Nicodim Aghioritul ,, Razboiul nevazut,,

Cum sa ne ordonam gandirea ca s-o ferim de ignoranta.

 Daca ramanem numai cu suspiciunea de noi si nadejdea in Dumnezeu, asa de necesare in acest razboiu, nu numai ca nu vom invinge, dar vom si cadea in multe rele. 
Deci, pe langa acestea mai e nevoie si de formarea si de instructiunea noastra, cum am spus la inceput. Acesta-i al treilea lucru. 
Ea se adreseaza mintii si vointei.
 Trebue sa ferim mintea de nestiinta. 

Ignoranta este un mare dusman al mintii.
 O intuneca, si o opreste dela orice cunoastere a adevarului, obiectul ei de preferinta. Deaceea trebue s-o educam in asa fel, incat sa fie in stare a discerne bine binele necesar noua pentru curatirea sufletului nostru de patimi si sa-l impodobim cu virtuti. Doua sunt caile de curatirea si luminarea mintai. 
Prima si cea mai importanta este calea rugaciunii. Cu rugaciunea ajungem la Sfantul Duh si-L induplecam sa se indure a revarsa peste noi si in sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumina. Iar El va face aceasta daca cerem cu nadejde dela Dumnezeu, numai dela El, daca facem voia Lui cea sfanta si daca supunem tot ce avem parerii, experientii si sfatului Parintilor nostri spirituali. A doua cale este cea a unui continuu exercitiu de atenta reflectie si contemplatie a acelor lucruri incat sajungem a recunoaste clar ce-i bun si ce-i rau ; nu dupa simturi si dupa conceptia lumii, ci dupa dreapta judecata si adevarul Duhului Sfant. Adica, adevarul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sf. Duh Cel ce a insuflat pe Sfintii Parinti si Dascali ai Bisericii noastre. 
Fiindca atunci cand aceasta reflectie si contemplatie este dreapta, sanatoasa, ne da putinta sa vedem limpede ceeace este lucru de nimic, desert, fals, toate aceste lucruri pe care lumea oarba si corupta le iubeste si alearga dupa ele pe toate caile. 

Adica, placerile si bunurile lumii nu sunt altceva decat vanitatea si moartea sufletului, insultele ce ni le aduce lumea ne produc adevarata marire ; necazurile ne fac bucurie; iar faptul ca iertam dusmanilor nostri si le facem bine este o marinimie de suflet si dovada cea mai mare de asemanarea cu Dumnezeu. 
Este mai de pret ca cineva sa se supuna lumii decat sa fie stapanul intregii lumi. Este lucru mai marinimos si mai nobil ca cineva sa asculte de buna voie decat sa supuna si sa comande marilor Imparati.

 Cunostinta smerita de noi insine trebuie cautata mai mult decat cea mai inalta dintre toate stiintele. A birui, a taia poftele si vointa noastra, oricat de puternice ar parea, este lucru mai de pret decat a cuceri multe redute si intarituri ale cine stie caror armate puternice si decat a face ca mortii sa invie. 

 Dreapta si falsa judecata.

 De ce nu putem face dreapta distinctie intre lucrari si prin ce mijloace sa le recunoastem ?

 Nu rationam bine in aceste lucruri si in multe altele fiindca nu cautam sa le patrundem mai adanc, ci le uram ori le iubim numai privindu-le din afara. De aceea iubirea ori ura lor prejudiciaza si intuneca mintea noastra. Din aceasta cauza ea nu poate discerne adevarul in natura lui intima.

 De aceea si Sf. Grigorie Teologul spune ca prin dragoste ori ura adevarul risca si ramane necunoscut. Deci, tu frate, daca voiesti sa nu intre in mintea ta aceasta eroare, ia seama bine si oricand vezi cu ochii ori meditezi cu gandul ceva, controleaza-ti vointa atat cat poti, n-o lasa sa lucreze, sa iubeasca ori sa urasca acel lucru, ci mediteaza-l numai cu mintea.

 Si intai de toate, sa recunosti ca daca acest lucru este neplacut si contrar pornirilor tale naturale, ura te amageste sa-l detesti, dar daca iti face placere esti impins de iubire sa-l doresti. 

Atunci cand mintea nu-i intunecata de patimi, ci-i libera si curata poate vedea adevarul si patrunde pana in adincimile lucrului, vede unde este raul, ascuns in placerile josnice ori unde este binele acoperit de rau. 

Dar cand se intimpla ca, vointa sa fie prejudiciata sa iubeasca ori sa urasca ceva, nici mintea nu mai poate zice altfel; ea nu-l mai poate cunaste decat asa cum porunceste vointa. Aceasta dispozitie ori, mai bine zis, aceasta pasiune se ridica in mijlocul functiunilor psihologice ca un zid intunecos.

 Iutuneca mintea care vede lucrul altfel decat este in realitate si asa trece la aprecierea vointei. Cu cat vointa merge dupa gustul ei urand ori iubind un lucru oarecare, cu atat mintea e mai intunecata. Iar intunecata complect primeste orice ca placut si frumos.

 Deci, daca nu-i pazita legea, foarte necesara pentru aceasta fortare, adica, sa-ti restrangi vointa dela ura si dragostea grabita, aceste doua puteri ale sufletului, adica gandirea si vointa, totdeauna lucreaza rau, ca intr-un cerc, dela intunerec la un intunerec mai mare, dela o eroare mica la alta mare. 
De aceea, iubitule, supraveghiaza-te, cu toata luarea aminte, de iubirea ori ura emotiva in orice imprejurare pe care n-ai prevazut-o in prealabil bine; intai cu lumina gandirii si a dreptei judecati, apoi cu lumina dumnezeiestilor Scripturi, cu lumina harului si a rugaciunii, si cu judecata parintilor tai duhovnicesti. Atunci nu gresesti, nu socotesti adevaratul lucru bun de rau, si adevaratul rau de bun.

 Pazirea mintii de curiozitate.

 Cum sa formam vointa ca in toate actiunile noastre interne si externe, in ultimul ei scop sa doreasca numai a placea lui Dumnezeu.

 Pe langa formarea mintii, trebuie sa conducem si vointa noastra. S-o indrumam in asa fel incat sa nu putem inclina spre poftele ei. 

Ea sa devina una cu vointa lui Dumnezeu ! Trebuie, iubite frate, sa nu crezi ca toate ale tale sunt suficiente, ci sa voiesti sa cauti acele lucruri care sunt placute lui Durnnezeu. 
Dar in legatura cu aceasta, sa-ti orientezi astfel vointa, ca si cand ar fi miscata de Dumnezeu, ca sa-I placi Lui. Acesta-i scopul final. 
Pentru acest scop final avem a duce o lupta mai mare, cu natura noastra, decat cu oricare alt lucru. 

Natura noastra inclina in dorintele ei asa de mult incat in toate domenille, uneori chiar si in domeniul nostru spiritual, ea cere raspunsul si placerea ei. 
Si atunci se simte hranita de aceste pofte ca de o adevarata hrana. 
Din aceasta cauza cand lucrurile spirituale ne sunt oferite atunci cand le dorim si le cautam, dar nu ca fiind introduse de vointa lui Dumnezeu, ori numai in vederea faptului ca noi sa placem lui Dumnezeu, ci pentru acea placere si bucurie care se naste din dorirea acelor lucruri pe care Dumnezeu le doreste. Aceasta greseala e mult mai condamnabila decat dorinta in sine. De aceea nu-i deajuns a dori acele lucruri placute lui Dumnezeu, ci si a le dori pentru aceleasi motive pentru care plac lui Dumnezeu . 

Deaceea si Apostolul ne indeamna sa cercetam ceea ce-i conform vointei lui Dumnezeu nu numai "bunul" ci si acceptabilul si oportunul in orice imprejurare: "Nu va potriviti veacului acestuia, ci va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa cunoasteti ce este voia lui Dumnezeu cea placuta si desavarsita" (Rom. XII, 2). 

Cand nu urmam vointei lui Dumnezeu, intampinam multe deceptii din cauza iubirii de noi insine. Trebuie sa urmam voii Lui, numai pentru Marirea Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv sa-L dorim, sa-L ascultam, cum am spus mai sus.

 Deci, iubite frate, ca sa te poti pazi de aceste curse, care nimicesc orice cale a desavarsirii si sa poti progresa a dori si a face orice act numai pentru Vointa, Slava si buna placerea lui Dumnezeu, ca sa-I poti sluji numai Lui (Cel ce in toate actiunile si gandurile noastre doreste a fi El Insusi inceputul si sfarsitul ) - foloseste aceasta metoda. 

Cand vrei sa-ncepi vreo actiune care-i placuta lui Dumnezeu ori care, in genere, este buna, nu apleca indata vointa ta s-o doreasca.
 Intai ridica-ti mintea la Dumnezeu si vezi daca El doreste aceasta si daca prin aceasta tu ii vei placea numai Lui. Daca iti dai seama ca propria-ti inclinatie este miscata de vointa divina, atunci trebuie sa doresti acest act si sa-l intreprinzi, fiindca Dumnezeu il doreste. Este numai pentru placerea si Marirea Lui. Tot astfel, cand vrei sa refuzi ceea ce nu-i place nici lui Dumnezeu, adica, raul, nu-l refuza indata. 

zRidica intai privirea mintii la Vointa Lui cea dumnezeiasca. Numai dupa aceea sa refuzi. Asa vei fi placut lui Dumnezeu daca refuzi ceva.

 Coruptiunea naturii este foarte subtila si deaceea putini o cunosc. Putini pricep amagirea ei.

 Totdeauna ea cauta in mod tainic ale ei. Deseori pare ca scopul ei este ca noi sa placem numai lui Dumnezeu. Totusi in realitate nu-i asa. 

 Singurul mijloc prin care putem scapa de aceasta amagire este curatenia inimii.

Puritatea inimii consta in nimicirea omului vechiu si ridicarea celui nou. Pe aceasta linie si la acest scop se misca si tinteste tot razboiul nevazut. 

De vrei sa te-nvat mestesugul acestei lupte, asculta : La-nceputul oricarei actiuni trebuie sa lupti, cat poti, impotriva oricarei vointe private, si sa nu doresti, nici sa refuzi ceva, pana ce n-ai inteles ca tu esti purtat numai de vointa lui Dumnezeu. Dar daca in toate celelalte actiuni ale tale si fara-ndoiala in lucrarea interioara a sufletului, nu poti sti daca esti miscat de Dumnezeu, de bunavoirea Lui , totusi multumeste-I ca cel putin virtual ai totdeauna de partea ta o buna intentie a place lui Dumnezeu in orice fapta.

 Pregatirea de impartasire pentru a ne apropia de dragostea lui Dumnezeu

 Pentru a ajunge prin aceasta taina la iubirea de Dumnezeu, intoarce-te, cu gandul la dragostea ce o are catre tine. De cu seara cugeta ca marele si atotiitorul Dumnezeu nu s-a multumit numai sa ne zideasca dupa a Lui chip, ci a trimis pe pamant pe Unul nascut Fiu al Sau, sa umble treizeci si trei de ani, sa te caute, sa sufere patimi grozave si moartea dureroasa a Crucii si sa te rascumpere din mainele diavolului. Mai mult, El a voit a-ti lasa pe Hristos pentru trebuinta si hrana ta, in prea Sfanta Taina aceasta.
 O, fiule, mediteaza bine tainele covarsitoare ale acestei iubiri.
. Daca cugetam la lungimea vremii a acestei iubiri, intelegem, ca dupa cum e vecinic si fara inceput, mai inainte de toti vecii a planuit, in a Sa economie, trimiterea Fiului, pe o cale atat de minunata ! De aceea bucura-te duhovniceste si zi astfel : " In adancul veciniciei, micsorarea mea a fost atat de iubita si bineranduita de necuprinsul Dumnezeu, incat, cu o dragoste inexprimabila, a voit a-mi da pe al Sau Fiu spre mancare ". 
 Oricat de mari ar fi toate celelalte iubiri ale fapturilor au masura si un hotar peste care nu pot trece. Aceasta dragoste insa a lui Dumnezeu fata de noi, este nemasurata si nemarginita. De aceea, pentru a-i gasi multumirea si-a dat pe Fiul Sau de aceeasi marime si nemarginire cu Sine, de aceeasi fire si fiinta. Atat de mare e dragostea Lui cat e de mare jertfa, si atat darul cat iubirea. Ambele sunt atat de mari cum nu se poate inchipui de o minte creata... 
 Dumnezeu n-a fost silit de vreo cauza a ne iubi, ci numai de bunatatea si necuprinsa Lui dragoste.
 N-a asteptat nici vreo rasplata dela nevrednicia noastra pentru aceasta iubire, ci numai din buna placere s-a dat noua, zidirile Lui nevrednice.
 Meditand curatenia acestei iubiri, observi : ea nu e ca iubirile lumii, amestecata cu vre-un castig; Dumnezeu n-are nevoie de bunatatile noastre, caci fara noi El este fericit si prea marit. A folosit nespusa bunatate, nu pentru folosul Sau ci pentru ai nostru ! Da-ti bine seama de aceasta si zi : " Cum se face ca un Dumnezeu atat de inalt si-a pus inima intr-o zidire atat de slaba ? Ce voesti tu Imparatul maririi ? Ce astepti dela mine care nu sunt decat lut si praf ? Vad bine, o Dumnezeul meu, ca n-ai alt scop in lumina dragostei tale fierbinti decat a-mi arata loialitatea drggostei catre mine. Mi te dai mancare tii bautura numai pentru ca traind Tu in mine si eu in Tine sa ma unesc prin dragoste si sa ma aseman Tie. Iar din unirea inimii mele pamantesti si a celei ceresti a Ta, in mine sa se faca o singura inima mintala si dumnezeeasca ". 
Din astfel de meditatii, trebue sa te umpli de groaza si de bucurie, vazandu-te ridicat la astfel de cinste si iubit de Dumnezeu. Intelege ca prin a Sa atotputernica iubire nu cauta si nu voeste altceva dela tine decat a trage la Sine toata iubirea, a te desparti intai fata de toate fapturile, apoi si de tine insuti, ca sa te aduci tot lui Dumnezeu, ca sa porunceasca de acum inainte inteligentii, vointii si simtirii tale numai dragostea Lui. 
Si dupa ce ti-ai dat seama ca nimic nu poate lucra in fiinta ta desavarsirea Dumnezeeasca ca prea sfanta taina a Eucharistiei, deschide-i inima cu aceste rugaciuni si inspiratii : " O, hrana cereasca, cand va veni  acel ceas de a ma jertfi tot Tie, nu cu alt foc, ci cu cel al dragostei Tale ! Cand ? Cand ? O, nezidita dragoste ! O, painea vietii ! Cand voi trai numai din Tine, pentru Tine si in Tine ? O, cand, o, vieata mea ! Vieata frumoasa, vieata dulce si vecinica ! O, mana cereasca, cand ma voi desgusta de orice alta mancare pamanteasca si voiu dori a ma hrani numai cu Tine ? Cand va fi aceasta, o, dulceata mea ? Cand, o, singura mea bunatate ! O, Doamne al meu prea iubite si atotputernice, libereaza-mi inima ticaloasa de orice patima prihanitoare. Impodobeste-o cu sfintele Tale virtuti si cu acel sfarsit lamurit pentru care am a-ti face tot lucrul placut. In acest fel Iti voiu deschide inima, Te voiu chema si Te voiu sili cu dulceata sa intri intr-insa si acolo Domnul meu vei lucra inlauntrul meu acele desavarsiri ce-Ti sunt totdeauna bine placute ".
 Pentru pregatirea de Sfanta Impartasire poti medita acestea seara si dimineata. Cand vine vremea, ia seama ce vrei sa iei, adica este Fiul lui Dumaezeu, inaintea caruia tremura cerurile si toate Stapaniiie ! Este Sfantul sfintilor ! Oglinda neintinata ! Curatenia neinteleasa, Cu care nu se poate compara nici o creatura curata ! E cel ce ca un vierme al pamantului si drojdie a vinului, pentru iubirea de tine, a voit a fi defaimat, batjocorit si rastignit de rautatea si nelegiuirea lumii. E acel Dumnezeu in ale carui maini sta vieata si moartea intregii lumi ! Iar tu cel ce te impartaseti cu El esti un nimic si prin rautatea ta te-ai facut mai rau decat nimic, decat toata faptura netrebnica si necurata, vrednic numai a fi rusinat si batjocorit de dracii cei mai dedesubt ! Tu in loc a-I multumi pentru atatea binefaceri ai defaimat cu inchipuirile si poftele tale pe un Stapan atat de mare si nemuritor si ai calcat sangele Lui cel scump ! 
Totusi, El pentru vecinica dragoste de tine si neschimbata bunatate, te cheama la dumnezeeasca Lui masa si uneori te sileste sa mergi cu ingroziri purtatoare de moarte, zicandu-ti : "
 De nu veti manca trupul Fiului Omului si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea vieata intru voi " (Ioan 6, 53).


preluare text din Cartea Razboiul Nevazut ( Nicodim Aghiorotul )