Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 martie 2016

Zavistia (pizma)


  Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de oameni ca zavistia (pizma), această boală este mai grea şi decât iubirea de argint. 

Pentru că iubirea de argint atunci când dobândeşte bani se bucură. Iar zavistnicul când altul păgubeşte şi-şi pierde munca lui atunci se bucură şi facere de bine socoteşte nenorocirile şi pagubele altora.

Dar ce este alta mai rea decât aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează iar din binele altora se topeşte şi lipseşte pe sine de a nu merge în rai nici în lumea aceasta n-are nici un bine. 

Căci în ce chip mănâncă cariul lemnul şi molia lâna, aşa şi zavistia de tot şi sufletul şi oasele oamenilor celor zavistnici, care mai răi sunt decât fiarele şi dracii, că fiarele au pentru treaba hranei sau de noi fiind întărâtate se pornesc cu mânie. 

Iar oamenii zavistnici, când le face cineva bine ca şi cum le-ar face vreo strâmbătate la fel, dracii spre noi oamenii sunt nemilostivi şi amar vrăjmaşi iar spre ceilalţi draci care sunt tovarăşii lor au dragoste.
Iar zavistnicii fug de adunarea şi de vorba cea firească şi nici mîntuirea lor nu o poftesc pentru că se zice că zavistia nu ştie a cinsti ceea ce este de folos, unii ca aceştea pururea se află plini de tulburare şi de mâhnire şi sufletele lor merg la iad că nu este alt păcat mai rău decât zavistia, adică decât pizma, pentru că preacurvarul se alege cu ceva dulceaţă şi apoi în scurtă vreme se curăţeşte de păcat că îmbătrâneşte sau se îmbolnăveşte şi acelea îl opresc şi se pocăieşte şi se mântuieşte, iar zavistnicul mai înainte de cel ce se zavistuieşte, el pe sine se munceşte şi se pedepseşte şi nu părăseşte păcatul niciodată şi se face ca porcul ce se tăvăleşte în gunoi şi se aseamănă cu diavolul, că în ce chip diavolul se bucură de pierzarea şi stricăciunea noastră aşa şi cel ce zavistuieşte pe alţii, când li se întâmplă vecinilor câte o pagubă sau alt rău, atunci se veseleşte şi se odihneşte pentru primejdiile altora şi binele altora îl are cu răul său şi în ce chip rîmele se hrănesc din gunoaie aşa şi zavistnicii aceştia cu primejdiile altor oameni se-ngraşă şi sunt împreună şi vrăjmaşi şi luptători firii omeneşti, pentru că ceilalţi oameni când văd o vită necuvântătoare întristându-se când e înjunghiată le pare rău, iar zavistnicii când văd pe cineva că li se face bine, ei se fac fiare sălbatice şi de răutatea zavistiei lor le piere firea şi li se îngălbenesc obrajii şi tremură ca şi Cain.

Ce alt rău va fi mai mare ca această ameţeală şi nebunie? Spune-mi frate ce tremuri aşa şi te roşeşti? Ce rău ţi s-a făcut ţie ticăloase? 

 Că s-a făcut fratele tău slăvit şi strălucit ţi s-ar cădea să te bucuri şi să slăveşti pe Dumnezeu, căci vezi trupul cel asemenea ţie parte luminoasă şi strălucită.
Ce zici, că prin mine ar vrea Dumnezeu să se slăvească. Bucură-te dar îmbogăţindu-se şi sporind fratele, că se slăveşte iarăşi Dumnezeu prin tine, că deşi a fost vrăjmaş şi potrivnic, iar Dumnezeu printr-însul s-a slăvit, s-ar cădea să faci pentru aceasta pe vrăjmaşi prieteni, iar tu faci pe prieten vrăjmaş. 
De vreme ce Dumnezeu se slăveşte prin norocul aceluia, dar tu în ce chip arăţi pe Dumnezeu ca împărat al aceluia pentru facerea de bine?

Drept aceia zic că de-ar face cineva măcar semne şi minuni, sau curăţenia fecioarei s-o aibă sau postire sau mâinile să şi le-ntindă spre milostenie, sau jos pe pământ să doarmă, încât pentru aceste bunătăţi să ajungă să fie tocmai ca îngerii şi să aibă patima zavistiei unul ca acela este mai păcătos şi mai pângărit decât toţi păcătoşii.
Că de vreme ce ai iubi pe cei ce ne iubesc n-avem mai multă plată ca   păgânii, dar cel ce-i urăşte pe cei ce-l iubesc pe el şi-l zavistuieşte, unde va sta ticălosul? Că deşi decât războiul este mai rău zavistnicul.

 Pentru că cel ce dă război dezlegându-se pricina certei a încetat războiul, iar zavistnicul niciodată nu se face prieten nimănui şi în ce chip cel ce năpăstuieşte nu năpăstuieşte ci se năpăstuieşte, aşa şi cel ce ponegreşte pe vecinul lui, pe sine se dă şi se sinucide, iar de vom face la toţi binele şi nouă ne facem binele.

Pentru că de vom vedea pe cineva că este rău nu cum că nu a suferit nimic acela, ci încă şi multă plată are de la Dumnezeu, pentru că nu cel ce pătimeşte răul ci cel ce face răul este vrednic muncii şi pedepsei dacă nu va da la aceia pricină de hulă cum se cade, însă nu este cu putinţă să zică de toţi odată rău de nu-şi va aduce el pricinile asupra lui. 

Drept aceia mulţi din acestea cad la deznădăjduire şi la neruşinare. Măcar de ai şi avut strâmbătate de la aceia, dar tu pentru ce-ţi faci ţie strâmbătate? 

Nu ştii că cel ce dă rău pentru rău îşi înfinge cuţitul în sine? Pentru aceia de vei vrea să-ţi foloseşti ţie, aceluia să-i faci bine, şi către cel ţi-a făcut strâmbătate în acest fel că măcar de ai şi grăit rău nu eşti în vrăjmăşie.
Drept aceea nu zice rău de altul niciodată, că să nu te pângăreşti pe sine şi să-ţi dai sufletul muncii, nici să amesteci balega cu tină ca să faci cărămizi, ci împleteşte cununi de garoafe şi de alte flori mirositoare, nici nu scoate balegă (necurăţie) din gura ta, ca gândacii, că cei ce batjocoresc şi necinstesc pe alţii întâi ei dobândesc împuţiciunea şi putoarea. 

Drept aceea pe cel ce este batjocorotor şi grăitor de cuvinte împuţite, toţi îl urăsc, toţi se scârbesc de el ca de gândaci şi ca de nişte lipitori ce se hrănesc în gunoi.
Iar pe omul cel bun care are gură curată, ca pe un mădular al lor şi ca pe un frate bun îl au toţi fraţii, că cine i-a făcut strâmbătate dreptului Abel, fără numai zavistia lui Cain?

 Nu l-a făcut mai curând să fie trimis în mâinile lui Dumnezeu, deşi nevrând şi el avea cu sine mii de răutăţi şi a murit moarte rea.
Cine i-a făcut stricăciune lui Iacob? Isav fratele lui pizmuindu-l dar Iacob nu era plin de tot binele?

 Şi Isav a fost gonit de la moşia lui şi umbla în străinătate având numai pe vicleşug şi pe zavistie soţie.
Ce i-au făcut feciorii lui Iacob lui Iosif cel prea frumos deşi până la sânge de moarte au ajuns? Nu mureau aceia de foame? Şi erau cuprinşi aceia de toate nevoile iar Iosif cel zavistuit se făcea împărat a tot Egiptul drept aceea şi tu oricare ai fi aceasta să ştii, că cu cât îl zavistuieşti atât de mari bunătăţi îi faci celui pe care îl zavistuieşti, iar pe tine te faci vrednic de atâtea munci împreună cu dascălui tău diavolul.

Pentru că Dumnezeu este cunoscător de inimi şi toate le vede, ori de vor fi bune ori de vor fi rele şi când vede pe cel ce-i fac alţii strâmbătate că rabdă cu mulţumire, atunci îl face pe acela mai bun decât ceilalţi iar pe cei ce fac strâmbătăţi îi munceşte că de munceşte pe cei scumpi şi nemilostivi, cu mult mai vârtos va munci pe cei zavistnici şi asupritori.

Ce-ţi pare rău frate pentru binele fratelui tău? S-ar cădea să ne pară de cei ce pătimesc rău, dar nu de cei ce sunt la bine, pentru că curvarul are oarece dulceaţă şi de aceea păcătuieşte la fel şi hoţul are ca motiv sărăcia. 

Dar tu ce zavistuieşti ce răspuns ai să dai? Nici un răspuns, numai pagubă şi răutate mai rea, că de vreme ce Hristos porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri; şi noi să urâm pe cei ce ne iubesc pe noi, ce seamă vom da lui Dumnezeu? Diavolul numai zavistuieşte pe oameni iar nu pe diavoli, iar tu fiind om zavistuieşti pe oameni.


din Margaritare. Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor Sfinti si Dascali, Editura: Sophia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu