Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 26 martie 2016

Tragedia poftei si a imbuibelii  pantecelui


 Lacomia  si poftele întru cele ale mâncarii determina în viata credinciosului ce merge pe calea mantuirii  toate caderile 

(ex: caderea in pacatul desfranarii ),  rautatea  ( *ura, mania, zavistia,etc  ) si  abaterea de la telul propus. 

Iar postul aspru, mai ales postul negru (miercuri si vineri ) si milostenia multa, citirea Sfintei Scripturi alunga desavarsit duhurile rele si capeti Har de la Domnul.

Daca însa ajungi sa domini aceasta stapâna, atunci oriunde te-ai gasi vei putea atinge nepatimire; de te va stapâni însa aceasta tirana, oriunde, cu exceptia mormântului, te vei afla în primejdie!

ˇ        Masa dragostei risipeste ura si darurile curate înmoaie sufletul, dar masa luata fara luare aminte care aluneca în lacomie este maica îndraznelii si astfel prin fereastra iubirii se strecoara lacomia pântecelui.
ˇ        Lacomia este aceea care ne stimuleaza imaginatia dând nastere celor mai fanteziste si mai inedite meniuri si care izvoraste gusturile cele mai rafinate.
ˇ        Robul pântecelui socoteste cu ce mâncaruri va sarbatori praznicul, pe când robul Domnului cu ce daruri se va îmbogati.
ˇ        Când sufletul nostru doreste felurite mâncaruri, el urmeaza un instinct al firii de aceea trebuie sa facem uz de toata abilitatea împotriva unei asemenea preaviclene patimi. Daca nu vom proceda astfel ne vom trezi într-un foarte greu razboi si primejdia de a fi biruiti. Sa înlaturam deci mâncarurile care îngrasa, apoi cele care aprind simturile si apoi cele care ne provoaca placere. De este cu putinta, da pântecelui hrana care-l umple si este usor de mistuit pentru ca prin saturare sa-i înlaturam pofta neastâmparata iar prin mistuirea grabnica sa ne eliberam de înfierbântare ca de bici. Sa cercetam si mâncarurile care umfla pântecele si fac vânturi si vom afla ca acestea stârnesc si poftele.
ˇ        În inima lacomilor se misca visuri cu mâncaruri iar în inima celor ce plâng, visuri de judecata si de chinuri.
ˇ        Sa cautam si vom afla ca lacomia pricinuieste toate caderile noastre.
ˇ        Mintea postitorului se roaga cu trezvie, cea a lacomului este plina de chipuri (idoli) necurate. Saturarea seaca izvorul lacrimilor; uscându-se însa stomacul – izvorasc apele plânsului.
ˇ        Cel ce-si strâmtoreaza pântecele îsi smereste inima, însa cel ce-l îngrijeste, se umfla de mândrie.
ˇ        Asupreste-ti pântecele si cu adevarat îti vei pune atunci lacat gurii, caci limba se întareste mai vârtos când este stârnita de multimea mâncarurilor
ˇ        Burdufurile moi se vor largi pentru a primi mai mult, lasa-le sa se usuce si strângându-se se vor micsora. Cel ce-si sileste stomacul sa cuprinda mult si-l largeste, iar cel ce se lupta cu el îl îngusteaza si astfel vom ajunge postitori din fire.
ˇ        Când te va birui stomacul domoleste-ti trupul prin osteneli si daca nu vei putea din pricina slabiciunii, lupta-te prin priveghere.
ˇ        Capetenia diavolilor este Lucifer care a cazut, iar stapânul patimilor este pântecele nesatul.
ˇ        Sezând la masa cu bucate adu-ti aminte de moarte si de judecata si de abia asa vei putea împiedica putin patima. Bând bautura, nu înceta sa-ti aduci aminte de otetul si fierea Stapânului si atunci desigur vei primi îndemnuri spre înfrânare, pocainta sau spre smerenie.
ˇ        Nu te amagi: nu te vei izbavi de faraon si nu vei vedea Pastele de sus de nu vei mânca neîncetat ierburile amare si azima, sila si greaua patimire a postului. Iar azima este cugetul neumflat de mândrie.
ˇ        Sa se lipeasca de inima ta cuvântul celui ce zice: “Când ma tulburau dracii m-am îmbracat în sac si am smerit sufletul meu…. si rugaciunea mea s-a lipit în sânul sufletului meu.” (Ps. 34,12)
ˇ        Este nevoie de multa vitejie pentru a birui pofta stomacului; cel ce a pus stapânire pe ea îsi deschide drum spre eliberarea de patimi spre neprihanirea cea deplinaˇ    
    Daca lacomia pântecelui sta în aceea ca cel stapânit de ea se sileste pe sine sa manânce chiar satul fiind, înfrânarea consta când chiar flamând fiind, omul îsi stapâneste firea sa vinovata.

pasaje extrase din Filocalie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu