Legea ispăşirii: Calea călugăriei ar fi şi o cale a ispăşirii pentru ceilalţi, te lupţi cu propriile-ţi greşeli care vin pe cale genetică, biruindu-ţi neputinţele tale în contul alor tăi: fraţi, părinţi, etc.
Dar nu pleci tu sa te faci calugar, daca nu iti da binecuvantare duhovnicul. Pentru ca te pierzi. Si aici diavolii isi baga coada.
Mântuitorul a ispăşit pentru noi prin cruce dar cu o notă deosebită că şi-a certat duşmanii. Posibilităţile de mântuire ale lui Dumnezeu sunt infinite.
Mântuitorul a ispăşit pentru noi prin cruce dar cu o notă deosebită că şi-a certat duşmanii. Posibilităţile de mântuire ale lui Dumnezeu sunt infinite.
**
De ce vin gândurile de hulă?
De ce vin gândurile de hulă?
Pentru că terminologia unei huliri a fost vreodată acceptată, plăcută, discutată şi nu te-ai curăţit de aceste gânduri şi care e o putere a satanei asupra ta, cu care te canoneşte. Termenii acesteia, fie că nu i-ai alungat, fie că i-ai acceptat. Pe baza lucrurilor necurăţite îngăduie Dumnezeu să fii pălmuit ca să te pocăieşti.
Lacrima e simbolul pocăinţei, ea nu se pierde. Pot fi lacrimi ca dar a lui Dumnezeu, ca pocăinţă a celui care o cere. De la o anumită vârstă lacrimile scad. Lacrimile sunt ale firii care plânge de multe pricini. Nu sunt un semn de neaapărată trebuinţă pentru mântuire; nu-s condiţie de mântuire, căci uneori cine le are se mândreşte cu ele.
Lacrimile nu-s deajuns să te mântuieşti. Echivalentul lacrimilor de pocăinţă este în conştiinţă. Lacrimile pe care le vezi, te încurci în ele că le vezi. De folos sunt cele pe care le vede numai Domnul Hristos
Călugării brahmani zic: „cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.”
Războiul nevăzut: eşti luat prin surprindere şi de aceea te încurci în acest război. Noi suntem atenţi la patimile altora nu la patimile noastre, la patinările atenţiei noastre şi în loc să avem o atenţie intravertită (în interior) o proiectăm asupra altora.
Cuvântul este mai bun decât banda magnetică pentru că emană o energie care vă repară, vă lămureşte, vă luminează, vă linişteşte.
Treptele rugăciunii: La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine.
Lacrima e simbolul pocăinţei, ea nu se pierde. Pot fi lacrimi ca dar a lui Dumnezeu, ca pocăinţă a celui care o cere. De la o anumită vârstă lacrimile scad. Lacrimile sunt ale firii care plânge de multe pricini. Nu sunt un semn de neaapărată trebuinţă pentru mântuire; nu-s condiţie de mântuire, căci uneori cine le are se mândreşte cu ele.
Lacrimile nu-s deajuns să te mântuieşti. Echivalentul lacrimilor de pocăinţă este în conştiinţă. Lacrimile pe care le vezi, te încurci în ele că le vezi. De folos sunt cele pe care le vede numai Domnul Hristos
Călugării brahmani zic: „cine nu poate fi atent la gândurile minţii lui, nu are ce căuta în călugărie.”
Războiul nevăzut: eşti luat prin surprindere şi de aceea te încurci în acest război. Noi suntem atenţi la patimile altora nu la patimile noastre, la patinările atenţiei noastre şi în loc să avem o atenţie intravertită (în interior) o proiectăm asupra altora.
Cuvântul este mai bun decât banda magnetică pentru că emană o energie care vă repară, vă lămureşte, vă luminează, vă linişteşte.
Treptele rugăciunii: La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine.
Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns. A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale. El se exprimă prin gura ta.
Sfântul Serafim de Sarov întâlnindu-se cu un general îi spune acestuia toate nedreptăţile câte le-a făcut pentru primirea gradelor şi spunându-i îi cădeau toate trufiile, toate penele de păun aşa precum îi descoperea Domnul Hristos, căci Sfântul Serafim nu-l cunoştea pe general. În această stare vorbea cele ale cunoaşterii de Dumnezeu şi a Sfântului Duh cu respectivul om. Mintea sa era absorbită de Mintea Domnului Hristos. El i-a spus toată biografia generalului, cuvânt cu cuvânt. Zice Sfântul Apostol Pavel: Să ai simţirea şi mintea Domnului Hristos în tine.
Noi şi noaptea suntem ispitiţi de vrăjmaşul, de aceea trebuie să te rogi neîncetat, şi în stare de vis . Să ai toată convingerea că eşti purtător al Domnului Hristos. În lume umblă oameni ai lui Dumnezeu…
Nu se ajunge la rugăciune neîncetată câtă vreme eşti pătimaş, ci ajungi la primejdie de năluciri, halucinaţii, chiar în stare de veghe.
Când amesteci rugăciunea cu patimile, biruiesc patimile cu tot felul de năluci.
Unii îl văd pe Domnul Hristos ca pe un tânăr de care se îndrăgostesc, alţii ca pe un copil ce-l strâng la sân, ca rod al patimii.
Cu înşelări de acestea se ajunge până la nebunie. Pe cel bolnav psihic îl poţi ajuta dacă este conştient de boala sa.
Până nu te purifici de patimi, nu te avânta în rugăciunea neîncetată, că satana te prinde în înşelăciuni drăceşti în loc de vederi cereşti. Întâi trebuie făcută despătimirea. Cum?
Trebuie lepădată iubirea de sine, iubirea curvească de sine şi semnele acestei iubiri sunt printre altele: judecarea, cârtirea, nemulţumirea.
Sunt două faze ale nevoinţelor:
1. Faza ascetică - toată strădania din partea omului să se purifice de patimile…
2. Faza a doua după această biruinţă, caracterizată prin darurile Sfântului Duh, care ridică mintea la stări de credinţă luminată.
Sfântul Serafim de Sarov întâlnindu-se cu un general îi spune acestuia toate nedreptăţile câte le-a făcut pentru primirea gradelor şi spunându-i îi cădeau toate trufiile, toate penele de păun aşa precum îi descoperea Domnul Hristos, căci Sfântul Serafim nu-l cunoştea pe general. În această stare vorbea cele ale cunoaşterii de Dumnezeu şi a Sfântului Duh cu respectivul om. Mintea sa era absorbită de Mintea Domnului Hristos. El i-a spus toată biografia generalului, cuvânt cu cuvânt. Zice Sfântul Apostol Pavel: Să ai simţirea şi mintea Domnului Hristos în tine.
Noi şi noaptea suntem ispitiţi de vrăjmaşul, de aceea trebuie să te rogi neîncetat, şi în stare de vis . Să ai toată convingerea că eşti purtător al Domnului Hristos. În lume umblă oameni ai lui Dumnezeu…
Nu se ajunge la rugăciune neîncetată câtă vreme eşti pătimaş, ci ajungi la primejdie de năluciri, halucinaţii, chiar în stare de veghe.
Când amesteci rugăciunea cu patimile, biruiesc patimile cu tot felul de năluci.
Unii îl văd pe Domnul Hristos ca pe un tânăr de care se îndrăgostesc, alţii ca pe un copil ce-l strâng la sân, ca rod al patimii.
Cu înşelări de acestea se ajunge până la nebunie. Pe cel bolnav psihic îl poţi ajuta dacă este conştient de boala sa.
Până nu te purifici de patimi, nu te avânta în rugăciunea neîncetată, că satana te prinde în înşelăciuni drăceşti în loc de vederi cereşti. Întâi trebuie făcută despătimirea. Cum?
Trebuie lepădată iubirea de sine, iubirea curvească de sine şi semnele acestei iubiri sunt printre altele: judecarea, cârtirea, nemulţumirea.
Sunt două faze ale nevoinţelor:
1. Faza ascetică - toată strădania din partea omului să se purifice de patimile…
2. Faza a doua după această biruinţă, caracterizată prin darurile Sfântului Duh, care ridică mintea la stări de credinţă luminată.
Sfinţii au făcut nevoinţe grozave şi au ajuns la starea lui Adam înainte de cădere când fiarele în prezenţa lor, leapădă starea lor de fiare. Sfinţii iubesc toată făptura lui Dumnezeu.
Lepădarea de lume - adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu.
Legăturile satanei asupra omului sunt necrezut de tari - de aceea încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului, sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursa lui.
De puterea diavolului se scapă cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de diavol.
Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta.
De exemplu, flăcările mâinii Avei Iosif, pe care le-a văzut ucenicul, iar bătrânul îi zise: „Dacă vrei fă-te tot cu focul, nu numai mâinile.” (pateric); însemnează a vrea la o intensitate pe viaţă şi pe moarte.
Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri.
Lepădarea de lume - adică de patimile lumii, nu de lume ca şi creaţie a lui Dumnezeu.
Legăturile satanei asupra omului sunt necrezut de tari - de aceea încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului, sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursa lui.
De puterea diavolului se scapă cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de diavol.
Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta.
De exemplu, flăcările mâinii Avei Iosif, pe care le-a văzut ucenicul, iar bătrânul îi zise: „Dacă vrei fă-te tot cu focul, nu numai mâinile.” (pateric); însemnează a vrea la o intensitate pe viaţă şi pe moarte.
Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri.
Se plăteşte fapta cu care ai asuprit pe altul.
Bolile sunt o pedeapsă sau un drept al satanei de a te chinui în lumea aceasta. Boala este ultima milă a lui Dumnezeu cu omul care a întârziat cu pocăinţa, cu cel care nu se gândeşte la mântuire.
Dacă nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovăţie. Vă asigur că Cineva vă vede aşa cum sunteţi.
Cei care vorbesc, vorbesc după darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultătorii se folosesc după credinţa ce o dovedesc.
Să ne îmbunătăţim din zi în zi căci este cine să ne ajute. La concepţia de viaţă a omului, Dumnezeu e atent şi-i rânduieşte anii.
Pentru unii bătrâneţea e canon, pentru alţii e minte şi învăţătură: Vă folosiţi în măsura ascultării căci nu ascultaţi de mine ci de cine trebuie.
Sinele - lumea din lăuntru sau stratul de mizerie interioară pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet, subconştientul, moştenirea ereditară.
Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine. Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine. Nimicurile şi fleacurile îţi fărâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat.
Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.
Margaritare duhovnicesti - Din Invataturile Parintelui Arsenie Boca
citeste continuarea aici https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/08/boca-arsenie-ganduri.pdf
Bolile sunt o pedeapsă sau un drept al satanei de a te chinui în lumea aceasta. Boala este ultima milă a lui Dumnezeu cu omul care a întârziat cu pocăinţa, cu cel care nu se gândeşte la mântuire.
Dacă nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovăţie. Vă asigur că Cineva vă vede aşa cum sunteţi.
Cei care vorbesc, vorbesc după darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultătorii se folosesc după credinţa ce o dovedesc.
Să ne îmbunătăţim din zi în zi căci este cine să ne ajute. La concepţia de viaţă a omului, Dumnezeu e atent şi-i rânduieşte anii.
Pentru unii bătrâneţea e canon, pentru alţii e minte şi învăţătură: Vă folosiţi în măsura ascultării căci nu ascultaţi de mine ci de cine trebuie.
Sinele - lumea din lăuntru sau stratul de mizerie interioară pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet, subconştientul, moştenirea ereditară.
Există în noi un tron şi o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce şi invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine. Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine. Nimicurile şi fleacurile îţi fărâmiţează puterea şi energia; orice gunoi trebuie măturat.
Îl mături în funcţie de conştiinţa ta, cât vrei să fii de curăţit.
Margaritare duhovnicesti - Din Invataturile Parintelui Arsenie Boca
citeste continuarea aici https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/08/boca-arsenie-ganduri.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu