Parintele Visarion Iugulescu ,,Despre clevetire,,
Si fiind scos demonul, mutul a grait! (Matei IX, 33)
Frati crestini, Doi orbi si un mut indracit, spune Sf. Evanghelie de astazi, au fost vindecati de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cei doi orbi strigau in urma lui si ziceau: Miluieste-ne pe noi, Fiul lui David!" Iisus le-a zis: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Da, Doamne!" au raspuns ei. Iisus S-a atins de ochii lor si le-a zis: Dupa credinta voastra, fie voua!". Indata li s-au deschis ochii. Inca o data auzim de o credinta puternica si neclintita la acesti doi orbi, intocmai ca la sutasul cu sluga bolnava sau ca la femeia cananeeanca. Credinta acestor doi orbi a fost mare, fara indoiala, si din adancul sufletului. De aceea, s-au tamadui pe loc de la Doctorul Cel Mare, Iisus Hristos. Cei doi orbi, in inteles duhovnicesc, inchipuie sufletul si trupul. Fericit este crestinul care crede cu toata fiinta sufletului si a trupului in Dumnezeu si in existenta lucrurilor nevazute si nefericit este omul chiar in lumea aceasta, care nu poate sa creada in Dumnezeu si in existenta vietii vesnice; caci astfel de om este ca un orb pe care il conduce un alt orb, si asa cad amandoi in prapastie. Cand mintea omului este intunecata si tot trupul lui patimas, vai de sufletul acela. Cand sufletul este conduc de trup patimas si orbit de pofte si pacate, cad amandoi in prapastia iadului. Daca cei doi orbi n-ar fi crezut amandoi, nu s-ar fi vindecat, sau s-ar fi vindecat numai cel ce a crezut nestramutat.
Cand omul este orbit la suflet si la trup de fel de fel de pacate, un astfel de om este un sclav al pacatului, pe care-l auzi gemand sub greutatea patimilor. Tot trupul si sufletul lui este legat in lanturi si nu poate sa faca nici o miscare spre bine. De aceea, ii vedem si auzim pe multi zicand ca au incercat, dar nu pot sa se lase de pacate, de bautura, de femei, de jocuri, de injurat si dracuit si de multe alte patimi. Un astfel de om nu poate spune un cuvant despre Dumnezeu, el nu poate face nici cea mai mica rugaciune. Este mut, fiindca demonii il stapanesc. Sunt multi care au imbatranit si nu stiu nici rugaciunea domneasca pe care ne-a lasat-o insusi Domnul Hristos Tatal nostru. Un astfel de om, care nu stie aceasta rugaciune, este mut si nu-si poate deschide gura sa-I cante lui Dumnezeu si sa-I multumeasca pentru binefacerile Lui. Un astfel de om este un mut, intocmai ca cel din Evanghelia de astazi, si nu se va lumina, nu va putea vorbi si canta lui Dumnezeu pana nu vor iesi demonii patimilor din el. Multi au imbatranit si, odata cu ei, au imbatranit si demonii patimilor si ai pacatelor cu ei. O viata intreaga au hranit ei acesti demoni cu poftele si pacatele iar acum le e greu sa se lase de ei.
Iisus Hirstos, prin puterea Sa dumnezeiasca, a dezlegat limba unui mut si l-a facut sa poata vorbi. Dar, zadarnic voia El sa inchida gurile celor doi orbi, caci acestia raspandira vestirea vindecarii lor, in tot tinutul acela. Ei faceau insa un lucru bun, caci vesteau minunea vindecarii lor de catre Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta recunostinta a lor si-au mantuit sufletul, pentru ca au facut ceea ce trebuia facut.
Asa ar trebui sa facem si noi, pentru multele binefaceri pe care le primim de la Dumnezeu. Majoritatea crestinilor, insa, mai ales femeile, nu au nici o dezvinovatire atunci cand nu-si infraneaza gura, dand la iveala si vorbind despre metehnele semenilor lor, ca sa le strice bunul nume. Acest obicei urat este pacatul clevetirii, despre care vom vorbi astazi.
De mare trebuinta este sa ne oprim asupra acestui pacat, pentru ca clevetirea este naravul cel mai des intalnit in lumea noastra. Acest pacat iese din gura oamenilor pacatosi ca un focar de infectie pentru suflet si trup. Stim ca nu toata lumea fura sau desfraneaza dar, credem, ca nu gresim daca spunem ca aproape toti clevetesc. Mari si mici, barbati si femei, la sate si la orase, aproape toti vorbesc de rau pe altii, toti clevetesc. Clevetirea creste ca o buruiana, naravul acesta este atat de primejdios, fiindca in ochii lumii pare a fi cel mai usor pacat. Ascultati, insa, cate urmari nenorocite are acest pacat. A cleveti, a defaima sau a ponegri inseamna a te face judecator fratelui tau, aproapelui tau.
Dand in vileag scaderile aproapelui, murdarindu-i numele bun, osandindu-l, din ura sau din simpla placere, clevetitorul se otraveste singur. El nu face altceva decat sa spuna ce a auzit de la alt clevetitor, cu nascociri, exagerari sau adevaruri spuse numai pe jumatate, minciuni, soptiri spurcate la ureche si asa mai departe. Aceasta este meseria clevetitorului, ca si a diavolului, ca si diavolul cleveteste si paraste pe toti crestinii la Dumnezeu, asa dupa cum spune Sf. Scriptura. Dupa ce ne invata el, spurcatul, sa facem toate relele, ne prinde si scrie in cartile lui pacatele si rautatile pe care tot el ne-a invatat sa le facem si, apoi, da fuga la Dumnezeu si ne paraste. Asa si clevetitorul. Cand defaimam pe cineva, nu ni se pare ca facem vreun rau, caci zic unii ca fac doar putin haz ca sa treaca timpul si sa mai rada cate putin. Iata, insa, ce ne spune Sf. Scriptura, care ne arata clar ca ne inselam cumplit. Dusmanii proorocului Ieremia, citim in Vechiul Testament, se sfatuiau impotriva lui, zicand: Haideti sa-l ucidem cu vorba!".
In Pildele lui Solomon citim ca limba clevetitorului este asemenea unei sageti sau sabii ascutite, iar Ap. Iacob spune ca limba clevetitorului este plina de otrava de moarte. Intr-adevar, ca niste sabii sunt limbile cele invenitate ale clevetitorilor.
Cine ar putea spune cate nenorociri, cate certuri si manii, cata tulburare intre oameni, cata vrajba si dusmanie intre vecini, intre soti, intre prieteni si copii, intre maici si surori, intre preoti si credinciosi, cate divorturi si cata suferinta dupa acest pacat al clevetirii?! Ba, chiar mai mult, cata lume nu s-a certat si nu s-a omorat tot din cauza acestui pacat. O femeie batrana, batuta si alungata de acasa, spunea cu siroaie de lacrimi ca barbatul ei procedeaza astfel, ca i-a spus lui cineva ca ea ar fi gresit cu cineva la tinerete.
Vedeti, dupa atatia ani de casnicie, tocmai acum s-a gasit o gura clevetitoare ca sa le strice pacea si linistea la batranete. Dar, femeia aceasta platea acum, la batranete, pacatul clevetirii facut de ea la tinerete, caci intocmai parase si ea pe o vecina a ei la barbatul acesteia ca il inseala, din care cauza aceia se certau si au ajuns, pana la urma, la divort. Iata, deci, sa nu ne jucam cu pacatul clevetirii, caci vedem cum a platit aceasta femeie cat de tarziu, tocmai la batranete. De aceea, si dracii au asezat acest pacat, al clevetirii, la prima vama. Stiti ca sunt 24 de vami in vazduh; la prima vama sunt opriti clevetitoii si barfitorii, toti vorbitorii de rau. Aici sunt intrebati de toate vorbele putrede, de toate barfele si, daca cineva ar ascunde ceva, le arata scris in catastifele lor, chiar si ora cand le-au facut, caci diavolii scriu imediat ce ne-a iesit din gura, vorba graita de rau. Iata de ce Cartea Sfanta nu ne da voie sa facem nici glume, pentru ca nici acestea nu sunt bune.
Ascultati acum cate rele si cate nenorociri pot iesi din pacatul acesta al clevetirii. Prin acest pacat poti rapi cinstea omului, poti baga pe cineva la puscarie sau poti lua viata cuiva. Multi, din cauza pacatului clevetirii, a paraciunilor, au fost dati afara din servici sau din vreo functie oarecare. Multe femei cinstite au ajuns la departire cu sotii lor, fiindca cumnatele sau rudele au clevetit-o la barbat, spunand ca nu e buna de nimic si s-o lase. Asa ajung copiii pe drumuri, plangand amarati din cauza acestui pacat. Multi clevetitori vorbesc de rau pe ucenicii Domnului, pe preoti, pe propovaduitorii care vestesc Cuvantul Adevarului.
Aproape toti au suferit mult de pe urma acestui pacat, asa cum am vazut ca au suferit Sf. Apostoli si, indeosebi, Sf. Ap. Pavel. Un adevarat dezastru sufletesc fac clevetitorii in ogorul Domnului, iar diavolul culege mari si bogate roade. Exemple avem destule din Sf. Scriptura si din Vietile sfintilor. Sf. Apostoli erau clevetiti de pagani la imparatii acestora de pe vremea aceea, carora le spuneau ca razvratesc poporul si invata lumea o religie care lucreaza contra legilor imparatesti. Majoritatea crestinilor care faceau minuni erau parati la mai-marii cetatilor ca savarsesc aceste minuni prin vrajitorii, si nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Asa am vazut in Sf. Evanghelie de astazi ca poporul se mira de aceste minuni pe care le facea Iisus, iar carturarii si fariseii ziceau ca chiar cu domnul demonilor scoate pe demoni. Hula grozava impotriva lui Dumnezeu, a Duhului Sfant, hula fara de iertare, de aceea nu au putut sa primeasca iertare si se afla in fundul iadului toti acei clevetitori si barfitori.
In vremea Sf. Apostoli vedem cum clevetitorii erau crezuti de toata lumea, iar crestinii nu numai ca nu era crezuti, ci erau dati la chinuri ingrozitoare. O multime de clevetitori avea si Sf. Ap. Pavel, care vorbea urat la adresa lui, aducandu-i calomnii grozave, ca nimeni sa nu-l mai creada niciodata. Aceasta s-a intamplat multor vestitori ai Evangheliei, caci vorbele pline de veninul urii indreptate impotriva lor ii facea pe multi sa se clatine din credinta si chiar sa cada pentru totdeauna in pierzare sufleteasca. Sunt atatea guri pornite impotriva adevarului, atatea guri mincinoase, dar Dumnezeu le-a astupat pe toate, caci multi s-au indracit, a intrat necuratul in ei si i-a chinuit; aceasta este ingaduit de Dumnezeu ca sa plateasca cu chinuri grozave si sa se mantuiasca poate si ei, pana la urma. Diavolul a bagat de seama ca mult castig ii aduce limba clevetitorului. Sa fiti atenti si niciodata sa nu dati crezare clevetitorilor, caci multi si-au pierdut sufletul pentru ca au crezut vorbele lor cele magulitoare. Chiar daca n-a reusit sa darame pe cineva, vrajmasul sufletelor noastre se multumeste daca ne-a facut sa ne indoim in credinta si sa ne racim de unele persoane care ne-ar fi putut ajuta. Nu se poate spune prin cuvinte ce grozav este pacatul acesta al clevetirii. Asa dupa cum ati auzit, ca la prima vama sunt opriti clevetitorii si toti vorbitorii de rau, ascultati acum din Vietile sfintilor despre Sf. Cristina fecioara. Aceasta sfanta a murit la 32 de ani, dupa o viata plina de sfintenie. Cand a fost adusa in biserica, ca sa i se faca slujba inmormantarii, a fost asezata intr-un cosciug deschis si un mare numar de credinciosi se rugau pentru sufletul ei, asa cum este obiceiul la inmormantare. In timpul cantarii Cu sfintii odihneste, Hristoase...", moarta se ridica din sicriu si zbura ca o pasare spre tavanul bisericii, asezandu-se pe un baldachin. Vazand aceasta, lumea a fugit de frica afara, ramanand langa cosciug numai o sora a ei, mai mare, si preotul. Acestia au rugat-o pe sfanta Cristina sa coboare. Ea asculta glasul preotului, cobori ca un fulg de zapada si, impreuna cu sora ei, se duse acasa, unde povesti la toata lumea care se adunase acolo urmatoarele: Cand se desparti sufletul meu de trup, fusei inconjurata de o multime de ingeri care ma dusera intr-un loc intunecos si groaznic. Era acolo multime de suflete in chinuri si suferinta pe care nici o limba de om nu le poate descrie cu amanuntul. Pentru cei ce sufereau m-a cuprins mare mila, mai ales cand am vazut unele femei de la noi din sat care murisera de curand si care in viata erau foarte glumete, razatoare, barfitoare si clevetitoare.
Vazandu-le in ce stare de plans se afla, am intrebat ce loc este acesta si mi s-a spus ca este iadul. Sufletele acelea erau chinuite de demoni in felul urmator: pe unele pe agatau de limbi in niste carlige, ca pe vite la macelarie, la altele le turnau spurcaciuni in gura, la altele smoala fierbinte si fel de fel de chinuri grozave. Umblau printre ei serpi mari, se incolaceau pe ei si-i strangeau foarte tare, incat racneau ca vitele la abator, iar pe gura, din nas si pe urechi le ieseau viermi.
Nu am mai putut suferi sa vad acele chinuri ingrozitoare si am fost dusa imediat inaintea tronului ceresc. Aici am fost intrebata daca mi-a fost mila de sufletele acelea din iad. Eu am spus cu lacrimi ca mi-a fost tare mila si mi s-a spus ca mila aceea a fost de la Dumnezeu ca, venind eu in lume, iarasi sa marturisesc si sa spun ca acolo, in iad, cele mai multe suflete se chinuiesc din cauza limbii neInfranate."
Aceasta sfanta a mai trait 42 de ani printre pacatosi, aici, pe pamant, si cu lacrimi ii invata pe toti si ii sfatuia sa se lase de barfire, de clevetire si de tot felul de pacate. Ziua ii invata, iar noaptea fugea spre paduri, in locuri salbatice, sa se roage si sa planga pentru ei. Multi martori oculari au fost cuprinsi de frica, s-au convertit si si-au schimbat viata. Unii s-au retras prin manastiri si s-au calugarit, iar alte fete tinere si-au inchinat viata lui Dumnezeu pazindu-si fecioria si limba de la clevetiri si barfiri.
Frate si sora crestina, cand ai ceva pe fratele tau mustra-l in fata ca e mai bine. Dar si mai bine este sa urmezi invatatura Domnului Hristos: Felul vostru de vorbire sa fie ce este da, da, si ce este nu, nu. Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rau." Vorbirea crestinului nu trebuie sa fie nici poruncitoare, ca la slugi, nici cu dispret, nici cu lingusiri magulitoare, nici cu aroganta. Ci, fiecare sa sfatuim pe fratele nostru cu smerenie si cu dragoste, fiindca pacatele clevetirii si barfirii ies din mandrie, din invidie, din lene si rautate.
Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne porunceste zicand: Feriti-va sa nu defaimati", iar in alta parte zice: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati". Undeva, intr-o carte numita Prolog, scrie cum a vazut un sfant parinte un suflet care a fost dus de ingeri in fata Domnului Hristos. Acesta era plin de tot felul de pacate, dar a fost iertat de Domnul Hristos pentru ca nu facuse niciodata pacatul acesta. De aceea, i-a zis Domnul: Intrucat n-ai judecat pe nimeni, nici eu nu te judec, asa dupa cum am spun in Evanghelia Mea; luati-l si-i deschideti portile raiului". Tot in acea carte se mai spunea de un suflet care facuse multe fapte bune: postea, se ruga, facea inchinaciuni, facea metanii fara numar, dar, ce folos, ca nu tinea seama de rugaciunea aceasta scurta a lui David: Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire buzelor mele! Acest suflet era intotdeauna cu clevetirea in gura barfea si judeca pe toti, ca si cum numai el era bun pe fata pamantului. Cand a ajuns in fata judecatii, a fost osandit de Domnul Hristos cu carturarii si fariseii si cu toti cei ce L-au rastignit pe Domnul Hristos.
Sa luam aminte, fiindca aceasta cadere este mare, sa ne vedem de pacate noastre, sa smulgem buruienile si spinii din propria noastra gradina sa nu purtam noi grija de ceea ce se petrece in gradina vecinului, caci Dumnezeu, Care stie inima fiecaruia, va cumpani drept la ziua judecatii. Pana atunci suntem cu totii aici, in noaptea acestei vieti, in intunericul cel greu al ispitelor de tot felul. Crestinii nostri au ajuns intr-o stare de plans; se razboiesc unii impotriva altora in diferite chipuri. Au facut limba prastie si arunca cuvinte grele unii impotriva altora prin clevetire si barfire.
In razboaiele care au trecut s-a intamplat ca, din cauza intunericului noptii, sa se razboiasca soldatii intre ei, din diferite unitati. Asa a ajuns sa se lupte frate cu frate, nestiind, si abia cu rasaritul soarelui iesea la iveala cumplita greseala. Aceasta intamplare adevarata are un inteles adanc sufletesc pentru noi crestinii. Oare, noi cei de astazi nu facem tot asa! Nu ne razboim unii impotriva altora in noaptea invidiei si a urii de frati? Nu lovesc si nu omoara cu pietre barfitoare frate pe frate, roman pe roman, incat strainii rad de noi?! Nici o nationalitate nu este ca noi neunita in credinta si dragoste. Situatia aceasta se gaseste si in familii; vedem parinti care distrug caminul copiilor lor prin fel de fel de vorbe nechibzuite. Nu mai vorbim de razboiul crancen ce se da intre crestini, in toate privintele. Vedem in viata crestinilor nostri de astazi cum multi nu se mai tin de neamuri, se urasc si se dusmanesc, se judeca si ajung la omor.
Abia la sfarsitul vietii va vedea fiecare si vor plange cu amar cumplitul pacat in care au trait. Cand pe cer va rasari soarele Iisus Hristos si se va face ziua, atunci in zadar vor mai cauta indreptare, caci nu vor mai putea face nimic. E momentul cel mai potrivit sa lasam aceasta arma diabolica a clevetirii, a barfirii, a vorbelor indoielnice si sa strigam si noi din intunericul lumii acesteia ca cei doi orbi din Evanghelia de astazi, zicand: Miluieste-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui David, scapa-ne pe noi de orbirea aceasta sufleteasca, Fiule al lui Dumnezeu, caci nu mai putem suporta intunericul acestor pacate si lumineaza-ne ochii sufletului, ca sa vedem si noi frumusetea fetei Tale, lumina Evangheliei Tale".
Dar, pentru ca veni vorba de mutul din care a iesit demonul, sa vorbim acum putin de gura lumii de astazi de care se foloseste demonii iadului in diferite feluri pentru pierzarea sufletului celor care vor sa se intoarca la Dumnezeu. Daca clevetitorii deschid cu limba lor usile iadului si ajung in cele mai cumplite chinuri, nici cei ce asculta de ei nu au alta soarta, pentru ca si ei ajung in acelasi loc de jale si de plans in iad. Asa cum Lucifer a gresit si a cazut in prapastia iadului, tragand dupa el pe toti ingerii care au ascultat de el, tot asa se intampla si cu crestinii nostri, care slujesc pacatul acesta al clevetirii si asculta de clevetitori. De aceea, este si o vorba batraneasca, care spune ca gura lumii n-o astupa decat pamantul. Se observa in lume ca, cu cat unii oameni sunt muti pentru Dumnezeu, pentru biserica si cele sufletesti, pe atat sunt de vorbitori, barfitori si hulitori de aproapele. De toate acestea spune Sf. Ap. Pavel ca vom da seama inaintea lui Dumnezeu. Se povesteste intr-o carte veche ca un tata si cu fiul sau se duceau la targ sa vanda un magar. Tatal si fiul mergeau pe langa magar, pe jos, pana cand s-au intalnit cu niste oameni care i-au luat in primire zicandu-le: Ce oameni prosti, isi rup incaltamintea si picioarele ca sa nu strice potcoavele magarului!"
Atunci, tatal se suie pe magar si pleca. Curand se intalni cu alti calatori care ii luara iar cu gura zicandu-i: Ce tata fara pic de inima, uite, ca nu are mila de copilul lui, il lasa, sarmanul, sa bata drumul pe jos!. Tatal cobori si sui pe magar pe copilul sau. Se intalnira cu alti calatori. Vazandu-i, acestia spusera: Poftim! Se mai cheama aceasta crestere buna? Iata batranul merge pe jos iar fiul sau calare pe magar".
Ce-i de facut, mai, cu oamenii acestia? zise tatal. Se suira amandoi pe magar, cu nadejdea ca vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia facura cativa pasi si alti oameni pe care-i intalnira zisera: Ia, uitati-va, ce oameni tirani, doua matahale de oameni sanatosi merg calare pe un biet magar." Asculta, mai fiule, zise tatal, cu oamenii acestia nu o scoatem la capatai. Hai sa mai incercam unl. Coborara amandoi de pe asin, luara o prajina de lemn si, legand magarul de cate doua picioare, il ridicara in spate si pornira cu el la drum. Cand se intalnira cu alti calatori, acestia incepura sa rada ca niste nebuni fara sa se mai poata opri. Vazand ca nu e chip, de suparare, omul nostru a trantit magarul intr-un rau si s-a intors acasa fara el.
Aceasta istorioara ne arata ce pateste omul cand se ia dupa gura lumii. Gura lumii este pusa in slujba diavolului; gura lumii se amesteca si in mantuirea sufletului. Gura lumii e cea dintai arma pe care o ridica diavolul impotriva mantuirii unui suflet. Indata ce te lasi de rautati si apuci pe calea Domnului, gura lumii nu te mai scoate din ticnit, smintit, habotnic, fanatic, mironosita, pocaita, sectanta si multe alte vorbe inspirate de duhul cel necurat.
Oriunde se hotaraste un suflet pentru Dumnezeu, acolo alearga si gura lumii, si te miri de unde scoate atatea rautati si de miri si de oameni cat de usor se lasa convinsi de rautatile ce vin din gura lumii. Dar sa nu ne miram prea mult, pentru ca gura lumii, de fapt, e gura diavolului. Oamenii asculta de gura aceasta mai mult decat de Sf. Biserica, de sfintele carti, de Sf. Evanghelie, de Cuvantul lui Dumnezeu.
E destul sa spuna gura lumii despre un preot ca a facut cine stie ce greseala mica, caci diavolul scoate pana la urma acea mica greseala intr-una vrednica de condamnat la moarte. E de ajuns sa se condamne intr-o biserica toate pacatele si lucrurile diavolului, ca indata gura lumii spune ca acea biserica nu e ortodoxa. Iata, asa au ajuns crestinii nostri de intunecati, mai rau ca orbii din Evanghelia de astazi. Ei nu vad un pacat in a trai necununat; nu gasesc ca e un pacat avorturile, nu gasesc ca e un pacat sa mergi la vrajitoare, sa te imbeti sau sa fumezi.
Indeosebi, daca spui ca e pacat sa te imbeti, sa fumezi, sa te tii de tot felul de petreceri si cate altele, imediat gura lumii spune ca aceasta e invatatura sectanta, fiindca numai sectantii nu se imbata, nu fumeaza si nu danseaza. Prin urmare, ca sa fii crestin ortodox, trebuie neaparat sa te tii de aceste pacate.
Asa s-a intamplat cu un baiat tanar care, avand servici intr-un oras mare, a apucat pe cai rele, asa cum se intampla cu multi tineri. Baiatul se imbata, fuma si injura. Cineva l-a adus la biserica si atat de mult i-a placut ca s-a hotarat sa termine cu toate relele. Dar, intr-un concediu, s-a dus cateva zile pe-acasa. Acolo a povestit cu dragoste ca el merge la biserica in fiecare duminica, ca s-a lasat de pacate si se simte bine si linistit. Cum a auzit tatal lui, i-a spus ca s-a ratacit si ca se spanzura daca el se mai duce la biserica. Baiatul a facut voia tatalui sau si s-a apucat de relele de mai inainte.
Sa nu ne mai miram, deci, de ce-i bat copiii pe parinti; sa nu ne mai miram de ce le fac fel de fel de necazuri. Ce merita acest tata? Nu e un ucigas de copil? Iata de ce ajung copiii in blestem dumnezeiesc! Din cauza acestor parinti intunecati, orbi si rataciti. Copiii care vin la biserica si invata credinta adevarata nu ajung in puscarii, nu fac violuri, nu ajung bolnavi si prapaditi. Sunt fericiti, au multumire sufleteasca si aduc parintilor lor numai bucurii. Dar iata, frati crestini, de unde pleaca rautatile. Iata care sunt autorii raului, la copii si la tineret. Sa nu va inselati, caci nu va spunem din capul nostru. Cititi cartile bisericii si vedeti cum au trait adevaratii crestini ai Bisericii Ortodoxe.
Sora si frate crestin, daca vrei sa-ti mantuiesti sufletul, nu asculta de gura lumii; ai apucat pe calea mantuirii, mergi cu indrazneala si cu fruntea sus pe aceasta cale sfanta pe care au mers apostolii, martirii si mucenicii, mosii si stramosii nostri. Pe acestia ii fericeste Mantuitorul cand zice: Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine!" Auziti, cand trebuie sa ne bucuram; cand suntem ocarati si prigoniti, caci atunci indatoram pe Dumnezeu sa ne plateasca, pentru ca suferim si noi cum a suferit El. N-ascultati de gura lumii. Ascultand de gura lumii, omul din istorioara de mai sus si-a pierdut magarul. Ascultand de gura lumii si facand poftele ei, noi ne pierdem sufletul si trupul. Valoarea unui om se masoara dupa vointa lui. Vointa este facuta de Dumnezeu pentru bine, dar omul nu ia aminte.
Luminarea vointei noastre se face prin studierea si cunoasterea mai bine a datoriilor noastre crestinesti. Intarirea vointei se capata prin practicarea virtutilor, a faptelor bune. Cei care cedeaza patimilor isi pierd libertatea, devin niste sclavi ai patimilor, lipsiti de curaj si rabdare. De aceea, Mantuitorul ne recomanda multa rabdare si spune: "Intru rabdarea voastra va veti mantui sufletele voastre."
Fara rabdare nu s-a mantuit nimeni. Cand ne gandim la multimea martirilor, vedem ca toti au trecut in vesnicie prin rabdare. De aceea, sa ne rugam si noi lui Dumnezeu sa ne intareasca in rabdare, in smerenie si ascultare de dreapta credinta. Iata, lepadarea de credinta e gata. Cartea sfanta spune ca imediat dupa lepadare spune sfarsitul.
Sa luam aminte, asadar, ca zadarnic e tot ce am facut pana acum, daca ne lepadam de credinta. Nu trebuie sa facem o lepadare ca a Sf. Ap. Petru; e de ajuns sa spui sau sa scrii ca nu esti crestin sau nu mergi la biserica, si te-ai ars pentru totdeauna. Asa spune Mantuitorul: Cine se leapada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu!". Examenul acesta se apropie. Sa rugam pe Dumnezeu cu lacrimi, cu metanii si cu cainta tare ca sa-l trecem cu bine.
Rugaciune
Doamne, Dumnezeul minunilor, Cel ce ai luminat ochii orbilor si ai facut sa vada marea Ta iubire de oameni; deschide si ochii sufletelor noastre ca sa putem vedea adevarul invataturilor Tale. Cel ce ai deschis gura mutului si ai alungat demonul din el, deschide si gurile noastre, spre slava numelui Tau, ca si noi sa-ti multumim, sa-ti cantam si sa Te preaslavim, sa Te marturisim inaintea oamenilor pe Tine, Stapanul si Imparatul nostru al crestinilor.
Alunga demonii de la zidirea mainilor Tale, Doamne, si nu-i lasa sa ne faca sa clevetim, sa barfim, sa judecam pe aproapele nostru. Pune, Doamne, paza gurii noastre si usa de ingradire imprejurul buzelor noastre. Amin.
din predica Parintelui Visarion Iugulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu