VAMA a 6-a, A FURTIŞAGURILOR ŞI A ÎNŞELĂTORIILOR
Urcînău-ne de acolo şi mai departe, tot mai sus în văzduh, am ajuns la vama furtişagului. Vameşii draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul Sufletele despre feluritele păcate ale furturilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă.
La vama aceia se face mare cercetare, de vameşii-draci, şi de bourul lor drăcesc, Sufletelor ce trec pe acolo, de au furat; oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, păsări, bani, lucruri, haine, alimente... de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşit avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii, sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat: bani, haine, etc, şi nu le-au dat îndărăt -celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu felurite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace şi cinste pe aproapele, îndurerîndu-l pînă la sacrificiu, şi în sfrşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. Atunci mi-am amintit de călăuzitoarele cuvinte ale Mîntuitorului: „Să nu furi. . ." şi că: „Mai fericit este a da decît a lua" (Mat. 19, 18; Eş. 20, 15; 2, Lege 5 19; Mc. 10, 19; Rom. 13, 9; F. Ap. 20 35), şi de sfaturile Apostolului „Nu daţi loc diavolului; cine a furat (pînă acum),sâ nu mai fure, ci mai bine să lucreze, făcînd cu mîinile sale lucruri folositoare, ca să aibă să dea şi celor lipsiţi. . . pentru că nici furii. . . nici făţarnicii .. nu'vor moşteni Impărăţia lui Dumnezeu"' (Efs. 4, 27—28; 1 Cor. 6,-9).
Cei care nu dau înapoi aceia ce au luat cu nedreptul de la aproapele lor, sînt opriţi' la această vamă a furtişagului, şi dacă n-au cu ce plăti, cad în muncile iadului. La această vamă, deşi ne împiedecarăm puţin, pentru că nu s-au găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilărie mea, foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.
Ingerii cu Sufletul suind tot mai sus pe treptele văzduhului, ajung la vama a 6-a, a furtişagului şi a feluritelor înşelătorii, unde sînt opriţi de vameşii-draci ai acelei vămi, şi de şeful lor.
Dracii acelei vămi furioşi, cu monstruoase chipuri hoţeşti, ieş înaintea lor cu felurite lucruri şi vietăţi furate de cei care trec prin acea vamă. Ei îi arată scris în catastifele lor, vremea, locul şi forma lucrului sau a vietăţii ce au furat în viaţa pămîntească şi n-au dat înapoi, după porunca şi dreptatea Divină. Acolo cearcă cu deamănuntul pe fiecare Suflet păcătos de feluritele păcate ale furtului şi înşelătoriilor, d. ex. de: 86) Mi-am pus în gînd să fur (a) din averea aproapelui meu, a Sf. Biserici, Mănăstirii, Schituri... să înşel, să nu întorc înapoi ce am furat sau răpit, şi să nu plătesc ce sînt dator?
FURII SE DEZLEAGĂ NUMAI DUPĂ CE AU DESPĂGUBIT PE CEI JEFUIŢI. Numai cei ce vor restitui ceia ce au răpit aproapelui lor, vor putea fi dezlegaţi de acest păcat. Acesta dreptate este copleşitoare pentru multe persoane căzute în păcatul furtului, mai ales pentru cei lipsiţi. De unde să plătească ori să dea înapoi, cînd unii din ei, cu toată casa lor de s-ar vinde pe viaţă, şi tot n-ar avea cu ce plăti?
Oare aceştia să rămînă pentru totdeauna în osîndirea vremelnică şi veşnică? Nu. Milostivirea Divină ne porunceşte nouă Duhovnicilor a iconomisi tot ceia ce se poate pentru ridicarea, uşurarea şi mîntuirea acestora. Şi ce anume? Cei ce au furat, răpit şi înşelat pe aproapele lor, de se vor căi şi părăsi desăvîrşit pentru păcatul însuşirii avutului străin, de n-au cu ce plăti, să se roage zilnic lui Dumnezeu, mai întîi pentru iertarea păcatelor şi mîntuirea acelora pe care i-au păgubit, şi apoi pentru dînşii... cu gîndul şi hotărîrea, ca, atunci cînd vor mai cîş-tiga cîte ceva, treptat, treptat, să despăgubească pe aproapele lor. După ce vor despăgubi pe acei păgubiţi de avere, sănătate, viaţă şi cinste, atunci sînt şi ei dezlegaţi de Dumnezeu, după dezlegarea lor de Preotul Duhovnic la Scaunul Mărturisirei, fie bogaţi, fie săraci. Săracii care nu vor putea a întoarce paguba acelora pe care i-au păgubit, şi-i va afla moartea în îndreptare, în căinţă şi în împlinirea canonumi după Sfintele Pravih, să se roage pentru cei păgubiţi, şi Mila lui Dumnezeu va economisi şi pentru a lor uşurare şi mîntuire. Nu există om pe faţa pămîntului, care ar dori ca cineva să-i înstrăineze un lucru, care-i aparţine lui, care face? parte din averea lui.
Drept aceea, oriunde pe faţa pămîntului: furtul, jefuirea, tîl-hăria... sînt privite ca fapte de ocară, ca păcate grele şi neierta-bile, şi orice om care ţine la cinstea sa, se simte adînc jignit, dacă cineva îl numeşte tîlhar. Şi aşa şi este. Creştinii noştri — slavă Domnului — se feresc de tîlhării, propriu zis. Nu putem spune că între noi ar fi oameni care ţi-ar putea scoate în mod tîlhăresc banii din pungă, boul sau calul din grajd, care ar încărca în cîmp din munca altora sau ar face alte tîlhării de acest fel decît foarte rar. Dar sînt, rn afară de acestea, o mulţime de alte fapte, de care lumea nu se prea fereşte, şi care totuşi, în esenţa lor nu sîat altceva decît: un furt, o jefuire, o tîlhărie comisă prin nedreptăţire, prin înşelare, prin exploatarea aproapelui. Asemenea unui furt este mai întîi de toate mita luată în orice chip, sub orice formă, aşa numitul bacşiş, de care se vorbeşte atît de mult în ţara noastră, care face adeseori dintr-o cauză pierdută, una bună şi dreaptă, care are drept urmare: hotărîri, protecţii ale unora şi în acelaşi timp ne-dreptăţirea altora.
Această mită, acest bacşiş, a infectat viaţa noastră publică, a devenit o ruşine a ţării şi ne impune tuturora, fără deosebire, îndatorirea de a lupta cu toţii contra acestui mijloc de îmbogăţire a unor oameni de felul acesta, fără cuget şi fără Suflet. Un furt este şi nedreptăţirea, pe care o comite un stăpîn prin reţinerea simbriei slugilor, lucrătorilor de cîmp sau al profesioniştilor sub felurite pretexte şubrede. Dar şi slugile nu comit altceva decît un furt asupra averei stăpînului, dacă acest stăpîn îndură o pierdere prin lenea lor, prin tot felul de nepăsare şi rea voinţă din partea lor. La fel este cu un profesionist (meseriaş), care execută o lucrare numai de mîntuială, care îşi reţine o parte din materialul ce i s-a predat, sau îl schimbă, sau pricinuieşte în alt chip o pagubă aceluia care i-a dat o lucrare cu toată încrederea şi în condiţii anumite.
La fel stă lucrul şi cu comercianţii care falsifică mărfurile, înşeală la cîntar sau la preţ. Asemenea tîlharilor sînt şi copiii, care fără ştirea părinţilor, înstrăinează lucruri sau bani din casa părintească. Un păcat la fel cu furtul comit însă şi părinţii dacă mătrăşesc averea moştenită sau cîşti-gată, prin risipire, nepăsare, prin beţie, prin joc de cărţi, lux, mode costisitoare, petreceri anticreştineşti sau prin alte apucătuii rele. Asemenea părinţi nu dau copiilor o creştere corespunzătoare, iar părăsind lumea aceasta, îi lasă de izbelişte. Asemenea unui tîlhar este şi acela care, găsind un lucru, nu se îngrijeşte să dea de urma păgubaşului, sau chiar cunoscîndu-1, îşi însuşeşte aceea ce din întîmplare a găsit.
Către unii ca aceştia feric. Augustin rosteşte următoarele cuvinte cît se poate de lămuritoare: „Dacă ai găsit ceva şi nu dai înapoi, ai furat. într-un rînd cu furii stau şi acei oameni care iau dobînzi prea mari pentru banii împrumutaţi, precum şi aceia care în mod uşuratic fac datorii fără a le achita. Nu sînt mai buni nici aceia, care îndeamnă pe alţii la furaturi şi învrăjbiri, la zîzanii (Mt. 13 24—30), la nedreptăţiri de tot felul, sau îi laudă pe aceia care săvîrşesc asemenea păcate. într-un rînd cu furii stau, în fine, şi aceia care ajută la ascunderea lucrurilor furate sau găsite, cei care cumpără din ele, cu toate că nu ştiu de unde provin. în sfîrşit, fiindcă Sufletul omului şi numele lui cel bun şi cinstit sînt bunuri din cele mai mari şi mai nepreţuite pentru un creştin, trebuie să-i privim asemenea unor furi şi pe aceia, care, într-un fel sau altui, fac ponegriri, năpăstuiri şau cauza unui păcat săvîrşit de aproapele lor, care prin clevetiri şi defămări i-au răpit aproapelui lor numele cel bun, sau cinstea lui, pricinuindu-i pe deasupra poate şi o pagubă materială, cum ar fi de pildă pierderea serviciului.
" Vedeţi cîte feluri de nedreptăţi, cîte feluri- de furturi există şi cît de uşor se poate face vinovat creştinul de un fel sau de altul din mulţimea acestor păcate?
Cercetaţi acuma bine cugetul vostru, dacă nu cumva aţi căzut şi voi în vreun păcat din acestea, şi dacă da, atunci pregătiţi-vă pentru restituire. Faceţi-o la fel cum a făcut-o vameşul Zacheu în Faţa Mîntuitorului lumii, pentru că urmarea acestor feluri de păcate, este, că nu este iertare fără întoarcerea pagubei materiale, sau a numelui bun, fără restituire. Lucrul acesta este uşor de dovedit. Mare este puteiea pe care a dat-o Dumnezeescul Mîntuitor Preoţilor în Sfînta Taină a Pocăinţei..
Nu este păcat atît de mare, de care Preotul Duhovnic nu J-ar putea dezlega pe credinciosul (care-şi mărturiseşte păcatele şi care arată căinţă adevărată şi a pus în gînd la Dumnezeu să nu mai săvîrşească asemenea păcate, lotuşi, nici un Preot nu poate dezlega pe un fur mai înainte de înapoierea lucrului furat, nici pe cel ce a nedreptăţit pe cineva, de datoria de a îndrepta paguba făcută, nici chiar atunci dacă credinciosul vipovat ar arăta la mărturisire cea mai mare căinţă şi zdrobire a inimii şi ar făgădui că mai degrabă va muri, decît să mai comită pe viitor un furt sau o altă pagubă simţitoare a aproapelui.
Cît timp creştinul nu voieşte să întoarcă lucrul înstrăinat, nu voieşte să îndrepte paguba făcută aproapelui său, sau nu făgăduieşte cel puţin în chip sărbătoresc (hotărrt, sfînt) că se va strădui să facă acest lucru în cît mai scurt timp, nici chiar lacrimile căinţei nu pot spăla vina, nu pot cere dezlegarea.
Chiar pe patul morţii fiind un creştin, Biserica îi iartă, dacă se căieşte în cea mai largă măsură, şi cele mai grele păcate, totuşi, nu-1 poate dezlega de a nu înapoia lucrul furat, sau de a nu despăgubi pe cel jefuit şi păgubit. Sf. Biserică ne învaţă că fără această restituire nu este iertare de astfel de păcate. Aceasta ne-o spun lămurit Sfinţii Părinţi şi învăţătorii mari ai Bisericii.
Astfel, de pildă, fericitul Augustin ne zice într-un loc: „Nu se vor- ierta păcatele pînă nu se va înapoia lucrul străin" (Epist. 54).
Această învăţătură a marilor învăţători ai Sfintei noastre Biserici se întemeiază pe curăţenia cinstei creştineşti, care îţi spune că n-ai voie să te atingi de un lucru străin; iar dacă. totuşi ai lăcut-o vreo dată, atunci să-1 intorci numaidecît.
Ai făcut o pagubă aproapelui tău, îndreaptă-o, cinstea creştinească, curăţenia învăţăturii lui Hristos o cere. Pînă nu faci aceasta, nu eşti vrednic de iertarea păcatelor şi de veşnica mîntuire. „Nu are intrare în împărăţia lui Dumnezeu oricine este spurcat şi face uriciune şi minciună" — zice Sf. Ap. şi Ev. Ioan în Apocalipsa sa (Ape. 21 27)..
Urcînău-ne de acolo şi mai departe, tot mai sus în văzduh, am ajuns la vama furtişagului. Vameşii draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul Sufletele despre feluritele păcate ale furturilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă.
La vama aceia se face mare cercetare, de vameşii-draci, şi de bourul lor drăcesc, Sufletelor ce trec pe acolo, de au furat; oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, păsări, bani, lucruri, haine, alimente... de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşit avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii, sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat: bani, haine, etc, şi nu le-au dat îndărăt -celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu felurite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace şi cinste pe aproapele, îndurerîndu-l pînă la sacrificiu, şi în sfrşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. Atunci mi-am amintit de călăuzitoarele cuvinte ale Mîntuitorului: „Să nu furi. . ." şi că: „Mai fericit este a da decît a lua" (Mat. 19, 18; Eş. 20, 15; 2, Lege 5 19; Mc. 10, 19; Rom. 13, 9; F. Ap. 20 35), şi de sfaturile Apostolului „Nu daţi loc diavolului; cine a furat (pînă acum),sâ nu mai fure, ci mai bine să lucreze, făcînd cu mîinile sale lucruri folositoare, ca să aibă să dea şi celor lipsiţi. . . pentru că nici furii. . . nici făţarnicii .. nu'vor moşteni Impărăţia lui Dumnezeu"' (Efs. 4, 27—28; 1 Cor. 6,-9).
Cei care nu dau înapoi aceia ce au luat cu nedreptul de la aproapele lor, sînt opriţi' la această vamă a furtişagului, şi dacă n-au cu ce plăti, cad în muncile iadului. La această vamă, deşi ne împiedecarăm puţin, pentru că nu s-au găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilărie mea, foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.
Ingerii cu Sufletul suind tot mai sus pe treptele văzduhului, ajung la vama a 6-a, a furtişagului şi a feluritelor înşelătorii, unde sînt opriţi de vameşii-draci ai acelei vămi, şi de şeful lor.
Dracii acelei vămi furioşi, cu monstruoase chipuri hoţeşti, ieş înaintea lor cu felurite lucruri şi vietăţi furate de cei care trec prin acea vamă. Ei îi arată scris în catastifele lor, vremea, locul şi forma lucrului sau a vietăţii ce au furat în viaţa pămîntească şi n-au dat înapoi, după porunca şi dreptatea Divină. Acolo cearcă cu deamănuntul pe fiecare Suflet păcătos de feluritele păcate ale furtului şi înşelătoriilor, d. ex. de: 86) Mi-am pus în gînd să fur (a) din averea aproapelui meu, a Sf. Biserici, Mănăstirii, Schituri... să înşel, să nu întorc înapoi ce am furat sau răpit, şi să nu plătesc ce sînt dator?
FURII SE DEZLEAGĂ NUMAI DUPĂ CE AU DESPĂGUBIT PE CEI JEFUIŢI. Numai cei ce vor restitui ceia ce au răpit aproapelui lor, vor putea fi dezlegaţi de acest păcat. Acesta dreptate este copleşitoare pentru multe persoane căzute în păcatul furtului, mai ales pentru cei lipsiţi. De unde să plătească ori să dea înapoi, cînd unii din ei, cu toată casa lor de s-ar vinde pe viaţă, şi tot n-ar avea cu ce plăti?
Oare aceştia să rămînă pentru totdeauna în osîndirea vremelnică şi veşnică? Nu. Milostivirea Divină ne porunceşte nouă Duhovnicilor a iconomisi tot ceia ce se poate pentru ridicarea, uşurarea şi mîntuirea acestora. Şi ce anume? Cei ce au furat, răpit şi înşelat pe aproapele lor, de se vor căi şi părăsi desăvîrşit pentru păcatul însuşirii avutului străin, de n-au cu ce plăti, să se roage zilnic lui Dumnezeu, mai întîi pentru iertarea păcatelor şi mîntuirea acelora pe care i-au păgubit, şi apoi pentru dînşii... cu gîndul şi hotărîrea, ca, atunci cînd vor mai cîş-tiga cîte ceva, treptat, treptat, să despăgubească pe aproapele lor. După ce vor despăgubi pe acei păgubiţi de avere, sănătate, viaţă şi cinste, atunci sînt şi ei dezlegaţi de Dumnezeu, după dezlegarea lor de Preotul Duhovnic la Scaunul Mărturisirei, fie bogaţi, fie săraci. Săracii care nu vor putea a întoarce paguba acelora pe care i-au păgubit, şi-i va afla moartea în îndreptare, în căinţă şi în împlinirea canonumi după Sfintele Pravih, să se roage pentru cei păgubiţi, şi Mila lui Dumnezeu va economisi şi pentru a lor uşurare şi mîntuire. Nu există om pe faţa pămîntului, care ar dori ca cineva să-i înstrăineze un lucru, care-i aparţine lui, care face? parte din averea lui.
Drept aceea, oriunde pe faţa pămîntului: furtul, jefuirea, tîl-hăria... sînt privite ca fapte de ocară, ca păcate grele şi neierta-bile, şi orice om care ţine la cinstea sa, se simte adînc jignit, dacă cineva îl numeşte tîlhar. Şi aşa şi este. Creştinii noştri — slavă Domnului — se feresc de tîlhării, propriu zis. Nu putem spune că între noi ar fi oameni care ţi-ar putea scoate în mod tîlhăresc banii din pungă, boul sau calul din grajd, care ar încărca în cîmp din munca altora sau ar face alte tîlhării de acest fel decît foarte rar. Dar sînt, rn afară de acestea, o mulţime de alte fapte, de care lumea nu se prea fereşte, şi care totuşi, în esenţa lor nu sîat altceva decît: un furt, o jefuire, o tîlhărie comisă prin nedreptăţire, prin înşelare, prin exploatarea aproapelui. Asemenea unui furt este mai întîi de toate mita luată în orice chip, sub orice formă, aşa numitul bacşiş, de care se vorbeşte atît de mult în ţara noastră, care face adeseori dintr-o cauză pierdută, una bună şi dreaptă, care are drept urmare: hotărîri, protecţii ale unora şi în acelaşi timp ne-dreptăţirea altora.
Această mită, acest bacşiş, a infectat viaţa noastră publică, a devenit o ruşine a ţării şi ne impune tuturora, fără deosebire, îndatorirea de a lupta cu toţii contra acestui mijloc de îmbogăţire a unor oameni de felul acesta, fără cuget şi fără Suflet. Un furt este şi nedreptăţirea, pe care o comite un stăpîn prin reţinerea simbriei slugilor, lucrătorilor de cîmp sau al profesioniştilor sub felurite pretexte şubrede. Dar şi slugile nu comit altceva decît un furt asupra averei stăpînului, dacă acest stăpîn îndură o pierdere prin lenea lor, prin tot felul de nepăsare şi rea voinţă din partea lor. La fel este cu un profesionist (meseriaş), care execută o lucrare numai de mîntuială, care îşi reţine o parte din materialul ce i s-a predat, sau îl schimbă, sau pricinuieşte în alt chip o pagubă aceluia care i-a dat o lucrare cu toată încrederea şi în condiţii anumite.
La fel stă lucrul şi cu comercianţii care falsifică mărfurile, înşeală la cîntar sau la preţ. Asemenea tîlharilor sînt şi copiii, care fără ştirea părinţilor, înstrăinează lucruri sau bani din casa părintească. Un păcat la fel cu furtul comit însă şi părinţii dacă mătrăşesc averea moştenită sau cîşti-gată, prin risipire, nepăsare, prin beţie, prin joc de cărţi, lux, mode costisitoare, petreceri anticreştineşti sau prin alte apucătuii rele. Asemenea părinţi nu dau copiilor o creştere corespunzătoare, iar părăsind lumea aceasta, îi lasă de izbelişte. Asemenea unui tîlhar este şi acela care, găsind un lucru, nu se îngrijeşte să dea de urma păgubaşului, sau chiar cunoscîndu-1, îşi însuşeşte aceea ce din întîmplare a găsit.
Către unii ca aceştia feric. Augustin rosteşte următoarele cuvinte cît se poate de lămuritoare: „Dacă ai găsit ceva şi nu dai înapoi, ai furat. într-un rînd cu furii stau şi acei oameni care iau dobînzi prea mari pentru banii împrumutaţi, precum şi aceia care în mod uşuratic fac datorii fără a le achita. Nu sînt mai buni nici aceia, care îndeamnă pe alţii la furaturi şi învrăjbiri, la zîzanii (Mt. 13 24—30), la nedreptăţiri de tot felul, sau îi laudă pe aceia care săvîrşesc asemenea păcate. într-un rînd cu furii stau, în fine, şi aceia care ajută la ascunderea lucrurilor furate sau găsite, cei care cumpără din ele, cu toate că nu ştiu de unde provin. în sfîrşit, fiindcă Sufletul omului şi numele lui cel bun şi cinstit sînt bunuri din cele mai mari şi mai nepreţuite pentru un creştin, trebuie să-i privim asemenea unor furi şi pe aceia, care, într-un fel sau altui, fac ponegriri, năpăstuiri şau cauza unui păcat săvîrşit de aproapele lor, care prin clevetiri şi defămări i-au răpit aproapelui lor numele cel bun, sau cinstea lui, pricinuindu-i pe deasupra poate şi o pagubă materială, cum ar fi de pildă pierderea serviciului.
" Vedeţi cîte feluri de nedreptăţi, cîte feluri- de furturi există şi cît de uşor se poate face vinovat creştinul de un fel sau de altul din mulţimea acestor păcate?
Cercetaţi acuma bine cugetul vostru, dacă nu cumva aţi căzut şi voi în vreun păcat din acestea, şi dacă da, atunci pregătiţi-vă pentru restituire. Faceţi-o la fel cum a făcut-o vameşul Zacheu în Faţa Mîntuitorului lumii, pentru că urmarea acestor feluri de păcate, este, că nu este iertare fără întoarcerea pagubei materiale, sau a numelui bun, fără restituire. Lucrul acesta este uşor de dovedit. Mare este puteiea pe care a dat-o Dumnezeescul Mîntuitor Preoţilor în Sfînta Taină a Pocăinţei..
Nu este păcat atît de mare, de care Preotul Duhovnic nu J-ar putea dezlega pe credinciosul (care-şi mărturiseşte păcatele şi care arată căinţă adevărată şi a pus în gînd la Dumnezeu să nu mai săvîrşească asemenea păcate, lotuşi, nici un Preot nu poate dezlega pe un fur mai înainte de înapoierea lucrului furat, nici pe cel ce a nedreptăţit pe cineva, de datoria de a îndrepta paguba făcută, nici chiar atunci dacă credinciosul vipovat ar arăta la mărturisire cea mai mare căinţă şi zdrobire a inimii şi ar făgădui că mai degrabă va muri, decît să mai comită pe viitor un furt sau o altă pagubă simţitoare a aproapelui.
Cît timp creştinul nu voieşte să întoarcă lucrul înstrăinat, nu voieşte să îndrepte paguba făcută aproapelui său, sau nu făgăduieşte cel puţin în chip sărbătoresc (hotărrt, sfînt) că se va strădui să facă acest lucru în cît mai scurt timp, nici chiar lacrimile căinţei nu pot spăla vina, nu pot cere dezlegarea.
Chiar pe patul morţii fiind un creştin, Biserica îi iartă, dacă se căieşte în cea mai largă măsură, şi cele mai grele păcate, totuşi, nu-1 poate dezlega de a nu înapoia lucrul furat, sau de a nu despăgubi pe cel jefuit şi păgubit. Sf. Biserică ne învaţă că fără această restituire nu este iertare de astfel de păcate. Aceasta ne-o spun lămurit Sfinţii Părinţi şi învăţătorii mari ai Bisericii.
Astfel, de pildă, fericitul Augustin ne zice într-un loc: „Nu se vor- ierta păcatele pînă nu se va înapoia lucrul străin" (Epist. 54).
Această învăţătură a marilor învăţători ai Sfintei noastre Biserici se întemeiază pe curăţenia cinstei creştineşti, care îţi spune că n-ai voie să te atingi de un lucru străin; iar dacă. totuşi ai lăcut-o vreo dată, atunci să-1 intorci numaidecît.
Ai făcut o pagubă aproapelui tău, îndreaptă-o, cinstea creştinească, curăţenia învăţăturii lui Hristos o cere. Pînă nu faci aceasta, nu eşti vrednic de iertarea păcatelor şi de veşnica mîntuire. „Nu are intrare în împărăţia lui Dumnezeu oricine este spurcat şi face uriciune şi minciună" — zice Sf. Ap. şi Ev. Ioan în Apocalipsa sa (Ape. 21 27)..
CALEA SUFLETELOR IN VEŞNICIE SAU CELE 24 VĂMI ALE VĂZDUHULUI VOLUMUL I
citeste carte aici ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Nicodim%20Mandita%20-%20Calea%20sufletelor%20in%20vesnicie.%2024%20de%20vami%20ale%20vazduhului%20(1).pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu