DE CE SUFERA COPIII?
Despre pacatele parintilor si bolile copiilor
Daca este raspunzator fiul pentru tata
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic asupra sanatatii copiilor. Ca sa intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru purtarea necugetata a tatalui lui, Ham(vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul „hamstvo” [„Bàdàran”, „necioplit” in limba rusa (n.trad.)].
Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecuvantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o exceptie.
Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De exemplu, imediat dupa a doua porunca („sa nu-ti faci chip cioplit”) urmatorul verset spune:
„… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).
Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul lor. Prin cuvantul „copil” se au in vedere urmasii directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci numai pe cei care Il urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru incalcarea celei de a doua porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa fiecarei generatii ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.
In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este mentionata, ceea ce se explica in a patra carte a lui Moise:
„Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau”(Deut. 24, 16).
Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui sau, „dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis” (IV Regi 14, 1-6).
Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de trecerea multor ani si a catorva generatii. Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze gravitatea pacatului si sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa cerceteze amanuntit si sa implineasca exact poruncile vietii duhovnicesti. Dumnezeu distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele Lui (vezi Ps. 27, 5).
Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu:
„Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui… Blestemat sa fii tu… Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau… Atunci Dumnezeu te va bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate… pana vei fi starpit” (Deut. 28, 15-18; 59-61).
Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar avertizeaza. El descrie acea situatie la care poate sa ajunga omul, impreuna cu copiii lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate este acelasi in Vechiul si in Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a implinit-o, „va fi batut mult”.
Iar daca „n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere”(Lc. 12, 47-48).
Aici nu e vorba doar de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura ne invata:
„Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui” (Sirah 1,28).
Iata un exemplu din istoria biblica. Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul regelui „s-a gasit ceva bun inaintea Domnului Dumnezeului lui Israel”si de aceea el va fi singurul care „va fi ingropat in mormantul” stramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi 14, 13).
Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi o noua invatatura.
„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui Israel” (Iezechiel 18, 2-3).
Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de cele straine.
La intrebarea „de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?”, Dumnezeu raspunde:
„Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai”.
Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci ca „sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu”. Dumnezeu promite ca
„fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa” (Iez. 18, 18-23).
Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia:
„… Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se vor strepezi dintii” (Ier. 31, 30).
De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos.
Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pentru pacatele lumii, El nu L-a crutat pe Fiul Sau Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru pacatosi. Apostolul Pavel afirma:
„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi” (Rom. 5, 8).
Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice imagine omeneasca despre dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru rascumpararea neamului omenesc.
“… Caci ati fost cumparati cu pret”, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20).
Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia pentru intelegerea multor probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?
Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam legaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete. Dumnezeu condamna cu asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe sangeroase. Astfel, indepartandu-se de credinta adevarata, evreii „au slujit idolilor…, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor; au varsat sange nevinovat…” (Ps. 105,36-38).
„Una si aceeasi boala, spune episcopul Varnava (Beleaev), poate aparea la un om din cauza necinstirii parintilor, la altii pentru furt, si chiar la unul si acelasi om, o data pentru un pacat si alta data pentru un alt pacat.”
Stiinta traditionala nu se ocupa cu aceasta parte a vietii omenesti. De aceea, este mai logic sa apelam la izvoarele crestine, fara trimiteri la practica si teoria stiintei. Avem dreptul sa meditam asupra factorilor concreti, mai ales, din Sfanta Scriptura si Traditie. Veridicitatea exemplelor extrase din ele este sfintita de autoritatea traditiei Bisericii Ortodoxe.
Un exemplu biblic avem in viata regelui David. El s-a lasat ademenit de frumusetea Virsaviei, sotia comandantului ostirii sale, Urie. David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si, eliberandu-i locul, a induplecat-o pe Virsavia sa se casatoreasca cu el. Pentru omor premeditat, pentru desfranare, pentru nepocaire de cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Natan i-a deschis ochii si, astfel, regele si-a recunoscut vina.Natan i-a spus:
„… Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri. Dar fiindca tu prin aceasta fapta ai dat vrajmasilor Domnului pricina sa-L huleasca, de aceea va muri fiul ce ti se va naste… Iar Domnul a lovit pe copilul pe care i-l nascuse femeia lui Urie si acela s-a imbolnavit” (II Regi 12, 13-15).
David s-a cait mult. La rugaciunea fierbinte, el a adaugat si post aspru. Regele credea ca Dumnezeu se va milostivi de el si copilul va ramane in viata. Strigatul sufletului indurerat s-a personificat in minunatul Psalm 50. Insa copilul a murit… S-a implinit cuvantul Scripturii:
„… Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iac. 1, 14-15).
Cu toate acestea, iubirea dintre David si Virsavia nu s-a sfarsit pe aceasta nota tragica. Dupa ce ei s-au pocait, Dumnezeu a sfintit casnicia lor si le-a daruit un fiu, legendarul rege Solomon. „Domnul l-a iubit pe acesta”, precizeaza Sfanta Scriptura (II Regi 12, 24). Regele Solomon a intrecut pe toti regii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Datorita credintei tatalui lui, el a trait multi ani si fericit. Dar, cu toate acestea, spre sfarsitul vietii, sotiile lui i-au intors inima ca sa se inchine la idoli. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a pedepsit pe Solomon: i s-a nascut un fiu, „Roboam cel cu putina intelepciune”, care prin nebunia lui a facut multe rele poporului (III Regi 11,43 51, Sirah 47, 28).
Sa cugetam putin: cel mai intelept dintre oameni a avut un copil slab la minte! Aceasta s-ar putea explica printr-o intamplare fatala sau prin cunoscuta zicala: „Natura se odihneste in copiii geniului”. Insa aici este vorba de Pronia lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i este greu sa binecuvanteze pe toti urmasii pentru credinta parintilor.
Un caz asemanator il descrie si Sfantul Ignatie (Briancianinov). Cand era inca un copil, viitorul Avva Elisei s-a imbolnavit si a fost la un pas de moarte. Cu toate eforturile medicilor, ii mai ramasesera de trait mai putin de trei zile. Tatal sau, desi ii ura foarte mult pe calugari s-a grabit sa ajunga la Biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Acolo, l-a intampinat un sfant parinte si l-a intrebat: “Ce ti s-a intamplat, domnule Procopie? Ce necaz iti apasa sufletul?” Tatal i-a raspuns: „Cel Care ti-a descoperit numele meu iti va descoperi si pricina necazului meu”. Nevoitorul clarvazator, impreuna cu tatal, l-a vizitat pe muribund si a invitat-o in camera si pe mama copilului, care era o femeie credincioasa. Dupa aceea, placutul lui Dumnezeu i-a spus tatalui: „Dumnezeu cere de la tine implinirea a trei porunci si, daca le vei pazi, El va lasa in viata pe fiul tau”. Tatal a chemat ca martor pe Sfantul Evanghelist Marcu si a jurat ca va face intocmai. Batranul a continuat:
„Sunt 15 ani de cand traiesti in desfranare, spurcand patul sotiei tale. De aceea, Dumnezeu a chemat la El pe cei cinci copii ai tai. Aceasta este in primul rand. In al doilea rand, sa nu-i impui fiului tau sa se insoare, ci sa-l lasi sa primeasca calugaria. Si, in al treilea rand, sa nu mai stai de vorba cu ereticii”.
Tatal a ascultat cu atentie si a spus staretului: „Voi implini cuvintele tale pana la sfarsitul vietii”.Batranul calugar s-a rugat lui Dumnezeu, iar a treia zi copilul s-a vindecat. Se pare ca pricina duhovniceasca a bolii copilului au fost pacatele grele ale tatalui – desfranarea, educatia gresita data fiului, in urma careia el putea sa cada si sa urmeze calea tatalui,precum si conceptiile anticrestine .
Intr-adevar, nerespectarea de catre parinti a poruncii „sa nu desfranezi” se rasfrange negativ asupra sanatatii urmasilor. Odata, Cuviosul Leonid de la Optina a fost vizitat de doi soti care aveau un copil bolnav psihic. Sfantul le-a explicat ca prin aceasta boala Dumnezeu i-a pedepsit pentru neinfranarea lor de la relatiile intime in ajunul marilor sarbatori bisericesti.
La fel, si Cuviosul Serafim de Sarov atentiona ca pentru nerespectarea curatiei dintre soti in timpul posturilor si in zilele de post, li se nasc copii morti. Mai multe femei mor in timpul nasterii din cauza nerespectarii sarbatorilor bisericesti si a duminicilor.
Sa nu uitam ca Sfantul Serafim a spus aceste cuvinte la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa se casatoreasca. Mirele a venit la Cuviosul din Sarov pentru a primi binecuvantare si, de asemenea, si un sfat. Probabil ca sfantul a intrezarit frica de Dumnezeu si credinta mare a tanarului si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de grea.
*[Parerea celor doi mari Batrani este confirmata indirect de faptul ca Biserica Ortodoxa nu savarseste cununii in vremea posturilor, a Saptamanii branzei si a Saptamanii luminate, de la Nasterea pana la Botezul Domnului, in zilele de dinaintea sarbatorilor mari (inclusiv a hramului bisericii parohiei), precum si in ajunul zilelor de miercuri, vineri si duminica de peste an, n.ed.].
Fiind oameni slabi duhovniceste, sa ne amintim dialogul dintre Apostoli si Mantuitor care se refera la porunca „Sa nu desfranezi”:
„Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat… Cine poate intelege sa inteleaga” (Mt. 19, 10-12).
Sensul acestui raspuns este explicat in „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”:
“Perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale ale intemeierii casatoriei… Refuzul intentionat de a naste copii din scopuri egoiste depreciaza casatoria si este un pacat. Pe langa aceasta, sotii sunt raspunzatori inaintea lui Dumnezeu pentru cresterea copiilor”.
Una din caile de realizare a unei atitudini responsabile in ceea ce priveste nasterea de copii este abtinerea de la relatii sexuale pentru o anumita perioada.
Trebuie amintite cuvintele Apostolului Pavel cand se adreseaza sotilor crestini:
«Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre» (I Cor. 7, 5).
La aceasta hotarare sotii trebuie sa ajunga de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului. Cel din urma va lua in considerare conditiile vietii lor, varsta, starea sanatatii, masura maturizarii lor duhovnicesti si altele, facand diferenta dintre cei care «pot pricepe» cerintele infranarii si cei carora «nu le este dat» (Mt. 19, 11), ingrijindu-se, in primul rand, de pastrarea si intarirea familiei. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin decizia din 28 decembrie 1998, a indicat preotilor care poarta slujirea duhovniceasca «inadmisibilitatea impunerii sau indemnarii credinciosilor, impotriva voii lor, …la refuzul implinirii obligatiilor sotilor» si le-a amintit necesitatea «respectarii neintinarii si atentie mare in discutiile cu credinciosii, in legatura cu anumite aspecte ale vietii lor. »
Din pacate, de cele mai multe ori, din cauza pacatelor parintilor, copiii devin bolnavi psihic si chiar indraciti.Vom da cateva exemple. Intr-o zi, la Avva Amun, care locuia in pustia Nitriei, a fost adus un copil in lanturi. El a fost muscat de un caine turbat si, istovit de dureri insuportabile, s-a muscat pe sine pana la sange. Vazandu-i pe parintii care au venit la el sa ceara ajutor pentru fiul lor, Avva le-a spus:
„De ce ati venit la mine, cerand ceea ce este peste puterile mele? Chiar in mainile voastre veti gasi ajutorul necesar. Rasplatiti pe vaduva de la care ati luat pe ascuns boul si astfel fiul vostru se va vindeca”.
Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie sustin ca faptele parintilor se rasfrang in mod tainic asupra sanatatii copiilor. Ca sa intelegem aceasta legatura, vom recurge pentru explicatii la Vechiul Testament. Dreptul Noe si-a blestemat nepotul Hanaan pentru purtarea necugetata a tatalui lui, Ham(vezi Fac. 9, 20-27). De aici a si provenit cuvantul „hamstvo” [„Bàdàran”, „necioplit” in limba rusa (n.trad.)].
Apare intrebarea: de ce din cauza pacatului a avut de suferit fiul, si nu tatal? In cazul dat, aceasta este lesne de inteles. Imediat dupa potop, Dumnezeu i-a binecuvantat pe Noe si pe cei trei fii ai sai, printre care se numara si Ham (vezi Fac. 9,1). Noe nu a indraznit sa blesteme ceea ce a fost binecuvantat de Dumnezeu. Blestemul lui a cazut pe unul din nepoti. Dar vom sublinia ca aceasta a fost o exceptie.
Legile lui Moise explica in ce situatii copiii raspund pentru pacatele parintilor. De exemplu, imediat dupa a doua porunca („sa nu-ti faci chip cioplit”) urmatorul verset spune:
„… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).
Aceste randuri nu pot fi scoase din context, caci in caz contrar se denatureaza sensul lor. Prin cuvantul „copil” se au in vedere urmasii directi din prima generatie, precum si nepotii, stranepotii si ceilalti urmasi. Atottiitorul nu-i pedepseste pe toti copiii, ci numai pe cei care Il urasc si nu pentru orice fel de fapte ale parintilor, ci numai pentru incalcarea celei de a doua porunci. Mila lui Dumnezeu este promisa fiecarei generatii ca rasplata pentru implinirea tuturor poruncilor.
In celelalte noua porunci, pedeapsa pana la a treia si pana la a patra generatie nu este mentionata, ceea ce se explica in a patra carte a lui Moise:
„Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau”(Deut. 24, 16).
Totodata se mentioneaza greselile pentru care sunt pedepsiti ei. Este interesant de mentionat ca, urcand pe tronul Iudeii, regele Amasia i-a omorat pe toti ucigasii tatalui sau, „dar pe copiii ucigasilor nu i-a ucis” (IV Regi 14, 1-6).
Dupa randuiala pamanteasca, nu intotdeauna pedeapsa urmeaza imediat dupa ce pacatul a fost savarsit. Uneori e nevoie de trecerea multor ani si a catorva generatii. Departarea pacatului de pedeapsa permite celui care a gresit sa realizeze gravitatea pacatului si sa se caiasca. Iar pe cei credinciosi rabdarea lui Dumnezeu ii invata sa cerceteze amanuntit si sa implineasca exact poruncile vietii duhovnicesti. Dumnezeu distruge lucrul celor care nu iau aminte la faptele Lui (vezi Ps. 27, 5).
Dreptatea rasplatii se pastreaza mereu:
„Iar daca nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau si nu te vei sili sa implinesti toate poruncile si hotararile Lui… Blestemat sa fii tu… Blestemat sa fie rodul pantecelui tau si rodul pamantului tau… Atunci Dumnezeu te va bate pe tine si pe urmasii tai cu plagi nemaiauzite, cu plagi mari si nesfarsite si cu boli rele si necurmate… pana vei fi starpit” (Deut. 28, 15-18; 59-61).
Cu alte cuvinte, ce ai meritat aceea ai primit. Dumnezeu nu ameninta, ci doar avertizeaza. El descrie acea situatie la care poate sa ajunga omul, impreuna cu copiii lui, cand foloseste in mod gresit libertatea. Principiul pedepsirii pentru pacate este acelasi in Vechiul si in Noul Testament. Daca omul stia voia lui Dumnezeu, dar nu a implinit-o, „va fi batut mult”.
Iar daca „n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batut mai putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere”(Lc. 12, 47-48).
Aici nu e vorba doar de viata pamanteasca. Judecata lui Dumnezeu are puteri asupra sufletului si dupa moartea trupului. Scriptura ne invata:
„Ca lesne este inaintea Domnului in ziua sfarsitului sa dea omului dupa caile lui” (Sirah 1,28).
Iata un exemplu din istoria biblica. Dumnezeu i-a spus dinainte necredinciosului rege Ieroboam ca ii va nimici casa. Insa in fiul regelui „s-a gasit ceva bun inaintea Domnului Dumnezeului lui Israel”si de aceea el va fi singurul care „va fi ingropat in mormantul” stramosilor lui si va primi speranta vietii vesnice (III Regi 14, 13).
Asa se proceda in timpurile vechi-testamentare. Inainte de venirea Mantuitorului Hristos, Dumnezeu isi pregateste poporul pentru a primi o noua invatatura.
„Pentru ce spuneti voi in tara lui Israel pilda aceasta si ziceti: Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au strepezit dintii? Precum este adevarat ca Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot asa este de adevarat ca pe viitor nu se va mai grai pilda aceasta lui Israel” (Iezechiel 18, 2-3).
Via si agurida inseamna responsabilitatea omului fata de propriile lui pacate si fata de cele straine.
La intrebarea „de ce fiul sa nu poarte nedreptatea tatalui sau?”, Dumnezeu raspunde:
„Pentru ca fiul a facut ceea ce era drept si legiuit si toate legile Mele le-a tinut si le-a implinit; de aceea va trai”.
Dupa Dumnezeu, sufletul pacatosului moare daca acesta nu se caieste. Dar Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci ca „sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu”. Dumnezeu promite ca
„fiul nu va purta nedreptatea tatalui si tatal nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rau, rautatea sa” (Iez. 18, 18-23).
Aceeasi idee o gasim si in Cartea prorocului Ieremia:
„… Fiecare va muri pentru faradelegea sa; cine va manca agurida aceluia i se vor strepezi dintii” (Ier. 31, 30).
De remarcat ca acest verset este urmat de altul care vorbeste despre Legea Noua a Domnului nostru Iisus Hristos.
Morala crestina a asimilat cuvintele prorocilor vechi-testamentari si le-a dat un sens aparte. Este vorba de Jertfa de pe Cruce a Mantuitorului.Dupa Cuviosul Isaac Sirul, nu Il putem numi pe Dumnezeu drept, deoarece, pentru pacatele lumii, El nu L-a crutat pe Fiul Sau Unul-Nascut. Cel drept a patimit fara sa aiba vreo vina pentru pacatosi. Apostolul Pavel afirma:
„Dumnezeu isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi” (Rom. 5, 8).
Suferintele Fiului lui Dumnezeu sunt mai presus de orice imagine omeneasca despre dreptate. El Si-a dat viata de bunavoie nu ca plata pentru pacatele personale, ci pentru rascumpararea neamului omenesc.
“… Caci ati fost cumparati cu pret”, spune Apostolul Pavel (I Cor. 6, 20).
Cugetand la unele texte biblice si patristice, gasim cheia pentru intelegerea multor probleme vitale, mai ales pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?
Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam legaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete. Dumnezeu condamna cu asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe sangeroase. Astfel, indepartandu-se de credinta adevarata, evreii „au slujit idolilor…, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor; au varsat sange nevinovat…” (Ps. 105,36-38).
„Una si aceeasi boala, spune episcopul Varnava (Beleaev), poate aparea la un om din cauza necinstirii parintilor, la altii pentru furt, si chiar la unul si acelasi om, o data pentru un pacat si alta data pentru un alt pacat.”
Stiinta traditionala nu se ocupa cu aceasta parte a vietii omenesti. De aceea, este mai logic sa apelam la izvoarele crestine, fara trimiteri la practica si teoria stiintei. Avem dreptul sa meditam asupra factorilor concreti, mai ales, din Sfanta Scriptura si Traditie. Veridicitatea exemplelor extrase din ele este sfintita de autoritatea traditiei Bisericii Ortodoxe.
Un exemplu biblic avem in viata regelui David. El s-a lasat ademenit de frumusetea Virsaviei, sotia comandantului ostirii sale, Urie. David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si, eliberandu-i locul, a induplecat-o pe Virsavia sa se casatoreasca cu el. Pentru omor premeditat, pentru desfranare, pentru nepocaire de cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Natan i-a deschis ochii si, astfel, regele si-a recunoscut vina.Natan i-a spus:
„… Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri. Dar fiindca tu prin aceasta fapta ai dat vrajmasilor Domnului pricina sa-L huleasca, de aceea va muri fiul ce ti se va naste… Iar Domnul a lovit pe copilul pe care i-l nascuse femeia lui Urie si acela s-a imbolnavit” (II Regi 12, 13-15).
David s-a cait mult. La rugaciunea fierbinte, el a adaugat si post aspru. Regele credea ca Dumnezeu se va milostivi de el si copilul va ramane in viata. Strigatul sufletului indurerat s-a personificat in minunatul Psalm 50. Insa copilul a murit… S-a implinit cuvantul Scripturii:
„… Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iac. 1, 14-15).
Cu toate acestea, iubirea dintre David si Virsavia nu s-a sfarsit pe aceasta nota tragica. Dupa ce ei s-au pocait, Dumnezeu a sfintit casnicia lor si le-a daruit un fiu, legendarul rege Solomon. „Domnul l-a iubit pe acesta”, precizeaza Sfanta Scriptura (II Regi 12, 24). Regele Solomon a intrecut pe toti regii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Datorita credintei tatalui lui, el a trait multi ani si fericit. Dar, cu toate acestea, spre sfarsitul vietii, sotiile lui i-au intors inima ca sa se inchine la idoli. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a pedepsit pe Solomon: i s-a nascut un fiu, „Roboam cel cu putina intelepciune”, care prin nebunia lui a facut multe rele poporului (III Regi 11,43 51, Sirah 47, 28).
Sa cugetam putin: cel mai intelept dintre oameni a avut un copil slab la minte! Aceasta s-ar putea explica printr-o intamplare fatala sau prin cunoscuta zicala: „Natura se odihneste in copiii geniului”. Insa aici este vorba de Pronia lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i este greu sa binecuvanteze pe toti urmasii pentru credinta parintilor.
Un caz asemanator il descrie si Sfantul Ignatie (Briancianinov). Cand era inca un copil, viitorul Avva Elisei s-a imbolnavit si a fost la un pas de moarte. Cu toate eforturile medicilor, ii mai ramasesera de trait mai putin de trei zile. Tatal sau, desi ii ura foarte mult pe calugari s-a grabit sa ajunga la Biserica Sfantului Evanghelist Marcu. Acolo, l-a intampinat un sfant parinte si l-a intrebat: “Ce ti s-a intamplat, domnule Procopie? Ce necaz iti apasa sufletul?” Tatal i-a raspuns: „Cel Care ti-a descoperit numele meu iti va descoperi si pricina necazului meu”. Nevoitorul clarvazator, impreuna cu tatal, l-a vizitat pe muribund si a invitat-o in camera si pe mama copilului, care era o femeie credincioasa. Dupa aceea, placutul lui Dumnezeu i-a spus tatalui: „Dumnezeu cere de la tine implinirea a trei porunci si, daca le vei pazi, El va lasa in viata pe fiul tau”. Tatal a chemat ca martor pe Sfantul Evanghelist Marcu si a jurat ca va face intocmai. Batranul a continuat:
„Sunt 15 ani de cand traiesti in desfranare, spurcand patul sotiei tale. De aceea, Dumnezeu a chemat la El pe cei cinci copii ai tai. Aceasta este in primul rand. In al doilea rand, sa nu-i impui fiului tau sa se insoare, ci sa-l lasi sa primeasca calugaria. Si, in al treilea rand, sa nu mai stai de vorba cu ereticii”.
Tatal a ascultat cu atentie si a spus staretului: „Voi implini cuvintele tale pana la sfarsitul vietii”.Batranul calugar s-a rugat lui Dumnezeu, iar a treia zi copilul s-a vindecat. Se pare ca pricina duhovniceasca a bolii copilului au fost pacatele grele ale tatalui – desfranarea, educatia gresita data fiului, in urma careia el putea sa cada si sa urmeze calea tatalui,precum si conceptiile anticrestine .
Intr-adevar, nerespectarea de catre parinti a poruncii „sa nu desfranezi” se rasfrange negativ asupra sanatatii urmasilor. Odata, Cuviosul Leonid de la Optina a fost vizitat de doi soti care aveau un copil bolnav psihic. Sfantul le-a explicat ca prin aceasta boala Dumnezeu i-a pedepsit pentru neinfranarea lor de la relatiile intime in ajunul marilor sarbatori bisericesti.
La fel, si Cuviosul Serafim de Sarov atentiona ca pentru nerespectarea curatiei dintre soti in timpul posturilor si in zilele de post, li se nasc copii morti. Mai multe femei mor in timpul nasterii din cauza nerespectarii sarbatorilor bisericesti si a duminicilor.
Sa nu uitam ca Sfantul Serafim a spus aceste cuvinte la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa se casatoreasca. Mirele a venit la Cuviosul din Sarov pentru a primi binecuvantare si, de asemenea, si un sfat. Probabil ca sfantul a intrezarit frica de Dumnezeu si credinta mare a tanarului si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de grea.
*[Parerea celor doi mari Batrani este confirmata indirect de faptul ca Biserica Ortodoxa nu savarseste cununii in vremea posturilor, a Saptamanii branzei si a Saptamanii luminate, de la Nasterea pana la Botezul Domnului, in zilele de dinaintea sarbatorilor mari (inclusiv a hramului bisericii parohiei), precum si in ajunul zilelor de miercuri, vineri si duminica de peste an, n.ed.].
Fiind oameni slabi duhovniceste, sa ne amintim dialogul dintre Apostoli si Mantuitor care se refera la porunca „Sa nu desfranezi”:
„Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat… Cine poate intelege sa inteleaga” (Mt. 19, 10-12).
Sensul acestui raspuns este explicat in „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”:
“Perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale ale intemeierii casatoriei… Refuzul intentionat de a naste copii din scopuri egoiste depreciaza casatoria si este un pacat. Pe langa aceasta, sotii sunt raspunzatori inaintea lui Dumnezeu pentru cresterea copiilor”.
Una din caile de realizare a unei atitudini responsabile in ceea ce priveste nasterea de copii este abtinerea de la relatii sexuale pentru o anumita perioada.
Trebuie amintite cuvintele Apostolului Pavel cand se adreseaza sotilor crestini:
«Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre» (I Cor. 7, 5).
La aceasta hotarare sotii trebuie sa ajunga de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului. Cel din urma va lua in considerare conditiile vietii lor, varsta, starea sanatatii, masura maturizarii lor duhovnicesti si altele, facand diferenta dintre cei care «pot pricepe» cerintele infranarii si cei carora «nu le este dat» (Mt. 19, 11), ingrijindu-se, in primul rand, de pastrarea si intarirea familiei. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prin decizia din 28 decembrie 1998, a indicat preotilor care poarta slujirea duhovniceasca «inadmisibilitatea impunerii sau indemnarii credinciosilor, impotriva voii lor, …la refuzul implinirii obligatiilor sotilor» si le-a amintit necesitatea «respectarii neintinarii si atentie mare in discutiile cu credinciosii, in legatura cu anumite aspecte ale vietii lor. »
Din pacate, de cele mai multe ori, din cauza pacatelor parintilor, copiii devin bolnavi psihic si chiar indraciti.Vom da cateva exemple. Intr-o zi, la Avva Amun, care locuia in pustia Nitriei, a fost adus un copil in lanturi. El a fost muscat de un caine turbat si, istovit de dureri insuportabile, s-a muscat pe sine pana la sange. Vazandu-i pe parintii care au venit la el sa ceara ajutor pentru fiul lor, Avva le-a spus:
„De ce ati venit la mine, cerand ceea ce este peste puterile mele? Chiar in mainile voastre veti gasi ajutorul necesar. Rasplatiti pe vaduva de la care ati luat pe ascuns boul si astfel fiul vostru se va vindeca”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu