Narcisistul, cine este de fapt din punct de vedere teologic ?

  

Caracteristici comune ale narcisismului și mândriei:

Sentiment exagerat al propriei importanțe. Atât narcisismul, cât și mândria se manifestă prin convingerea persoanei că este excepțională, unică și superioară celorlalți.

Nevoia de admirație și recunoaștere. Narcisiștii și persoanele mândre caută constant laude, atenție și confirmarea importanței lor din partea celor din jur.

Lipsa empatiei. Incapacitatea sau lipsa dorinței de a înțelege și de a empatiza cu ceilalți este o trăsătură caracteristică atât narcisismului, cât și mândriei.

Devalorizarea celorlalți. Persoanele cu trăsături narcisice și cele mândre tind să minimalizeze calitățile altora pentru a-și evidenția propria valoare.

Intoleranța față de critică. Orice încercare de a indica greșeli sau defecte provoacă narcisiștilor și persoanelor mândre agresivitate, furie sau resentimente.

Idealizarea de sine și devalorizarea celorlalți („balansul idealizare–devalorizare”). Narcisiștii pot trece periodic de la autoidolatrizare la autoînjosire, iar persoanele mândre — de la aroganță la dispreț față de sine sau față de alții.

Egocentrismul. Concentrarea excesivă asupra propriilor interese, nevoi și dorințe, ignorând sentimentele și necesitățile celorlalți.

Teama de imperfecțiune. Atât narcisismul, cât și mândria maschează adesea un sentiment profund de rușine, nesiguranță și frica de a fi demascat ca „neperfect”.

Refuzul de a recunoaște greșelile. Ambele stări sunt asociate cu incapacitatea sau lipsa dorinței de a admite greșeli, vulnerabilități sau faptul că persoana se înșală.

Tendința spre manie și exploatarea celorlalți. Narcisiștii și persoanele mândre îi folosesc adesea pe cei din jur pentru a-și atinge scopurile, fără a ține cont de interesele acestora.

Împărțirea lumii în „cei mai buni” și „cei mai răi”. Atât narcisismul, cât și mândria presupun crearea unei ierarhii în care persoana se plasează pe sine în vârf, iar pe ceilalți — mai jos.

Legătura cu conflicte și traume interioare. Ambele stări apar frecvent ca reacții de apărare la nesiguranță, frica de respingere sau traume din copilărie.

Legătura dintre narcisism și mândrie este complexă și se manifestă în mai multe aspecte:

• Natura psihologică și natura teologico- spirituală. Narcisismul este considerat în psihologie o tulburare de personalitate asociată cu autoidolatrizarea excesivă și nevoia de admirație. Mândria, în teologie, este unul dintre păcatele capitale și se manifestă printr-o „iubire de sine” denaturată, în care omul își plasează propriul „eu” deasupra lui Dumnezeu și a aproapelui.

• Mecanism de apărare. Atât narcisismul, cât și mândria funcționează adesea ca mecanisme psihologice de protecție împotriva nesiguranței, rușinii sau fricii profunde.  Din punct de vedere teologic, demonii preiau,, controlul,, mintii si a trupului.
• Consecințe asupra relațiilor. Ambele stări distrug relațiile interpersonale și spirituale. Narcisismul afectează relațiile cu oamenii, iar mândria — relația cu Dumnezeu și cu aproapele.

Context biblic. În tradiția creștină, narcisismul este privit ca o manifestare a mândriei și a vanității. Biblia asociază mândria cu autoidolatrizarea, aroganța și refuzul smereniei, aspecte care coincid cu trăsăturile narcisismului.

Dorința de control și putere. Narcisiștii și persoanele mândre caută adesea să domine, să controleze situațiile și oamenii, fără a accepta critica sau opoziția.


Imposibilitatea unei autentice acceptări de sine. Narcisiștii oscilează frecvent între sentimentul de grandiozitate și cel de nimicnicie, iar persoanele mândre — între siguranță de sine și un profund sentiment interior de inferioritate.


Drumul spre autodistrugere. Atât narcisismul, cât și mândria conduc la izolare, nefericire și decădere spirituală. În Biblie, mândria este asociată cu căderea (de exemplu, Proverbe 16:18: „Mândria merge înaintea pieirii”).

Astfel, narcisismul și mândria sunt strâns legate: primul poate fi considerat o manifestare psihologică a celui de-al doilea, iar al doilea — baza spirituală a primului. Ambele reflectă refuzul smereniei și al autenticei acceptări de sine, fiind înlocuite cu o măreție iluzorie și autoamăgire.

extras din cartea ,,Narcisistul- partea intunecata a personalitatii,,

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

30 ianuarie – Soborul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

  
  

Scrieri si citate : Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

  La data de 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, mari Părinți ai Bisericii, dascăli ai dreptei credințe și apărători ai adevărului revelat.

Această sărbătoare comună a fost instituită în secolul al XI-lea, pentru a pune capăt disputelor legate de întâietatea unuia dintre cei trei, arătând că fiecare strălucește în Biserică prin daruri diferite, dar egale în valoare, toți fiind uniți în mărturisirea Sfintei Treimi și în slujirea lui Hristos.

Cei Trei Ierarhi sunt considerați stâlpi ai teologiei ortodoxe, deoarece au formulat și apărat învățătura de credință în fața ereziilor vremii, îmbinând în mod desăvârșit cultura clasică cu descoperirea dumnezeiască. Ei sunt și ocrotitorii școlilor teologice, modele de echilibru între viața intelectuală și sfințenia vieții.

      Sfântul Vasile cel Mare
      Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai importanți teologi ai secolului al IV-lea, având un rol hotărâtor în formularea învățăturii despre Sfânta Treime și în organizarea vieții bisericești. A fost un mare apărător al credinței niceene și un exemplu de iubire milostivă față de cei săraci.

  Citate și scrieri ale Sfântului Vasile cel Mare:

• „Omul este chemat să devină dumnezeu prin har.”
• „Bogăția pe care o ții pentru tine este a celui lipsit.”
• „Adevărata viață este pregătirea pentru veșnicie.”
• „Rugăciunea curată luminează mintea și apropie sufletul de Dumnezeu.”
• „Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate trece nepăsător pe lângă durerea aproapelui.”

       Sfântul Grigorie Teologul
       Arhiepiscopul Constantinopolului

Sfântul Grigorie este numit „Teologul” pentru profunzimea și finețea cu care a exprimat taina lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce privește Sfânta Treime. Scrierile sale sunt de o mare frumusețe dogmatică și duhovnicească, îmbinând rigoarea teologică cu o profundă trăire lăuntrică.

Citate și scrieri ale Sfântului Grigorie Teologul:

• „Este mai bine să te gândești la Dumnezeu decât să respiri.”
• „Nu tuturor le este dat să vorbească despre Dumnezeu, ci celor curățiți prin viață.”
• „Dumnezeu Se lasă cunoscut pe măsura curățirii sufletului.”
• „Taina Treimii este lumină pentru cei ce se apropie cu smerenie.”
• „Cuvântul despre Dumnezeu trebuie rostit cu frică și cu dragoste.”

      Sfântul Ioan Gură de Aur
      Arhiepiscopul Constantinopolului

Sfântul Ioan Gură de Aur este cel mai mare predicator al Bisericii creștine, remarcându-se prin claritatea, forța și actualitatea cuvântului său. A pus un accent deosebit pe viața morală, pe pocăință și pe responsabilitatea creștinului față de aproapele.

Citate și scrieri ale Sfântului Ioan Gură de Aur:

• „Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea făcută cu inimă curată.”
• „Biserica nu este tribunal, ci spital pentru cei bolnavi sufletește.”
• „Dacă nu Îl recunoști pe Hristos în cel sărac, nu Îl vei vedea nici în Sfintele Taine.”
• „Nu păcatul este cel mai mare rău, ci nepocăința.”
• „Smerenia zdrobește puterea vrăjmașului.”

Troparul Sfinților Trei Ierarhi

(glasul al 4-lea)

„Pe acești trei mari luminători ai dumnezeirii celei întreit strălucitoare,  pe propovăduitorii cunoașterii de Dumnezeu,care lumea au luminat cu razele dumnezeieștilor dogme,cu cântări să-i cinstim,
că aceștia pururea se roagă pentru noi.”

Concluzie

Sfinții Trei Ierarhi ne arată că adevărata teologie nu este doar cunoaștere intelectuală, ci rod al unei vieți sfinte. Prin învățătura și exemplul lor, suntem chemați să unim credința dreaptă cu iubirea lucrătoare și rugăciunea cu responsabilitatea față de lume.

Fie ca rugăciunile lor să ne întărească în dreapta credință și să ne călăuzească pe calea mântuirii.


 scris si tradus de Livia Radu Mr
toate drepturile rezervate@, interzis copierea
pentru a comanda cartea ,,Sfintii Trei Ierarhi-  scrieri alese si citate,, format electronic - scrieti la adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com

Sfântul Isaac Sirul: „Lacrimile care se nasc din pocăință sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu decât orice jertfă.”

  

  Pocăința – Calea întoarcerii la viața cea       adevărată

  Pocăința nu este doar o temă morală sau o practică liturgică, ci însăși inima vieții creștine. În învățătura ortodoxă, pocăința este începutul mântuirii, respirația sufletului și ușa prin care omul rănit de păcat se întoarce la Dumnezeu cel Milostiv. Fără pocăință, credința devine formală, iar viața duhovnicească se usucă.

Mântuitorul Hristos Însuși Își începe propovăduirea cu chemarea:
„Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4,17).
Această chemare nu este una a fricii, ci a iubirii: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea lui și viața.

1. Ce este pocăința adevărată

Pocăința nu se reduce la regret sau la o emoție trecătoare. Ea este o schimbare a minții (metanoia), o reașezare a întregii vieți în lumina lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Pocăința este doctorie care nimicește păcatul, dar care cere hotărâre și smerenie.”

Pocăința adevărată cuprinde:

• conștientizarea păcatului,
• durerea inimii,
• mărturisirea sinceră,
• hotărârea de a nu mai repeta greșeala,
• lucrarea faptelor bune.

2. Pocăința – lucrare a harului și a libertății

Deși pocăința este lucrarea omului, ea nu este posibilă fără harul lui Dumnezeu. Dumnezeu cheamă, luminează și așteaptă, dar nu forțează.

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă:

„Dumnezeu cere de la om începutul, iar El aduce desăvârșirea.”

Pocăința este dovada că libertatea omului nu a fost distrusă de păcat. Chiar și în cea mai adâncă cădere, omul poate striga către Dumnezeu.

3. Lacrimile pocăinței – dar ceresc

Sfinții Părinți vorbesc adesea despre lacrimile pocăinței, nu ca slăbiciune, ci ca semn al curățirii inimii.

Sfântul Isaac Sirul:

„Lacrimile care se nasc din pocăință sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu decât orice jertfă.”

Aceste lacrimi spală sufletul, aduc pacea și nasc bucuria duhovnicească.

4. Pocăința continuă – stare, nu moment

Viața creștinului nu este o pocăință ocazională, ci una neîncetată.

Sfântul Siluan Athonitul spune:

„A ține mintea în iad și a nu deznădăjdui – aceasta este pocăința adevărată.”

Pocăința nu duce la disperare, ci la nădejde. Ea merge mână în mână cu credința în mila lui Dumnezeu.

5. Pocăința și Spovedania

Pocăința se împlinește în mod deplin în Taina Spovedaniei, unde Hristos Însuși iartă prin preot.

Sfântul Ioan Scărarul:

„Pocăința este înnoirea Botezului și legământ cu Dumnezeu pentru o viață nouă.”

    Citate ale Sfinților Părinți despre pocăință

Sf. Ioan Gură de Aur:
„Nu există păcat pe care pocăința să nu-l poată șterge.”

Sf. Isaac Sirul:
„Cel ce și-a văzut păcatul este mai mare decât cel ce a văzut îngeri.”

Sf. Efrem Sirul:
„Pocăința este cheia milei lui Dumnezeu.”

Sf. Ioan Scărarul:
„Pocăința este fiica nădejdii și lepădarea deznădejdii.”

Sf. Vasile cel Mare:
„Nu plânge pentru că ai căzut, ci pentru că nu vrei să te ridici.”

Sf. Maxim Mărturisitorul:
„Cel ce se pocăiește cu adevărat urăște păcatul, nu pe păcătos.”

Sf. Siluan Athonitul:
„Unde este pocăință, acolo este Duhul Sfânt.”

Sf. Paisie Aghioritul:
„Pocăința aduce har, iar harul aduce pace.”

Sf. Teofan Zăvorâtul:
„Pocăința este lucrarea inimii care se întoarce acasă.”

Sf. Marcu Ascetul:
„Nu faptele bune ne mântuiesc fără pocăință.”

Sf. Simeon Noul Teolog:
„Fără pocăință, nici rugăciunea nu are aripi.”

Sf. Antonie cel Mare:
„În fiecare zi începe din nou pocăința ta.”

Concluzie

Pocăința nu este povară, ci dar. Ea nu micșorează omul, ci îl ridică. Prin pocăință, sufletul se întoarce la izvorul vieții, iar Dumnezeu, Tatăl cel iubitor, îl primește cu brațele deschise.

extras din cartea ,, Pocainta adevarata conform Sfintilor Parinti,,

articol scris si tradus de Livia Radu Mr

toate drepturile rezervate@, interzis copierea

pentru a comanda cartea, scrieti la adresa de e-mail  mradu.livia@yahoo.com

Sfântul Ioan de Kronștadt „Dacă vei avea dragoste creștinească față de aproapele, tot cerul te va iubi;

                     

Învățăturile Sfântului Ioan de Kronștadt despre viața spirituală

Sfântul drept Ioan de Kronstadt 

t

a lăsat numeroase îndrumări care ating aspecte esențiale ale vieții spirituale: dragostea, rugăciunea, lupta cu patimile, pocăința și relația cu aproapele. În continuare, prezentăm principalele sale învățături, organizate pe teme, cu citatele sale originale traduse în română.

1. Despre dragostea față de Dumnezeu și aproapele

„Viața inimii este dragostea; moartea ei este răutatea și vrăjmășia față de frate. Domnul ne ține pe pământ pentru ca dragostea față de Dumnezeu și aproapele să pătrundă cu totul în inimile noastre: asta așteaptă El de la toți. Aceasta este țelul statorniciei lumii.”
— obitel-minsk.ru

„Pentru dragoste fă sacrificii de tot, pentru că Dragostea este Însuși Dumnezeu; nu pierde dragostea din nicio cauză și sub niciun pretext aparent; strădaniile tale pentru păstrarea dragostei vor fi strădanii pentru Însuși Dumnezeu. Păstrează dragostea față de Dumnezeu și oameni chiar atunci când, din cauza ei, te-ar lovi sărăcia, necazul, boala sau prigoana.”

„Iubește fără a gândi: dragostea este simplă. Dragostea nu greșește niciodată. La fel, fără a gândi, crede și nădăjduiește, căci credința și nădejdea sunt și ele simple; sau mai bine zis: Dumnezeu, în Care credem și în Care nădăjduim, este Ființă simplă, așa cum El este și dragoste simplă.”
— obitel-minsk.ru

2. Despre rugăciune

„Rugăciunea este garanția viitoarei mele sfințiri și fericiri.”
„Rugăciunea este simțământul constant al sărăciei și slăbiciunii sufletești, contemplația în sine, în oameni și în natură a lucrurilor înțelepte, bune și atotputernice ale lui Dumnezeu; rugăciunea este starea constantă de recunoștință.”
„Învățați să vă rugați, obligați-vă la rugăciune: la început va fi greu, iar apoi, cu cât vă veți sili mai mult, cu atât va fi mai ușor; dar la început întotdeauna trebuie să te silești.”
—
„Rugându-te, străduiește-te din toate puterile să simți cu inima adevărul și puterea rugăciunii, hrănește-te cu ele ca cu hrană neputrezibilă, adăpa-ți inima cu ele ca cu rouă, încălzește-te cu ele ca cu foc haric.”

3. Despre lupta cu patimile

„Învinge, omule, patimile tale, ca să dobândești cununa dreptății. Lupta cu păcatul și patimile este inevitabilă în această viață. Dacă cedezi fără luptă diavolului, firii sau lumii — ești vinovat, ești dușmanul tău, nu vei vedea Împărăția Cerurilor dacă nu vei încerca să învingi.”

„Este nevoie de o luptă urgentă, neîntreruptă, cu toate patimile care trăiesc și se înrădăcinează în noi.”
— azbyka.ru
„Toate mișcările păcătoase ale inimii și poftele trupești trebuie disprețuite, urâte cu toată ființa ca fapte dăunătoare și pierzătoare ale omului și potrivnice lui Dumnezeu. Trebuie să înălțăm și să iubim toate impulsurile spirituale și aspirațiile spre rugăciune, lectură a Cuvântului lui Dumnezeu, convorbiri duhovnicești, dragoste, compasiune, milă, curăție, cumpătare, smerenie.”

4. Despre pocăință

„Pocăința trebuie să fie sinceră și cu totul liberă, și nicidecum forțată de vreme, de obiceiuri sau de cel care spovedește. Altfel, nu va fi pocăință.”

„A te pocăi înseamnă a simți în inimă minciuna, nebunia, vinovăția păcatelor tale — înseamnă a conștientiza că ai ofensat prin ele pe Creatorul tău, Domnul, Tatăl și Binefăcătorul, infinit de sfânt și infinit de detestabil față de păcat — înseamnă a dori cu toată ființa să le îndrepți și să le repari.”

5. Despre relația cu aproapele

„Pe aproapele evlavios îl slăvești — îl slăvești pe Dumnezeu; faci bine aproapelui — îți faci bine ție, căci suntem un singur trup; faci bine aproapelui — Dumnezeu devine dator ție, căci aproapele este chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este totul în toate.”

— pravmir.ru

„Dacă vei avea dragoste creștinească față de aproape, tot cerul te va iubi; dacă vei avea unire a duhului cu aproapele, vei avea unire cu Dumnezeu și cu toți cei cerești; vei fi milostiv cu aproapele, iar Dumnezeu, îngerii și sfinții vor fi milostivi cu tine; te vei ruga pentru alții, iar tot cerul va mijloci pentru tine.”

„Trebuie să iubești orice om, chiar și în păcatul său și în rușinea lui. Nu trebuie să amesteci omul — acest chip al lui Dumnezeu — cu răul care este în el.”

scris si tradus din limba rusa de Livia Radu Mr
Toate drepturile rezervate @, interzis copierea
Pentru a comanda cartea ,,Invataturi duhovnicesti ale Sfantilor Rusi,, scrieti-mi pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com