Despre lacrimi si plans
Sa plangem pe masura faradelegii; pentru o rana adanca sa fie o tamaduire adanca si indelungata; pocainta nu trebuie sa fie mai mica decat nelegiuirea (Sf. Ciprian).
Nu numai ca nu plangem faptele savarsite de noi, ci mai si inmultim ceea ce ar trebui sa plangem (Sf. Grigorie Teologul).
Plansul tau sa corespunda cu pacatele tale. Daca a ta cadere nu este mare, iti sunt de ajuns lacrimile; daca insa este mare, trebuie sa fie un rau de lacrimi. Daca esti curat, atunci imtrumuta-ti lacrimile altuia si plange impreuna cu fratele pentru pacatele lui. Dar, o!, de-am plange noi numai pentru pacatele noastre! (Sf. Ioan Pustnicul).
Rugaciunea imputernicita de lacrimi scoate afara din suflet toate gandurile care o dusmanesc (Avva Ilie Ecdicul).
Lacrimile in vremea rugaciunii sunt o frumoasa baie, iar dupa rugaciune sa tii minte pentru ce ai plans (Sf. Nil
Sinaitul).
Smerenia este mama lacrimilor si a cumpatarii (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa plangem, fratilor! Ochii nostri sa verse lacrimi inainte de a trece acolo unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre (Sf. Macarie cel Mare).
Socoteste postul drespt arma, rugaciunea putere, lacrimile baie (Sf. Nil Sinaitul).
Cel ce spune ca-si plange pacatele sale si continua sa le faca se inseala singur pe sine (Avva Isaia Pustnicul).
Sufletul apasat de necazuri se ridica spre Dumnezeu prin lacrimile pocaintei (Sf. Ioan Scararul).
David a pacatuit numai o data si a plans totdeauna, iar tu pacatuiesti totdeauna si nu plangi niciodata (Fericitul Augustin).
Ferice de cel care isi plange cu adevarat pacatele (Avva Isaia Pustnicul).
Dupa cum bucuria lumeasca este amestecata cu tristete, tot asa lacrimile dupa Dumnezeu odraslesc o bucurie permanenta si nevestejita (Sf. Ioan Hrisostom).
Sf. Apostol Pavel a plans trei ani zi si noapte indreptand lipsurile altora (Fapte 20, 31), iar noi nu plangem nici pentru ale noastre (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai inainte. Iar lenevirea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
De nimeni nu se apropie diavolul asa de lesne ca de cel ce traieste in trandavie si lene (Sf. Tihon).
Odihna si trandavia sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii (Sf. Ioan Scararul).
Daca vrei sa birui lenea, fa orice lucru, cat de mic, sau invata si roaga-te fara incetare (Sf. Efrem Sirul).
Lenea este nascatoare de viclenie (Sf. Vasile cel Mare).
Fara lucru sa nu fie nimenea, caci lenea povatuieste la tot raul (Cuviosul Paisie Velicicivski).
Lenea e mama viciilor, pentru ca ea rapeste bunatatile pe care le ai, iar pe cele pe care nu le ai nu ingaduie sa le dobandesti (Sf. Nil Sinaitul).
Nepasatorul s-a vandut multor stapani; asa cum il poarta, asa umbla (Sf. Talasie Libianul).
Lenea schimba duhul in carne, iar carnea in putrezire (Patericul).
Trandavia este moartea sufletului (Fericitul Ieronim).
Nu se cuvine a milui si a ajuta pe acela care poate lucra si sade nelucrator (Sf. Teofilact).
Lucrarea mainilor si osteneala picioarelor opreste pe om de la pacate (Epifanie).
Cel ce nu lucreaza, desi ar putea lucra, desigur ca prin trandavia sa va deveni iscoditor (Sf. Ioan Hrisostom).
Lenesul nu poate deveni credincios (Didascalia).
Ostenelile sunt pretutindeni calauzele celor buni (Sf. Ioan Hrisostom).
Pamantul nelucrat se umple de maracini si sufletul nepasator de patimi (Sf. Talasie Libianul).
De nu lucreaza cineva, nu are pe Hristos in sine! (Avva Ilie).
Lenea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
Nici unul dintre cei care cred in Dumnezeu nu trebuie sa stea fara lucru (Constitutiile apostolice).
http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu