Din Cuvintele Cuv. Paisie Aghioritul - Egoismul este copilul razvratit a...

Daca ai patima egoismului, cu nici un chip nu poti trece pe la vamile vazduhului.

 Nu judecati ca cineva o sa sporeasca duhovniceste umbland cu viclesug.

 O sa sporeasca pe moment, din lucrarea Satanei, dar mai pe urma... Sfintii Apostoli, Proorocii ne-au aratat prea bine calea pe care sa mergem, stim prea bine; doar citim toata ziua, dar daca nu bagam de seama…

S-a schimbat lumea. Astazi nu mai este dra­goste pentru ca nu mai este sinceritate.

 Oamenii de astazi s-au schimbat. Acum, daca scapi un cuvant, nu te uita si se sapa rautate, dar mai demult chiar daca se certau intre ei, dar imediat apoi erau cei mai buni prieteni si rautatea nu sporea in suflet.
Pentru cei care nu au dragoste de la inceput, este mai greu, si ea, dragostea, se castiga prin smerenia care se impotriveste inaltarii mintii si rautatii.

Nu socoti ca cei care au egoism sunt sanatosi la minte. Nu! 

Patima i-a biruit si se imbolnavesc de nu te mai poti intelege cu ei. De aceea sa fim atenti sa nu lasam sa ne stapaneasca egoismul, sa nu ne pretindem ca suntem ceva, „ca eu stiu mai bine ca altul”sau al­tele de felul acesta, ca atunci [cand nu facem asta] harul Duhului Sfant ne acopera.
Daca nu putem fi ca ingerii – sa nu cadem, macar sa nu fim ca diavolii – [adica nu cumva] sa nu ne pocaim.
Cel mai mare pericol asupra noastra este ne-taierea voii noastre, adica intarirea in voile noastre si de aici egoismul, care este cea mai puternica arma a Satanei, cea mai distrugatoare, fara gres, „arma atomica! 

Daca ai egoism, mai poti sa te indrepti? 

Greu, pentru ca iti trebuie smerita cugetare. 

Dar asa, in egoism, spun „Numai eu stiu. 

Ce cred eu este bine”.

Daca nu este dragoste, nu este acolo Dumnezeu. 

Mai ales ca monah nu poti spune: „Da-l incolo pe acela! 

Nu ma duc la el ca e asa, ca mi-a zis asa!” Daca noi, monahii, facem asa, ce sa mai spun de mireni? 

Daca facem asa, se vede clar ca nu mergem dupa Biserica, dupa poruncile Domnului si dupa sfaturile Sfintilor Parinti. Numai noi, in egoismul nostru, nu vedem si consideram ca mergem bine.

Toti au astazi multa scoala, stiinta, si spun: „Cum, eu, care atatea scoli am, sa ascult de acela care e om simplu si neinvatat?” 

Dar nu-i acopera harul Duhu­lui Sfant.Prin smerita cugetare putem indrazni la mila bunului Parinte Ceresc.

Poti sa ai o suta de ani de calugarie, daca nu ai in suflet smerita cugetare, esti mereu in primejdie.
Sa constientizam ca suntem neputinciosi si sa ne smerim in fata lui Dumnezeu. Sa cerem cu indrazneala la Dumnezeu, la sfintii Lui, sa ne miluiasca pen­tru bunatatea Lui.

 Pustia buna este, dar paza mare la inaltarea mintii. Adica sa zici si sa crezi ca pentru neputinta ta stai ca un osandit la pustie, iar nu ca esti mai bun ca cei din obste.

 Sa zici ca „pentru pacatele mele stau aici ca un osandit, iar cei din obste sunt sfinti”.

Trebuie rabdare oriunde ai fi, pentru ca rabda­rea niciodata nu rusineaza si cu rabdare avem nadejde ca ne vom implini dorinta mantuirii.

Parinte, sa tii minte: cand vei avea ispitele cele mai mari, sa nu dai inapoi, sa nu-ti pierzi rabdarea, ci sa te rogi cu smerenie Domnului. 

Nu ca si cum ai avea dreptul, ca asta e inaltare si e urata rugaciunea asta inaintea Domnului.

 Noi, dupa adevar, nu avem nici un drept inaintea lui Dumnezeu, decat sa ne smerim con­tinuu. Sa tii minte asta cat vei trai, ca nu vor fi ispite putine.

Sa ai barbatie duhovniceasca si sa te rogi Dom­nului cu smerita cugetare, cu zdrobire, ca noi suntem de nimic inaintea Domnului, orice vom face. Nu ca „am dreptul sa-ti cer asta, ca uite, de ce mi se intampla asa si asa?”
Rugaciunea este foarte importanta. Daca pornim cu ravna hotarata, ne silim firea, atunci si Bunul Dumnezeu ajuta cu harul Sau. Dar trebuie silinta, multa silinta din partea noastra.

Trebuie sa ne silim sa avem dragoste. Chiar daca nu avem din inima, trebuie sa ne silim sa o aratam macar. Asa ne porunceste Biserica, asa ne porunceste Adevarul. 

Sigur, daca nu ai dragoste din inima, sa o arati altuia pare o falsificatura, ca o politica, diplomatie, dar asa trebuie, macar ca nu o avem din inima sa ne silim sa o aratam in forma.
Harul Sfantului Duh ajuta, dar asta daca noi suntem barbati; dar, daca noi plecam imediat capul la ispita, atunci ce mai este de facut? Şi ispite sunt nenu­marate, fiindca ispititorul este duh si este mestesugaret si ne inseala usor.

Orice rugaciune este buna. Si „Doamne Iisuse“, si Psaltirea, si sa ridici mainile in sus cateva minute sa ceri mila la Dumnezeu, dar totul este sa ai linistea si pacea sufletului, pe care o castigi numai daca ai inradacinata in sufletul tau smerita cugetare.

 Si intotdeauna cand ne rugam, sa o facem cu umilinta, adica sa stim ca suntem nevrednici in fata lui Dumnezeu, si chiar si ca rugaciunea noastra nu este vrednica a fi primita.

Cum sa facem cele duhovnicesti? Adica cum sa ne pazim pe calea cea dreapta? Sa respectam povatuirile Bisericii.

Din: Staretul Dionisie. Lumea in vremurile de pe urma. Vol. II, Editura Prodromos, 2010

sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro