Păcatul urii omoară și mintea și sufletul și inima - Parintele Cali...

Sfinții Părinți descriu ura ca fiind „moartea sufletului” și cea mai cumplită formă de întuneric interior.

 Iată o descriere a acestui sentiment din perspectiva filocalică, structurată pentru a evidenția gravitatea ei în fața lui Dumnezeu:Ura este privită de Sfinții Părinți drept cea mai grea boală a voinței umane.
Sfântul Ioan Evanghelistul spune clar că cine își urăște fratele este un ucigaș de oameni.
Ea reprezintă o negare totală a chipului lui Dumnezeu în celălalt.
În fața Creatorului, ura este singurul zid care nu poate fi dărâmat fără pocăință.
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că iubirea și ura nu pot locui în aceeași inimă.
Cel ce urăște se aseamănă cu diavolul, care este plin de zavistie și dușmănie.
Dumnezeu este Iubire, deci cel care urăște se desparte de însăși sursa vieții.
Ura întunecă mintea și face rugăciunea imposibilă în fața altarului.
Ea este descrisă ca un venin care distruge mai întâi vasul care îl conține.
Un om plin de ură poartă iadul în propriul său suflet încă din această viață.
Sfinții spun că ura transformă lumina ochilor în întuneric dens.
Orice virtute ar avea omul, dacă are ură, ea devine zero în fața lui Dumnezeu.
Ura este considerată „rugina sufletului” care macină orice urmă de bunătate.
Ea nu este doar un sentiment, ci o stare de răzvrătire împotriva armoniei divine.
Cel ce urăște respinge jertfa lui Hristos, care S-a rugat pentru vrăjmașii Săi.
Caracterul omului stăpânit de ură este marcat de tulburare și tulburarea păcii.
Inima sa devine o peșteră de fiare sălbatice, plină de gânduri de răzbunare.
Ura face ca rugăciunea „Tatăl nostru” să devină o auto-condamnare.
Sfinții Părinți avertizează că ura este singura barieră care închide definitiv Raiul.
Ea este o formă de nebunie spirituală, unde omul alege moartea în locul vieții.
În fața lui Dumnezeu, cel care urăște miroase a descompunere spirituală.
Ura este semnul cel mai clar al lipsei Duhului Sfânt din om.
Ea transformă aproapele dintr-un frate într-un obiect al disprețului.
Din ură se nasc toate celelalte păcate: mânia, calomnia și uciderea.
Vindecarea urii este cea mai mare minune pe care o poate face harul.
Dumnezeu nu primește nicio milostenie din mâna celui care poartă pică.
Ura este o rană deschisă care sângerează neîncetat prin gânduri rele.
Sfântul Siluan Athonitul spune că cine nu-și iubește vrăjmașii nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.
La Judecată, ura va fi singura probă de necontestat a înstrăinării de Hristos.
Singura cale de scăpare este iertarea totală, singurul antidot pentru acest demon.
Puteți aprofunda aceste învățături consultând scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul sau paginile despre Păcatul urii pe CrestinOrtodox.ro.

Îndoiala Sfântului Apostol Toma și credința noastră

PROFESTIA PARINTELUI ELPIDIE?!☦️ RUSIA ARE MISIUNEA DE A STARPI RAUL

Despre război

Sfinții Părinți au considerat războaiele o consecință a păcătoșeniei umane și o pedeapsă providențială din partea lui Dumnezeu. De exemplu:
Sfântul Ioan Gură de Aur a subliniat că „războaiele cresc constant din rădăcinile păcatelor”.

Sfântul Vasile cel Mare a spus că „Dumnezeu, în războaie, trimite pedepse asupra celor care merită pedeapsa”.

Sfântul Isidor din Pelusium a făcut distincție între războaiele drepte și cele nedrepte, menționând că nu toți participanții la conflicte sunt la fel de vinovați: „Războaiele sunt cel mai adesea aprinse pentru a dobândi proprietatea altcuiva. Dar nu toți cei care poartă război ar trebui învinovățiți; cei care inițiază fie ofensă, fie furt sunt numiți pe bună dreptate demoni distructivi; cei care se răzbună cu moderație nu ar trebui mustrați că acționează pe nedrept, pentru că fac ceea ce este permis”.

Fericitul Augustin de Hipona credea că războiul poate fi benefic dacă distruge sau slăbește răul: „Prin urmare, porunca «Să nu ucizi» nu este în niciun caz încălcată de cei care poartă război prin autoritate divină sau, fiind reprezentanți ai autorității publice în virtutea legilor Sale... îi pedepsesc pe răufăcători cu moartea.”

Sfântul Dimitrie de Rostov a scris că dușmanii care poartă război împotriva patriei și credinței creștine „nu numai că le este interzis să iubească, ci chiar este necesar să poarte război împotriva lor, dându-și viața pentru împărăția creștină și integritatea Bisericii.”

Sfinții Părinți au subliniat, de asemenea, că participarea la război nu ar trebui să contrazică poruncile creștine: soldații trebuie să evite jafurile, violența împotriva civililor și alte păcate.

Cum să-ți eliberezi sufletul de poveri emoționale , Parintele ...