Cum se tine Marele Post
Sfântul si
Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile,
Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare,
rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El
închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine
sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată
schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul
fiecărui an.
În acest post nu mâncăm : carne , ouă ,
brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci
numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN
: Sâmbăta si Duminica , în ziua de aflarea Capului Sfântului Ioan
Botezătorul , la Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta
cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna
Patimilor.
MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie (7Aprilie) si în Dumininica Floriilor.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul
Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara –
pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem
două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.
Postul Pastelui nu este o
pedeapsa a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de
liniste, de fericire. In perioada postului Pastelui nu trebuie sa fim
tristi, letargici sau singuri, in post trebuie sa invatam sa ne bucuram
de tot ceea ce ne inconjoara, sa invatam sa iubim florile, natura in
general, oamenii… Si sa asteptam cu emotie minunea de la sfarsitul
postului si anume Invierea Domnului.
Postul Pastelui trebuie sa fie si un bun
prilej de iertare. Daca nu iertam pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu
cum sa ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie instrainarea de toate
desartaciunile acestei lumi, infranarea limbii, departarea de toate
poftele, de clevetire, de minciuna si de toate relele. Sfantul Ioan Gura
de aur spune: “Postiti? Aratatimi-o prin fapte. Cum? Daca vedeti un
sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; o femeie
frumoasa, intoarceti capul; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l
invidiati. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa posteasca si ochii si
urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului
vostru.”
Cum invie si omul in Postul Pastelui?
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.
In post este bine sa vorbim mai putin cu
cei din jurul nostru, pentru ca si pacatele sa fie mai putine. Gandul
nostru sa fie mai mult la rugaciune si la Iisus. Putem rosti de sute de
ori pe zi acesta rugaciune:”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine pacatosul!” Nici nu stici ce mult ajuta!
Mantuitorul insusi a tinut post timp de
patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe
propavaduirea Evangheliei(Matei 4, 2 si Luca 4, 2). Bunul Iisus ne
invata cum sa postim si ne arata ca diavolul nu poate fi izgonit decat
prin post si rugaciune. Dar nu doar mantuitorul postea, post tineau si
Sfintii Apostoli si ucenicii lor, ei randuind de altfel postul pentru
tot neamul crestinesc.
La sfarsitul postului, sa mergem la
duhovnic si sa ne spovedim si daca preotul ne da dezlegare sa ne si
impartasim. Degeaba am tinut post daca nu mergem la duhovnic sa ne
spovedim, macar in cele patru posturi de peste an. Sufletul trebuie
curatat de pacate, pentru ca altfel se imbolnaveste si trupul.
Mergeti si impartasiti- va pruncii in
Postul Mare! Pana la 7 ani copiii se impartasesc fara spovedanie, dar
dupa sapte ani trebuie spovediti.
In post trebuie facuta milostenie si
multe fapte bune. Caci fara fapte bune si rugaciune, Postul Pastelui
ramane doar o dieta de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu
foloseste nimic din asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu