Totalul afișărilor de pagină

luni, 6 februarie 2017

Parintele Arsenie Boca ,,Cand se rup aripile mintii si de ce,,






ADEVĂRUL

1. Adevărul este ființă vie.
2. Initiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi țapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărțit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului.
Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiți – lor singuri –, grija învățării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru. Adevărul nu se înfățişează cum i se năluceşte oricărei minți întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.

ASCEZA 


1. Termenul de curățire (asceza) are două vârste şi s-a încetățenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoințele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curățire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuşi. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curățiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
2. Faza de culminatie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări.
În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate pierde şi tot ce a agonisit.
Iar calea e din ce în ce mai subtire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
Asceza are şi un caracter hristologic. În nevointe nu e numai omul, e şi Hristos prezent. În sfortările noastre e prezentă forta din firea omenească a lui Hristos.
Partea începătorilor este nevointa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile mintii.

BĂTRÂNEȚEA

Nu mai sunt bătrâni – bătrâni venerabili, adevărate chipuri ale lui Dumnezeu printre oameni. . Şi bătrânetea-i un cavou ajutător. Ruşine este bătrânului plin de pofte.


BEȚIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA


Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoartei cerebrale: excită spre poftele genezice.
Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte.
Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci pe oriunde trece ameteşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii.
Mai grav: dacă prea din tinerete se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale betiei.
Betia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sământă beată, şi care-i mai mult siluire decît iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate, epileptic – boală de nervi fără leac.
Aceasta e cu atît mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părtile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel putin spaima ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părintilor săi.
Sfârşitul betivului e sau în şant sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui – nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

BISERICA

Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos – Cel cu cruce – peste puhoaiele pierzării.
Deosebirea e aceea că corabia lui Noe a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra (Facere 7, 16), pe când corabia Bisericii – coarbia cu crucea pe catarg – are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învălmăşiti de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigaşul, înecând pe oameni.
Se întâmplă însă ceva de neînteles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toți tin să trăiască, totuşi nu toti vor să scape în coarbie.
Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei.
Iar mâinile sunt bratele părinteşti: bratele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oameni din potop, născându-i din trup în Duh (Coloseni 2, 12), din amărâta viată la viata cerească.

BLESTEMELE .

Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor, dar cei ce blestemă se osândesc.

BOGĂȚIA .

Dacă de fapt şi de drept, proprietatea şi stăpânia lumii e a lui Dumnezeu, atunci omul e numai un fel de chiriaş, un fel de administrator şi nicidecum proprietarul absolut al lumii. Că, de se va crede stăpân absolut al lumii, seamănă cu credinta îngerului nebun.
Pentru ca să înfrâneze pe om de la o căderea ca aceasta, Dumnezeu l-a numit iconom nedrept, pe de o parte, pe motivul că n-are proprietatea absolută, ci numai proprietatea relativă; iar pe de altă parte, ca să-l ferească de căderea în nebunia îngerului rău.
Aşadar, de îndată ce se dă pe sine proprietar absolut al lumii, se ciocneşte cu Dumnezeu, Îl tăgăduieşte, Îl înlătură, Îl expropriază, şi cu asta crede întocmai ca Lucifer. Nu-şi dă seama bietul om că, primind ispita, va fi zdrobit sub dărâmăturile propriei sale iubiri nebune.
Când omul se lipeşte de făptură, de avutie, de slavă, acestea i se fac mamona, care însemnează bani sau bogătii.
Deci nu poti sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.
Cu toate acestea, Dumnezeu laudă pe iconomul pârât, care şi-a făcut prieteni din mamona nedreptătii, şi-i făgăduieşte că-l va primi în împărătie când o va isprăvi de risipit, după legea dumnezeiască a iubirii de oameni – se întelege că e vorba de risipirea mamonei.
De aici putem scoate întelesul bogătiei: nu sărăcia te mântuieşte, nici bogătia nu te osândeşte; şi precum nici bogătia nu te mântuieşte, aşa nici sărăcia nu te osândeşte, ci precum ai sufletul şi fată de bogătie şi fată de sărăcie.
Eşti sărac şi zorit cu gândul după avutie, iată că nu te mântuieşte sărăcia.
Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogătia ta, iată că nu te primejduieşte bogătia ta. Faptul cum stai cu sufletul: şi fată de una şi fată de alta, de asta atârnă mântuirea sau osânda ta.
 Nici bogătia, nici sărăcia în sine n-au calitatea de a osândi sau ferici pe planul veşniciei. Atitudinea sufletului fată de ele este cea care determină veşnicia.
Pot fi bogati care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc sau se osândesc. Dincolo de cele văzute, poate în fondul lor, este Raiul şi Iadul, două eternităti paralele, cu o prăpastie de netrecut între ele.
Bietul Dumnezeu, săracul, n-are unde să-şi plece capul, că bogatii şi pana cea vicleană a cărturarilor (Ieremia 8, 8) lumii acesteia L-au expropriat din dreptul de proprietate şi autor al lumii.
Cine ştie, dacă nu cumva I-a rămas totuşi dreptul să se supere pe ei şi să le măture toate gândurile cu mamona lor cu tot.
Căci dreptul de proprietate derivă din atributul de autor, mai mult ca din actul de proprietate. Deci, când clatină Dumnezeu mamona, e semn că n-a fost iconomisită bine de oameni, şi le cere socoteală; a zis doar: „Fii celor săraci ca un Tată!” (Întelepciunea lui Isus Sirah).
Deci, fiind în drepturile absolute peste valoarea economică, poate să-şi pună iconomi pe cine vrea, chiar şi pe cei ce-L tăgăduiesc.
Cu această orânduire atotputernică, prin care Dumnezeu Îşi lucrează voia Sa, întrebuintând chiar şi pe vrăjmaşii Săi, ca să-i trezească din împietrirea inimii .. Câtă vreme iconomisim averile după legea iubirii de oameni, Stăpânul averii ne-o mentine. Dar, dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu şi punem altă lege în iconomia lumii, avutia se ia de la noi sau se risipeşte.
Cu orice altă lege decât cea a lui Dumnezeu avutia se risipeşte.
Părintii au zis că singura noastră avutie cu adevărat sunt păcatele.
Căci, după ei, nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Iar, împlinind conditia asta, din nimic Dumnezeu a făcut făptura, iar făptura a făcut păcatul.
Nu poti propovădui Împărătia Cerurilor cu plumbul materiei pe aripi.
Poate că şi de aceea mai clatină Dumnezeu bogătia bogatilor, ca totuşi să se mai mântuiască unii din ei.
Noi însă să ne îmbogătim în Dumnezeu: cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El, silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, între toate împrejurările vietii. Iată adevărata bogătie, care nu se va lua de la noi.
La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52, 1) şi bogatilor, cărora stomacul e tot dumnezeul lor (Filipeni 3, 19).
Am băgat de seamă umblând că aproape la toate portile bogatilor a pus Dumnezeu câte un Lazăr.
La multi lea arătat şi le-a atras aminte de rostul lor. Bubele lui Lazăr şi toată mizeria lui cutremură fireşte, dar groaza ne cuprinde când sub strălucirea trupească a bogatului, vedem ascunsă neagra mizerie a unui suflet fără nici o virtute, fără nici o bunătate, un om decăzut al tuturor păcatelor, bubele spurcăciunii, pe care nu i le ling nici câinii. Pe acestea i le gâdilau dracii.


O SINTEZĂ A GÂDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE
sursa http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Arsenie_Boca/Arsenie%20Boca%20-%20O%20sinteza%20a%20gandirii%20parintelui%20Arsenie%20Boca%20in%20800%20de%20capete.pdf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu