Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 20 ianuarie 2016

Rugăciunea  Stareţilor  de la Mănăstirea  Optina






Doamne, dăruieşte-mi ca să primesc cu linişte sufletească toate ale zilei de azi. Învredniceşte-mă să mă încredinţez întru totul preasfintei voii Tale.

În tot ceasul şi în toată vremea zilei de azi, povăţuieşte-mă şi în toate mă sprijineşte.

Oricare ar fi veştile acestei zile, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi întărit în credinţa si fa-ma sa inteleg că peste toate este sfântă voia Ta.

În toate faptele şi cuvintele mele, Tu călăuzeşte-mi simţirile.

Învaţă-mă să fiu deschis şi înţelept cu fiecare din mădularele familiei mele duhovniceşti, pe nimenea să nu amărăsc, pe nimenea să nu întristez.

Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi şi toate întâmplările din vremea ei.

Doamne, lumineza-mi mintea si toate ale mele cu Lumina Ta si da-mi intelepciune si pricepere, pocainta adevarata si darul rugaciunii curate si necontenite.

Doamne, iarta-i si-i miluieste pe toti crestinii si tot omul de pe acest Pamant, caci toti sunt lucrul mainilor tale.

Doamne, miluieste si pe fratii mei, familia mea, prietenii si dusmanii mei, vii si adormiti, dezleaga-i de toate legaturile celui rau si le iarta lor toate cate le-au gresit in aceasta viata  si-i pomeneste intru Imparatia Ta.

Doamne, ajuta-i si-i indrepteaza dupa marea ta iubire de oameni  pe cei in suferinte, boli, necazuri, lipsuri, ispite, pe cei ce au ratacit de la Calea Ta si mantuieste-i precum ii Voia Ta.

Doamne, ajuta-ma sa pun lacat gurii mele si sa nu mai pacatuiesc impotriva aproapelui nici macar cu gandul.

Călăuzeşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. Amin

***

Rugaciunea de dimineata a ultimilor Stareti de la Optina:

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.


Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.

 Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

***


Rugăciune pentru izbavirea de Antihrist a Sfântului Anatolie († 1922) de la Optina

Să mă izbăveşti, Doamne, de cursele vicleanului şi urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând şi ascunde-mă de răutatea lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale.

 Dăruieşte-mi, Doamne, putere şi bărbăţie ca să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu fug de frica diavolului şi să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică.

Dăruieşte-mi, Doamne, şi ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi Te îndură de mine, Doamne, în ceasul Înfricoşătoarei Tale Judecăţi ! Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu