Parintele Sofian Boghiu Conferinta -Despre rugăciune 14 XI 1996

            Rugăciunea curată

 Ce este rugăciunea? Stim cu totii. Când am început cuvântul de aici, eram deja în rugăciune. Se cânta Paraclisul Maicii Domnului de la mânăstirea Putna. În ''Filocalie'' citim că rugăciune înseamnă vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu.

Când ne rugăm, când Îi spunem păsurile noastre lui Dumnezeu si Îi cerem să ne ajute în necazuri, se cuvine să depărtăm din minte toată grija cea lumească - asa cum se cântă în timpul Liturghiei, la Heruvic - si să cugetăm numai la El. Vorbim cu Însusi Dumnezeu! Nu este bine să ne rugăm doar cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. Asta înseamnă necuviintă si păcat. ''Cum puteti pretinde lui Dumnezeu să ia aminte la rugăciunile voastre - ne întreabă un Sfânt Părinte - dacă voi însivă nu luati aminte la rugăciunile voastre? Nu stiti ce spuneti!'' 

 Rugăciunea făcută cu evlavie, cu inimă curată, cere o anumită pregătire, frati studenti, cere supravegherea simturilor noastre. Moise proorocul n-a putut să se apropie de rugul aprins din Sinai decât după ce si-a depărtat toată încăltămintea din picioarele sale. ''Dezleagă toată încăltămintea din picioarele tale - spunea Dumnezeu din rug - pentru că locul pe care te afli este sfânt.'' Aproape orice loc unde ne rugăm este sfânt, deoarece Dumnezeu e de fată într-un chip tainic. De aceea suntem si noi gata ca acest reflector lăuntric al vietii noastre să fie deschis pentru convorbirea mintii cu Dumnezeu. Ne străduim ca, înainte de a începe rugăciunea, să izgonim din inima noastră orice gând pătimas, căci inima noastră este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune marele Apostol Pavel.

Este folositor să-i acordăm rugăciunii cinstea cuvenită si astfel să ascultăm pe Mântuitorul care ne îndeamnă: ''Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, închide usa si roagă-L pe Tatăl tău, care este în ascuns''. Totdeauna este Dumnezeu de fată, însă este ascuns de ochii trupesti. Cămara este inima, simturile sunt poarta. De aceea ele trebuie bine zăvorâte, căci prin acestea vine sminteala în timpul rugăciunilor.

Rugăciunea trebuie făcută cu stăruintă, după cum avem multe exemple în Sfânta Evanghelie. Să ne aducem aminte de acea femeie păgână, acea canaaneancă care striga disperată în urma Mântuitorului ca să-i vindece fiica îndrăcită. Desi Mântuitorul pare că nu o aude, până la urmă îi vindecă fiica si încă de la distantă. Să ne aducem aminte de Bartimeu, acel orb din Ierihon. Lumea îi cerea să tacă, dar el, dimpotrivă, striga si mai tare. Si Iisus, Care l-a auzit, i-a tămăduit orbirea lui.

Ne putem întreba: când împlineste Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însotită de post, de milostenie si viată fără prihană. Milostenia si postul sunt aripi care înaltă rugăciunea, asa cum am spus la începutul întâlnirii. Aceste trei fapte bune - rugăciunea, postul si milostenia - se întrepătrund si se ajută între ele pentru folosul nostru.

De asemenea rugăciunile noastre sunt foarte repede ascultate când chemăm în ajutor pe Maica Domnului si pe sfintii (prietenii) lui Dumnezeu si când aceste rugăciuni sunt făcute de mai multi credinciosi împreună. Sfântul Apostol Petru a fost închis de Irod în temnită, cu picioarele în butuci, iar rugăciunile neîncetate, făcute de multi credinciosi pentru dânsul
înaintea lui Dumnezeu, au fost atât de puternice încât Dumnezeu a trimis un înger din Cer si în chip minunat l-a eliberat pe Sfântul Petru din temnită. Asa se întâmplă adeseori ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre.

Împlinirea si foloasele rugăciunii

Sunt însă destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineste rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că multi, asa cum am spus, se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atentia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: ''poporul acesta Mă cinsteste numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine.''

De asemenea, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile atunci când, fără să constientizăm, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastră viată. Astfel, o persoană pe care o cunosc, fiind în închisoare, cerea mereu să fie scoasă la muncă; tot în închisoare, însă la muncă, afară, sub cerul liber. Pentru că viata în celulă devenise foarte grea si insuportabilă. Dumnezeu amâna mereu răspunsul la cererea lui. Mai târziu s-a convins însă de ce nu-i era ascultată rugămintea: unii dintre cei care plecaseră la munca câmpului - sub presiunile închisorii, la munca silnică - au murit acolo, în baltă sau la câmp, sau în deltă. Iar multi, aproape toti, s-au întors bolnavi la celulele lor din temnită. Asa încât Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci când se ruga, pentru că putea să moară acolo. Asa se întâmplă în unele cazuri atunci când îi cerem un lucru lui Dumnezeu si nu-l primim. Dumnezeu, Care stie precis tot cursul vietii noastre de când ne nastem si până murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce ne este de folos si ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotstiinta si atotîntelepciunea Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastră. Chiar păcătosi cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeste si ne vrea binele. Si în anumite împrejurări Dumnezeu vrea să ne ajute, neascultând rugăciunile noastre care sunt păgubitoare pentru suflet.

Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? Pentru că multi cer lucruri netrebnice. Să-I cerem sănătate trupească si sufletească, să cerem luminarea mintii si întelepciune, pentru a nu gresi calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească si smerenia inimii. Să-I cerem dreaptă socoteală în tot ce facem si convingerea că atunci când vom muri, vom da seamă înaintea Judecătii lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viata pe pământ. Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, întelegerea lor si împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El si ceea ce El si numai El ne poate da; adică să-I cerem harul Duhului Sfânt si mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem marele dar de a ne vedea păcatele. Să-I cerem ajutor ca în toată viata noastră să căutăm mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte să ni le adauge nouă. Acestea toate să I le cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

Ce se întâmplă cu cel care nu se roagă? Din păcate sunt multi oameni care nu se roagă, ei socotesc netrebnică această practică. Cel care nu se roagă se poticneste însă foarte usor si cade în păcat. Cel care nu se roagă nu este puternic în lupta cu stihiile vietii. El este ca un ostas fără armă, ca o pasăre fără aripi sau ca o trestie care se pleacă încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe si să-I slujească. ''Este ca un peste pe uscat'', ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Iar Sfântul Ambrozie al Mediolanului adaugă: ''Cel care nu se roagă zace în împărătia materiei, nu este scris în cartea vietii din ceruri si nu are loc în Împărătia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu, de care nu scapă nimeni, lui i se va spune: Nu te cunosc pe tine! si e vai de cel ce va primi acest răspuns,,

Care sunt foloasele rugăciunii? 

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruintă si cu smerenie. Însusi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieste împlinirea rugămintilor noastre, atunci când zice: ''Toate câte veti cere, rugânduvă cu credintă, veti primi''. Si iarăsi: ''Cereti si vi se va da''.

Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândeste pacea lăuntrică, pe care nu o poate dărui lumea - acea pace făgăduită de Domnul Iisus Mântuitorul Care spune: ''Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu,,

 Si în acest fel simtim o sigurantă, simtim că nu suntem singuri pe lume - numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul părintilor nostri Care ne ocroteste si ne apără în viata pământească.
 Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica - mama Fericitului Augustin - 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credintă. Stăruinta ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Si El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumusetea trăirii crestine mlădiate de harul dumnezeiesc. Întrucât nu stim dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte: ,,Doamne, Care stii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viata noastră. ,,

Arhimandrit Sofian Boghiu ,staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti ,,Smerenia si dragostea,, însusirile trăirii ortodoxe ,Editia a II-a revizuită si adăugită ,Fundatia Traditia Românească ,
Bucuresti, 2002