Totalul afișărilor de pagină

vineri, 3 noiembrie 2017

Filocalia lV - Isihie Sinaitul-Cuvântul 1-Despre trezvie şi virtute






 ,,Doar fiind cu trezvie il intalnesti pe Dumnezeu si Dumnezeu te va intalni pe tine,,


   Pentru capacitatea de cunoaștere a lui Dumnezeu mai au de asemenea importanță și conjuncturile: slujirea, locul, felul în care mă rog. Într-un fel îmi este accesibil Dumnezeu când spun rugăciunea așezat pe scăunel, altfel când sunt în picioare și altfel când ies în pădure și spun romantic: "Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă pe mine păcătosul!"

Așadar, expresia atât cât e cu putință înseamnă cum lucrăm noi, ce îi dăm noi lui Hristos, cum stăm noi înaintea Lui. 


 Desigur, multe din situații sunt obiective fără ca noi să putem să le schimbăm. 
  Dar multe situații însă pot fi determinate de noi pentru că noi creem premisele pentru împrejurimile vieții noastre.

Să luăm un exemplu de pe poziția  Starețului, ca sa înțelegem purtarea lui Dumnezeu. Îți încredințez o anumită slujire, iar tu ai mereu plângeri împotriva epitropului. 

La anul se impune să te schimb din această slujire, pentru că a sluji în mănăstire înseamnă a sluji lui Dumnezeu. 
Dar pentru că Dumnezeu e nevăzut, îl slujesc pe omul văzut, în chipul lui Dumnezeu. Însă la icoane și la sfintele moaște ne închinăm. Starețul, epitropul sunt icoane ale lui Dumnezeu, dacă eu mă cert cu epitropul, e ca și cum m-aaș certa cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu cel nevăzut însuflețește totul. 
Starețul sau epitropul sunt pur și simplu trupul văzut. După cum icoanele ard, tot așa poate și Starețul sau epitropul să ardă, dar Dumnezeu nu se pierde, însă cenușa icoanei sau a moaștelor este sfințită. Același lucru se întămplă și cu starețul căzut sau cu epitropul căzut netrebnic, nătâng, ei sunt o cenușă pe care a sfințit-o Dumnezeu.
Dăruiește cunoștința sigură a lui Dumnezeu cel necuprins.
Dumnezeu este necuprins. Cine-L poate cuprinde. Singurul lucru pe care îl înțelegem, zice sfântul Grigorie teologul, este caracterul neînțeles, necuprins a lui Dumnezeu. 

Devine însă înțeles, Se dăruiește.
 Acolo unde șezi dintr-o dată îl găsești. Îți deschide fulgerător mintea-duhul nu rațiunea și simți că ai dobândit cunoștința sigură a lui Dumnezeu pe care o dă sfântul duh celui paralizat de 38 de ani și care vrea să umble. Îi dezleagă toate anchilozările trupului și ale sufletului, îi iartă toate păcatele și îi spune: "Ia patul tău și umblă". Dar omului firesc, Dumnezeu nu poate să îi facă așa, deoarece trebuie să vrea el însuși. 

Cum prin exersarea trezviei a acestei lucrări duhovnicești care este urmărire și vedere a sfântului Duh și pe care în cele din urmă Dumnezeu mi-o dăruiește, după cum îmi dăruiește și lumina Lui și pot să-L văd în mod tainic.
 Atunci tezvia devine pentru mine un organ de simț, un alt simț, iar eu devin cu totul numai simțire. 
Îl prind deja pe Dumenzeu întreg și devin un copilaș, un mielușel fără răutate, în timp ce până mai ieri se poate să fi fost un destrăbălat. Devin cu totul simțire pentru că îl am întreg pe Dumnezeu.
La vederea și cunoștința lui Dumnezeu particiă chiar și trupul care se bucură. 

Se bucură și limba, saltă trupul precum căprioarele, participă întregul om la această comuniune cu dumnezeirea. "De necuprins este ce s-a săvârșit întru tine" zice imnograful praznicului Întâmpinării Domnului.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
 Sfântul Isihie - cuvânt despre trezvie, Editura Sfantul Nectarie,  pag.32- 34

Un comentariu: