De aceea, frate, pazeste-te de aceasta primejdie ! Concenteaza-ti toata mintea in inima, lupta totdeauna impotriva acestui demon, sezand ca intr-o reduta foarte inalta si larga, si zic, lupta in adevarata si adanca cunostinta de netrebnicia ta. Da-ti seama ca intr-adevar nu esti altceva decat nimic, nu poti nimic, n-ai decat neputinta, ticalosii, rautati, vicii si defecte si nu esti vrednic de altceva decat de osanda vesnica.
Dupa ce te-ai asigurat de acest adevar, nu lasa vreodata mintea a iesi la lucrurile din afara ale lumii nici chiar la un cuget ori intamplare cat de mica ce ti s-ar intampla. Fii incredintat ca toate cele din afara sunt dusmanii tai si de te-ai fi dat in mainile lor negresit ai fi ramas mort ori ranit.
Iar ca sa poti lupta bine si sa-ti aperi reduta mentiouata mai sus a adevaratei recunoasteri de nimicnicia ta, urmeaza aceasta tactica.
De cate ori te duci cu mintea la sine-ti si la lucrurile tale, masoara-te totdeauna cu ceea ce este al tau propriu si nu a lui Dumnezeu si a harului Sau.
Apoi considera-te ca si cum n-ai fi existat.
Adica, daca ai in vedere timpul dinainte de a te fi nascut, vei vedea ca in tot acel abis de vesnicie, ai fost un "nimic" si n-ai fi putut face nimic pentru a-ti lua fiinta. Existenta ta e datorita numai bunatatii lui Dumnezeu, lasandu-I pe al Sau (care este providenta vesnica ce te pazeste in orice ceas). Ce esti altceva decat nimic ?
Nu ramane nici un semn de indoiala ca, in intaiul tau nimic (din care te-a scos Dumnezeu cu mana Lui cea puternica) te-ai fi intors ihtr-o clipa, de te-ar fi parasit un singur minut. E clar ca, fiind in aceasta existenta naturala, cu fiinta ta, n-ai dreptul a te socoti vreodata ceva sau a dori sa te socoteasca altii.
Apoi privind existenta darului, se cuvine a medita ca daca firea ta ar fi lipsita de dumnezescul dar si ajutor, ce poate ca prin sine a face vrednic de rasplata ? Nimic. Incat poti zice cu Sf. Pavel: "Nu eu (m-am ostenit) ci darul lui Dumnezeu care-i in mine" (1 Cor. 15, 10).
Cugeta apoi la greselile cele trecute si la multele rautati ce ai savarsit de nu te impiedica Dumnezeu cu mana Lui cea milostiva. Faradelegile tale s-ar fi inmultit cu zilele si cu anii, faptele rele, viciile si deprinderile (caci o rautate poate trage dupa sine alta) ar fi ajuns la un numar nemarginit.
De aceea de nu voiesti a fi rapitor si fur al bunatatii si slavei lui Dumnezeu, fiindca El a dat toate celelalte si fapturilor Lui, dar slava a tinut-o pentru Sine, ca sa se mareasca singur ca un Ziditor al tuturor, dupa cum si zice: "Nu voi da altuia slava Mea" (Isaia 42, 8); daca vrei sa stai totdeauna cu Domnul tau si numai sa-L slavesti cum se cuvine, in orice fapta buna, la inceput, in timpul si dupa savarsirea ei, e bine a te considera cel mai de jos si mai rau decat toti oamenii si sa nu neglijezi aceasta defaimare de sine.
Cand se intampla ca cineva te iubeste si te lauda pentru vreun bine ce ti-a dat Dumnezeu, reculege-te, nu iesi nicidecum din nimicnicia ta, ci intoarce-te intai la Dumnezeu, zicand din toata inima: "Domnul meu sa nu-mi ingadui vreodata o deveni fur al cinstei si darului Tau; Tie se cuvine lauda, marire, si cinste, iar mie rusine; Tie Doamne dreptatea, iar noua rusinea fetelor" (Daniil, 9, 7) "Doamne nu noua, ci numelui Tau se cuvine marire. A Ta este slava si eu sunt servul Tau" (Ps. 113, 9).
Apoi intoarce-te la laudatorul tau si zi in cugetul tau; de unde acesta ma socoate bun, cand numai Dumnezeu este bun ? "Nimeni nu este bun decat unul Dunmezeu" (Mt, 19, 17).
Cu acest procedeu vei tine la distanta pe demoni si vei fi vrednic a primi daruri mai mari si faceri de bine mai alese de la Dumnezeu.
Daca amintirea faptelor bune facute de tine te indeamna la mandrie, cugeta indata ca aceste lucruri sunt ale lui Dumnezeu, nu ale tale, si ca si cum ai vorbi cu ele zi: "Nu stiu cum ati aparut si ati navalit in mintea mea ! Nu eu sunt autorul vostru, ci bunul Dumnezeu si Darul sau. El v-a crescut si v-a pazit. Deci numai pe El voiesc sa-L cunosc, Parinte incepator si infaptuitor. Lui ii multumesc si pe El il laud".
Mediteaza apoi ca toate lucrurile facute de tine nu sunt tocmai in lumina si dupa darul dat tie, sa le cunosti si sa le faci, ci multe sunt neindeplinite si multe departe de scopul curat si sarguinta obligatorie. De aceea cand vei intelege bine acestea, vei vedea ca se cuvine mai bine a te rusina de virtutile tale, decat a fi satisfacut in zadar, si a te mandri cu ele. Fiindca-i destul de adevarat ca virtutile firesti ale lui Dumnezeu, pe care suntem datori a le face, fiind in sine curate si desavarsite, oarecum se profaneaza din cauza lipsurilor si insuficientelor noastre.
Apoi compara-ti faptele cu ale sfintilor, adevaratilor prieteni si robi ai lui Dumnezeu si vei vedea ca cele mai de seama fapte ale tale sunt nimicuri si de foarte putina ori de nici o cinste. Iar de le vei compara cu cele facute de Domnul nostru Iisus Hristos pentru tine, (pe care socoteste-le nu ca fapte ale lui Dumnezeu, ci numai ale omului), de vei cugeta la curatenia iubirii Lui, nevinovatia cu care le-a savarsit, vei vedea ca lucrurile si virtutile tale sunt nimica toata si neinsemnate.
Aminteste-ti ca e scris: "Dreptatea noastra s-a facut ca puzderia" (Isaia, 47, 6) ori sa zici in gandul tau, ca sunt mai rele decat nimic.
In scurt de iti vei inalta mintea la dumnezeirea si nemarginita marire a Dumnezeului tau ("inaintea Caruia nici cerul nu-i curat", cum e scris, Iov, 15, 15) vei vedea bine ca in tot lucrul tau nu trebuie sa te mandresti si sa-ti inalti cugetul, ci sa te ingrozesa si sa te cutremuri oricat de sfant si de desavarsit ar fi. Esti dator a zice din tot sufletul catre Domnul ca vamesul cel smerit: "Dumnezeule, milostiv fi mie pacatosului" (Lc. 18, 13).
Apoi te mai sfatuiesc a nu fi grabnic in a arata darurile ce ti le-a incredintat Dumnezeu. Aceasta niciodata nu-i placut lui Dumnezeu, cum ne-a invatat cu aceasta istorie.
Odata Iisus Hristos s-a aratat ca prunc unui om cucernic si cu viata imbunatatita. Cunoscand acela ca Domnul este, L-a rugat in toata simplitatea sa-i spuna parola ingereasca, cum se obisnuieste, adica, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara.Iar sfantul prunc a inceput a zice: "Bucura-te ceea ce esti cu Dar daruita Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei". Aici s-a oprit si n-a voit a se lauda si a zice: "Si binecuvantat este Rodul pantecelui tau". Iar pentru ca acela L-a rugat sa spuna si acestea, s-a facut nevazut.
Cu aceasta pilda i-a dat aceasta dumnezeeasca invatatura sa nu se laude vreodata cineva cu darurile ce are. Invata-te a te smeri si a nu te lauda. "Sa te laude pe tine aproapele, nu gura ta; strainul, nu buzele tale" (Parim. 27, 2).
Acesta-i fundamentul tuturor virtutilor , Dumnezeu ne-a facut din nimic si acum fiindca suntem ceea ce suntem prin Dansul, voieste a intemeia toata fiinta noastra duhovniceasca pe aceasta cunostinta ca de la noi insine nu suntem nimic. Cu cat ne vom adanci mai mult in aceasta observare, cu atat vom vedea mai clar neajunsurile si ticalosiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca sa se ridice duhovniceasca noastra zidire.
Nu gandi, o fiule, ca vei putea sa adancesti vreodata toata cunoasterea aceasta.E cu neputinta.
Din aceasta cercetare de noi insine pusa bine in lucrare putem avea tot binele. Fara ea suntem nimic, chiar de am face faptele tuturor sfintilor si totdeauna ne-am indeletnici numai cu lucrurile lui Dumnezeu. De aceea si Domnul voind a zidi minunata faptura noua a fericirilor, prima temelie a pus-o pe smerenie zicand: fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia cerurilor" (Mt 5, 3).
Pe cat poti impodobeste-te cu virtutile contrarii pasiunilor tale. Caci de vei dobandi aceste virtuti contrare pasiunilor ce te supara, vei dobandi intr-adevar toate celelalte virtuti, pe fiecare la timpul ei, pentru ca virtutile sunt totdeauna legate una de alta si cine indeplineste una, pe toate celelalte le-a apropiat de usa inimii lui.
Nu zabovi niciodata la castigarea virtutilor cu zile, saptamani, luni si ani, ci lupta ca si cum atunci te-ai fi nascut, ca un ostas ce lupta neincetat si mergi la inaltimea infaptuirilor tale. Nu sta in loc nici un minut Fiindca aceasta oprire in calea virtutilor nu-i pentru a lua rasuflare si putere, ci pentru dare inapoi si slabire.
Inteleg sa stai dupa ce ai castigat virtutea si sa-ti cercetezi putin lipsurile ce inca le mai ai si sa cugeti la mijloacele, la lucrarile de a dobandi o alta noua virtute.
De aceea, fii totdeauna cu grija fierbinte, indemanatic pentru a nu pierde nici o virtute. Iubeste si cauta toate imprejurarile potrivite si motivele ce te indeamna la virtute, mai ales pe cele mai greu de biruit, fiindca lucrarile pentru biruinta greutatilor virtutilor produc deprinderile faptelor bune si le inradacineaza mai adanc.
Fugi repede si hotarat, cum am spus mai sus, de pricinile ce te pot indemna la ispita trupului.
Al treilea; fii intelept si cumpatat in acele virtuti dinafara ce pot vatama si slabi corpul, ca: post exagerat, privegheri, meditatii, s. a. Acestea trebuiesc dobandite putin cate putin, prin treptele lor, cum am spus mai inainte. Cat priveste celelalte fapte bune launtrice si sufletesti, ca: iubirea de Dumnezeu, defaimarea lumii, smerenia de sine, ura pasiunilor si pacatului, rabdarea, blandetea, iubirea de toti, chiar de dusmani s. a., - n-ai nevoie a le dobandi putin cate putin, ori sa urci la realizarea lor pe trepte si scari, ci sileste-te a le pune in practica cat mai repede posibil.
A patra; gandul, pofta si inima ta sa nu cugete, sa nu doreasca, sa nu voiasca decat a birui acea patima cu care lupti si care te ataca. Aceasta sa-ti fie toata lumea, cerul, pamantul, bogatia si scopul tau, ca printr-insa sa placi lui Dumnezeu.
In mancare, postire, osteneala, odihna, priveghere, somn, in casa ori afara, in cucernicie, in lucrul mainilor, toate sa tinteasca spre a birui acea patima si castigarea virtutii contrare.
Al cincilea; fii inamicul comun al tuturor dezmierdarilor si indulcirilor pamantesti. Astfel celelalte rautati te vor ataca mai putin. Caci de vei voi sa lovesti vreo patima si in acelasi timp, vei privi la alte dulceti pamantesti, chiar de nu-s de moarte, ci usoare, intr-adevar razboiul tau va fi aspru, sangeros, crud, darz, dar biruinta ta va fi partiala. De aceea adu-ti aminte totdeauna de aceste hotarari dumnezeesti: "Cel ce isi iubeste sufletul, il va pierde; cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta, il va castiga in viata vesnica" (Ioan, 12,25); "Fratilor, suntem datori a vietui nu dupa trup; caci vietuind dupa trup vom muri; iar de vom omora cu duhul faptele trupului vom fi vii"
Sfântul Nicodim Aghioritul ,,Războiul Nevăzut ,,
continuare http://sfantulioancelnou.ro/carti/Razboiul_nevazut/Razboiul_nevazut.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu