Cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Arsenie Papacioc

Cum putem birui şi alunga de la noi slava deşartă şi cugetul mândriei?

- Urâtă şi necurată patimă! Toate relele pescu-iesc în balta aceasta! Să nu audă Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg, ca să se potic-nească, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.
Îl părăseşte, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului, îl lasă rătăcit şi haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemănare şi nici discernământul conştiinţei. E adevărat cum spun unii Sfinţi Părinţi: "Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat". Nici o patimă nu te apropie mai mult într-o asemănare cu diavolul ca mândria.
Toate patimile se mai pot, să zicem, apăra cu firea şi cu grozavele împrejurări ale vieţii, dar mândria nu se poate apăra cu nimic! Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice virtute şi chiar, la cine poate, se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit şi, întărind cuvântul, este ceea ce spune un părinte: "E smerit mândruleţul!"
Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate vârstele şi rangurile, este bine ca nimeni să nu desconsidere pe nimeni, oricât ar fi de neînsemnat, căci şi în el se ascunde Hristos, şi chiar să-l întrebe, pentru a-i cere o părere, măcar şi convenţional, şi acesta ar fi un prim pas, adică un semn pe drumul Evangheliei.
E bine să întrebi, să ceri păreri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, că, cine ştie, harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai mult în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. Pleacă-te măcar pentru smerenie trupească, cum se zice, că tot este un sunet plăcut şi vei vedea câtă nevoie ai de semenii cu care a rânduit Dumnezeu să trăieşti şi să te vezi şi te vei convinge în drumul vieţii că înţelep-ciunea stă sigur mai mult unde este smerenie, pentru că acolo este Dumnezeu.
Iată, Lucifer a căzut iremediabil, cădere măreaţă numai prin două cuvinte: "Eu sunt...", şi, căzând, a ajuns împotrivitor pe veci, urâciunea pustiirii. Să nu se amăgească cineva că fără o adevărată purificare în singură apa smereniei, va putea intra în împărăţia de unde au căzut îngerii! Iată, la repezeală, gândurile şi îndemnurile mele ca să poată cineva delibera că Dumnezeu ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El!

Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?

- Cu adevărat, mare este nestăpânirea limbii, cum spun sfinţii: Mare este căderea prin limbă. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta, dar şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi din osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău!
Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuito-rului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor Sale, ca singura cale spre mântuire - iubirea - şi a urmat neuitata şi sfâşie-toarea Golgotă!
Trebuie făcută educaţie de amănunt a răspun-derii ce o avem pentru viaţa noastră, singurul timp pe care îl avem să ne punem pază limbii şi să ne curăţim inima de răutate. Sfântul Grigorie Teologul spune: "De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos" şi, cu atât mai grozav, de orice cuvânt ucigător! Patericul va fi de mare folos la capitolul "Folosul tăcerii" (pag. 242). Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar dacă este întărită cu lucrare, este încununată". "Că viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Iar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, face o icoană a toată filosofia" (pag. 108).
Închide pe Domnul în inimă şi fii cu luare aminte acolo şi să stai acolo înaintea Domnului fără să ieşi. Atunci îţi vei da seama de orice fir de praf. Aşa începe învăţătura tainică. Ea înseamnă o oglindă pentru minte şi o făclie pentru conştiinţă. Ea usucă desfrâul, înăbuşă furia, alungă mânia şi ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea, luminează mintea, alungă lenea, te smereşte cu adevărat şi ai cugetare fără linguşire; răneşte pe demoni, curăţă trupul şi nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.
Cugetă mereu: "La cine mă voi duce? Sunt vierme..." Aceasta şi altele care ţin de gândul morţii şi al veşnicelor aşezări, aparţin de învăţătu-ra tainică.

Cum putem dobândi darul smereniei şi al lacrimilor la rugăciune?

- Smerenia nu are cum să vină singură, fără ca tu, în mersul duhovnicesc al vieţii, să cugeţi că nu poţi nimic fără darul lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: Fără de Mine nu puteţi face nimic! Canonul 124 din Cartagina zice: "Şi dacă totuşi cineva zice că poate ceva - fără Hristos -, anatema să fie".
Frate, nu ştii că, dacă eşti cu păreri de sine, mândru, eşti părăsit de ajutorul lui Dumnezeu?! Că zice: Dumnezeu, celor mândri le stă împo-trivă, iar celor smeriţi le dă har. Gândeşte-te, deci, că fără harul lui Dumnezeu eşti praf şi cenuşă. Şi dacă socoţi că ai fost răbdat până acum şi aşa va fi mereu, ia aminte, cu mare teamă, că Dumnezeu îndelung rabdă, dar şi înainte apucă!
Fiule, gândeşte-te că în singurul timp al acestei vieţi, cu râvna ta, cu dorirea ta de a fi cu îngerii în cer, caută să te smereşti, că numai aşa dai valoare acestor frumuseţi ce ţi le-ai căpătat, ca să nu fie aceste bogăţii sufleteşti - vai! - pieirea ta în foc. Ia aminte, frate, că dacă vei cugeta că Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, că vei muri, el, cugetul, te va învăţa ce să faci, ştiind că în ce te va găsi - Hristos -, în aceea te va judeca.
Fără de smerenie nu este nici o nădejde de mântuire! Şi "dacă n-ai, frate, umilinţă în inima ta, atunci să pricepi că ai oarecare înălţare în inima ta". Dar să înţelegem că Domnul ne cere atât de puţin pentru ca să moştenim împreună cu El !... Umilinţă, umilinţă şi iar umilinţă!

CONVORBIRI DUHOVNICEŞTII
Parintele Arsenie Papacioc
sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro