarina".

Sfantul Isaac recunoaste in cugetarea la moarte o putere de trezvie si trezire a omului, de a privi cu seriozitate sensul si menirea existentei lui. Trairea continua in Dumnezeu, cere o moarte continua fata de pacat, de aceea Sfantul Isaac citeaza pe un ascet: "M-am jurat sa mor in fiecare zi". Gandul necontenit la moarte este o temelie pentru viata cea noua, o vedere adanca a acelei vieti nesfarsite, care face stravezie viata pamanteasca. Gandul la secera mortii, curata tarana sufletului de patimile pamantesti si pregateste plugaria virtutilor paradisiace.

Viata de rugaciune

Rugaciunea este o tema scumpa Sfantului Isaac Sirul. Cuvintele Asectice sunt presarate cu multe rugaciuni, prima dintre ele si cea mai frumoasa, fiind inclusa in Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Sfantul Isaac spune: "Adu-ti aminte de Dumnezeu in toata vremea si isi va aduce si El aminte cand vei cadea in cele rele", sau "pomeneste pe Dumnezeu, ca si El sa te pomeneasca totdeauna". Rugaciunea e un gand pururi aprins de aducere aminte si pomenire neincetata, plina de dor si iubire, a numelui lui Dumnezeu in gura, minte si in inima, prin cuvinte, ganduri si simtire. "Rugaciunea este o bucurie ce inalta multumiri".

Sfantul Isaac vorbeste despre "durerea rugaciunii" si despre o "rastignire in rugaciune", ca suprema incordare a spiritului omenesc in descatusarea din limitele materiei si efortul de transfigurare si transparenta a acesteia, in extaz sau iesire din sine, care este intrarea in Dumnezeu si in imparatia Lui, pe planul divin si ceresc al existentei, rapirea mintii si intrezarirea in zorii Luminii, a hotarelor de Acasa. De aceea, dupa Sfantul Isaac, "timpul rugaciunii" este un "timp sfant", in care omul vorbeste, se intalneste cu Dumnezeu si-L contempla pe El. Insesi harismele si vederile se primesc in si prin rugaciune ca rod si dar al acesteia.

Sfantul Isaac citeaza pe Sfantul Grigorie Teologul: "Rugaciunea este curatia mintii si se taie prin rapirea in lumina Sfintei Treimi"; si pe Evagrie Monahul: "Curatia mintii este o calatorie in inaltime a gandurilor si aceasta se ia la intrecere cu culoarea cereasca in care straluceste in vremea rugaciunii lumina Sfintei Treimi. Atunci isi vede curatia ei asemanatoare culorii ceresti, care s-a numit locul lui Dumnezeu de catre batranii lui Israel cand s-a aratat lor pe munte" (Sinai).

Parintele Nacu Stoenescu

 sursa http://www.crestinortodox.ro