SFANTUL NICODIM AGHIORITUL

,, Toate muncile şi chinurile nu sunt de ajuns să pedepsească pe hulitori precum se cade ,,

,,Nici slugile nu trebuie să fure de la stăpânii lor — Că pentru furtişagul ce-l fac meseriaşii creştini la cei de alta religie şi la păgâni, se hulesc Sfânta Evanghelie si Hristos ,,

 Fericitul Pavel, scriind către Apostolul Tit, porunceşte să înveţe pe slugi a se supune stăpânilor lor, deşi sunt necredincioşi şi păgâni, şi să nu fure de la ei nimic, ci să arate toată încrederea şi neviclenia, ca prin această încredere a lor să se cinstească şi să se dovedească adevărata Sfântă Evanghelie şi învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Slugile să se plece stăpânilor lor, întru toate să fie bine plăcuţi, nerăspunzându-le împotrivă, neviclenindu-i, ci credinţă bună arătându-le întru toate; ca pe învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu să o înfrumuseţeze întru toate" (Tit. 2, 9).

 Acum, dacă slugile au datoria să nu fure de la stăpânii lor, ci să arate către ei toată încrederea, chiar de ar fi ei şi necredincioşi, după porunca aceasta a Apostolului, cu cât mai mult voi, calfele şi meşterii, sunteţi datori a nu fura de la stăpânii la care lucraţi? Ci să păstraţi faţă de ei toată încrederea şi neviclenia, măcar evrei de ar fi ei, sau turci, ori armeni sau latini, sau măcar şi alţi păgâni şi eretici?

 Că de ve-ţi fura de la ei, vă faceţi pricină, nu numai să vă defaime păgânii şi să spună că toţi creştinii de obşte sunt furi, dar şi să hulească Sfânta Evanghelie si învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos.

 Ce zic? Si pe însuşi Stăpânul nostru Hristos şi Dumnezeul nostru vă faceţi pricinuitori să-L hulească păgânii prin aceste furtişaguri pe care le faceţi, iar câtă osândă are păcatul acesta al vostru este cu neputinţă a-i arăta prin cuvânt. 

 Cât de rea este hula şi că meseriaşii nu se cade să hulească

 Luaţi aminte, fraţilor, să nu cârtiţi asupra lui Dumnezeu, nici să huliţi când lucraţi meşteşugul vostru; nu, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu, pentru mântuirea sufletelor voastre; nu vă prăpăstuiţi pe voi înşivă în aşa de mare şi înfricoşat păcat; a) pentru că după dumnezeiescul Hrisostom, nu e alt păcat mai rău decât hula, dar nici deopotrivă şi asemenea cu ea; fiindcă hula este vârful şi capul şi adaosul tuturor păcatelor şi munca şi pedeapsa hulei este nesuferită şi neiertată. „Căci nu este şi nici nu se află altă răutate mai mare decât păcatul hulei, dar nici asemenea ei, ci adăugirea tuturor relelor este aceasta; care pe toate le tulbură şi are muncă neiertată şi pedeapsă nesuferită" (Cuv. 2, pentru pronie şi ursitori); şi b) pentru că hula este atât de înfricoşată şi îngerilor, şi dracilor, încât îngerii, cu toate că sunt atât de puternici, nu îndrăznesc însă să zică cuvânt hulitor asupra necredincioşilor, precum este scris: „Unde îngerii cu tăria şi cu puterea mai mari fiind, nu aduc asupra lor înaintea Domnului judecată cu hulă" (II Petru, 2, 11). Iar Arhanghelul Mihail, deosebit, nici un cuvânt de hulă n-a grăit asupra diavolului care este vrednic de toată hula, după Apostolul Iuda: „Iar Mihail Arhanghelul, când cu diavolul certându-se pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă" (Iuda 9).

 Şi la diavoli hula iarăşi este atât de înfricoşată, încât nu numai că nu îndrăznesc să hulească, dar nici să pomenească cândva numele hulei, ci în loc să zică aceea, adică: „Să te blesteme", zic — să te binecuvânteze — pentru cele ce a zis diavolul înaintea lui Dumnezeu despre Iov: „Fără numai de te va binecuvânta în faţă" (Iov, 1, 11).

 Ce zic? Hula este încă atât de înfricoşată şi urâcioasă maintea oamenilor, încât cei de demult nici numele ei nu îndrăzneau să-l zică asupra împăraţilor celor pământeşti, ci în loc de: să te blesteme, ziceau — să te binecuvânteze. Pentru aceea, cei care au mărturisit minciună asupra lui Navute, au zis că a binecuvântat, care este: A hulit pe Dumnezeu şi pe împăratul. „Şi a pus pe Nabat să şadă cu căpetenia poporului. Si au intrat doi oameni, fiii fărădelegilor, şi au şezut în preajma lui şi au mărturisit asupra lui zicând: A binecuvântat (hulit) Nabat pe Dumnezeu şi pe împăratul" (III împăr. 21, 12).

 Toate muncile şi chinurile nu sunt de ajuns să pedepsească pe hulitori precum se cade

 Unde sunteţi acum voi, meşterilor netemători de Dumnezeu, care îndrăzniţi de huliţi şi înjuraţi acolo unde lucraţi?

 Unde sunteţi mai cu seamă voi, neruşinaţilor corăbieri (marinari), care îndrăzniţi de înjuraţi când este furtună ori vreme potrivnică, marea şi vântul, furtuna şi locul de unde iese vântul? Aţi auzit nenorociţilor? Aţi auzit cât de înfricoşat şi încutremurat păcat este hula voastră şi înjurăturile? Sfinţii îngeri ai lui Dumnezeu nu îndrăznesc să blesteme pe draci şi pe cei necredincioşi, iar voi, neruşinaţilor, blestemaţi făpturile făcute de Dumnezeu şi prihăniţi pronia lui Dumnezeu, cu care chiverniseşte lumea? 

Insuşi diavolul se înfricoşează şi se cutremură şi nu îndrăzneşte să zică cuvânt de hulă înaintea lui Dumnezeu şi voi, neruşinaţilor, nu vă cutremuraţi a blestema pe Dumnezeu? Nu vă îngroziţi să înjuraţi pe Hristos? Nu vă temeţi a blestema credinţa şi Sfintele Taine, Tainele cu care singuri voi vă împărtăşiţi şi vă hrăniţi duhovniceşte şi vă adăpaţi? O! Dumnezeul meu! Cum rabzi şi nu amuţeşti gura care Te huleşte? O! Hristoase al meu! Cum rabzi şi nu usuci buzele cele fărădelege şi nu dezrădăcinezi acea limbă spurcată? Cum nu suceşti şi nu strâmbi înapoi acea faţă neruşinată, care bârfeşte atâtea asupra Ta? 

 O! Făcătorule al tuturor Care eşti închinat şi Te slăveşti de toată suflarea şi de toate limbile îngerilor şi ale oamenilor! Cum rabzi şi nu trimiţi săgeţi fulgerătoare din ceruri şi nu desfaci pământul în prăpăstii, nu ridici marea întru înălţime ca să arzi, ca să prăpăstuieşti, ca să îneci întru adânc şi ca să pierzi de viu de pe faţa pământului pe acel vierme împuţit? Pe acea furnică spurcată? Pe cel prea de nimic ţânţar, care sade înaintea slavei Tale celei neapropiate, înfricoşate şi sfinte şi Te huleşte cu atâta neruşinare? Şi dacă cel ce înjură şi grăieşte de rău pe tatăl său sau pe mumă-sa, se osândeşte la moarte, precum porunceşte Dumnezeu. „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe muma sa, cu moarte să se omoare" (leş. 21, 17); oare ce osândă este vrednic să primească acel ticălos care grăieşte de rău şi blestemă şi înjură, nu pe tată şi pe mumă, ci pe însuşi Dumnezeu, pe Făcătorul tuturor părinţilor şi mamelor, pe împăratul celor ce împărătesc şi pe Stăpânul a toate, de care toate se tem şi se cutremură de faţa puterii Sale? 

 Ce muncă se cade a primi acel nemulţumitor care îndrăzneşte să blesteme pe Iisus Hristos, pe Mântuitorul şi pe Izbăvitorul său, pe răscumpărătorul, pe Hrănitorul, pe Făcătorul de bine şi pe Dumnezeul său? O! milostiv, milostiv, milostiv fii, Dumnezeule Cel hulit, spre acest fel de păgânătate! Pentru aceasta, bine a zis Ioan, cel cu Gura Aurită, că toate schingiuirile şi muncile acestei vremi şi toate felurile de munci ale iadului care sunt gătite pentru diavolul şi pentru cei necredincioşi şi păcătoşi din toată lumea, toate acestea, zic, adunate la un loc, tot nu sunt de ajuns să pedepsească pe un hulitor, după cum trebuie şi cum i se cuvine. „Ce pedeapsă vor primi unii ca aceştia? Care muncă va fi de-ajuns şi deopotrivă cu mărimea răutăţilor lor? Si care râu de foc, care vierme fără de sfârşit, care întuneric mai dinafară, care legături, care scrâşnire a dinţilor, care plângere? Toate aceste munci, cele de acum şi cele viitoare, sunt prea puţine pentru acest suflet ce zace cufundat în atât de mari răutăţi" (Cuv. 2 pentru pronie).

Cel ce huleşte pe Dumnezeu numai pe sine se vatămă — Că Dumnezeu pedepseşte pe hulitori

 Pentru aceasta, fraţilor, temeţi-vă de muncă şi de pedeapsa pe care o vor lua hulitorii după moarte şi încetaţi de a huli. Temeţi-vă de mărirea şi împărăţia Atottiitorului şi Atotputernicului Dumnezeu şi de-acum înainte să nu îndrăzniţi a mai deschide gura şi a mai huli înfricoşatul şi preaslăvitul Său nume, care se slăveşte de toate miile si milioanele nenumăraţilor îngeri si Arhangheli, sau pronia lui Dumnezeu, ori credinţa, sau dumnezeieştile Taine: a) Că precum, cel ce aruncă cu piatra spre cer nu vatămă cerul, ci pe sine se vatămă, fiindcă se întoarce piatra şi-i zdrobeşte capul; aşa şi care huleşte pe Dumnezeu, nu vatămă pe Dumnezeu, ci numai pe sine se vatămă şi-şi munceşte ticălosul său suflet; precum zice dumnezeiescul Hrisostom: „Cei ce hulesc şi batjocoresc vatămă numai mântuirea lor". „Că cel care aruncă piatră în sus, peste capul său o aruncă" (Sir. 27, 26). Iar hulitorilor le zicea: „Căci precum piatra spre înălţime aruncată fiind, cerul a-i sparge nicicum nu va putea, nici să ajungă spre acea înălţime; iar rană va pricinui capului deasupra căruia s-a aruncat piatra. Aşa cu adevărat cel ce huleşte fericita acea fire, pe aceea niciodată nu va putea să o vatăme cândva, ci asupra sufletului său va ascuţi sabia, nemulţumitor arătându-se către Făcătorul de bine".

Deoarece Dumnezeu nu rabdă hulele ce-l faceţi, ci se mânie asupra voastră şi vă pedepseşte cu felurite pedepse şi în cele din urmă v ă omoară. Aşa îhtărâtându-se asupra lui Senahirim, împăratul asirienilor, care prin voievodul său Rapsacu a hulit dumnezeiescul Lui nume şi pentru aceasta a trimis pe ingerul Său şi a omorât din oastea asirienilor 185 de mii; şi atârnându-i belciug în nas, 1-a întors nelucrător, fără să facă vreun rău cetăţii Ierusalimului. „Pe cine ai ocărât şi pe cine ai hulit? şi asupra cui ai înălţat glasul şi ai ridicat spre înălţime ochii tăi? asupra Sfântului lui Israel?...

 Şi voi pune belciugul meu în nările tale şi zăbală în buzele tale şi te voi abate pe calea pe care ai venit... Şi a fost în noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor 185 de mii şi s-a sculat dimineaţa şi iată toţi erau trupuri moarte" (IV împ. 19, 22). Aşa a pedepsit pe Edom cel ce locuia în muntele Sir, pentru că a hulit asupra numelui celui sfânt, precum zice Iezechiel: „Pentru aceea, viu sunt Eu, zice Domnul, şi voi face ţie după vrăjmăşia ta, si mă voi cunoaşte ţie, când te voi judeca; şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul, auzit-am glasul blestemurilor tale" (lez. 35,11). 

NICODIM AGHIORITUL ,,HRISTOITIA ,,
(BUNUL MORAL AL CREŞTINILOR), EDITURA BUNAVESTIRE 2001
sursa  ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/2niko.pdf