Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 mai 2016

Pelerinul rus

PELERINUL RUS



  Aceasta carte cuprinde mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus.


   "Pelerinul rus" (Ed. Sofia, 1998) n-are autor, dar are destin.  La Kazan, s-a tipărit ceea ce se socoteşte a fi originalul cărţii în 1884.  
 Această primă ediţie se află într-o mănăstire, la Athos, iar titlul ei, de ar fi tradus cuvînt cu cuvînt, ar fi "Mărturiile sincere ale unui pelerin către duhovnicul său". 
  Din conţinutul cărţii, se poate  exact stabili perioada scrierii ei. După 1853, căci vorbeşte în treacăt despre Războiul Crimeii, şi înainte de 1861.
   Cartea a cunoscut cel puţin două traduceri în româneşte: una din franţuzeşte, realizată după 1990, şi alta, din "originalul" rus, realizată de arhimandritul Paulin Lecca în 1946. Ca şi pelerinul însuşi, traducerea aceasta a circulat greu, într-un mediu plin de pericole (era vremea ateismului feroce), dar a supravieţuit şi o avem, acum, luminoasă, în librării.
    O tulburare plăcută mă cuprinde de cîte ori văd această traducere, pentru că ştiu filiera spirituală a lui Paulin Lecca, direct legată de Rugăciunea Inimii, care este tema principală a "Pelerinului Rus". 
 
  Cartea spune, în şapte poveşti, pelerinajul unui "pelerin -crestin" din momentul în care a auzit vorbele Apostolului: "Rugaţi-vă neîncetat!" (1 Tesaloniceni 5, 17). Adică, cum să te rogi neîncetat? Aşa, fără oprire, minut de minut, secundă de secundă? Se poate aşa ceva? Cum? Întrebările acestea nu erau, pentru el, pure curiozităţi. Pelerinul nostru chiar vrea să se roage neîncetat, doar că nu ştie bine cum.
    Merge prin mănăstiri şi biserici pînă cînd întîlneşte un stareţ care îl învaţă Rugăciunea Inimii. Îi spune: "Ori de stai în picioare, ori de şezi, ori de umbli, ori de stai culcat, spune neîncetat «Doamne Isuse Hristoase, miluieşte-mă!», nu tare şi fără grabă, de trei mii de ori pe zi, fără să adaugi ori să scazi de la tine". Mai departe, pelerinul achiziţionează un exemplar al Filocaliei şi pleacă pe jos, cu intenţia de a merge pînă la Ierusalim. Călătoria lui spre epicentrul creştinismului devine o călătorie interioară. Picioarele îl duc în direcţii diferite, prin păduri sau peste cîmpii, pe drumuri fără sfîrşit sau prin satele Rusiei, ajunge în conace şi în bordeie, în biserici şi în cîrciumi, dar nu se mai opreşte. Ne e imposibil să ne dăm seama de merge bine ori ocoleşte, dar ne dăm perfect de bine seama cum, sub impactul colosal al acestei rugăciuni, pelerinul devine un sfînt. Nu ajunge, pînă la urmă, la Ierusalim. De fapt, nici măcar nu ajunge să părăsească Rusia. Dar nu avem nici o secundă impresia că marele său pelerinaj este un eşec. Dimpotrivă. Primele patru povestiri sînt, din cîte ştim, cele originale.
   În 1911, alte trei povestiri au fost audăugate – zice-se că două dintre ele de stareţul Mînăstirii Optina, chiar cea la care se afla călugărit Ioan Kulighin. În orice caz, pentru ca savoarea divină a acestei cărţi, fragilă în număr de pagini, dar puternică în cuprindere spirituală, să fie bine simţită, sugerez lectura ei la pachet cu lucrarea lui M. Evodkimov, "Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici" (Ed. Paidea). Nu pot să nu redau aici motto-ul cărţii lui Evdokimov, o frază de Julien Green: "Nici cel mai mare explorator ala cestui pămînt nu face călătorii atît de lungi precum cel ce coboară în adîncul sufletului său". De fapt, despre asta este vorba. Şi despre minunata surpriză de a-l găsi, la capătul lungului drum, pe Dumnezeu.

 Această carte este, de altfel, citată în tratatul de Teologie morală ortodoxă al Părintelui Stăniloae, arătânduse că: „După cărticica aceasta, toată dezvoltarea vieţii duhovniceşti, de la începuturile ei până pe cele mai înalte trepte, se face pe firul rugăciunii lui Iisus. 

  Viaţa duhovnicească începe cu rostirea orală în scurte răstimpuri a acestei rugăciuni, adâncindu-se şi purificându-se pe măsură ce rugăciunea lui Iisus se rosteşte mai des, mai interiorizat şi mai de la sine” 

  Pelerinul rus , ca şi Calea asceţilor , de pildă, face parte din acele „mici” cărţi mari care, pornite din inimă, merg la inima omului, spunându-i răspicat şi limpede: „De voieşti să -ţi mantuieşti sufletul şi să câştigi viaţa veşnică, ieşi din toropeală, fă -ţi semnul crucii şi spune: ,,Învredniceşte-mă, Doamne,  să pun 
bun început, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
*****

fragment



- Ce te aduce la mine? m-a întrebat el. - Am auzit că sunteţi un om înţelept, rugător lui Dumnezeu. De aceea, am venit să-mi tâlcuiţi cele spuse de Apostolul: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aş dori să-mi arătaţi cum aş putea să mă rog şi eu neîncetat. Nu pot înţelege deloc. Stăpânul tăcu un timp, mă privi stăruitor şi-mi zise:

- Rugăciunea lăuntrică neîncetată este o năzuinţă necurmată a duhului către Dumnezeu. Pentru ca să izbuteşti în această dulce îndeletnicire, trebuie să-L rogi mai des pe Domnul, ca El să te înveţe cum să te rogi neîncetat. Roagă-te mai mult şi mai stăruitor, iar rugăciunea îţi va descoperi singură în ce chip poate ajunge neîncetată, însă pentru aceasta este nevoie de timp.
Spunându-mi aceste cuvinte, el porunci să mi se dea de mâncare, apoi îmi dădu bani de drum şi mă conduse, nespunându-mi nimic altceva. Am pornit din nou la drum. M-am tot gândit, am tot citit, am tot cugetat la ceea ce mi-a spus boierul şi, cu toate acestea, n-am putut pricepe; aveam însă o mare dorinţă să înţeleg, încât nici noaptea nu mai dormeam. După ce am străbătut vreo două sute de verste, am intrat într-un mare oraş, unde am văzut o mănăstire. Oprindu-mă la un han, am auzit că stareţul acelei mănăstiri e om de rugăciune şi primitor de străini. M-am dus la el. M-a primit cu bucurie, m-a poftit să şed şi a început să mă ospăteze. - Sfinţite Părinte, spusei, nu duc lipsă de nimic. Aş vrea numai să-mi daţi un sfat: cum să mă mântuiesc. - Ei, cum să te mântuieşti! Trăieşte după porunci, roagă-te lui Dumnezeu şi aşa te vei mântui. - Am auzit că trebuie să te rogi neîncetat, dar nu ştiu cum se poate aceasta şi nici nu pot pricepe ce înseamnă „rugăciune neîncetată”. Vă rog, părinte, explicaţi-mi! - Nu ştiu, iubite frate, să-ţi explic. Însă am o cărticică, poate acolo se arată...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu