Totalul afișărilor de pagină

luni, 18 noiembrie 2019

De ce avem nevoie sa postim? Cum trebuie sa procedam?

 

“Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara.,,

 Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infranarea fara rugaciune, caci fara infranare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem (căci fiind plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?), iar fara rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.

Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci cand nu stim ce inseamna rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus „punctul pe i”, cand am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi, ba se poate ca pacatuiesti smintind si pe altii. Daca este sa vorbim despre postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim invataturile clasice, si postim de carne, lapte si branza, in zilele randuite de biserica, insa sunt nevoit sa ma repet, ca o randuiala este foarte folositoare pentru incepatori, pentru a se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa avem o infranare permanenta, nu neaparat mancand permanent de post, ci este vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare a lui pentru a-l feri de zburdarea spre pacat, pentru a-l smeri, dar si pentru a fi intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci cand te imbuibi, nu te mai poti ruga.

Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infranam si sa ne ferim sa mancam mult fara niciun folos. 

Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o urmarim, iar aceasta stare de usurare putem sa o avem si mancand putina carne in zilele de dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se atinga de carne (nu ma refer la manastirile unde este randuiala de a nu se manca carne, ci la mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe cei care mananca carne), pe cand chiar in Canoanele Sfintilor Parinti, este blestemat cel ce considera carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este foarte sanatos sa nu mancam carne este indiscutabil, insa de aici si pana a pune carnea ca pricina pentru a spori duhovniceste este o greseala mare.

Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata din toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput oamenii se hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, dupa trecerea a catorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat si s-a adaptat la noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance doar cum mancau oamenii de altadata, dau de un razboi puternic al organismului, care s-a obisnuit cu noul mod de viata al oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe , legume si seminte.

Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut.
 Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control.

Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti. 

De asemenea, luand lucrurile invers, daca nu judecam pe nimeni, ne putem mantui fara osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa intelegem ca a nu judeca implica si ascultarea de aproapele, pentru ca in momentul in care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem ochii, de multe ori ne scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a situatiei, care nu intotdeauna este corecta.

Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel daca ar fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.

“Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru practicarea rugaciunii.

Astazi insa, cand rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem o cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii, (cf. Psalmii 140,3), nu numai pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacatui cat mai putin cu limba. 
Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit”, si ca: „Limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domoleasca” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult putem gresi cu limba, mai ales atunci cand vorbim mai mult decat ne rugam, atunci cand traim departe de Dumnezeu, sau cand suntem aprinsi de manie.

Sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt oameni pe care nu-i putem lamuri oricat de intelepti am fi; sunt oameni aprinsi de manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care nici nu merita sa ne intindem la vorba cu ei. Mantuitorul ne spune: „Nu aruncati margaritarele voastre in fata porcilor” (cf. Matei 7, 6). Nu trebuie sa spunem cuvinte intelepte celor care le dispretuiesc, si nici celor care nu vor sa le auda, si nici chiar celor apropiati, pe care dorim sa-i apropiem de Biserica, si care nu vor sa auda de cele sfinte. Trebuie sa asteptam momentul in care simtim ca ei ar fi dispusi sa primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si oameni care au nevoie de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de mijloc, sa vorbim atat cat sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa avem si momente de tacere, incercand sa evitam un rau, dar si pentru a ne intelepti in rugaciune.

Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc adevarat. Calugarii au fagaduit sa traiasca fara a avea lucruri personale, au fagaduit sa traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare, insa tacerea este foarte folositoare atat calugarilor, cat si oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie sa procedam asa cum ne lumineaza Dumnezeu, dupa situatia in care ne aflam, si sa nu facem niste reguli absurde prin care mai mult sa ne tulburam decat sa ne folosim.

Sunt multe situatii, in care daca tinem gura inclestata si putem sa ne abtinem cateva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare. Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci cand ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gandul nostru putem sa ne rugam pentru persoana respectiva. Daca vom face asa, atunci vom avea mult mai multa bunatate fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un cuvant este mult mai mica.

Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam inauntrul nostru, decat sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca, chiar daca sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este recomandata, deoarece vorba multa tulbura sufletul omului. Şi mai mult, se tulbura omul atunci cand mai apar si contraziceri, completari sau corectari, si in loc sa mearga acasa sa se roage in liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a avut-o.

Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant, spunea un lucru foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea, trebuie sa avem mereu inaintea ochilor aceste cuvinte, sa punem paza gurii (cf. Psalmi 140, 3), sa ne ferim de galceava si de vorba multa“.

 Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012
preluare partiala sait http://www.cuvantul-ortodox.ro/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu