Totalul afișărilor de pagină

duminică, 27 noiembrie 2016

Sfantul Tihon din Zadonsk 
,,Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui,,




 “În vremurile de odinioară, creştinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creştinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva. 

Căci fiecare minte şi înşală şi se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poarta miere, iar în inimă fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima duşmăneşte; în faţă vorbeşte dulce şi măguleşte, dar, îndepărtându-se, defăimează şi ocărăşte…
“Dar când se ridică unii împotriva altora atunci se porneşte între ei «războiul civil».

Aceasta se referă la: cei care fură, pradă şi răpesc într-un anume fel bunuri străine; negustorii care înşală, vânzându-şi marfa cu un preţ mai mare; stăpânii care îi împovărează pe ţărani fie cu dijme, fie cu munci grele sau îi chinuiesc fără de omenie, ori îi numesc cu cuvinte de ocară; judecătorii cei corupţi cu mita, care, fără bani, nu fac dreptate celor ce suferă pagubă şi defăimare; clevetitorii cei mincinoşi şi ocărâtorii, cei şireţi, viclenii, amăgitorii, care, într-un fel sau altul, îi înşală pe creştini; şi, în sfârşit, toţi acei creştini ce aduc jignire sau pricinuiesc vreo supărare semenilor lor creştini.

Toţi aceşti creştini se ridică împotriva creştinilor şi pornesc război asupra lor.

S-a scris despre primii creştini:
«Iar inima şi sufletul mulţimilor celor ce au crezut erau una» (Fapte 4, 32).
Şi însuşi Domnul aceasta o aşteaptă de la creştini:
«Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii» (Ioan 13, 34-35)

Asta a fost cândva, creştine! Nu, să nu le mai cauţi pe acestea. Căci dragostea multora s-a răcit; s-au înmulţit fărădelegile; zi de zi păcatul creşte; se înmulţesc tot mai mult păcatul şi răutatea. Împotriva cui? Împotriva creştinilor. Din partea cui? Din partea creştinilor! Fraţii s-au ridicat împotriva fraţilor şi «vrăjmaşii omului sunt casnicii lui»(Matei 10, 36).

Pretutindeni se aud jalbe şi plângeri; văzduhul însuşi vuieşte plin de glasuri tânguitoare. Văduva reclamă şi plânge: acel bogat mi-a luat pământul sau pădurea ş.a. Omul sărac şi necăjit suspină: unde să trăiesc?
 Acel asupritor m-a alungat de pe pământul şi din casa mea. Într-altă parte, ţăranul se jeluieşte: atâtea zile din săptămână trudesc pentru stăpânul meu; când să mai muncesc la casa mea, pentru ai mei?

Aproape toţi, ca într-un glas, se jeluiesc: nu putem să aflăm dezlegarea necazurilor noastre; unde să mergem, unde să căutăm dreptate? Niciunde nu se judecă fără bani.
Unul se mâhneşte şi se plânge: acel negustor m-a înşelat la marfă.
 Şi altul îi răspunde: unde să nu afli una ca aceasta? În ce oraş? Oriunde mergi şi orice ai vrea să cumperi, pretutindeni trebuie să te păzeşti de înşelare, căci peste tot cer preţ mai mare decât costă marfa.

 Toţi s-au deprins cu unele ca acestea şi încă îşi întăresc cuvântul prin chemarea numelui lui Dumnezeu. Iată creştinii veacului de astăzi!
O, cât de mult s-au depărtat asemenea creştini de cei de la începuturi, care erau o singură inimă si un cuget! De aici se vede că şi creştinismul este unul mincinos.

Odinioară creştinii se ajutau unii pe alţii, dar astăzi se alungă unul pe altul şi se stârnesc unul împotriva altuia; din aceasta se cunoaşte că s-a apropiat venirea Domnului, când, pe neaşteptate, ziua Domnului va veni «ca un fur» (2 Petru 3, 10)

O, sărmani şi orbi creştini! Cine v-a învăţat să trăiţi aşa? Ce proroc, ce apostol sau învăţător? Oare nu ne învaţă toţi aceia să trăim în frica lui Dumnezeu, să ne iubim unul pe altul, să avem pace şi înţelegere între noi? 
Luaţi aminte şi veţi cunoaşte că faptele voastre sunt de la duhul cel rău. 
El urăşte dragostea, înţelegerea şi pacea, pentru că este duhul vrajbei şi al răutăţii; se sârguieşte în fel şi chip să dezrădăcineze dragostea şi să sădească duşmănia şi astfel îi învaţă pe creştini să rănească şi să întărâte.

Suflete temător de Dumnezeu, rabdă tot ceea îţi vine de la creştinii cei mincinoşi şi făţarnici, căci Domnul îţi grăieşte:
,,Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui,,

[...]  creştinul care se ridică împotriva creştinului şi îi pricinuieşte vătămare se supune batjocurii vrăjmaşului şi slujitorilor săi, închinătorii la idoli. Se bucură diavolul, vrăjmaşul creştinilor, de astfel de creştini; s-ar cuveni ca toţi creştinii să stea laolaltă şi să se avânte într-un singur cuget împotriva acestui vrăjmaş, şi unul pe altul să se ajute, să se îmbărbăteze unul pe altul împotriva lui şi astfel să poarte lupta împreună ca şi cum ar fi unul, aşa cum şi Domnul ne-o cere (vezi Ef. 6: 10-18; 1 Petru 5: 9). 

Dar dacă creştinul se ridică împotriva creştinului, atunci nu împotriva diavolului se luptă, ci luptă împreună cu acela împotriva fraţilor săi; îi dă ajutor şi îi face pe plac aceluia. Acesta este adevărul, chiar dacă asemenea sărmani creştini nu caută una ca aceasta. Căci cine face voia cuiva, aceluia îi şi face pe plac şi îi slujeşte.

O, în ce stare de plâns a ajuns creştinătatea: să se chinuiască şi să se mănânce unul pe altul! În vremurile de odinioară, creştinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creştinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva.

 Căci fiecare minte şi înşală şi se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poarta miere, iar în inimă fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima duşmăneşte; în faţă vorbeşte dulce şi măguleşte, dar, îndepărtându-se, defăimează şi ocărăşte. Aceea cugetă şi caută fiecare: cum ar putea să pună stăpânire pe bunuri străine.

O, cumplită vreme! O, cum a mai sporit viclenia diavolească, cum s-a înmulţit păcatul, cum a pierit dragostea! La ce să se aştepte sufletele creştine cele temătoare de Dumnezeu în asemenea cumplite vremuri, afară de asuprire şi prigoană? Când credeau că vor ieşi din Egipt, tocmai atunci israilitenii au îndurat cea mai grea prigoană din partea tiranului Faraon. 

Astfel, atunci când sufletele sfinte şi evlavioase slăbesc în lumea aceasta, diavolul se întrarmează cu şi mai multă înverşunare asupra lor şi se stârneşte împotrivă-le fie el însuşi, fie prin slujitorii săi; iar cu cât se va apropia mai mult sfârşitul lumii, cu atât mai multe şi mai cumplite patimi urmează să îndure cei evlavioşi.
Diavolul, mai întâi de toate, se ridică împotriva acelora care stau tari şi se avântă împotriva lui şi nu se îngrijeşte de aceia care se supun voii sale. 
Pentru aceasta îşi foloseşte toate puterile, ca pe acea «turmă mică» (Luca 12, 32) să o întărâte.


Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu