vineri, 31 ianuarie 2025
Sufletele celor adormiți astepta mila noastra pentru ei clipa de clipa
Dragilor, pomeniti cat mai des la Sfanta Liturghie si Parastas ( care se face sambata) pe cei adormiti, caci tare au nevoie de toate aceste rugaciuni. Faceti mila si hraniti pe cei sarmani si lipsiti, pentru numele celor adormiti, caci tare multa mila faceti pentru sufletul vostru si al celor plecati la Domnul.
Daca va apasa pe suflet, faceti multa milostenie celor sarmani si veti vedea cat de bine ii va fi sufletului vostru.
Staretii Manastirii Optina
Afla cat de departe sau cat de aproape esti de propria mantuire
Iubirea către aproapele este calea care duce la iubirea către Dumnezeu, căci Hristos a binevoit a se îmbrăca tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos este Dumnezeu.
Putem oare sa ne mantuim fara a avea ,,IUBIRE DE APROAPELE ,,?
Dar ce inseamna acest lucru ?
-sa renunti la a doua pereche de pantofi scumpi si sa imbraci un copil descult
-sa renunti la a doua masina scumpa ( caci deja ai una) si sa vindeci un copil de cancer, care nu are parinti, nu are ajutor de nicaieri
-sa renunti la al doilea etaj si sa faci o casuta mica unei batrane sarace care nu are unde trai sau cade casa pe ea si sa i-o repari
-sa cumperi din salariul tau alimente si hainute pentru copiii cei saraci si multi, care au doar un parinte si stau cu chirie
-sa oferi o camera gratis unde sa locuiasca un tanar student, care doreste sa faca o facultate, insa nu-si permite
-sa cumperi carti duhovnicesti si sa dai celor ce vin la Sfanta Liturghie
-sa faci sambata de sambata coliva si sa pomenesti pe cei adormiti din familia si neamul tau
-sa opresti masina si sa ei o femeie inghetata din mijlocul drumului, caci poate o asteapta acasa copii flamanzi si inghetati
Si nu uita, ca tot ce faci, faci pentru Hristos. Lui ii faci. Fara iubire, dragoste, mila- mantuirea este tare, tare departe.
Fii omule mai bun astazi, mai ingaduitor, mai milostiv decat ieri.
Iarta, plangeti pacatele, cere lacrimi de la Hristos sa-ti plangi pacatele, fa bine zilnic- si asa il opresti pe Lucifer Antihristul sa apara pe fata pamantului. Caci scris este: ,,cand dragostea va disparea,, SFARSITUL este aproape. De tine depinde, si numai de tine, cel ce citesti aceste randuri, daca maine va fi acea zi.
Maica Filofteia, Ierusalim
joi, 30 ianuarie 2025
Sfânta Stareță Galaktia: „Hristos se va retrage pentru un anumit timp si va aplica DREPTATEA SA,,...
Va indemn sa va retrageti in munti, bine ar fi in zona Fagaras, luati o casuta cat mai mica, langa padure, cu un pic de teren.Sa existe musai o fantana, caci in munte e greu cu foratul, e stanca doar, si terenul sa fie bun, caci e ,,piatra doar,, Apoi faceti o soba cu plita , mica tare sa fie, caci vor fi taxele f.mari si n-o sa aveti de unde plati. Langa padure, sa aveti lemne. O capra ar fi bine, cateva gaini. Iar cand o fi cu ,,semnul fiarei,,- luati o rulota, puneti cateva panouri solare, o faceti cat de cat rezistenta la inghet, faceti chiar o sobita in rulota, cu plita. Ingropati in pamant cateva cutii bine sigilate cu hrana si apa. Da, si cu apa, caci nu va mai fi deloc. Luati suplimente de la farmacie ( vitamine si minerale). Asa se va supravetui. Si post mult, de pe acu, cu rugaciune tare multa, caci in ultima clipa va fi rau de tot. Cautati oameni cu adevarat credinciosi, sa aveti sa faceti schimb de produse, incurajare, sustinere.
miercuri, 29 ianuarie 2025
CEL MAI MARE PACAT IN FATA LUI DUMNEZEU PE CARE NIMENI NU-L CONSIDERA PACAT
,,Când se vede demonul mândriei că prinde rădăcină ?!
Când îți vezi fratele pe o treaptă mai sus decât tine și nu poți să te bucuri, ci fie îl pedepsești cu pricinuirea durerii de suflet; fie îl tragi de picior; fie îi născocești fel de fel de minciuni față de semeni, numai- numai să-l murdărești cu sminteala ta, iar pe ceilalți îi îndepărtezi de el.
Luare-aminte doară, pe tine te murdărești, nu pe el.
Când vezi că tu nu poți face ce face el, dar judeci și pizmuiești și nu vezi și crucea prin care acel om a dobândit harismele pe care le are și prin care face lucrarea Domnului.
Când pretinzi că ești smerit, dar de fapt ești mult departe de a ști măcar să iubești și să dăruiești.
Smerenie fără iubire curată nu există
Spui ca nu esti mandru ? Dar atunci cauta si vezi cata milostenie ai facut ziua de ieri. Nici una ? ATUNCI AFLA CA IUBIREA DE SINE SI EGOISMUL sunt madularele mandriei.
Omul smerit imparte si ofera mila, iubire, ajutor zilnic, caci ii da lui Hristos, fara a cauta la fata omului.
Cand ai hranit un om al strazii, un om singur si bolnav la casa lui, cand ai imbracat un copil descult , fara haine groase de iarna ? Zgarcenia si lacomia sunt tot duhuri necurate, care nu-l lasa pe om sa faptuiasca cele bune aproapelui. Deci, cui slujesti ?
Cand ai zis si tu ultima data o rugaciune pentru cel adormit din familia ta , pe un vecin sau cunoscut credincios ? Cand l-ai pomenit la Sfanta Liturghie pe un om bolnav, sarman, chinuit de boala , care are nevoie de ajutor ? Sau oare nu stim noi oare ca mila sufleteasca este la fel de mare ca si cea trupeasca ?
Și nu uitați, dragii mei, că mândria și minciuna merg braț la braț cu căderea din pacea lăuntrică."
Și nu uitați, dragii mei, că mândria și minciuna merg braț la braț cu căderea din pacea lăuntrică."
Părintele CONSTANTIN GALERIU
din scrierele ,,Staretuii Manastirii Optina,,
duminică, 26 ianuarie 2025
Despre singuratate și însingurare. Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu...
Cei ce inteleg vremurile, se retrag spre zone izolate, in munti
Traim vremea de pe urma, in lume acest lucru se simte (de ceva vreme). Cum au profetit Sfintii Parinti, la vremea de pe urma toti dracii din iad se vor salaslui in oameni.
Oamenii au devenit mai rai decat dracii ( n-o zic eu, ci mare parte din duhovnici). Deci, traim printre demonizati. In psihologie ei se numesc narcisisti cu tendinte psihopatice sau psihopati-narcisisti ( entitati lipsite de capacitatea de a iubi, de a avea mila. compasiune, intelegere, descernamant, capacitatea de a analiza si a regreta cele facute, mai pe scurt-fara suflet). Fara suflet, caci in locul acestuia salasluiesc una sau mai multe entitati demonice.
Si dupa cum ziceau unii Sfinti Parinti, unui crestin nu-i sta bine sa aiba treaba cu sectarii, demonizatii.
Lot din Sodoma si Gomora nu avea treaba cu lumea. Sfant fiind, statea in casuta lui, departe de demonizati. Asta e realitatea.
In izolare ( moderata) il gasesti pe Dumnezeu. caci ai liniste in comunicarea cu El. Te vezi in neputintele tale. Ai la ce lucra.
Mantuirea capata alt sens. Rugaciunea e mai profunda, mai autentica. Tu, natura si Dumnezeu.
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
Părintele Galaction Dominte - Care este legătura dintre păcat și boală? ...
Sub orice plăcere e încolăcit un şarpe
De unde atâta pustiire?
De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii, clipă în care vrăjmaşul ia furişat undiţa iadului pe gât învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici.
Protrivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are pornirea mai mare: pe cel aplecat spre trup cu desfrânarea, pe cel înclinat spre gânduri, cu înţelepciunea veacului acestuia, care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors, pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia, încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână.
Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.
Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 99
vineri, 24 ianuarie 2025
Sfantul Antonie cel Mare -Viata si invataturi crestine de mare folos duhovnicesc
Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii care cugetă drept, precum fericit este săracul şi robul după soartă, dar împodobit cu învăţătură şi virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile aşa şi cei ce nu grijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă.
Cu cât cineva are viaţa mai măsurată cu atât e mai fericit. Căci nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.
Când primeşti închipuirea vreunei plăceri, păzeşte-te ca să nu fii răpit îndată de ea, ci, ridicându-te o clipă mai presus de aceasta, adu-ţi aminte de moarte şi gândeşte-te că e mai bine să te ştii că ai biruit această amăgire a plăcerii.
Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-I urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea.
Extrase din Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii I, Sfântul Antonie cel Mare – Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare
Influențele duhului lumesc și ale duhului demonic ( pentru cei ce cauta mantuirea)
Pentru că dacă îl vom vedea pe diavol,ne vom cutremura de frică si ne vom ruga lui Dumnezeu să ne scape.În schimb duhul lumesc ne înfășoară tainic si plăcut în mrejele sale si pentru aceasta nu dorim să scăpăm de el.
Trebuie să lucrăm la curățirea si despătimirea noastră . Altfel,robiți de lume si de păcate,vom sta la coadă pentru a fi pecetluiți de slujitorii lui Antihrist.
Sf. Paisie Aghioritul
joi, 23 ianuarie 2025
Acatistul Sfintei Cuv. XENIA DIN SANKT PETERSBURG, mare facatoare de minuni
miercuri, 22 ianuarie 2025
luni, 20 ianuarie 2025
Cum atacă diavolul - Parintele . Teologos, Muntele Athos
Duhurile acestea necurate şi viclene au vechime în a ispiti şi târî în păcate pe om. Diavolii îl cunosc foarte bine pe om şi de aceea exploatează punctele lui cele mai vulnerabile. Ei ştiu că omul este alcătuit din trup şi suflet şi de aceea atacă diferit, fie ispitind trupul, propunându-i plăceri mai grosiere, materiale şi lumeşti, fie ispitindu-i sufletul, prin gânduri de mărire şi de slavă.
Intensitatea războiului nevăzut, răutatea şi violenţa atacurilor diavoleşti sunt neînchipuit de mari. Puterea „atacului diavolesc personal” nu este cunoscută decât de harul lui Dumnezeu, şi de cel ce „a dobândit în inimă înrâurirea şi suflarea dumnezeiască personală”, ca urmare a lucrării desăvârşite a virtuţilor.
Lupta aceasta este perfidă şi vicleană, precum vicleană este oştirea diavolească. Ea nu atacă la un timp stabilit, ci prin surprindere, după multă pândă şi iscodire; nu luptă la vedere, cu arme cunoscute, ci pe ascuns şi nici metodele sau tehnicile folosite nu sunt totdeauna previzibile, ci curse neaşteptate. Poate caracterul cel mai constant al strategiei acestor duhuri este tocmai permanenta schimbare a modului şi a tehnicilor de ofensivă, schimbarea vicleşugurilor folosite, ceea ce îngreunează şi mai mult lupta creştinului. Elementele constante ale acestui război sunt răutatea, viclenia şi violenţa, duplicitatea şi minciuna, amăgirea şi nălucirea, ascunderea şi retragerea, falsa profeţie, şi toate acestea, cu scopul de a se ridica mai mult şi mai tare împotriva nevoitorilor.
Marii asceţi, luptători împotriva diavolului, cei care l-au demascat şi l-au înfrânt, l-au cunoscut şi i-au risipit vicleşugurile, subliniază un mare adevăr duhovnicesc: diavolii nu ne cunosc interiorul nostru, adică nu se pot strecura, nu pot pătrunde în mintea şi în inima noastră, pentru a le iscodi; nu pot cerceta gândurile şi sentimentele noastre, în ele însele. Cu toate acestea, au o anumită cunoştinţă despre acestea, din efectele lor în afară. Ei pândesc, iscodesc şi caută să intuiască prin aceste manifestări exterioare ceea ce se află în lăuntrul nostru, în adâncul sufletului nostru, în minte şi în inimă.
Duhurile acestea necurate şi viclene au vechime în a ispiti şi târî în păcate pe om. Diavolii îl cunosc foarte bine pe om şi de aceea exploatează punctele lui cele mai vulnerabile. Ei ştiu că omul este alcătuit din trup şi suflet şi de aceea atacă diferit, fie ispitind trupul, propunându-i plăceri mai grosiere, materiale şi lumeşti, fie ispitindu-i sufletul, prin gânduri de mărire şi de slavă.
O altă strategie folosită de către aceste duhuri este să ispitească pe om cu ceea ce văd că îl stăpâneşte mai tare. Acest lucru ni-l descoperă Sfântul Antonie cel Mare: „Căci venind, aşa se vor face şi ei faţă de noi şi-şi vor potrivi nălucirile, pe potriva gândurilor ce le vor afla la noi. De ne vor afla fricoşi şi tulburaţi, îndată, ca nişte furi, aflând locul nestânjenit, vor năvăli în el. Şi ceea ce gândim despre noi, aceasta o sporeşte cu un adaos. Dacă ne văd pe noi înfricaţi şi temători, ne fac mai mare frica, prin nălucirile ameninţătoare pricinuite de ei. Prin acestea e chinuit nenorocitul de suflet. Iar dacă ne află bucurându-ne în Domnul şi înţelegând că toate sunt în mâna Domnului şi că demonul nu poate face nimic împotriva creştinului, nu au peste tot nici o putere împotriva voastră, ci văzând sufletul întărit prin astfel de gânduri, se întorc ruşinaţi (...). Deci, de voim să-l dispreţuim pe vrăjmaş, să gândim pururea la cele ale Domnului şi sufletul să ni se bucure pururea prin nădejde. Şi vom vedea cursele dracilor risipindu-se ca un fum şi pe ei mai degrabă fugind, decât prigonindu-ne. Căci sunt, precum am spus înainte, foarte fricoşi, aşteptând pururea focul gătit lor”.
(Nevoitor, Război în „văzduhul inimii”, Editura Credința strămoșească, pp. 38-39)
Cand te rogi, sa nu uiti niciodata ca Domnul da dupa inima celui ce cere...
Când te rogi Domnului, Maicii Domnului ori sfinților, să nu uiți niciodată că Domnul dăruiește după inima celui ce cere. După cum îți este inima, așa îți va fi și darul: dacă te rogi cu credință și din toată inima, atunci vei primi dar de la Dumnezeu pe măsura credinței și a fierbințelii inimii tale; și dimpotrivă, cu cât inima îți este mai rece și mai puțin credincioasă, cu atât mai zadarnică îți va fi și rugăciunea.
Dacă te rogi pentru cei vii ori pentru cei morți, roagă-te cu inimă fierbinte, rostind numele fiecăruia cu credință. Dacă te rogi să ți se dea ție ori altcuiva vreun dar duhovnicesc, pentru izbăvirea ta sau a altcuiva de vreun necaz, de patimi și de năravuri păcătoase, roagă-te din toată inima, dorind din tot sufletul ca tu sau aproapele tău să căpătați darul pe care l-ai cerut și Domnul îți va dărui după inima ta. Trebuie negreșit să vrei să dobândești ceea ce ceri, și numai așa vei primi!
duminică, 19 ianuarie 2025
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
vineri, 17 ianuarie 2025
joi, 16 ianuarie 2025
Părintele Dionisie Ignat - lucrător tainic al virtuților #MărturiiAthonite
Șase sfaturi duhovnicești de la Părintele Dionisie Ignat
„Nicăieri în Ortodoxie nu suntem îndemnaţi să vânăm greşelile altora, ci să fim atenţi la gândurile şi purtarea proprie, să ne smerim şi să ne considerăm cel dintâi dintre păcătoşi”, îndemna părintele Dionisie de la Colciu pentru o viaţă creştinească autentică.
Vă prezentăm câteva sfaturi utile pentru progresul nostru duhovnicesc:
În orice situație, dacă te porți cu celălalt ca și cum i-ai fi inferior, ca și cum ai fi mai jos decât el, ieși câștigător în toate privințele. Și duhovnicește ești câștigat, la Dumnezeu – că aceea este cel mai important –, dar și cel care te vede, chiar de ți-ar fi și cel mai mare dușman, se folosește. Nu se poate să nu se folosească. Și cel mai mare dușman al tău se îmblânzește dacă ești cu smerenie, că lucrează harul lui Dumnezeu. Dacă te porți cu superioritate, și cel mai intim prieten al tău se îndepărtează de tine. Așa poți câștiga cel mai bine pe aproapele tău .
Trebuie răbdare în suferințe și necazuri. Dumnezeu nu pedepsește, ci te mângâie, te cearcă, și ai să ai mare plată de la Domnul. Să nu crezi că te-a pedepsit Dumnezeu. Mai aproape este Domnul de cel bolnav, deci și de tine .
Unde este pace și dragoste, acolo este Dumnezeu. Ai pace și dragoste cu ceilalți, să știi că Dumnezeu este cu tine [3].
Să ținem, să răbdăm până la sfârșit, că fapta bună până la sfârșit este. Mulți încep fapta bună, dar ispititorul e șmecher și ne amăgește și ne schimbăm. Atuncea e primejdie mare .
Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare și curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu lașitate, ci cu bărbăție duhovnicească. Să spui: „Așa merit! Așa trebuie pentru mine. Ceilalți sunt sfinți, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situație ai fi .
Să ne smerim întotdeauna și atunci toți ne vor fi apropiați. Dar dacă ne vom ține grumazul țeapăn, atunci de toți vom fi respinși .
Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 291-292
Acatistul Mantuitorului Iisus Hristos.
Acatist
Condac 1: Glasul al 8-lea
Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!
Icos 1
Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 2
Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine, care-ți cânt: Aliluia!
Icos 2
Înțelesul cel greu de pătruns, căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 3
Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!
Icos 3
Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 4
Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!
Icos 4
Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 5
Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și prin trândăvia cea rea, pe cei care-Ți cântăm: Aliluia!
Icos 5
Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 6
Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!
Icos 6
Răsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 7
Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm: Aliluia!
Icos 7
Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat și din mormânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 8
Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!
Icos 8
Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 9
Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!
Icos 9
Pe retorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 10
Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!
Icos 10
Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 11
Cântare cu totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui ce-Ți cânt: Aliluia!
Icos 11
Luminătorul cel primitor de lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 12
Dăruiește-mi har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!
Icos 12
Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 13
O, preadulce și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)
După aceasta se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor... Și Condacul întâi: Apărătorule cel mai mare și Doamne...
Icos 1
Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 1
Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac Sirul
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.
miercuri, 15 ianuarie 2025
marți, 14 ianuarie 2025
Sfânta Teodora și cele 24 de vămi ale văzduhului prin care a trecut sufl...
1. Vama grăirii de rău unul pe altul, adică a osândirii şi a clevetirii
2. Vama ocărârii şi a batjocoririi
3. Vama zavistiei şi a duşmăniei
4. Vama minciunii
5. Vama mâniei şi a invidiei
6. Vama mândriei şi a slavei deşarte
7. Vama grăirii de cuvinte deşarte
8. Vama luării de camătă, a vicleşugului
9. Vama lenevirii şi a trândăviei
10. Vama iubirii de argint
11. Vama beţiei
12. Vama pomenirii de rău
13. Vama descântăturii şi a vrăjitoriei
14. Vama lăcomiei şi a îmbuibării
15. Vama slujirii la idoli
16. Vama sodomiei
17. Vama preacurviei
18. Vama uciderii
19. Vama furtişagului
20. Vama curviei
21. Vama nemilostivirii şi a asprimii inimii
22. Vama suleimenirilor (vopsit buze, ochi, unghii …)
23. Vama celor ce fumează
24. Vama cea simonicească
luni, 13 ianuarie 2025
duminică, 12 ianuarie 2025
Parintele Calistrat - Pe lângă îndrăcirea duhovnicească mai există și în...
Cuviosul Paisie Aghioritul: Despre demonizati
Precum intr-un indracit poate locui o multime de diavoli, tot astfel si in inima celui credincios pot incapea tofi sfintii. Daca incape Hristos, cu cat mai mult sfintii! Taine mari! Odata, pe cand eram la Coliba Cinstitei Cruci, cineva a tras clopotelul. Am privit pe fereastra si, ce sa vad? Un barbat pe care-l urma o intreaga falanga de diavoli, un roi negru. Pentru prima oara am vazut un om stapanit de atatia diavoli. Era un medium. Amestecase rugaciuni ale Bisericii cu invocari ale diavoli lor, cele crestine cu cele vrajitoresti si dupa aceea l-au stapanit diavolii. Infricosator! Mult m-am mahnit. Unii psihiatri considera si pe cei indraciti bolnavi psihici. Unii preoti, pe unii bolnavi psihici ii considera indraciti. In timp ce un bolnav psihic, pentru a fi ajutat, trebuie sa mearga intr-un loc, iar un indracit in alt loc. Psihiatrul cum il poate ajuta pe cel indracit ?
– Parinte, un indracit este in stare sa inteleaga in ce a gresit de s-a indracit?
– Da, isi poate da seama, afara numai daca nu a patit ceva si mintea lui, caci atunci este foarte greu sa fie ajutat. Daca este numai indracit, te poti intelege usor cu el si-l poti ajuta, dar trebuie sa faca ascultare. Altfel cum va putea fi ajutat? Odata a venit la Coliba unul din sudul Greciei, care fusese la hindusi si se indracise. Spunea niste hule si facea spuma la gura. Ochii ii erau larg deschisi, salbatici. Ii spuneam: “Nu spune aceste hule, caci astfel ii chemi pe diavoli“, dar nu asculta. Iar pe de alta parte cerea sa-l ajut. “Ajuta-ma!, imi spunea. Numai tu ma poti ajuta”. “Ei, cum sa te ajut? il intrebam. Vrei sa ma rog ca sa te slobozesti cu harul lui Hristos, iar tu chemi pe diavoli. Du-te si te spovedeste, sa-ti citeasca exorcisme si dupa aceea vino sa discutam“. “Nu ma duc”, imi spune. “Hai atunci inauntru sa-ti pun niste untdelemn din candela”, ii spun. “Nu vreau. Vreau sa ma ajuti”. S-a dus putin mai departe si discuta cu cineva. La un moment dat, pe cand spuneam unui grup ca Dumnezeu ingaduie incercarile pentru mantuirea noastra, striga de departe: “Ma, de ce spui ca Dumnezeu lucreaza pentru mantuirea oamenilor? Avem un tata in cer, unul pe pamant si mai sus este o capetenie “. “Inceteaza cu vorbele tale diavolesti”, ii spun si am inceput sa spun rugaciunea. “Acum m-ai incurcat”, imi spune. “Pleaca”, i-am spus si l-am imbrancit cat colo. S-a facut ghem. “Tu cu cine esti?”, ma intreaba. “Cu Hristos”, ii spun. “Spui minciuni, imi zice, nu esti cu Hristos, ci eu sunt Hristos si tu ma bati“. Diavolul i le arata pe toate anapoda.
– Acestea le spunea diavolul?
– Da, diavolul, dar iata, Dumnezeu i-a dat curaj sa vina pana la Sfantul Munte. Ca sa porneasca din celalalt capat al Greciei si sa vina in Sfantul Munte intr-o astfel de stare, este lucru mare! Dar nu asculta si starea lui devine mai grea. Daca ar face ascultare, ar putea fi ajutat.
Cel care are mandrie multa este intunecat. Mintea lui este incetosata, este ca si cum ar avea gaze arse. Face greseli grosolane si nu isi da seama. Cineva imi spunea: “Eu ii iubesc pe toti, si pe diavolul il iubesc. Nu este rau…“. “Ce spui, bre? – ii zic. Daca Dumnezeu l-ar lasa cu desavarsire liber pe diavolul, ne-ar fi omorat pe toti. Cine a vazut vreun bine de la diavolul, ca sa vezi si tu?”. Ajunsese la atata intunecare, incat orice i-ai fi spus ca sa-l ajuti, nu intelegea. Spunea ca il asupresti! Aceasta este asuprire? Haide acum sa-i scoti gandul acesta din cap… Nu este nebun, caci mintea lui lucreaza. Insa trebuie sa inteleaga ca ceea ce spune este lepadare, este hula.
Astfel ajung incet-incet la satanolatrie. Daca intalnesti adoratori ai satanei, se vede ca sunt stapaniti de diavolul. Vezi o indracire la ei. Iar acestia, prin muzica satanica, ii conduc acolo unde vor pe sarmanii copii. Ajung sa-l cheme pe satana. Am auzit ca unele discuri “rock”, daca le intorci anapoda, auzi cantece prin care il cheama pe satana. Au pana si slavoslovie catre satana: “Tie ma afierosesc, satano”. Infricosator!
– Parinte, adica mandria poate duce la indracire?
– Da. Sa presupunem ca cineva face o gresala si se indreptateste pe sine. Daca ceilalti ii spun un cuvant ca sa-l ajute, acela spune ca il nedreptatesc, si crezand ca este mai bun decat aceia, ii judeca. Apoi incepe incet-incet sa-i judece si pe sfinti. Mai intai pe cei mai noi, apoi si pe cei mai vechi: “Acela nu a facut minuni, celalalt a facut aceea… “. Apoi dupa putin inainteaza si incepe sa judece Sinoadele: “Si Sinoadele in felul in care au hotarat… “, prin urmare, nici Sinoadele nu au acrivie, dupa parerea lui. Si in cele din urma ajunge sa spuna: “Iar Dumnezeu de ce face aceasta?”. Ei, cand omul ajunge in punctul acesta, nu innebuneste, ci se indraceste.
A venit la Coliba un tanar indracit cu tatal sau. Tanarul spunea ca este dumnezeu. S-a dus la un duhovnic din afara Sfantului Munte si acela, deoarece s-a temut ca nu cumva diavolul sa se repeada la el, i-a spus: “Binecuvanteaza-ma!”. Ce sa mai spui?! In sfarsit… Dupa aceea, ii spune tatalui sau: “Sa vezi ca si Parintele Paisie va primi ca sunt dumnezeu”. Face ramasag cu tatal lui pe toti banii care ii aveau la el ca eu il voi recunoaste de dumnezeu. Cum am inceput sa fac rugaciunea, a si sarit in picioare. “Ce faci tu cu aceea? a strigat. Eu am facut toate pacatele. Am facut si pacatul acesta si celalalt… Am pe diavolul inauntrul meu si m-am indumnezeit. Trebuie sa primesti ca sunt dumnezeu. Tu, bre, nimic nu ai facut, imi spune. Faci mereu vur-vur cu aceea!”. Spunea si niste cuvinte murdare. M-a scos din sarite. “Haide, pleaca de aici, pierdutule”, ii spun. L-am scuturat bine. S-a intaratat, a devenit ca o fiara. Scoate banii din buzunar si-i arunca tatalui sau: “Ia-i, ca am pierdut ramasagul”.
– Parinte, cum ne putem da seama daca cineva este indracit, iar nu bolnav psihic?
– De aceasta isi poate da seama si un medic simplu, dar evlavios. Cei care au diavolul sar in sus atunci cand se apropie de ceva sfant. Astfel se vede clar ca au diavol. De le dai putina aghiazma sau daca ii insemnezi cu sfinte moaste, se impotrivesc deoarece diavolul este inghesuit inlauntrul lor. Iar cei ce sufera de boala psihica nu se impotrivesc deloc. Chiar daca porti cruce si te apropii de cei indraciti, acestia se nelinistesc si se tulbura. Odata, la o priveghere in Sfantul Munte, niste Parinti mi-au spus ca le spune gandul cum ca un oarecare mirean ce se afla acolo are diavol. M-am asezat in strana alaturata si am lipit de el crucea mea, ce are o particica din Sfantul Lemn. A sarit in sus si s-a dus in alta parte. Cand a mai plecat din lumea care era in biserica, m-am dus iarasi langa el. A facut la fel. Atunci am inteles ca intr-adevar avea diavol.
Cand imi aduc la Coliba copii si imi spun ca au diavol, ca sa ma incredintez daca sunt indraciti, de multe ori iau o particica din Sfintele Moaste ale Sfantului Arsenie si o ascund in palma. Si sa vedeti, desi am amandoua palmele inchise, copilul, daca are diavol, se uita cu frica la mana in care am sfintele moaste. Iar daca nu are diavol, ci, de pilda, vreo boala a creierului, nu reactioneaza deloc. Alteori le dau apa in care mai inainte bagasem particica de Sfintele moaste, si daca au diavol nu o beau, se indeparteaza. Unui copil indracit i-am dat odata mai intai dulciuri, ca sa i se faca sete, si dupa aceea i-am adus din acea apa. “Lui Ionica o sa-i dau cea mai buna apa”, i-am spus. Cum a gustat putin, a inceput sa strige: “Apa asta ma arde. Ce are in ea?”. “Nimic”, ii spun. “Ce-mi faci? Ma arde”, a strigat. Nu te arde pe tine; pe altcineva il arde”, ii spun. Il insemnam cu semnul crucii pe cap, si dadea din maini si din picioare… Patise o criza de indracire. Diavolul il facuse ghem.
Va aduceti aminte si de acel student care a venit aici mai demult? “Am diavol inlauntrul meu, imi spunea, si mult ma tiranizeaza. Sufar mucenicie de la diavol, pentru ca ma sileste sa spun si cuvinte murdare. Am ajuns la deznadejde. Simt ca ma preseaza inlauntru, ca ma strange cand aici, cand dincoace”, si sarmanul isi arata pantecele, pieptul, coastele, mainile. Deoarece era foarte sensibil, ca sa nu-l ranesc, ci sa-l mangai, i-am spus: “Asculta, nu ai diavol inauntrul tau, ci o inraurire diavoleasca din afara te chinuieste”. Cand am mers in biserica, le-am spus surorilor ce erau acolo sa faca rugaciune pentru faptura cea nefericita a lui Dumnezeu, iar eu am luat din altar o particica din sfintele moaste ale Sfantului Arsenie, m-am apropiat de el si l-am intrebat din nou: “Unde te strange si te chinuie diavolul? Unde crezi ca se afla?”. Mi-a aratat atunci coasta sa. “Unde? Aici?”, l-am intrebat si mi-am lipit palma cu sfintele moaste de coasta lui. Imediat a scos un urlet. “M-ai ars, m-ai ars! Nu plec… O!… O!… nu plec ! “. Striga, ocara, spunea cuvinte murdare. Atunci am inceput sa spun in sinea mea: “Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase, alunga duhul cel necurat din faptura Ta”, si-l insemnam cu sfintele moaste in chipul crucii. Iar aceasta s-a facut timp de douazeci de minute. Dupa aceea diavolul a inceput sa-l chinuie si sa-l arunce la pamant. Facea tumbe. Costumul sau se umpluse de praf. L-am ridicat in picioare. Tremura din tot trupul si facea miscari spasmodice puternice. S-a prins de catapeteasma ca sa se sprijine. De pe mainile lui curgea transpiratie rece precum este roua de pe camp. Peste putin timp a plecat diavolul si s-a linistit. S-a slobozit si acum este foarte bine.
– Parinte, la ce trebuie sa ia aminte cineva atunci cand discuta cu un indracit?
– Sa spuna rugaciunea si sa se poarte cu el cu bunatate.
– Parinte, cei indraciti isi aduc aminte ce spun atunci cand ii apuca criza?
– Unele le tin minte, altele nu. Nu stim cum lucreaza Dumnezeu. Uneori ingaduie sa-si aduca aminte ca sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci cand cel indracit cere ceva, nu este usor sa-ti dai seama cand este aceasta de la diavol si cand este de la el insusi. Undeva am intalnit o tanara indracita. Il citise pe Kazantakis si credea niste lucruri hulitoare, din care ajunsese sa se indraceasca. Diavolul o apuca pe neasteptate si scotea niste strigate ingrozitoare. “Ma arde! Ma arde!”. Rudele ei o tineau ca s-o insemnez cu semnul crucii. Apoi a strigat: “Apa! Apa!”. “Aduceti-i apa”, am spus. “Nu, nu, imi spuneau aceia, pentru ca ni s-a spus sa nu facem ascultare de diavol”. “Acum ii este sete sarmanei. Aduceti apa!“. imi dadeam seama cand arderea era de la diavol si cand era din sete. A baut sarmana vreo doua pahare de apa. “Parca am carbuni aprinsi inlauntrul meu, spunea, atata aprindere simt. Si o galeata de apa de as bea, tot nu s-ar stinge focul dinlauntrul meu”. O astfel de aprindere simtea.
– Parinte, atunci cand striga un indracit, cum ne putem da seama cand vorbeste diavolul prin om si cand vorbeste omul?
– Atunci cand vorbeste diavolul, buzele omului nu se misca normal, ci se misca mecanic. Iar cand vorbeste omul buzele se misca in mod firesc. Cand striga un indracit in vreme ce i se citesc exorcismele sau cand altii se roaga pentru el, uneori insusi sufletul se chinuieste si-i spune, de pilda, diavolului: “Pleaca! De ce stai?”. Iar alteori diavolul il ocaraste pe om sau pe preot, sau Il huleste pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Sfinti. Alteori spune minciuni, iar alteori este silit de puterea numelui lui Hristos sa spuna adevarul. Uneori cel indracit spune ale lui, din cele duhovnicesti pe care le-a citit etc. Ce sa spun? Lucruri incurcate. De aceea, atunci cand discutati cu el sa luati aminte bine. Nu dati importanta cuvintelor lui. Poate spune, de pilda, “Ma arzi”. Daca intr-adevar il arzi si spui: “Il ard”, te-ai ars. Daca nu-l arzi, dar crezi ca il arzi, te-ai ars de doua ori. Sau poate striga: “Jegoaselor”, iar uneia ii poate spune: “Tu esti curata”. Daca aceea crede, s-a dus, s-a pierdut. De aceea, nu faceti experiente cu diavolul.
La o manastire a fost adus un indracit si egumenul a spus parintilor sa mearga in biserica si sa faca rugaciune cu metaniile. Aveau acolo si capul Sfantului Partenie , episcopul Lampsacului, si diavolul a fost foarte stramtorat. In acelasi timp egumenul a randuit pe un ieromonah sa citeasca indracitului exorcisme. Ieromonahul acesta era evlavios doar pe dinafara, in timp ce inauntrul sau avea ascunsa mandria. Era nevoitor si in toate dupa tipic. Mustra duhovniceste pe ceilalti, pentru ca era si invatat. El insa nu era ajutat de nimeni, pentru ca ceilalti se rusinau din respect sa-i spuna ceea ce vedeau la el. Crease false simtaminte nu numai celorlalti, dar si siesi, ca este cel mai virtuos din manastire etc. Vicleanul a aflat prilejul in acea zi ca sa-i faca rau. Si-a pus inainte viclenia sa ca sa-i dea impresia preotului ca el Il alunga din cel indracit. Asadar, de indata ce a inceput sa citeasca exorcismele, diavolul a si inceput sa strige: “Ma arzi! Unde ma alungi, nemilostivule?“, el a crezut ca diavolul este ars de rugaciunea lui dar diavolul era silit de rugaciunea celorlalti parinti si a raspuns diavolului: “Sa intri in mine”. Aceasta a spus-o unui diavol, oarecand, Sfantul Partenie, dar acela era sfant. Adica odata cand un diavol striga: “Ma arzi! Ma arzi! Unde sa merg?“, Sfantul i-a raspuns: “Vino in mine”. Atunci diavolul a spus Sfantului: “Chiar si numai numele tau ma arde, Partenie!” si a plecat din cel indracit pe care-l chinuia. A vrut si acesta sa faca pe Sfantul Partenie si s-a indracit. Din clipa aceea l-a stapanit diavolul. Ani intregi s-a chinuit si nu se putea odihni nicaieri. Umbla mereu, cand afara in lume, cand in Sfantul Munte. Ce a tras sarmanul! Starea aceasta i-a pricinuit oboseala sufleteasca si istovire trupeasca, incat ajunsese sa tremure. Si iata ca, desi era un preot bun, dupa aceea nu a mai putut sluji. Vedeti ce face diavolul?
– Parinte, are vreo legatura cafeaua cu reactiile unui indracit?
– Atunci cand sistemul nervos este tulburat si cine va bea multe cafele, i se irita nervii si aghiuta exploateaza starea aceasta. Nu ca ar avea cafeaua ceva demonic. Aghiuta se foloseste de influenta ei asupra nervilor si cel indracit reactioneaza mai rau.
– Parinte, scrie undeva ca diavolul se cuibareste in inima celui indracit, dar nu vrea ca omul sa stie aceasta, ca sa nu-l razboiasca cu rugaciunea. Oare asa este?
– Da, pentru ca diavolul are dreptul sa stea in omul indracit o perioada de vreme si sta acolo nemiscat, in timp ce prin rugaciune este zorit, se revolta si poate pleca. Rugaciunea este artilerie grea pentru diavol. Mi-au adus odata la Coliba un tanar indracit care spunea mereu rugaciunea. Tatal lui a fost monah, dar a aruncat rasa si s-a insurat si sarmanul copil s-a nascut cu diavol. Asa a iconomisit Dumnezeu lucrurile, ca sa primeasca plata copilul, sa se mantuiasca si tatal, si sa avem si noi, monahii, ca frana exemple de la monahii care isi leapada rasa si dupa aceea se chinuiesc. La un moment dat, cand l-a apucat diavolul, a strigat ca gaina foarte tare: “Cot, cot, cot… “. “Ce ai patit?“, il intreb, in timp ce cu mintea spuneam: “In numele lui Iisus Hristos iesi, duhule necurat, din faptura lui Dumnezeu”. “Si eu vreau sa plec, a strigat diavolul, deoarece mult ma chinuieste omul acesta, caci spune mereu rugaciunea. Vreau sa merg in Pakistan, ca sa aflu putina odihna!”.
– Parinte, de ce nu pleca diavolul, de vreme ce copilul rostea rugaciunea?
– Se vede ca si copilul ii daduse oarecari drepturi, dar si diavolul avea pe stapanul lui si primea porunci de la el.
– Parinte, cand cineva se roaga pentru un indracit, ce trebuie sa spuna?
– La inceput sa slavosloveasca pe Dumnezeu: “Iti multumesc, Dumnezeul meu, ca m-ai ajutat si ma aflu in aceasta stare, caci si eu puteam fi in locul lui si sa fi avut nu cinci-sase diavoli, ci mii. Te rog, ajuta pe robul Tau, care se chinuieste atat de mult”. Adica mai intai sa faca o rugaciune din inima si apoi sa continue: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste pe robul Tau”. Uneori noi, cei care ne rugam, ne facem pricini sa nu plece diavolul din cel indracit pentru ca ne rugam cu mandrie. Numai un gand de mandrie de vom aduce mai inainte, ca de pilda: “Iata, eu, prin rugaciunea mea, voi ajuta sa plece diavolul”, imediat se impiedica ajutorul dumnezeiesc si-l ajutam pe diavol sa mai stea. Sa ne rugam pentru indraciti intotdeauna cu smerenie, cu durere si cu dragoste. Mult m-a durut sufletul meu pentru o indracita. A facut o ingaduinta sarmana, a spus un “da” diavolului, si acela o chinuieste infricosator de ani de zile. Ii topeste carnurile. Umbla pe la manastiri impreuna cu barbatul ei si poarta cu ei si pe fetita lor, care are saisprezece ani. Stau toata noaptea in biserica si privegheaza. Daca ar fi fost barbat, l-as fi strans la piept. Diavolul sufera mult atunci cand il cuprinzi pe cel indracit cu dragoste dumnezeiasca. Cand nu-l iriti pe cel indracit sau nu mergi contra lui, ci te doare pentru el, diavolul pleaca pentru putin sau pentru mai mult timp. Smerenia este “socul” cel mai puternic pentru diavol.
La o manastire, in vreme ce inchinatorii se inchinau la sfintele moaste, unul care avea diavol sare deodata si-i striga cu salbaticie egumenului: “Trebuie sa mergem de sila?”. Egumenul, cu smerenie si bunatate, i-a raspuns: “Nu de sila, ci de bunavoie”. Atunci acela a strigat: “Eu voi merge de sila”, si napustindu-se spre sfintele moaste s-a inchinat lor. Ati vazut, diavolul a fost silit de smerenia si de bunatatea egumenului. De aceasta se tem diavolii.
– Parinte, cei indraciti sunt ajutati de harul Sfintilor atunci cand merg si li se inchina de ziua pomenirii lor?
– Este mai bine ca cei indraciti sa nu mearga la hramuri, pentru ca distrag lumea de la rugaciune. Se face neoranduiala. Sa se duca in alta zi ca sa se inchine. Chiar daca stiu rudeniile lui ca acolo este un oarecare om care ii poate ajuta, sa nu se duca in ziua aceea printre lume. Ce, facem reclama? Nici nu este corect sa se adune lumea atunci cand striga un indracit. Un copil indracit, sarmanul, mi-a spus cu catva timp mai inainte: “M-am facut de ras. Se adunasera toti in jurul meu, ca pescarusii. «Plecati! le spun. Ce, aici este circ?». Dar aceia, nimic”. Nu-si dau seama ca atunci cand cineva are un cusur si se manifesta inaintea lumii, se face de ras.
– Parinte, deasa Impartasanie ii ajuta pe cei indraciti?
– Pentru cei care s-au nascut indraciti, nefiind ei vinovati de aceasta, deasa Impartasanie este medicamentul cel mai eficient. Unii ca acestia au o rasplata foarte mare daca nu murmura, pana cand se vor elibera cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Sunt mucenici daca rabda; de aceea se si impune ca ei sa se impartaseasca adesea. Insa unul care s-a indracit din propria lui neatentie trebuie sa se pocaiasca, sa se spovedeasca si sa se nevoiasca pentru ca sa se vindece si sa se impartaseasca atunci cand trebuie, cu binecuvantarea duhovnicului sau. Daca se va impartasi fara sa se pocaiasca si fara sa se spovedeasca, se va indraci si mai rau. Un indracit, atunci cand il duceau sa se impartaseasca, scuipa Sfanta Impartasanie. Hristos S-a jertfit, a primit sa-i dea Trupul si Sangele Lui si acesta sa le scuipe! Infricosator! Vedeti ca diavolul nu primeste ajutor?
– Parinte, atunci cand cineva care s-a indracit se pocaieste, se spovedeste, se impartaseste, dar influenta diavoleasca nu scade, ce se intampla?
– Nu scade, pentru ca in acela inca nu s-a intarit starea cea duhovniceasca. Daca Dumnezeu l-ar ajuta de indata sa se slobozeasca de aceasta influenta diavoleasca, degrab va aluneca iarasi. De aceea Dumnezeu, din multa dragoste, ingaduie ca raul sa cedeze incet-incet. Astfel omul si plateste – ispasindu-si prin patimire pacatele – si isi si intareste starea sa duhovniceasca. Cu cat acela isi intareste starea sa duhovniceasca, cu atat cedeaza si raul. De el insusi depinde cat de repede se va slobozi de inraurirea diavoleasca. Odata m-a intrebat tatal unui copil ce avea diavol: “Cand se va face bine copilul meu? “. “Atunci cand tu te vei intari intr-o stare duhovniceasca, ii spun, va fi ajutat si el”. Sarmanul copil, desi traia duhovniceste, tatal lui se impotrivea si-i spunea ca va innebuni daca nu-si va schimba viata. Si a inceput el insusi sa-l duca pe copil la case de toleranta si atunci copilul a alunecat si s-a indracit. Atunci cand il stapanea diavolul, se napustea asupra mamei lui cu intentii urate. Sarmana mama a fost nevoita sa plece intr-o insula ca sa scape. Tatal se pocaise si incerca sa traiasca duhovniceste, dar copilul nu se facea bine. Abia atunci, dupa ce a mers pe la toate locurile de inchinare, a invatat toate vietile Sfintilor si s-a intarit duhovniceste, numai dupa aceasta copilul lui s-a facut bine.
– Parinte, astazi au adus o indracita si ne-au rugat sa-i spunem preotului sa-i citeasca exorcisme. Ce sa facem?
– In cazul acesta este mai bine sa le spuneti sa randuiasca aceasta duhovnicul ei. Daca a intrat diavolul in ea inseamna ca sau ea sau parintii ei au facut un oarecare pacat greu si i-au dat drepturi, pentru ca pacatul il aduce pe diavol. Daca nu se pocaiesc si nu se marturisesc, nu pleaca pacatul si, prin urmare, nu pleaca nici diavolul. Sau poate si pentru un alt motiv a ingaduit Dumnezeu sa se indraceasca.
– Parinte, indracitii sunt ajutati prin exorcisme?
– Depinde. Exorcismele ajuta atunci cand se citesc la un copilas indracit, care nu a dat drepturi diavolului si nu stie inca despre spovedanie, sau la unul mare care si-a pierdut mintile si nu se poate marturisi. Atunci cand cel indracit este in toate mintile, trebuie mai intai sa se ajute afland in ce a gresit de s-a indracit, sa se pocaiasca, sa se spovedeasca si dupa aceea, daca trebuie, sa i se citeasca exorcisme. Pentru ca si numai prin rugaciunea de iertare poate fugi diavolul. Unii preoti aduna si pe cei ce au diavol si pe altii care au vreo boala si le citesc tuturor la un loc exorcisme. Unul avea parkinson si ii citeau exorcisme. Iata, si astazi au adus pe un batran despre care spuneau ca este indracit. Mana lui cea stanga se misca incolo si incoace. Il apucau uneori si crize. “De cand esti asa?”, il intreb. “De mic“, imi raspunde. M-am mirat. Dupa aceea am observat ca partea stanga a capului era putin tescuita. Se vede ca patise ceva la nastere si dupa aceea a avut probleme. Sa aiba sarmanul durerea sa si sa i se spuna ca are diavol, sa-i citeasca exorcisme – “iesi, duhule necurat …” – si sa se faca de ras in lume! Nu merge. Unii copii care sunt considerati indraciti nu au diavol nicidecum! Mi-au adus odata un tanar de douazeci si cinci de ani despre care spuneau ca are diavol. I-am dat agheazma si sarmanul nu a reactionat deloc. “Ce face copilul? ” il intreb pe tatal lui. “De cand a patit aceasta?”. “De la sase ani, imi raspunde. Atunci l-am adus mort pe bunicul lui si copilul, cand l-a vazut, a fost socat”. Sarmanul suferise o zguduitura nervoasa. Si unuia mare i se poate intampla aceasta, cu cat mai mult unui copilas. Si apoi sa-l aiba pe copil de indracit!
– Parinte, exorcismele se citesc si in taina?
– Este mai bine in taina. De regula exorcismele trebuie sa se citeasca cu durere, cu smerenie, nu cu mandrie. Atunci cand preotii citesc cu voce tare si cu mandrie “Iesi, duhule necurat”, diavolul se salbaticeste, se manie si poate exploata egoismul celui indracit spunandu-i: “Ia te uita, te face de ras inaintea lumii; ia si da-i cateva popii astuia”, si atunci cel indracit incepe sa-l bata pe preot. Si astfel nu fuge diavolul, ci fuge parintele cu molitfelnicul… Odata un preot a spus unui indracit: “Iti poruncesc, duhule necurat, sa pleci din omul acesta!”. “Ei, pentru ca mi-ai poruncit, nu plec …“, ii raspunse diavolul prin gura celui indracit. De aceea le spun preotilor ca, atunci cand citesc exorcisme, niciodata sa nu strige: “iesi, duhule necurat…” asa, ca si cum diavolii nu ar auzi! Dar nici rudele celui indracit nu trebuie sa spuna altora ca vor chema preotul sa-i citeasca exorcisme. Este mai bine sa spuna ca se va citi un paraclis si sa lase sa se citeasca exorcismele cu voce scazuta.
In orice caz, mult se chinuiesc cei ce au diavol; pentru ca se si smeresc, dar sunt si chinuiti de diavol. Odata la Manastirea Stavronichita am intalnit un tanar de douazeci si trei de ani care avea diavol. Era numai piele si oase. Afara era ger, in biserica ardea soba, iar el purta o camasa cu maneci scurte si statea in spatele bisericii. Nu am rabdat, ci m-am dus si i-am dat o haina de lana. “Imbrac-o, ii spun, nu ti-e frig?”. “Cum sa-mi fie frig, Parinte? Eu ard”. Ei, iata, aceasta inseamna iadul.
Unor indraciti care din fire sunt sensibili, aghiuta le spune ca nu se vor mantui si-i pune sa se sinucida. Infricosator! Acesta nu este un lucru mic! Am cunoscut un indracit de care si preotii se plictisisera. Se ducea, sarmanul, la preoti sa-i citeasca exorcisme, iar aceia il alungau. Dupa aceea diavolul ii spunea si despre mine: “nu te duce la acela. Nici acela nu te va primi”, si l-a aruncat in deznadejde. Ce i-a facut diavolul altuia, care se facuse bine cu harul Sfantului Arsenie! Venise aici ca sa se inchine moastelor Sfantului Arsenie, dar Manastirea era inchisa. Atunci i se arata diavolul in chipul Sfantului Arsenie la poarta de jos si ii spune: “Sa nu mai calci pe aici. Nici eu nu te vreau, nici Paisie”. Si l-a alungat. Ai inteles? Dupa aceea a inceput sa-l huleasca pe Sfantul; ma ocara si pe mine. Bine, eu sunt vrednic de ocara, dar Sfantul!… Si astfel nenorocitul s-a indracit iarasi. Aici chiar si numai cu obraznicie de s-ar purta cineva se departeaza harul lui Dumnezeu, cu cat mai mult daca ii huleste pe Sfinti. A venit si la Coliba si striga: “Ce ti-am facut de nu ma vrei? De ce nici tu nu ma ajuti? Vrei sa ma chinuiesc?”. Iar eu i-am spus: “Binecuvantatule, diavolul a fost acela care te-a alungat. Nu a fost Sfantul. Sfantul nu alunga”, dar nu a ascultat. Se incredea in gandul lui. Stiti ce chinuire, ce mucenicie sufera sarmanii in fiecare zi?
Multi indraciti se chinuiesc pentru ca sa se intelepteasca altii. Deoarece vazandu-i cat se chinuiesc aceia, isi fac probleme, isi vin intru simtire si se pocaiesc. Sa nu credeti ca toti cei care se indracesc au mai multe pacate decat altii. Ci ingaduie Dumnezeu sa se indraceasca si astfel acestia se injosesc, se smeresc, isi platesc pacatele, iau plata, dar sunt ajutati si cei care ii vad cum se chinuiesc. Desigur, poate cineva va spune ca exista oameni care fac o multime de pacate si totusi nu se indracesc. Cum de se intampla aceasta? Cand omul a ajuns la nesimtirea desavarsita, atunci nu mai este atacat de diavolul, pentru ca Dumnezeu vede ca nu mai poate fi ajutat. Trebuie sa stim ca atacul pricinuit din lucrare diavoleasca este, intr-un anume fel, un dar al lui Dumnezeu pentru omul pacatos ca sa se smereasca, sa se pocaiasca si sa se mantuiasca
Nu judeca pe nimeni! – Avva Dorotei
- Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț și cele asemenea. Căci aceasta este avuția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea, și să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine este să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne privește dacă altul este rău? - filocalia vol I SF ANTONIE CEL MARE
Povestirea despre Avva Moise
Se povestește că, într-o zi, frații l-au chemat pe Avva Moise ca să judece un frate care păcătuise. La început, Avva Moise a refuzat să vină, dar frații au insistat. Atunci, Avva Moise s-a ridicat, a luat un coș plin cu nisip, dar spart, astfel încât nisipul se scurgea în urma lui, și a pornit spre locul unde era adunarea.
Frații l-au întrebat:
– Avva, ce înseamnă aceasta?
El le-a răspuns:
– Păcatele mele curg în urma mea, dar eu nu le văd. Și totuși, astăzi am venit să judec păcatele altuia!
Auzind aceasta, frații au fost mustrați în suflet și au renunțat să-l mai judece pe fratele care păcătuise.
Această povestire ne învață să ne uităm mai întâi la propriile păcate și greșeli, înainte de a-i judeca pe ceilalți. Smerenia, iubirea și concentrarea asupra propriei vieți duhovnicești sunt cheia plăcerii de Dumnezeu, așa cum se spune și în textul sfântului Antonie
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
Dumnezeu îți va îndeplini orice rugăciune – Sf. Ioan de Kronștadt
Roagă-te și fii tare, întărește-ți inima!
Cei ce se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă şi mai subtilă luptă,
lupta duhovnicească cu gândurile.
Li se cere să aibă în orice clipă ochiul cugetului treaz şi limpede pentru a ţine sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet şi care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acestora trebuie să fie mereu pătrunsă de credinţă arzătoare, de smerenie şi de dragoste.
Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinţei sau chiar necredinţa.
Apoi, tot răul, de care nu se vor putea izbăvi curând, oricâte lacrimi ar vărsa. Iată de ce nu trebuie să-ţi laşi inima să se răcească. Mai cu seamă în timpul rugăciunii caută să te ţii deoparte cu orice chip de nepăsarea cea rece.
Se întâmplă adesea ca buzele să se roage, dar inima să fie cuprinsă de o vicleană puţină credinţă, sau chiar de necredinţă. Omul pare aproape de Domnul cu buzele, dar cu inima este departe de El. Însă în vreme ce noi ne rugăm, vicleanul diavol recurge la tot felul de viclenii, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le observăm, pentru a ne răci inima şi a ne-o atrage spre viclenie.
Sfântul Ioan de Kronstadt
vineri, 10 ianuarie 2025
joi, 9 ianuarie 2025
miercuri, 8 ianuarie 2025
marți, 7 ianuarie 2025
luni, 6 ianuarie 2025
duminică, 5 ianuarie 2025
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
joi, 2 ianuarie 2025
miercuri, 1 ianuarie 2025
Abonați-vă la:
Postări (Atom)