Pilde ortodoxe

Casa cea nouă

Îmi construisem o casă. Ani de zile mi-a trebuit să economisesc bani pentru a o proiecta şi a o construi. Când a fost gata, am sărbătorit cu ai mei.

 "Cât sunt de bucuros că am construit-o pentru voi", îmi spuneam eu, în timp ce o priveam şi o admiram. 

Apoi am mers la biserică pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu. 

În drum spre biserică am întâlnit un om care era gelos pentru casa mea. "Ia ascultă, Rösler, îmi spuse el, cum ai putut fi aşa de nechibzuit şi ai construit casa în aceste timpuri atât de nesigure? 

Nu ai citit despre furtunile care vor cuprinde ţara, despre inundaţiile, fulgerele, tunetele, despre grindina care vor distruge ferestrele şi ţigla, despre furtunile care vor lua acoperişul, despre apele abundente care vor spăla toate casele?". 

Eu i-am răspuns: "Mi-am construit casa pe pământ bun". "Bine, chiar dacă vremea te va menaja, gândeşte-te la incendii: e de ajuns o scânteie pentru a se spulbera toate economiile tale investite în casă. 

De asemenea, se vorbeşte de explozii care pot preface în cenuşă şi praf cartiere întregi". 

"Mi-am construit casa pe pământ bun", am repetat eu. "Dacă nu te temi nici de aceasta, Rösler, gândeşte-te la contextul politic în care trăim: mâine ar putea izbucni un nou război care te-ar alunga din casa ta şi ar transforma-o într-o cazarmă militară. 

Rachete şi bombe vor ploua din cer; ţări întregi vor dispărea de pe faţa pământului". "Mi-am construit casa pe pământ bun", i-am spus pentru a treia oară. Invidiosul privi la mine agitat şi nervos: "De trei ori mi-ai dat acelaşi răspuns, spuse el, pe ce te bazezi când spui că această casă nu va păţi nimic?

 Pe ce ai construit, încât să poţi trăi fără frică şi fără griji?". Şi eu i-am răspuns: "Pe...". Dar am ezitat să pronunţ. El insistă: "Spune-mi, Rösler!". "Este puţin demodat ceea ce voi spune, şi pentru anumite urechi va suna comic. 

Dar eu mi-am construit casa pe ceva pe care odinioară se construia orice casă şi pe care şi astăzi majoritatea oamenilor o construiesc, chiar dacă nu se spune pentru a nu fi luat în râs". "Pe ce, deci?". Atunci am spus: "Pe ceea ce am primit de la tatăl meu: pe încrederea în Dumnezeu".


Rugăciunea şi şoricelul

Trăia un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Îi plăcea să stea de vorbă cu Dumnezeu. Într-o zi, pe când el stătea cu ochii închişi şi se ruga, un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa de la sandală.

 Omul a deschis ochii şi a strigat furios la şoricel: "De ce mă deranjezi de la rugăciune?". "Mi-e foame", a răspuns şoricelul. "Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog". "Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel?".


Unde locuieşte Dumnezeu?

Un preot a fost odată musafirul unor învăţaţi. Aici el îi surprinse cu o întrebare: `Unde locuieşte Dumnezeu?`. 

Ei începură să râdă de el: `Ce spuneţi? Priviţi, întreaga lume este plină de slava Lui`. 

Şi acel preot răspunse el însuşi la propria-i întrebare: `Dumnezeu locuieşte acolo unde este lăsat să intre`.

___

Omule, dacă tu nu Îl laşi pe Dumnezeu să locuiască în inima ta, El nu va intra şi nu va locui în ea.


Nimeni nu mă caută

Nepoţelul unui preot se juca odată "de-a v-aţi ascunselea" cu alţi băieţi de vârsta lui. După ce se ascunse, aştepta ca unul dintre prieteni să vină şi să-l caute. 

După ce aşteptă mai mult timp, ieşi din ascunzătoarea sa, iar cel care trebuia să caute dispăru. 

Atunci, el observă că acel băiat nici nu se sinchisise să-l caute. De aceea, începu să plângă şi merse acasă. Şi, întâlnindu-l pe bunicul său, se plânse de aceşti colegi ai săi. 

Atunci preotul îşi ridică ochii, privi la băiat şi-i spuse: "Aşa vorbeşte şi Dumnezeu: "Eu mă ascund, dar nimeni nu vrea să mă caute".

___

Omule, caută-L mereu pe Dumnezeu, pentru că El chiar există, dar ţine cont de faptul că Dumnezeu este...iubire şi lumină (adevărate, nu false).
"Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. Dumnezeu este lumină" (1 Ioan 4:8, 16; 1:5).


Cei dintâi paşi

Elevul îl întrebă pe profesorul său de religie: "Cum se explică faptul că cineva care crede în Dumnezeu şi este aproape de El, simte câteodată o abandonare şi o îndepărtare?". 

Profesorul îi răspunse: "Când un tată vrea să-l înveţe pe micuţul său fiu să meargă în picioare, îl ia şi-l ţine de mâini aproape de el, pentru ca să nu cadă. Astfel copilul merge spre tatăl său. 

Cum ajunge la tatăl său, tatăl se dă puţin în spate, îl lasă liber şi ţine mâinile întinse, şi asta se repetă până când copilul, încet-încet, învaţă să meargă în picioare".


Credinţa falsă

Într-un oraş, un acrobat îşi prezentă scamatoriile sale pe sârmă, la mare înălţime de pământ. 

Spre sfârşit sosi timpul să prezinte exerciţiul de senzaţie pentru acea zi: luă un cărucior şi-l trase pe un cablu strunit. 

După ce ajunse cu bine pe partea cealaltă a cablului, îi întrebă pe spectatori dacă cred că el va putea duce căruciorul înapoi.

 Ca răspuns, lumea bătu entuziasmată din palme. Îi întrebă încă o dată şi primi acelaşi răspuns. Atunci se adresă unui spectator din faţă: `Dumneata crezi că voi putea să duc căruciorul înapoi?`. 

`Bineînţeles!`, îi răspunse spectatorul. `Atunci pofteşte aici şi urcă-te în cărucior şi eu te voi duce pe partea cealaltă`. Dar el refuză.

___
Aşa suntem şi unii dintre noi, oamenii. În sinea noastră spunem că avem credinţă în Dumnezeu, dar când suntem puşi în situaţia de a ne mărturisi credinţa, nu o facem, din diverse motive total subiective (din ruşine, de pildă - în faţa cuiva nu ne închinăm sau nu facem ceva bine plăcut lui Dumnezeu, de teamă să nu creadă acel cineva că suntem nebuni sau proşti, de exemplu).

 Cei care procedăm aşa nu ne numim creştini (credincioşi) adevăraţi, ci creştini spoiţi, credincioşi ipocriţi, de moment, din păcate. 

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim toţi creştini cu adevărat, în totalitate, constanţi în credinţă, şi la bine şi la rău, spre câştigarea mântuirii, amin.


Îndrăzneala credinţei

Într-o noapte izbucni un incendiu la o vilă. În timp ce flăcările cuprinseră casa, părinţii şi copiii putuseră să fugă din faţa acestui incendiu. Incendiul arăta îngrozitor. 

Deodată, părinţii observară că fiul lor cel mai mic nu era în mijlocul lor. Acesta se speriase de flăcările incendiului şi, de aceea, se ascunse înăuntru, într-un colţişor. Părinţii se uitară în stânga şi în dreapta, dar nu-l văzură. 

Sus, la etaj, se deschise brusc o fereastră şi băieţelul ceru ajutor. Tatăl îl observă şi-i spuse cu putere: `Sări! Aruncă-te`. 

Copilul văzu doar fum şi foc, dar auzi vocea tatălui. El îi răspunse: `Tată, dar nu te văd!`.

 Şi tatăl îi spuse: `Nu face nimic; te văd eu şi asta-i de ajuns. Sări!`. Copilul sări şi îşi găsi salvarea în braţele tatălui care îl prinse.

___
Omule, Dumnezeu îţi spune în fiecare zi să sări din focul întunericului. 

Lasă-ţi inima şi conştiinţa să audă vocea lui Dumnezeu şi, deşi Tu nu Îl vezi, sări din focul întunericul în care, poate, eşti cuprins, mai mult sau mai puţin, având credinţa nezdruncinată că vei fi prins de El.

 Sărind îţi vei găsi salvarea în braţele lui Dumnezeu, care te va sălăşlui în lumină. Încercă, nu vei regreta, aşa cum sigur vei regreta dacă nu vei încerca.

A uita chipul mamei

Într-o clasă întâi a unei şcoli din Pădurea Neagră, un copil începu să plângă chiar la prima oră de desen. Colega lui îl înştiinţă pe învăţătorul clasei şi, numaidecât, acesta îl întrebă pe micuţ de ce plânge. Din cauza lacrimilor, copilul la început nici nu putea să vorbească.

 Sughiţea şi îşi ştergea ochii cu mânuţele. Totuşi învăţătorul insistă iubitor: "Ce te doare?". Micuţul prinse curaj şi-i spuse: "Am uitat cum arată mama mea". 

Copiii, desigur, începură să râdă. Dar învăţătorul îl înţelese pe copil şi-i spuse cu iubire: "Ah! Ai uitat chipul mămicii tale. 

Bineînţeles că e ceva rău. Du-te imediat acasă şi uită-te din nou la mămica ta!".

 Copilul merse acasă şi, nu după mult timp, se întoarse, luă creionul în mână şi începu numaidecât să deseneze bucuros.


Când este duminică?

Animalele se adunară într-o zi laolaltă. Şi ele voiau să aibă duminică. Leul spuse furios: `Pentru mine, duminică este numai atunci când mănânc o gazelă`. Calul spuse: `Mi-ajunge o grămadă mare de iarbă ca să pot spune că este duminică`. 

Animalul leneş căscăl ung: `Pentru ziua de duminică am nevoie de o ramură mai groasă pe care să pot dormi mai bine`. 

Păunul spuse cu mândrie: `Un set de pene noi sunt suficiente pentru duminica mea`. 

Aşa discutară animalele ore în şir şi toate dorinţele lor se îndepliniră, dar pentru niciunul nu fusese duminică. Atunci câţiva oameni trecură pe acolo şi râseră: `Dar nu ştiaţi că duminică este abia atunci când vorbeşti cu Dumnezeu ca şi cu un prieten, în timpul Sfintei Liturghii, în Biserică?`.


Roagă-te şi munceşte

Câţiva pescari se aflau în larg cu barca la pescuit. Deodată se iscă o furtună mare. 

Ei s-au înfricoşat aşa de tare, încât şi-au aruncat vâslele şi au început să implore cerul ca să-i salveze. 

Dar barca lor se îndepărtă de ţărm din ce în ce mai mult. Atunci un pescar în vârstă spuse celorlalţi: "Cum, v-aţi aruncat vâslele? Numai rugându-ne lui Dumnezeu şi vâslind spre ţărm ne putem salva".


Frica de Dumnezeu

Preotul Samuel - aşa se povesteşte într-o anecdotă clasică - merse la Roma pe când împărăteasa îşi pierduse brăţara. 

O găsi el. Un herald merse prin tot imperiul şi striga: "Cine găseşte brăţara împărătesei şi o înapoiază în decurs de 30 de zile va fi răsplătit cu daruri, iar cel care o va aduce după aceste 30 de zile, aceluia i se va tăia capul.

 Preotul aşteptă până trecură cele 30 de zile şi abia după aceea o înapoie. Împărăteasa îl întrebă: "N-ai fost în imperiu?". "Ba da!", răspunse preotul. "Şi n-ai auzit anunţul heraldului?". "Ba da, l-am auzit"."Atunci de ce n-ai adus-o mai devreme?". 

El îi răspunse: "Am procedat astfel pentru ca să nu poţi spune că m-am temut de tine, ci că am adus-o pentru că mă tem de Dumnezeu". 

Atunci împărăteasa îi spuse: "Binecuvântat fie Dumnezeu: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh".

Niciun loc fără Dumnezeu

Un păgân îi puse odată preotului Josua următoarea întrebare: `De ce a ales Dumnezeu tocmai o tufă de mărăcini, unde să vorbească cu Moise?`. 

Preotul răspunse: `Dacă ar fi ales un copac de roşcove sau un dud, ai fi pus aceeaşi întrebare. 

Dar e imposibil să te trimit fără să-ţi dau niciun răspuns. 

De aceea, îţi spun că Dumnezeu a ales acest neînsemnat mărăcine, ca să-ţi spună că nu există pe pământ niciun loc în care să nu poată fi prezent.

 Chiar şi într-un mărăcine`.

___

`Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El.
Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. 

Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat` (1 Ioan 1:5-7).

sursa http://romanidiaspora.blogspot.com