De 70 de ori câte șapte - Film ortodox rusesc subtitrat

,,Iertarea este forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească”

„Să ierţi de 70 de ori câte 7“. Ce semnifică cea mai puternică învăţătură biblică despre iertare: „Neiertarea e otrava pe care o bei, sperând că moare celălalt”

  Cerând iertarea Tatălui Ceresc, ne lipim de mila Lui, intrăm în comuniune cu harul și pregustăm fericirea după care tânjim atât de mult. De altfel, iertarea nu este decât iubire, forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească. Iar atunci când cineva îți greșește, înseamnă că nu te iubește cu iubirea lui Dumnezeu.A cincea cerere a Rugăciunii Domnești ne învață și să nu cerem socoteală celor ce ne-au greșit. Însă, ce se ascunde în spatele faptului că nu putem ierta pe cineva din toată inima? Și oare ne iartă Dumnezeu greșelile atunci când noi nu ni le iertăm? Monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Iași ne va răspunde la aceste nedumeriri în interviul ce continuă seria celor dedicate tâlcuirii Rugăciunii Domnești.




„Iertarea este numele Darului”
Iertarea unei persoane care ţi-a greşit sub o formă sau alta pare de foarte multe ori ceva de neimaginat. Chiar şi în cazul unor greşeli mărunte, iertarea este grea, iar în unele cazuri justificarea este imposibilitatea iertării la nesfârşit.


Biblia tratează pe larg problema iertării, iar printre cele mai cunoscute expresii ale Mântuitorului este „să iertaţi de 70 de ori câte 7”.

Moartea Mântuitorului pe cruce pentru iertarea păcatelor noastre arată că iertarea este temelia de bază al creştinismului. De altfel, paginile Sfintei Scripturi sunt pline de învăţături despre iertare.




  Multe îndemnuri despre iertare vin prin intermediul Bibliei direct din partea Domnului Iisus. Inclusiv rugăciunea „Tatăl nostru” ne învaţă să „iertăm greşiţilor noştri”. Biblia mai arată că, la un moment dat, apostolul Petru întreabă de câte ori să îi iertăm celui care ne-a greşit. Răspunsul a venit printr-o expresie foarte cunoscută şi astăzi „de 70 de ori câte 7”. Preotul ortodox Nicolae Morar, conferenţiar la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii de Vest a explicat că iertarea „de 70 de ori câte 7” este de fapt o iertare nelimitată.

  Mântuitorul arată că a fi desăvârşit înseamnă a exersa nelimitat actul iertării faţă de semeni. A ierta de 70 de ori câte 7 înseamnă a ierta la infinit, aceasta fiind singura modalitate prin care omul poate aproxima existenţa lui Dumnezeu. Modul exemplar de a ierta îl demonstrează Mântuitorul în momentul în care a fost răstignit de autorităţile religioase ale Israelului. Mântuitorul cere Părintelui Ceresc să le ierte faptele comise pentru că nu ştiu ce fac. Dacă suntem fidelii lui Hristos trebuie să iertăm orice. Stă în măsura lui Dumnezeu să îl sancţioneze pe criminal. Datoria noastră este să iertăm”.
  Ce ar fi daca Dumnezeu ar ierta in modul in care iertam noi uneori? Noi spunem, de exemplu: "Ei bine, te iert dar nu uit." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Noi spunem: "Te iert dar nu mai vreau sa am de acum de-a face cu tine." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu? Noi spunem : "Bine, bine. Acum trec cu vederea, dar daca se mai repeta o data, o singura data, atunci gata." Cum ar fi sa ne spuna asa Dumnezeu?

Din fericire, El nu iarta cum iertam noi.

 Desigur, unii vor avea mereu de obiectat:"Cum te astepti de la mine sa iert si sa tot iert dupa tot ce mi-a facut?" Daca respectiva persoana ar putea sa ii spuna aceste cuvinte in fata Lui Cristos, uitandu-se in ochii Lui, sunt sigur ca l-ar auzi spunand: "Da, dar ce spui de toate gandurile tale rele? Ce spui de datoriile tale? Ce spui de sarcinile pe care ai esuat in a le face? Ce spui de minciunile tale? Dar de relele facute cu limba ta ascutita? De ura ta? Nu ti-am iertat Eu, oare, datoria ta cea mare? Si atunci de ce nu ierti si tu acestora?

În versiunea greacă a Evangheliei după Matei apare o altă formulare: „Și ne iartă nouă datoriile noastre precum și noi iertăm datornicilor noștri”. Față de Dumnezeu, dar și față de semenii noștri putem fi cu plata datoriilor la zi?

 Niciodată aici, pe pământ, și sfinți dacă am fi, nu putem fi „la zi” cu această datorie. Niciodată, pentru că datoria noastră este IUBIREA. Am fost și suntem iubiți dumnezeiește, absolut și gratuit, și ni se cere, și ni se dă putere, să fim noi înșine, fiecare un răspuns personal la această Iubire.

 Pe măsură ce înaintăm în iubire, cu harul lui Dumnezeu, încetăm să mai facem rău și astfel, datoria noastră se transfigurează: din iertare devine iubire. De altfel, iertarea nu este decât iubire, forma cea mai necesară de iubire pentru starea noastră duhovnicească.

„Când cerem socoteală celor ce ne fac rău, ne contaminăm de rău”

A cere socoteală înseamnă a te socoti drept și a călca poruncile dumnezeiești, singurele care ne scot din plasa răului. Când cerem socoteală celor ce ne fac rău, devenim automat răi, ne contaminăm de rău. Domnul spune să nu ne împotrivim răului și să iertăm. Dacă am face asta, am fi uimiți de binele pe care l-am trăi. Dar noi alegem să ne risipim viața și ce avem disputând un „obiect” de care nici nu ne mai aducem aminte după ani și ani de ură și procese și fără de care viața noastră ar fi putut continua foarte bine. Dacă am socoti și costul pe care-l vom plăti la Marea Judecată, cred că puțini am mai cădea în cursa vrăjmașului care ne sugerează să ne facem dreptate „cu orice preț”!

Eu văd cu durere câtă suferință se naște și se răspândește doar din atitudinile luate pe un „principiu” care mă uluiește: „Da’ ce? Unu’ prost și altu’ nu?!”

Sunt situații când simțim că nu putem ierta pe cineva din toată inima. Cum să procedăm atunci?

 Să cerem de la Domnul să ne vindece inima împietrită și să ne învețe cu harul Lui cum să iertăm în fiecare situație concretă. Această neputință este un simptom al unei boli sufletești grave care merită să fie descoperită și tratată la timp.

 De mare folos ne este să ne iertăm părinții și bunicii și neamul de care, de multe ori, ne lepădăm greșit. Adică negăm că am fi primit moștenirile lor, dorim să fim „altfel” și chiar ne purtăm invers decât ei în cele rele, o vreme. Dar moștenirea e în noi, noi suntem una cu toți oamenii, dar mai ales cu neamul nostru. Să ne asumăm, să ne pocăim și pentru ei și atunci îi vom putea ierta și mai ales, vom putea ierta pe oricine.

 Cine nu iartă, are în inima lui un rău ascuns „de acasă”, o traumă, sau mai multe, cum spun specialiștii seculari. E nevoie să învățăm asta pentru că mulți alegem valori înalte și încercăm să le trăim, dar eșuăm pentru că nu ne-am asumat moștenirile. De exemplu, dacă cineva care a avut părinți sau bunici care au activat sau au colaborat cu puterea comunistă, refuză în contextul actual conștientizarea, se rușinează, se ascunde și aderă la valorile creștine sau este admirator fervent ai sfinților închisorilor, va constata cu durere că nu poate ierta. Mai ales că nu-și poate ierta părinții, dar din alte pricini. Atunci va înțelege, cu mila Domnului, prin rugăciune, că e nevoie să-și asume această moștenire pentru a o aduce spre iertare și vindecare lui Dumnezeu, dar ca fiind a noastră, și nu a lor.

Ne iartă Dumnezeu greșelile atunci când noi nu iertăm altora ?

Nu, pentru că ne respectă libertatea și ne lasă să trăim durerea de a alege să fim proprii noștri vrăjmași ca să ne putem întoarce la El din convingere și cu smerenie. Mândria ne face să nu ne iertăm . Și necredința. Nu-L cunoaștem pe Domnul și mila Lui și ocupăm noi locul Lui de Judecător.


Iertarea vindecă trupul .

Într-un articol publicat în ziarul Lumina, medicul psihiatru Andreea Hefco arată că în unele cazuri, bolile trupului au legătură directă cu o boală a sufletului provocată de neiertare. „Când sufletul ne doare, şi trupul ajunge să sufere. Ne facem analize, căutăm medicamente care blochează doar efectele, uitând să mergem mai departe, spre cauza directă a suferinţelor noastre. La baza multora dintre bolile pe care le trăim stă lipsa iertării”, arată specialistul. Potrivit aceleiaşi surse iertarea este un adevărat tratament. „Atunci când nu iertăm, păstram mânie ascunsă în "ţinerea de minte a răului", amărăciune, autocompătimire. Ne baricadăm în noi înşine după zidurile de durere care nu dispar doar întorcându-ne privirea de la ele. Iniţial, a simţi furie intensă sau mânie pentru o nedreptate trăită este o reacţie sănătoasă, firească şi uneori salvatoare. 

preluare text partial   http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/iertarea-este-forma-cea-mai-necesara-de-iubire-pentru-starea-noastra