Cand vei smulge din inima ta orice asezare si dragoste de creaturi, inchide-o pentru a nu intra nimeni altul decat Dumnezeul tau. Dupa ce te-ai impartasit, intra indata in cele ascunse ale inimii tale, inchina-te Domnului cu toata smerenia si cucernicia si vorbeste cu El astfel : " Vezi Tu bunatatea mea cat de lesne te vatam si cata putere are asupra-mi aceasta patima ce ma ataca ; vezi ca prin mine insumi nu pot birui, de aceea acest razboiu este al Tau si numai de la Tine astept biruinta, desi trebue sa lupt si eu ". Apoi, intoarce-te la Parintele ceresc, multumeste-i pentru biruinta ta. Multumeste-i pentru binecuvantatul Fiu dat tie in Sfintele Taine ce acum se afla in launtrul tau. Ataca vitejeste acea patima ce te ataca, asteapta cu credinta biruinta de la Dumnezeu, caci nu se poate sa nu vina, daca din parte-ti vei face cat poti, chiar atunci cand ti s-ar parea ca intarzie a veni.
Pregatirea de impartasire pentru a ne apropia de dragostea lui Dumnezeu.
Pentru a ajunge prin aceasta taina la iubirea de Dumnezeu, intoarce-te, cu gandul la dragostea ce o are catre tine. De cu seara cugeta ca marele si atotiitorul Dumnezeu nu s-a multumit numai sa ne zideasca dupa a Lui chip, ci a trimis pe pamant pe Unul nascut Fiu al Sau, sa umble treizeci si trei de ani, sa te caute, sa sufere patimi grozave si moartea dureroasa a Crucii si sa te rascumpere din mainele diavolului. Mai mult, El a voit a-ti lasa pe Hristos pentru trebuinta si hrana ta, in prea Sfanta Taina aceasta. O, fiule, mediteaza bine tainele covarsitoare ale acestei iubiri. 1. Daca cugetam la lungimea vremii a acestei iubiri, intelegem, ca dupa cum e vecinic si fara inceput, mai inainte de toti vecii a planuit, in a Sa economie, trimiterea Fiului, pe o cale atat de minunata ! De aceea bucura-te duhovniceste si zi astfel : " In adancul veciniciei, micsorarea mea a fost atat de iubita si bineranduita de necuprinsul Dumnezeu, incat, cu o dragoste inexprimabila, a voit a-mi da pe al Sau Fiu spre mancare ". 2. Oricat de mari ar fi toate celelalte iubiri ale fapturilor au masura si un hotar peste care nu pot trece. Aceasta dragoste insa a lui Dumnezeu fata de noi, este nemasurata si nemarginita. De aceea, pentru a-i gasi multumirea si-a dat pe Fiul Sau de aceeasi marime si nemarginire cu Sine, de aceeasi fire si fiinta. Atat de mare e dragostea Lui cat e de mare jertfa, si atat darul cat iubirea. Ambele sunt atat de mari cum nu se poate inchipui de o minte creata... 3. Dumnezeu n-a fost silit de vreo cauza a ne iubi, ci numai de bunatatea si necuprinsa Lui dragoste. 4. N-a asteptat nici vreo rasplata dela nevrednicia noastra pentru aceasta iubire, ci numai din buna placere s-a dat noua, zidirile Lui nevrednice. 5. Meditand curatenia acestei iubiri, observi : ea nu e ca iubirile lumii, amestecata cu vre-un castig; Dumnezeu n-are nevoie de bunatatile noastre, caci fara noi El este fericit si prea marit. A folosit nespusa bunatate, nu pentru folosul Sau ci pentru ai nostru ! Da-ti bine seama de aceasta si zi : " Cum se face ca un Dumnezeu atat de inalt si-a pus inima intr-o zidire atat de slaba ? Ce voesti tu Imparatul maririi ? Ce astepti dela mine care nu sunt decat lut si praf ? Vad bine, o Dumnezeul meu, ca n-ai alt scop in lumina dragostei tale fierbinti decat a-mi arata loialitatea drggostei catre mine. Mi te dai mancare tii bautura numai pentru ca traind Tu in mine si eu in Tine sa ma unesc prin dragoste si sa ma aseman Tie. Iar din unirea inimii mele pamantesti si a celei ceresti a Ta, in mine sa se faca o singura inima mintala si dumnezeeasca ". Din astfel de meditatii, trebue sa te umpli de groaza si de bucurie, vazandu-te ridicat la astfel de cinste si iubit de Dumnezeu. Intelege ca prin a Sa atotputernica iubire nu cauta si nu voeste altceva dela tine decat a trage la Sine toata iubirea, a te desparti intai fata de toate fapturile, apoi si de tine insuti, ca sa te aduci tot lui Dumnezeu, ca sa porunceasca de acum inainte inteligentii, vointii si simtirii tale numai dragostea Lui.
Caci fericiti sunt cei ce nu vad si cred, dupa cuvantul Domnului : " Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut " . Toata vieata ta nu dori sa ti se arate Dumnezeu altfel decat sub aceasta a Tainelor. Infierbanta-ti vointa catre aceasta taina si, zi de zi, sa fii mai sarguincios a face voia lui Dumnezeu in toate lucrurile. Totdeauna cand te aduci lui Dumnezeu prin aceasta Taina, cand te impartasesti, fii gata a patimi pentru dragostea Lui toate chinurile si toate necazurile si ocarile ce ti se vor intampla si orice boala trupeasca .
Din cuvintele Apostolului, pentru cei ce se impartasesc, Sfantul Vasilie scoate o alta datorie. Cei ce se impartasesc vestesc moartea Domnului : " Pentru ca ori de cate ori mancati painea aceasta si beti acest pahar, vestiti moartea Domnului pana va veni" ( 1 Cor. 11, 26 ). Moartea Domnului a fost savarsita pentru cei ce se impartasesc, si pentru toti oamenii, cum spune tot Sfantul Pavel : Daca unul a murit pentru toti, iata toti au murit. Hristos insa a murit pentru toti" ( 2 Cor. 5, 14 ).
Deci cei ce se impartasesc sunt datori a se supune pana la moarte dragostei, credintei si poruncilor Lui, a nu mai trai lumii, pacatului si lorusi ci numai lui Dumnezeu Care se da lor, Cel ce pentru dansii a murit si a inviat. Apoi, vei multumi cerescului Parinte, intai pentru multumirea Fiului sau apoi pentru pacea ta, pentru toata sfanta Biserica, pentru cei carora esti dator pentru sufletele adormite in credinta. Aceasta jertfa o vei face spre aducerea aminte si unirea aceea cu care Fiul lui Dumnezeu se aducea pe sine, adica cand El, sangerat si rastignit pe cruce s-a adus Tatalui. Dupa aceasta poti sa-I aduci toate jertfele, adica sfintitele lucrari si rugaciuni ce se fac in acea zi in Biserica.
Impartasirea duhovniceasca si mintala.
Desi prin Impartasire nu putem primi pe Domnul decat odata pe zi, totusi duhovniceste si mintal Il putem primi in orice ora si in orice minut, prin savarsirea tuturor virtutitor si a poruncilor, indeosebi a dumnezeestii rugaciuni - mai ales cea mintala.
Caci celelalte virtuti fac indemanatec pe cel imbunatatit a se uni cu Dumnezeu, dar nu-l unesc. Insa rugaciunea mintala are aceaasi putere ca-l si uneste cu Dumnezeu. ( Vezi cap. XLV, part, I ). Celelalte virtuti se aseamana cu uneltele ce potrivesc doua scanduri, iar rugaciunea cu cleiul care lipeste aceste scanduri potrivite. De aceea marele Grigorie al Tesalonicului a zis : Puterea rugaciunii lucreaza intinderea omului la Dumnezeu si unirea cu El. Aceasta e legatura cuvantatorilor cu Creatorul creaturilor.
Impartasirea duhovniceasca si mintala.
Desi prin Impartasire nu putem primi pe Domnul decat odata pe zi, totusi duhovniceste si mintal Il putem primi in orice ora si in orice minut, prin savarsirea tuturor virtutitor si a poruncilor, indeosebi a dumnezeestii rugaciuni - mai ales cea mintala.
Caci celelalte virtuti fac indemanatec pe cel imbunatatit a se uni cu Dumnezeu, dar nu-l unesc. Insa rugaciunea mintala are aceaasi putere ca-l si uneste cu Dumnezeu. ( Vezi cap. XLV, part, I ). Celelalte virtuti se aseamana cu uneltele ce potrivesc doua scanduri, iar rugaciunea cu cleiul care lipeste aceste scanduri potrivite. De aceea marele Grigorie al Tesalonicului a zis : Puterea rugaciunii lucreaza intinderea omului la Dumnezeu si unirea cu El. Aceasta e legatura cuvantatorilor cu Creatorul creaturilor.
Caci Domnul se afla tainuit in virtuti si in sfintele porunci. Cine face o virtute ori indeplineste o porunca, primeste indata in sufletul sau pe Domnul cel ascuns intr-insele, caci El a randuit a locui cu Tatal in cel ce va pazi poruncile Lui : " De ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu Il va iubi si la el vom veni si vom locui intr-insul ".+ Sfantul Maxim, din acest citat, a scos concluzla ca cel ce face poruncile Domnului primeste in sufletul sau nu numai pe Domnul ci pe Parintele Sau si pe Sfantul Duh cel nedespartit de Tatal. Primeste in sine toata Sfanta Treime si sa devii locasul Ei.
Aceasta impartasire si unire nu poate fi luata dela noi de vreo creatura decat de lene ori alta gresala a noastra. Uneori e atat de roditoare si bine placuta lui Dumnezeu, incat intrece multe impartasiri tainice primite cu nevrednicie. De cate ori te vei pregati de acest fel de impartasire vei afla sarguitor si gata pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce te poate hrani duhovniceste cu mainile Sale. Pregatirea aceste impartasiri mintale fa-o astfel : Intoarce-te cu gandul la Dumnezeu.
Darea lucrurilor si multumirea.
Tot binele ce-l avem si-l facem este al lui Dumnezeu si vine de la Dansul. De aceea suntem datori a-I multumi pentru orice nevointa, pentru orice biruinta a noastra si pentru toate binefacerile vadite si ascunse, deobste si aparte, ce am primit din mana milostiva, cum este scris - " In toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu in Iisus Hristos spre voi " ( I Tes. 5, 18 ). Multumirea neincetata si amintirea binefacerii, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur este straja cea buna a virtuti. Deaceea si avva Isaac a scris : " Multumirea celui ce ia, provoaca pe cel ce da a-i da daruri si mai mari ". Iar unii au ticluit astftel cuvantul psalmistului, din partea lui Dumnezeu : "Ce-mi este in ceruri ( decat multumire ) si de la tine ( omule ) ce am voit pe pamant ( decat slava si multumire " ). ( Ps. 2, 24 ) Iar pentru a face aceasta cat mai bine ai in vedere scopul pentru care Dumnezeu ne da daruri. 1. La fiecare binefacere Dumnezeu Isi cauta slava si supunerea fata de vointa Lui. De aceea, ia seama ca, cea mai mare multumire ce poti face lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, este a pazi poruncile Lui, a-L cinsti si a urma voile Lui, cum e scris : " Ce cere Domnul dela tine ? Numai sa fii gata a merge cu Domnul Dumnezeul tau ". 2. Vazand ca nu ai nimic vrednic de vreo binefacere, caci n-ai facut decat pacate si ingratitudini, cu adanca umilinta, zi lui Dumnezeu : " Cum se poate, Domnul meu, sa primesti a-mi face mie, cainele mort si stricat, atatea binefaceri ? Fie numele tau binecuvantat in vecii vecilor ". 3. Cugetand ca pentru binefacerile date, cere a-L iubi si a-I sluji, aprinde-te de dragostea unui astfel de Stapan iubit, si de dorinta curata a-I sluji, dupa cum voieste. Dar pentru aceasta trebue sa-l faci o deplina jertfa mintala de sine, in felul urmator.
Jertfa mintala.
Doua lucruri trebuesc pentru ca jertfa ta sa fie desavarsita si iubita lui Dumnezeu : unul, sa-ti unesti jertfa cu jertfele facute de Hristos fata de Tatal, altul, vointa si inima sa-ti fie deslipite de dragostea intregii zidiri. In ce priveste unul, sa stii ca Fiul lui Dumnezeu, traind in aceasta vale a plangerii, nu numai pe Sine si lucrurile Sale, ci si pe noi cu ale noastre lucruri ne-a adus cerescului Parinte. Incat, jertfele noastre, pentru a putea fi placute lui Dumnezeu, trebuesc facute cu unirea si cu nadejdea jertfelor lui Hristos. In ce priveste celalalt, inainte de a face jertfa, socoteste daca are nevoe de vreo alipire. Caci de ar fi aceasta, trebue sa te deslipesti pe cat posibil de orice iubire, sa nazuieti la Dumnezeu, ca El, cu dreapta Sa sa te deslipeasca complect si astfel, deslegat si slobod de orice lucru, sa te poti aduce dumnezestii Lui mariri. Ia seama bine la aceasta. Caci daca, lipit de creaturi, te aduci jerfta lui Dumnezeu, nu te aduci pe tine, ci pe creaturi. Tu nu esti al tau, ci al acelor zidiri de care e lipita vointa ta, lucru ce nu e placut lui Dumnezeu. E ca si cand L-ai fi batjocorit. Caci, dupa cum Dumnezeu nu primea jertfele cu vreo meteahna, cum poruncea a nu-I se aduce vietati oarbe, surde ori cu vreun mic defect : " Toate cele ce vor avea meteahna sa nu le aduca Domnului, caci nu vor fi primite, " - tot astfel, jertfa noastra cand are vreo meteahna ori lipsire de acest fel, nu este primita.Caci cele ce se aduc lui Dumnezeu, trebue sa fie vrednice lui Dumnezeu, cum spune Sirah : " Adu Domnului jertfe vrednice " ( 14, 11 ). ( +1 ) Levit. 22, 20.
Darea lucrurilor si multumirea.
Tot binele ce-l avem si-l facem este al lui Dumnezeu si vine de la Dansul. De aceea suntem datori a-I multumi pentru orice nevointa, pentru orice biruinta a noastra si pentru toate binefacerile vadite si ascunse, deobste si aparte, ce am primit din mana milostiva, cum este scris - " In toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu in Iisus Hristos spre voi " ( I Tes. 5, 18 ). Multumirea neincetata si amintirea binefacerii, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur este straja cea buna a virtuti. Deaceea si avva Isaac a scris : " Multumirea celui ce ia, provoaca pe cel ce da a-i da daruri si mai mari ". Iar unii au ticluit astftel cuvantul psalmistului, din partea lui Dumnezeu : "Ce-mi este in ceruri ( decat multumire ) si de la tine ( omule ) ce am voit pe pamant ( decat slava si multumire " ). ( Ps. 2, 24 ) Iar pentru a face aceasta cat mai bine ai in vedere scopul pentru care Dumnezeu ne da daruri. 1. La fiecare binefacere Dumnezeu Isi cauta slava si supunerea fata de vointa Lui. De aceea, ia seama ca, cea mai mare multumire ce poti face lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, este a pazi poruncile Lui, a-L cinsti si a urma voile Lui, cum e scris : " Ce cere Domnul dela tine ? Numai sa fii gata a merge cu Domnul Dumnezeul tau ". 2. Vazand ca nu ai nimic vrednic de vreo binefacere, caci n-ai facut decat pacate si ingratitudini, cu adanca umilinta, zi lui Dumnezeu : " Cum se poate, Domnul meu, sa primesti a-mi face mie, cainele mort si stricat, atatea binefaceri ? Fie numele tau binecuvantat in vecii vecilor ". 3. Cugetand ca pentru binefacerile date, cere a-L iubi si a-I sluji, aprinde-te de dragostea unui astfel de Stapan iubit, si de dorinta curata a-I sluji, dupa cum voieste. Dar pentru aceasta trebue sa-l faci o deplina jertfa mintala de sine, in felul urmator.
Jertfa mintala.
Doua lucruri trebuesc pentru ca jertfa ta sa fie desavarsita si iubita lui Dumnezeu : unul, sa-ti unesti jertfa cu jertfele facute de Hristos fata de Tatal, altul, vointa si inima sa-ti fie deslipite de dragostea intregii zidiri. In ce priveste unul, sa stii ca Fiul lui Dumnezeu, traind in aceasta vale a plangerii, nu numai pe Sine si lucrurile Sale, ci si pe noi cu ale noastre lucruri ne-a adus cerescului Parinte. Incat, jertfele noastre, pentru a putea fi placute lui Dumnezeu, trebuesc facute cu unirea si cu nadejdea jertfelor lui Hristos. In ce priveste celalalt, inainte de a face jertfa, socoteste daca are nevoe de vreo alipire. Caci de ar fi aceasta, trebue sa te deslipesti pe cat posibil de orice iubire, sa nazuieti la Dumnezeu, ca El, cu dreapta Sa sa te deslipeasca complect si astfel, deslegat si slobod de orice lucru, sa te poti aduce dumnezestii Lui mariri. Ia seama bine la aceasta. Caci daca, lipit de creaturi, te aduci jerfta lui Dumnezeu, nu te aduci pe tine, ci pe creaturi. Tu nu esti al tau, ci al acelor zidiri de care e lipita vointa ta, lucru ce nu e placut lui Dumnezeu. E ca si cand L-ai fi batjocorit. Caci, dupa cum Dumnezeu nu primea jertfele cu vreo meteahna, cum poruncea a nu-I se aduce vietati oarbe, surde ori cu vreun mic defect : " Toate cele ce vor avea meteahna sa nu le aduca Domnului, caci nu vor fi primite, " - tot astfel, jertfa noastra cand are vreo meteahna ori lipsire de acest fel, nu este primita.Caci cele ce se aduc lui Dumnezeu, trebue sa fie vrednice lui Dumnezeu, cum spune Sirah : " Adu Domnului jertfe vrednice " ( 14, 11 ). ( +1 ) Levit. 22, 20.
Dupa marele Vasilie, sfintenia este afierosirea cuiva lui Dumnezeu, in intregime si pe totdeauna si silinta de a face cele placute Lui. Apoi zice ca, ceea ce s-a inchinat odata lui Dumnezeu este lucru paganesc daca cineva voeste a o intoarce la cele comune si omenesti. De aceea atatea jertfe lui Dumnezeu ne raman departe, zadarnice si sterpe. Ba uneori, dupa ele, cadem in greseli si pacate. Intr-adevar, chiar de suntem lipiti de creaturi, ne putem aduce jertfe lui Dumnezeu, insa cu scopul a ne deslega prin a Lui bunatate de acele legaturi ce ne tin ferecati, incat, dupa aceasta sa ne putem oferi in intregime dumnezestiii mariri si slujiri. Aceasta trebue sa o facem cat mai des, cu obicinuinta si cu dragostea inimii noastre.
Deci, jertfa ta catre Dumnezeu sa fie fara atasament la creaturi, fara vointa ta, fara gandul tau la cele pamantesti ci la cele ceresti. Toata atentia sa fie indreptata numai la vointa si Providenta lui Dumnezeu, caruia trebue sa i te supui in toate, si a I te jertfi totdeauna ca o ardere de tot. Dupa ce ai uitat orice creatura, zi catre El : " Iata, Domnul si Ziditorul meu, ma aduc tot si toata vointa mea in mana voii si Providentei Tale celei vecinice.
De aceea fa cu mine ce-ti place, in viata, la moartea si dupa moartea, si in toata vremelnica mea petrecere pe pamant ". Daca vei face jertfa aceasta curata, - ceeace vei cunoaste din obstacolele ce ti se vor ridica, atunci, din pamantesc devii negutator evanghelic si fericit. Caci vei fi a lui Dumnezeu si El va fi al tau. Pentruca
Cucernicia. Raceala si uscaciunea ei.
Cucernicia simtita, adica a te simti, frate, din launtru ca esti silitor la cele dumnezeesti, iubitor, cucernic, este uneori din fire, alte ori de la diavol, iar alte ori de la dar. Sunt unii cucernici si repede umiliti din fire, ca femeile si cei ce au mostenit caracter moale din fire. Altii sunt cucernici din desertaciune, placerea oamenilor, fatarnicie, betie ori alte patimi de acestea. Din roadele ei poti pricepe de unde vine. Cand nu iti aduce o imbunatatire a vietii vine de la diavol ori din fire. Dar cand cucernicia este insotita de mai multa pofta, dulceata si din oarecare hotarare de sine, vine de la duh. Iar cand vei simti ca mintea ti se indulceste din gustari si intelegeri duhovnicesti, nu zabovi a te intreba de unde vin, caci iti lasi mintea sa iasa din smerita cunoatere de sine.
De aceea fa cu mine ce-ti place, in viata, la moartea si dupa moartea, si in toata vremelnica mea petrecere pe pamant ". Daca vei face jertfa aceasta curata, - ceeace vei cunoaste din obstacolele ce ti se vor ridica, atunci, din pamantesc devii negutator evanghelic si fericit. Caci vei fi a lui Dumnezeu si El va fi al tau. Pentruca
Cucernicia. Raceala si uscaciunea ei.
Cucernicia simtita, adica a te simti, frate, din launtru ca esti silitor la cele dumnezeesti, iubitor, cucernic, este uneori din fire, alte ori de la diavol, iar alte ori de la dar. Sunt unii cucernici si repede umiliti din fire, ca femeile si cei ce au mostenit caracter moale din fire. Altii sunt cucernici din desertaciune, placerea oamenilor, fatarnicie, betie ori alte patimi de acestea. Din roadele ei poti pricepe de unde vine. Cand nu iti aduce o imbunatatire a vietii vine de la diavol ori din fire. Dar cand cucernicia este insotita de mai multa pofta, dulceata si din oarecare hotarare de sine, vine de la duh. Iar cand vei simti ca mintea ti se indulceste din gustari si intelegeri duhovnicesti, nu zabovi a te intreba de unde vin, caci iti lasi mintea sa iasa din smerita cunoatere de sine.
Ci sileste-te mai mult, uraste-te mai mult, sargueste-te a-ti pastra libera inima de orice atasament, fie chiar duhovnicesc, si doreste numai pe Dumnezeu si cele placute Lui. Raceala si uscarea cucerniciei si a umilintei se nasc din cele trei cauze : a ) de la diavol pentru a impiedica mintea si a o intoarce de la lucrurile duhovnicesti la desertaciunile si dulcetile lumii; b ) de la noi pentru pacatele noastre si lipirea de cele pamantesti si din trandavia noastra; c ) de la dar pentru pricinile de mai sus, adica : a ne da aceasta instiintare de a fi mai silitori si a parasi toata indeletnicirea ce nu vine de la Dumnezeu; a ne da seama ca tot ce avem vine numai dela El, a cinsti mai mult darurile Lui, a fi mai smeriti a le pazi cu grija; a ne uni mai strans cu dumnezeeasca Lui slava prin totala lepadare de noi, pana si de duhovnicestile desfatari, ca nu lipindu-ne cu dragostea de ele sa despartim in doua inima noastra cea dorita intreaga de Dumnezeu pentru Sine ; - a ne vedea ca luptam cu toate puterile noastre si cu unealta darului Sau.
Deci, daca te simti rece si uscat si nu ai cuvenita cucernicie fata de cele dumnezeesti, intra in sineti, vezi pentru care gresala s-a dus de la tine aceasta cucernicie. Lupta contra acelei cauze, nu sa iei inapoi simtirea darului ci sa te scapi de ceea ce nu place lui Dumnezeu. Daca nu gaseti cauza, cucernicia ta simtita sa fie adevarata evlavie, adica supunere ravnitoare voii lui Dumnezeu. De aceea nu parasi pentru vreun motiv nevointele tale, ci urmeaza-le cu toata puterea, desi par sterpe si zadarnice. Bea de buna voe paharul amaraciunii dat de vointa lui Dumnezeu, prin raceala cucerniciei si lipsa duhovnicestii dulceti. Nu cautam a urma lui Hristos numai in numele Taborului ci si pe dealul Golgotei. Nu dori sa simti in tine dumnezeeasca lumina, duhovnicesti bucurii si indulciri ci si intunecari, necazuri, stramtorari, amaraciuni din ispitele diavolilor dinauntru si din afara.
Chiar daca uneori s-ar intampla ca aceste intunecari ale mintii sa fie atat de mari, incat sa nu stii ce sa faci si unde sa te intorci, stai neclintit langa cruce, departe de orice dulceata pamanteasca ce ti-ar putea-o aduce lumea, ori creaturile. Citeste cuvantul 57 al Sfantului Isaac. Acolo vei vedea schlmbarea ce o ia sufletul, intunecarea peste intunecare, desnadejdea si frica, indoirea din necredinta si hulele; cum, de ce si cine le patimesc si cum se tamadulesc. Ascunde si aceasta patima, fata de oricine si arat-o numai duhovnicului, nu pentru a te usura de chinuri, ci pentru a-i arata felul cum sa o suferi, dupa placerea lui Dumnezeu. In acelas cuvant zice dumnezeiescul Isaac, ca patimitorul are nevoie de om luminat, cu experienta si iscusit in acestea, ca de la el sa se lumineze si sa se intareasca. Apoi, rugaciunile, dumnezeistile impartasiri si alte nevointi si lupte ale tale, nu le folosi pentru castigarea dumnezeiestilor indulciri, pentru a te pogori de pe cruce si din taierea voii, ci pentru a lua putere, a inalta crucea la mai mare slava a Celui rastignit, a te multumi cu ceea ce si cum voieste El. Iar daca vreodata, din cauza turburarii mintii tale, nu poti sa cugeti si sa te rogi dupa obiceiul tau, mediteaza in felul cel mai bun cu putinta. Ceea ce nu poti face cu mintea, sileste-te a face cu vointa si cuvantele, vorbind cu tine si cu Dumnezeu. Atunci vei vedea minunate realizari si inima ta va lua rasuflare si putere. In vremea intunecarii mintii tale poti spune : De ce esti mahnit sufletui meu ? De ce ma turburi ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci ma voiu marturisi Lui, mantuirea fetii mele si Dumnezeul meu ( Ps. 42, 5 );
din Sfantul Nicodim Aghioritul ,,RAZBOIUL NEVAZUT,, Editura Egumenita
Chiar daca uneori s-ar intampla ca aceste intunecari ale mintii sa fie atat de mari, incat sa nu stii ce sa faci si unde sa te intorci, stai neclintit langa cruce, departe de orice dulceata pamanteasca ce ti-ar putea-o aduce lumea, ori creaturile. Citeste cuvantul 57 al Sfantului Isaac. Acolo vei vedea schlmbarea ce o ia sufletul, intunecarea peste intunecare, desnadejdea si frica, indoirea din necredinta si hulele; cum, de ce si cine le patimesc si cum se tamadulesc. Ascunde si aceasta patima, fata de oricine si arat-o numai duhovnicului, nu pentru a te usura de chinuri, ci pentru a-i arata felul cum sa o suferi, dupa placerea lui Dumnezeu. In acelas cuvant zice dumnezeiescul Isaac, ca patimitorul are nevoie de om luminat, cu experienta si iscusit in acestea, ca de la el sa se lumineze si sa se intareasca. Apoi, rugaciunile, dumnezeistile impartasiri si alte nevointi si lupte ale tale, nu le folosi pentru castigarea dumnezeiestilor indulciri, pentru a te pogori de pe cruce si din taierea voii, ci pentru a lua putere, a inalta crucea la mai mare slava a Celui rastignit, a te multumi cu ceea ce si cum voieste El. Iar daca vreodata, din cauza turburarii mintii tale, nu poti sa cugeti si sa te rogi dupa obiceiul tau, mediteaza in felul cel mai bun cu putinta. Ceea ce nu poti face cu mintea, sileste-te a face cu vointa si cuvantele, vorbind cu tine si cu Dumnezeu. Atunci vei vedea minunate realizari si inima ta va lua rasuflare si putere. In vremea intunecarii mintii tale poti spune : De ce esti mahnit sufletui meu ? De ce ma turburi ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci ma voiu marturisi Lui, mantuirea fetii mele si Dumnezeul meu ( Ps. 42, 5 );
din Sfantul Nicodim Aghioritul ,,RAZBOIUL NEVAZUT,, Editura Egumenita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu