Pacatul are miros de moarte, de osanda a sufletului !
Un singur pacat comis te preda in puterea celui viclean.Spune necontenit Rugaciunea lui Iisus pana se sfinteste si mintea, si sufletul. Alunga tot duhul cel rau facand milostenie si fapte bune, caci ei ard atunci si se prefac in fum. Binecuvanteaza mereu pe cei ce iti fac bine si de doua ori mai mult pe cei ce-ti fac rau, astfel, mania si raul va inceta. Spovedeste-te cat mai des. Roaga-te lui Iisus sa te intareasca in credinta!
'Atunci cand oamenii nu prind sensul cel mai profund al vietii, se chinuiesc chiar si atunci cand primesc binecuvantarile lui Dumnezeu si prilejurile pe care El le da pentru mantuirea lor. In timp ce acela care se aranjeaza corect duhovniceste, de toate se bucura. Chiar si schiop sa fie, se bucura. Si mai slab la minte sa fie, se bucura. Si sarac sa fie tot se bucura"
"Să nu vrem ca Hristos să ne ajute, fără ca noi să ne ostenim. Să nu cerem pogorăminte, pentru că atunci vom fi necercaţi, neinstruiţi. Şi în armată, cei ce sunt bine instruiţi nu mor.
Atunci când omul este ajutat mereu, în cele din urmă rămâne neajutat. Pe mine mă mişcă faptul că Hristos nu ajută mereu. Simt ca şi cum aş fi elev, iar profesorii au pretenţii de la elevi. Este greu să treacă cineva la examenele duhovniceşti. E trebuinţă de neîncetată supraveghere de sine şi silinţă. Numai aşa sporeşte cineva duhovniceşte.
Oare lui Dumnezeu Îi este greu să ajute mereu pe fiecare om? Dar omul nu este ajutat în felul acesta. Un copil răsfăţat, căruia părinţii îi dau mereu ciocolate, şi care vrea numai să i se dea, va deveni trândav, nenorocit şi vrednic de plâns. La fel şi omul, dacă primeşte mereu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca el însuşi să se ostenească, niciodată nu se va coace duhovniceşte. De aceea, deşi la începutul vieţii duhovniceşti Dumnezeu ajută pe om, după aceea încet-încet Se retrage, pentru ca omul să înţeleagă că trebuie şi el să facă tot ce poate.
Iată, pe copilaşul cel mic părinţii lui nu-l ţin mereu de mânuţă ca să meargă, ci îl lasă puţin să meargă şi el singur, iar atunci când este gata să cadă, hop!, îl prind. După aceea copilul înţelege că puterile lui ajung numai pentru a merge ţinându-se de balustradă. Dacă copilul merge numai când este ţinut de mână – iar atunci când părinții îl lasă, el nu se prinde de balustradă ca să meargă, și astfel, încetul cu încetul, să se întărească, ci se aşază jos –, nu va învăţa niciodată să meargă, pentru că n-a făcut ceea ce putea să facă."
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești II. Trezvie duhovnicească, ediția a II-a, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 320-321)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu