Mai înainte cu două zile de ieşirea sa din viaţă, Sfîntul Simeon a zis Diaconului Ioan, care-i cunoştea sfinţenia lui de sub închipuirile nebuniilor ce făcea: „Am fost la fratele meu de călugărie, Ioan, pe care l-am aflat sporit în bunătăţi, desăvîrşit plăcut lui Dumnezeu, purtind pe cap o cunună luminoasă, pe care era' scris: „Cununa răbdării pustiului". Apoi am văzut pe un slăvit, zicîndu-mi: „Vino nebunule, vino să primeşti pentru mîntuirea atîtor Suflete omeneşti, nu numai o cunună ; ci mai multe". Domnule Diacon, te rog foarte, ca pe nimeni din săraci, mai ales dintre monahi, să nu-i defaimi, nici să-i ocărăşti, că mulţi din ei, prin pătimirea cea rea, sînt curăţaţi între dînşii şi strălucesc ca soarele înaintea lui Dumnezeu. De asemenea şi dintre- oamenii cei simpli, care lucrează pămîntul şi vieţuiesc creştineşte, mulţi dintre ei sînt Sfinţi ,mari, pe care i-am văzut la Sfînta împărtăşire cu Dumnezeiescul Trup şi Sînge al Domnului Hristos, făcîndu-se ca aurul cel curat. îngrijeşte-ţi Sufletul, pe cît îţi e puterea, ca să poţi fără de greutate a trece cetele (vămilor) duhurilor din văzduh şi a scăpa de cumplitele mîini ale stăpînitorului întunericului (Ioan 14 30). Ştie Domnul meu, că şi eu am a pătimi mult necaz şi^ mare frică, pînă ce voi trece acele înfricoşate locuri (ale vămilor văzduhului) în care se cercetează cu deamânuntul toate cuvintele lucrurile şi faptele omeneşti..." (Vezi pe larg Vieţile Sfinţilor 21 Iulie o. c. pp. 1071-1073; 1120-1122). „Copiii mici repauzaţi —, scrie Sf. Ioan Hrisostom, zic părinţilor lor care îi plîng: „Nu plîngeţi ! Moartea noastră şi trecerea vămilor, întovărăşiţi de Sfinţii îngeri, a fost uşoară, Demonii nau găsit nimic în noi, şi din mila Domnului Dumnezeului nostru, noi ne găsim acum cu Sfinţii şi cu îngerii, şi ne rugăm lui Dumnezeu pentru voi".
Ingerii cei buni, din partea lor înfăţişează la vămi faptele bune ale Sufletului ; iar îngerii cei răi din văzduh caută să ne afunde, să ne depărteze de Dumnezeu.
De aceea ei apar ca nişte vameşi, care cer plata pentru toate faptele noastre cele reie. Plata o fac îngerii cei buni din tezaurul faptelor noastre celor bune. Tot spaţiul ce desparte pămîntul de ceruri, este divizat în douăzeci şi patru de părţi sau tribunale ; fiecare parte este un tribunal sau vamă, unde se cercetează anumite păcate. Acele tribunale le formează îngerii cei răi. Prin urmare, văzduhul este plin de îngeri buni şi răi, care ştiu toate faptele noastre. Aceasta o adevereşte Sf. Ap. Pavel, scriind în epistola către Efeseni: „Nu ne luptăm împotriva trupului şi a sîngelui; ci împotriva principilor, a puterilor şi a stăpînului întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor rele, care sînt în văzduh" (E/s. 6 12).
Sufletul, trecînd pe acolo, este acuzat pentru păcatele sale de către demoni. Fiecare din tribunale, sau fiecare vamă, după cum le numesc Sfinţii Părinţi în scrierile lor (în timp ce duhurue rele de acolo sînt numite vameşi), corespunde cu un oarecare grup de păcate. Spiritele cele rele acuză pe Suflet nu numai de păcatele pe care el le-a săvîr-şit, şi de care e vinovat; ci încă şi de acelea pe care el nu le-a comis, după mărturisirea Sfîntului Ioan Lestvithnik. Astfel, prin aceste vămi ale văzduhului, se arată — în mod material — judecata particulară care se face — numai spiritual — de Domnul nostru Iisus Hristos după, moartea fiecărui om. Se arată încă şi faptul, că această judecată se face cu ajutorul îngerilor buni, la care îngăduie şi pe îngerii cei răi care umplu văzduhul; judecată în care se amintesc Sufletului toate faptele sale şi după care i se hotărăşte o stare ştiută...
De aici vedem că vămile reprezintă calea ce trebuie să o apuce numaidecit toate Sufletele omeneşti — bune sau rele — spre a trece din viaţa aceasta temporală la viaţa vecinică. Noi împrumutăm însă din istorisirea Sfintei Teodora descrierea ordinei în care .vămile (despre care vom vorbi mai pe larg în paginile viitoare), se succed una pe alta.
Sufletul îndreptîndu-se spre răsărit, pe calea cerului, întilneşte întîia vamă, unde spiritele cele rele, după ce au oprit Sufletul însoţit de bunii îngeri, îi înfăţişează păcatele sale prin cuvînt, vorbe deşarte, convorbiri zadarnice, vorbe obscene, batjocori, luarea în ris a lucrurilor Sfinte, cîntece lumeşti, cîntări pasionate, rîs, ş.a. A doua vamă este aceea a minciunii: orice minciună, călcare de jurămînt, întrebuinţarea Numelui lui Dumnezeu în deşert, călcarea făgăduinţelor făcute înaintea lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înaintea Duhovnicului... A treia vamă e aceia a calomniei: calomnierea aproapelui, vorbirea de rău, umilirea altuia, înjurăturile, batjocora unită cu uitarea propriilor sale greşeli şi păcate... A patra vamă este aceea a lăcomiei: beţia, obiceiul de a mînca printre mese şi în ascuns, uitarea rugăciunii înainte şi după masă, nepăzirea posturilor, nesaţiu, desfătările, în fine, tot felul de gaslro-latrie... A cin'cea vamă este a lenevirii: lenevirea relativ la serviciul Divin şi la rugăciunea particulară, neglijenţă la lucru, lene în cele duhovniceşti şi gospodăreşti... A şasea vamă este aceea a furtului: tot soiul de furturi pe ascuns sau pe faţă. . . A şaptea vamă este aceea a avariţiei şi a iubirii de argint... A opta vamă este a cămătăriei... A noua vamă este aceea a înşelătoriei: judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii. . . A zecea vamă este aceea a geloziei, a zavistiei. .. A unsprezecea vamă este aceea a mîndriei: a ambiţiei, prea marii opinii de sine, lipsă de respect către părinţi, cler şi superiori, mîndrie, îngîmfare, trufie şi alte neascultări... A douăsprezecea vamă este aceea a mîniei. .. A treisprezecea vamă este a ceea a răzbunării... A patrusprezecea vamă este aceea a uciderii... A cincisprezecea vamă este aceea a magiei: vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocaţia demonilor, spiritism, etc... A şaisprezecea vamă este aceea a necurâţiei şi a tot ce se raportă la acest păcat: gînduri scîrboase, dorinţi şi acte necurate, iubire trupească a persoanelor neunite prin căsătorie legitimă, priviri la lucruri necurate, priviri voluptoase, pipăiri necurate... A şaptesprezecea vamă este aceea a adulterului: necredinţa în căsătorie, căderea în păcat a persoanelor consfinţite lui Dumnezeu... A optsprezecea vamă este aceea a păcatului sodomiei: pasiuni contra naturii, incesturi, etc... A nouăsprezecea vamă este aceea a ereziei: false raţionamente asupra religiei, lepădarea de Credinţa unicei Biserici dreptcredincioasă a lui Dumnezeu, hulirea, blasfemarea... A douăzecea vamă este aceea a nemilostivirii sau cruzimii... A douăzeci şi una vamă este aceea a slujirii la idoli... A douăzeci şi doua vamă este aceea a sulemenirii şi a sluţirii feţelor... A douăzeci şi treia vamă este aceea a fumatului. în sfîrşit cea mai de pe urmă, a 24-a vamă, este aceea a simoniei. Trecerea vămilor are loc a treia zi după moarte. Prea Sfinţitu Macarie scrie: „învăţămîntul Bisericii asupra vămilor fiind conţinu şi de obşte răspîndit, mai cu seamă între dascălii religiei din sec. al IV-lea, acest fapt mărturiseşte netăgăduit câ acest învăţâmînt i-a fost transmis de către dascălii secolelor anterioare, şi are de bază tradiţia apostolică" .
Cunoscînd starea Sufletelor de după moarte, trecerea vămilor şi infatişarea lor înaintea lui Dumnezeu, care are loc în a treia zi, Biserica şi-rudele, voind a proba afecţiunea lor către repauzat, roagă pe Domnul de a-i ierta Sufletului toate păcatele sale şi de a-l înlesni în trecerca vămilor. Iertarea păcatelor constituie învierea Sufletului pentru o viaţă fericită şi eternă. Aşadar, luînd de model pe Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morţi, a treia zi, se fac rugăciuni pentru cel repauzat, pentru ca şi el să învieze a treia zi spre o viaţă veşnică şi glorioasă, în însoţirea Mîntuitorului.
După ce Sufletul s-a închinat Domnului, el este dus prin deose-bite locaşuri ale Sfinţilor, pentru a privi frumuseţile Raiului. Această vizitatare a locuinţelor cereşti ţine şase zile. Sufletul admiră şi slăveşte atunci pe Dumnezeu, care din nemăsurata Sa bunătate şi dragoste, la adus din nefiinţă în fiinţă, învrednicindu-l a se bucura de mulţimea negrăitelor bunătăţi, pe care în viaţa aceasta el nu putea să şi le închipuiascâ (1 Cor. 2 9). în această contemplaţie el uită cu totul scarbele ce-a avut cînd era în trup, dar cu toate acestea, dacă el este împovărat de păcate, se întristează şi-şi impută că şi-a petrecut viaţa in negrijă, şi că n-a servit pe Dumnezeu după puterea sa. Isprăvind vizitarea Raiului, a noua zi, după despărţirea sa de trup, Sufletul se urcă din nou la Dumnezeu pentru a I se închina. Pentru aceea Biserica are rînduială de a face a noua zi rugăciuni, pomană, milostenie, pentru repauzat. Cunoscînd starea Sufletului repauzatului a noua zi după moarte, cînd are loc a doua închinare, Biserica şi rudele roagă pe Dumnezeu de a pune Sufletul repauzatului în numărul celor nouă cete de îngeri. După a doua închinare Domnul porunceşte ca iadul să fie arătat Sufletului, Sufletul vede atunci suferinţele păcătoşilor, el aude piîn-rcrile, gemetele şi scrîşnirea dinţilor. în timp de treizeci de zile Sufletul vizitează toate părţile iadului şi tremură de frică ca să nu fie condamnat de a locui acolo veşnic. în fine, a 40-a zi după despărţirea sa de corp, Sufletul se urcă pentru a treia oară să se închine Creatorului. Si atunci, a 40-a zi după moarte, Judecătorul etern hotărăşte locuinţa ce se cuvine Sufletului după faptele şi vieţuirea sa pămîntească. Astfel, judecata particulară are loc în a 40-a zi după moarte, şi iată pentru ce Biserica se roagă, face milostenii, pomeni, şi în acea zi pentru repauzaţi. Deci, ziua a 40-a după moarte este ziua decisivă pentru soarta Sufletului în viaţa viitoare. Este judecata particulară a lui Hristos, determinînd starea Sufletului numai pînă în ziua Judecăţii de pe urmă, Judecata generală. Această stare a Sufletului corespunzînd cu viaţa sa de pe pămînt, nu este situaţia sa definitivă (bentru veşnicie) ci este supusă la schimbare.
5+++
RăspundețiȘtergere