Pr. Visarion Iugulescu - Luminatorul Sufletului

PREDICA
PĂRINTELE IERODIACON VISARION IUGULESCU

Luminatorul trupului

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si celelalte se vor adauga voua! (Matei VI, 33)

Frati crestini,

Invataturile minunate pe care le desprindem din Sf. Evanghelie de astazi pot fi socotite ca un balsam vindecator pentru o cumplita boala.
Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvintele care racoresc si vindeca sufletele bantuite de multime de boli si mai ales de boala aceasta a ingrijorarii pentru ziua de maine. 

Ingrijorarea este un semn de necredinta fata de Dumnezeu. 

De aceea, zice Domnul nostru Iisus Hristos: Caci paganii sunt ingrijorati si le cauta numai pe acestea pamantesti".

Dar, trebuie sa tinem seama ca una este ingrijorarea si alta este a ne ingriji. 

La cea dintai, s-ar parea ca Evanghelia de astazi ar cuprinde un puternic indemn de trandavie. 

S-ar parea ca, dupa sfatul Mantuitorului, crestinul ar trebui sa stea cu mainile in san, sa nu lucreze nimic si sa astepte linistit, mura in gura, adica sa-l hraneasca si sa-l imbrace Dumnezeu.

Oricine ar intelege asa, intelege gresit. 

Cartea Sfanta nu ne invata nicaieri la trandavie, ci dimpotriva ne invata si ne indeamna sa nu gresim. Dovada pentru aceasta ne sta insasi viata Mantuitorului, care a muncit pana la varsta de 30 de ani, la aspra meserie de dulgher.

 Din pildele Lui, de altfel, vedem ca ne indeamna la munca. 

Asa avem pilda cu talantii, cu semanatorul, cu lucratorii iesiti dis de dimineata la sapatul viei si altele.

Dar, marturie pretioasa in aceasta privinta ne sta Sf. Ap. Pavel care lucra la facerea corturilor ca sa-si castige painea si sa nu cada greutate nimanui. 

El a spus si o invatatura ce nu se va uita niciodata: Cine nu lucreaza, nici sa nu manance!"

Dar, atunci, cum ramane cu cuvintele Mantuitorului care zic: ,,Nu va ingrijorati!" 

Ce vor sa spuna aceste cuvinte? 

Mantuitorul, cu intelepciunea Sa dumnezeiasca, ne face sa intelegem ca ingrijorarile peste masura il duc pe om sa cada in unele ispite nesatioase, de a ingramadi mai mult decat trebuie, pentru existenta vietii de toate zilele. 

Mantuitorul vrea sa ne sporeasca increderea in Dumnezeu, cand ne invita sa privim la pasarile cerului. 

El nu zice sa nu ne ingrijim deloc, ci ne spune sa cautam mai intai de toate Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, iar celelalte ni se vor adauga, caci stie Tatal nostru cel din ceruri ce ne trebuie.

 Dar, omul face tocmai invers: mai intai, alearga in goana nebuna dupa cele pamantesti si uita, incetul cu incetul, de Imparatia lui Dumnezeu. 

Aproape tot timpul il cheltuieste numai pentru cele trecatoare, iar de Dumnezeu, de legea Lui, de dreptatea Lui, nici nu vrea sa mai auda sau sa stie. Nu mai are timp nici de cea mai mica rugaciune.
Ne jertfim toate puterile, ne dam toata osteneala pentru dobandirea veacului acestuia trecator si, astfel, grijile acestei vieti il robesc pe om, il fac un fel de hamal, zi si noapte, asa cum robeau evreii in Egipt, la Faraon. 

Dar, intr-o zi, au venit la dansul Moise si Aron si l-au rugat sa dea voie poporului sa mearga in pustie, sa aduca jertfe si sa se inchine lui Dumnezeu. 

Faraon, vazand insa ca evreii nu si-au uitat credinta si ca le arde sa se mai inchine Dumnezeului lor, a poruncit sa li se mareasca norma de munca, asa incat sa nu se mai gandeasca la jertfe si rugaciuni.

La un astfel de rezultat ajung si crestinii nostri, care, pentru trebuintele vietii trupesti, se impovareaza peste masura cu grija mancarii, a imbracamintii si a zilei de maine. 

Prin grijile cele multe care napadesc mintea omului, se pierde sufletul, si iata cum: cand vrem sa ne inchinam, atunci se imbulzesc in mintea noastra mii de ganduri lumesti si rugaciunea, in loc sa se inalte la cer, cade la pamant, parca ar fi un plumb.

 Cand vrem sa mergem la biserica, interesele si placerile lumii ne impiedica si nu ne lasa. Daca vrem, uneori, sa ne gandim la Dumnezeu, la vesnicie, la pocainta, atunci parca si ispitele se dubleaza si nu ne mai dau pace ca sa ne indeplinim sfintele datorii fata de suflet.

Iata deci ca din aceasta robie vrea sa ne scoata Domnul Hristos cand ne zice: ,,Nu va ingrjorati!" Prin aceste cuvinte Mantuitorul ne invata sa nu ingaduim materiei sa ne subjuge. 

Daca ar fi sa traim pe lumea aceasta in veci de veci, atunci interesele vremelnice ar trebui sa ne stapaneasca inima intreaga. 

Dar, de vreme ce suntem niste calatori pe lumea aceasta, atunci locul cel de capetenie in inima noastra, in mintea noastra, sa-l dam sufletului, lui Dumnezeu. 

Sufletul trebuie sa stea mai presus de orice, nu trupul. Dumnezeu, mai inainte de toate, nu grijile acestei vieti trecatoare. Cele mai multe din grijile si framantarile noastre sunt zadarnice si fara rost. De ce? Fiindca le facem privind numai la puterile noastre si uitam de ajutorul ce vine de sus de la Dumnezeu. 

Uitam ca, fara ajutorul lui Dumnezeu, noi nu putem ridica un pai de jos. 

Asa ca, la fiecare pas, trebuie sa ne cunoastem nimicnicia noastra si sa vedem ca toate atarna de puterea Celui Preainalt si mai ales sa fim recunoscatori si multumitori pentru ce ne-a dat pana in prezent. 

Daca ii multumim cu vrednicie, pentru toate darurile pe care le-am primit, Dumnezeu ne mai da, iar daca noi nu-i multumim si nu venim la biserica, acasa la El, la Tatal nostru cel din ceruri sa-I aducem laudele si cinstea cuvenita, cum sa ne mai dea ceva? 

De aceea pune biciul pe noi si ne da pe spinare, si vin asupra noastra fel de fel de necazuri si suferinte grele. 

Cine fuge de biserica, cine n-o iubeste, cine nu vine sa se roage, cine o injura, nu are pe Dumnezeu de tata si se gaseste ca un strain gol, sarac, fara parinti, un fiu pierdut, cazut intre hoti si talhari, fara nici un sprijin.

De aceea, ajung acesti nemultmiti de se sinucid, pentru ca ingrijorarile acestea de lucrurile pamantesti si placerile nelegiuite il aduc pe om la starea de orbire sufleteasca. 

Intr-adevar, toate neintelegerile dintre oameni, invidia, ura, razboaiele rasar din poftele acestea ale lacomiei, ale mandriei, din alergarea nemasurata mai mult dupa lucrurile trecatoare. 

Un filozof grec a zis ca, prin ingustimea mintii si egoism, oamenii degenereaza in bestii si devin lupi, tigri, unii fata de altii, fiare inveninate care se urmaresc ca fiarele prin muntii si pustiurile din Africa. Insa, e prea putin spus despre om, caci el a decazut mai rau, fiindca animalele sunt periculoase numai atunci cand sunt flamande; dupa ce s-au saturat, se odihnesc linistite si nu ataca pe nimeni. 

Dar, omul, cazut in orbirea aceasta sufleteasca, devine mai periculos atunci dupa ce s-a saturat, atunci cand are mai mult, caci cine au fost urmaritorii crestinilor de-a lungul veacurilor? 

Cei infometati, cei insetati si goi?

 Nu! Dimpotriva, bogatii si imparatii care dispuneau de toate bunatatile si nu le lipsea nimic, pentru ca se nasteau in inimile lor alte pofte nesatioase si, in mandria lor, se socoteau dumnezei, avand pretentii la oameni sa le aduca jertfe. 

De aceea, Mantuitorul in Sf. Evanghelie de astazi ne face cunoscut ca noi nu suntem orfani pe lume. Avem un Tata sus in ceruri care ne iubeste si are grija de noi. El vrea sa ne spuna ca noi suntem foarte importanti in ochii lui Dumnezeu. 

Asa de pretiosi incat, din iubire pentru noi, Tatal a trimis in lume pe unicul Sau Fiu ca sa ne asigure fericirea cea vremelnica si vesnica. 

Dumnezeu se ingrijeste de noi, ne cunoaste pe nume, cunoaste toate nevoile si necazurile noastre si ne poate implini toate dorintele noastre, caci numele Sau este iubire. 

Daca hraneste pasarile care zboara prin aer si toate vietuitoarele, daca poarta grija si impodobeste campiile cu flori, cu cat mai mult va purta El de grija pentru noi oamenii? 

Noi  care suntem ziditi dupa chipul si asemanarea Sa! El  care hraneste toate vietatile!
Iata una din purtarile de grija ale Tatalui ceresc pentru fiinta omeneasca: cand pruncul s-a nascut pe pamant, Dumnezeu i-a pregatit si hrana trebuitoare, laptele mamei pe care trebuie sa-l suga ca sa creasca mare. 

Ce ar insemna, daca n-ar fi pregatit Dumnezeu aceasta hrana usoara, si totusi, plina de puteri, care sa-i asigure existenta? Iata, dar, purtarea de grija a lui Dumnezeu! 

El, Tatal nostru cel din ceruri, S-a ingrijit de noi chiar de cand eram in pantecele maicii noastre si ne-a pregatit hrana trebuitoare ca sa crestem.

 Cu cat mai mult se ingrijeste El acum, cand suntem impresurati de multime de ispite!

 

PĂRINTELE IERODIACON VISARION IUGULESCU

continuare http://www.ierodiaconvisarion.ro