Toate sunt cu putință celui ce crede - Parintele Calistrat

,, De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede,,

Sfânta evanghelie care s-a citit în această zi ne prezintă o situație dureroasă, dar care, din fericire, are un sfârșit plin de bucurie datorat Domnului Iisus Hristos. 

Evanghelia vorbește despre chinul trupesc al unui tânăr chinuit de un duh mut, dar și de zbuciumul sufletesc al tatălui său, care se străduiește să găsească pe cineva care poate să îi vindece fiul. 

După ce îl tămăduiește pe tânăr, Domnul Iisus Hristos ne învață că acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.

Toate patimile care ne îmbolnăvesc sufletul, au fost studiate cu mare atenție de către părinții pustiei. 
Unul dintre acești Sfinți Părinți este Sfântul Ioan Scărarul, cel care este prăznuit în această duminică. Scrierea sa - Scara, este un manual de sfințire, care ne propune 33 de trepte care ne urcă spre desăvârșire.

Atunci când ne învoim cu păcatul, acel păcat pe care îl facem ne depărtează de Dumnezeu, dar și de viața cea veșnică. 

Astfel, lupta cu păcatele este necesară și obligatorie atunci când vrem să ne mântuim. 

Patimile ne privează de libertatea cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, iar noi cădem pradă, pentru că patimile ne ispitesc cu diferite plăceri de moment. 

Fiecare păcat este o neînțelegere a gândului cu care Dumnezeu a lăsat lucrurile, un eșec al vieții celui care păcătuiește.

Sfântul Ioan Scărarul sintetizează în Scara, opt mari păcate, sau duhuri ale răutății, care ne războiesc atât timp cât trăim pe acest pământ. 

Prima dintre ele este LĂCOMIA PÂNTECELUI - sau mâncarea peste măsură, ori plăcerea de a mânca după ce ne-am săturat, ori alegerea mâncărurilor alese. În locul lăcomiei ni se propune postul și înfrânarea, precum și alegerea mâncărurilor simple, dar sănătoase. 

A doua mare patimă este DESFRÂNAREA, care este și cea mai josnică dintre patimi. Ea se vindecă mai greu, pentru că lupta împotriva ei trebuie să fie îndoită - atât cu trupul, cât și cu sufletul. 
Desfrânarea nu se referă numai la păcatul trupesc, ci și la pofta ochilor, cuvintele nepotrivite, gânduri necurate, aluzii, pipăiri etc. Nu ne putem vindeca de acest păcat dacă nu fugim de cei care ne pricinuiesc căderea.

O altă mare patimă este IUBIREA DE ARGINȚI, sau interesul pentru averi, ori preocuparea de cele materiale, în detrimentul celor duhovnicești. Este biruită de milostenie și grija față de nevoile aproapelui. 

A patra mare patimă este LENEA sau TRÂNDĂVIA, sau refuzul omului de a lucra fie trupește pentru a-și câștiga existența, fie sufletește pentru a-și curăța sufletul de patimi.

A cincea mare patimă este ÎNTRISTAREA cea rea, care lăsată netratată duce la boli grave precum depresia, descurajarea, deznădejdia. Această patimă nu se poate birui fără credință și rugăciune. 

SLAVA DEȘARTĂ, este o altă patima care te face să dorești numai aprecierea oamenilor, dar nu și a lui Dumnezeu.

MÂNIA exprimată verbal sau fizic, este patima care distruge dragostea de aproape. Este biruită de milă și de dragoste. 

Ultima dintre patimi este MÂNDRIA, cea care i-a alungat pe protopărinții noștri din Rai.

Trebuie să ne luptăm zilnic cu patimile enumerate mai sus și să ne facem din această luptă un scop în sine. Spovedania și nevoința ne eliberează de patimi și ne sfințesc.

sursa http://www.manastirearaduvoda.ro