Parintele Iustin Parvu

 ,,Fără smerenie nu ne putem mântui.”

[...]  şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastra izbăvire – rugăciunea din inimă.

 Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. 

Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns.

 Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

 Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. 

Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă.

 Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău.

 Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău.

 Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele.

 Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! 

Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării.

 Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

 Vom avea nevoie să învăţăm rugăciunea lăuntrică, să ne putem stăpâni în aceste situaţii şi să nu ne părăsească harul lui Dumnezeu.

 Ei asta şi urmăresc – instaurarea anarhiei, ca astfel să ia amploare ura şi dezbinarea între oameni, până şi între creştini.

 Să ştiţi că întotdeauna bolile şi necazurile sunt consecinţa păcatului, de sus până jos.

 Fiecare este pedepsit de Dumnezeu după răspunderea pe care o are – mică sau mare. 

Când am conştientizat că pentru păcatele mele sufăr, atunci m-a şi ridicat Dumnezeu.

 Toate sunt spre smerenia şi mântuirea noastră.

 Fără smerenie nu ne putem mântui.”

Nu ne-a mai rămas decât să plângem şi să ne rugăm. 

Nimic n-a mai rămas, că nimeni nu mai e cu noi. 

Toată lumea aceasta păgână este împotriva vieţii noastre creştine. Aici este marea dramă – că lumea s-a păgânizat.

Ortodoxia este marea otravă pentru ei. E ca şi cum un iepure ar trebui să înghită o cămilă, cam aşa ne suportă ei.

Suntem puţini, dar lor le e frică. Vrăjmaşul întotdeauna se teme de smerenie. Şi diavolii ziceau Sfântului Antonie cel Mare: „şi noi postim şi noi priveghem”. „Da, dar nu ştiţi să vă smeriţi”.

Aşa că noi să stăm pe linia aceasta a Ortodoxiei cât mai apropiată, adică să faci din diavol – înger. Acesta este scopul adevărat al ortodoxului: să faci din tâlhar – mucenic.

Pr. Justin Pârvu

sursa  http://manastirea.petru-voda.ro/tag/smerenie/