Mărgăritare duhovniceşti alese de la Sfinţii Părinţi
1) Două căi ne stau înainte: calea vieţii şi calea morţii; iar omului i-a fost lăsată libertatea de a alege pe una ori pe cealaltă - să meargă pe calea vieţii sau pe calea morţii.
2) Unde e frică de Dumnezeu, acolo e suire spre virtute; iar unde este nepăsare şi nefrică, acolo este pogorâre spre nelegiuire.
3) Ia aminte la toate şi întru toate... Ţi s-au dat ochi ca, văzând lucrurile Domnului, să-L proslăveşti pe Dumnezeu; dar dacă nu vei lua aminte ca să-i întrebuinţezi cum se cuvine, te vor arunca în desfrânare.
Ţi s-a dat limbă ca să slavosloveşti pe Atotbunul Ziditor; dar dacă nu vei lua aminte, poţi cădea în osândire şi hulă.
Ţi s-a dat auz ca, primind prin el cuvântul lui Dumnezeu, să-ţi sfinţeşti prin el inima; dar dacă nu vei lua aminte, prin el poţi să-ţi otrăveşti sufletul.
4) Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău; nu-l trece cu vederea pe cel sărman, că cel ce necinsteşte pe sărac întărâtă pe Ziditorul său; nu cleveti, că de la clevetitor îşi întoarce faţa Dumnezeu; nu grăi în deşert, că nu se va îndrepta spre bine calea celui care grăieşte în deşert; nu fi făţarnic, că sabia lui Dumnezeu stă să cadă peste capul celui cu sufletul împărţit; nu bea vin şi nu hoinări cu privirea, că de aici vin desfrânarea, dezmăţul şi patimile cele de ruşine; nu fi semeţ la cuget, ca fariseul; nu fi crâncen şi mânios, ci îndelungrăbdător şi blând, că bărbatul îndelung-răbdător are mare înţelepciune (Pilde 14, 30); nu-i fă pe oameni să suspine din pricina ta şi să te blesteme, ca nu cumva Cel Ce i-a zidit să asculte rugăciunea amarului inimii lor, şi blestemul lor să cadă asupra ta; cu bună înţelegere primeşte ceea ce ţi se întâmplă, ştiind că pentru asta vei primi răsplătire de la Dumnezeu; ascultă cu plăcere pe cel ce îţi grăieşte cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu, El însuşi e de faţă; cercetează vieţile şi învăţăturile Sfinţilor, ca să te saturi de cuvintele lor; în ziua cea rea nu te depărta de la rugăciune, până ce se va întoarce întru dulceaţă amărăciunea ei.
5) Se cuvine ţie ca totdeauna să râvneşti a fi bogat în răbdare, în frica de Dumnezeu, în trezvia minţii, în rugăciunea neîncetată, însoţită de suspinări, de lacrimi şi de ostenirea trupului, în paza inimii, în curăţia limbii, în înfrânarea ochilor şi a auzului, în neluarea aminte la căderile altora, în nemânierea pe cei care te necăjesc, în nerăsplătirea răului cu rău, în nesemeţire şi lipsa de slavă deşartă, în a te socoti pe tine însuţi mai prejos decât toţi oamenii, nevrednic de cer şi de pământ, în mare pace, în lepădarea de toate cele materiale şi trupeşti, în sărăcia cu duhul, în evlavie, post, pocăinţă şi în plânsul neîncetat, în nevoinţa aspră împotriva demonilor şi gândurilor rele ce înfierbântă trupul, în priveghere, foame, sete şi golătate, în dragostea de aproapele, în dărnicia faţă de săraci, în nedobândire şi în aruncarea întregii tale întristări la Domnul.
6) Roagă-te Domnului cu frică şi cutremur, până la saţiul inimii, slavoslovind pe Dumnezeu fără împrăştiere şi lenevie; în biserică să nu ţii cugete lumeşti, întrucât casa lui Dumnezeu casă de rugăciune este, ci ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatele tale; nu te ruga să iasă cum vrei tu, ci roagă-te precum ai fost învăţat: „facă-se cu mine voia Ta, Doamne”; în rugăciune să ceri mai înainte împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga ţie; roagă-te să fie iertate nu doar păcatele tale, ci şi ale celorlalţi oameni; roagă-te cu osârdie, fără de tulburare, pomenire a răului sau gânduri necurate; pentru rugăciune pregăteşte-te ca un luptător încercat, şi ia aminte să nu te smintească nălucirile diavoleşti; când stai la rugăciune, taie toată minciuna şi jurământul şi orice grijă lumească; ca să te poţi ruga aşa cum trebuie, împotriveşte-te păcatului până la moarte, ca un bun ostaş; fii neagonisitor şi nu te îngriji de nici un lucru pământesc; nu te ruga să se întâmple cu tine ceea ce crezi tu că este bine, ci să se întâmple ceea ce e plăcut înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu ştie mai bine ce îţ i este de folos; roagă-te cu smerenie, ca vameşul, şi nu cugeta semeţ, ca fariseul.
7) Când vin gândurile rele, grăbeşte a le izgoni prin mărturisire; nu te ruşina să mărturiseşti păcatele tale, fiindcă mărturisindu-le părintelui tău, vei zdrobi capul şarpelui.
8) Când te apropii a lucra Domnului, încinge-ţi inima pentru ispite şi necazuri.
9) Nu te lăsa momit de poftele gâtlejului, nu te amăgi cu îmbuibarea pântecelui şi alte lucruri oprite.
10) Osteneşte-ţi trupul cu posturi, cu privegheri, cu osteneli, cu citirea Dumnezeieştilor Scripturi, şi înrădăcinează în inima ta frica de Dumnezeu, frica de focul gheenei şi dorirea împărăţiei Cerurilor.
11) Nu-ţi hrăni trupul cu bucate de multe feluri, că saturarea cu ele aduce somn îndelung şi greu; şi precum norul ascunde razele de soare, aşa întunecă şi saţiul pântecelui mintea.
12) Nu stărui asupra amintirilor necurate şi pătimaşe, ca să nu te îndulceşti de ele spre pierzarea ta: cu cât întârzie mai mult în inima ta chipuri de femei, cu atât mai mare va fi pofta pe care o vor aprinde; fugi de întâlnirile cu femei necuvioase, că împreună-petrecerea cu ele se va face ţie şarpe care atrage spre pierzare; mai bine să te apropii de o văpaie arzătoare decât de femeie tânără şi necuvioasă, că ea este săgeată ucigătoare; să nu te înşele frumuseţea femeilor, că ea te cufundă în adânc cu mai multă sălbăticie decât valurile; nu adăsta la vorbă cu femeia necuvioasă, ca să nu aprindă în tine focul poftei şi să nu ardă sufletul tău: precum scânteia iscă flacără în paie, şi amintirea femeilor aprinde pofta.
13) Fii gata spre orice lucru bun; iubeşte blândeţea, seninătatea şi răbdarea; nu iubi lumea, şi vei scăpa de întristările ei; dispreţuieste-o, şi totdeauna vei rămâne în bucurie, fiindcă cel ce a dispreţuit lumea niciodată nu tânjeşte de gândurile trândăviei.
14) Nu te făli nici cu veşmântul, nici cu mersul, nici cu glasul şi cu ştiinţa vorbirii, nici cu rugăciunea sau cu alte fapte bune: aşa cum poama repede se strică în loc umed, şi virtutea devine putredă când este săvârşită cu slavă deşartă; precum nu e îngăduit a arde în cădelniţă bălegar, nici Dumnezeu nu primeşte rugăciunea celui plin de slavă deşartă.
15) Nu te îngâmfa, omule, de vreme ce eşti praf şi cenuşă! De ce-ţi ridici sprânceana, ce în curând va putrezi? Nu te înălţa mai presus de nori, ci să ştii că eşti pământ şi cenuşă: din ţărână ai fost luat, şi în ţărână te vei întoarce; mare eşti, omule, şi cinstit, şi curat, atâta vreme cât te ajută Dumnezeu; de Dumnezeu ai fost zidit, de Dumnezeu eşti şi ţinut: deci, nu te lepăda de binefaceri şi nu-L uita pe Binefăcător. Chiar dacă ai plinit virtutea, asta e fiindcă El ţi-a ajutat.
16) Dumnezeu îl numeşte rob credincios pe acela care face fără făţărnicie şi cu râvnă voia Lui; nu fi trândav, nu dormita atunci când citeşti ori cânţi, şi nu te lăsa momit de somn; alungă plictiseala în rugăciune şi ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor; nu lăsa cugetul să viseze, fiindcă acolo unde e visarea sunt aproape patimile şi demonii.
17) Osteneşte-te ziua şi noaptea pentru curăţirea inimii, nu pentru agonisirea bogăţiei, care nicicum nu te va ajuta în Ziua Judecăţii: cel ce adună comori pământeşti asemănatu-s-a cu o corabie încărcată până peste poate, care la vreme de furtună uşor piere în valuri; iubitorul de argint este legat de griji, precum robul de lanţuri; toate râurile, vărsându-se în mare, nu o pot face să dea pe dinafară, iar pe iubitorul de argint nici un fel de câştig nu-l satură; iubitorul de argint îşi umple casa cu lucruri şi cu aur, iar neagonisitorul îşi adună sieşi bunătăţi în cer, pe care mintea le îmbrăţişează prin nădejdea cea fericită.
18) Adu-ţi aminte, omule, că azi sau mâine vei vedea cerurile, îi vei vedea pe îngeri şi te vei înfăţişa înfricoşatului scaun al lui Hristos; deci, tinde-ţi ochii tăi spre înălţime - spre porţile cereşti, şi roagă-L pururea pe Dumnezeu să le deschidă înaintea ta şi să te primească; în vremea rugăciunii, când trupul ţi se pleacă spre pământ, sufletul tă u să urce sus, la Dumnezeu.
19) Adu-ţi aminte, sărmane omule, de păcatele tale şi de judecata ce va să fie; dispreţuieşte veacul cel deşert de acum şi îngrijeşte-te de cel viitor; adu-ţi aminte că adesea Lai întristat pe Dumnezeu cu vorbele, cu faptele şi gândurile; adu-ţi aminte că în ceasul în care nu te aştepţi trebuie să mori şi să dai socoteală lui Dumnezeu de toate faptele tale; scrie în inima ta aducerea-aminte de judecată şi de focul gheenei, fiindcă această amintire duce la viaţa veşnică.
20) Neîncetat roagă-te şi iubeşte liniştea, dacă vrei să-ţ i păzeşti inima desprinsă de toate lucrurile.
21) De vrei să fii adevărat fiu al lui Dumnezeu, plineşte poruncile pe care le-a poruncit Hristos Dumnezeu.
22) Dacă te-a ocărât cineva, ori te-a bătut, lasă aceasta în seama Domnului şi nu cârti, că mare e plata răbdării.
23) Sculându-te dis-de-dimineaţă, mânecă spre Domnul, iar seara grăbeşte către rugăciunea de seară; rugăciunile, suspinurile şi milosteniile noastre să urce înaintea feţei lui Dumnezeu.
24) Când se vorbeşte despre lucruri duhovniceşti, sufletul nostru să fie liber de toată grija lumească şi pământească: să izgonim din mintea noastră toate cele pământeşti şi să ne îndeletnicim numai cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, atunci când acesta se citeşte.
25) Să ne temem şi să ne cutremurăm atunci când stăm în biserică în ceasul săvârşirii Tainelor Celor înfricoşate; de vei intra cu inimă curată în biserica lui Dumnezeu - aproape e de tine mântuirea, iar dacă o vei face cu viclenie şi făţărnicie - osândirea şi muncile nu sunt departe de tine; cel ce a întinat porfira împărătească este supus pedepsei: oare nu sunt cu mult mai vrednici de pedeapsă cei ce se apropie de Dumnezeieştile Taine cu gânduri întinate, iar nu cu inima curată?
26) Trebuie să ne învăţăm şi să ne smerim trupul cu înfrânarea, astfel ca drept răsplată pentru lipsirea de strălucirea vieţii pământeşti să primim împărăţia Cerurilor, unde împreunălocuitori cu noi vor fi Sfinţii Apostoli, Proorocii, Mucenicii şi toţi drepţii, dimpreună cu cetele arhanghelilor şi îngerilor.
27) În nevoinţe şi rugăciuni să petreci viaţa ta, iar nu în lene şi plăceri deşarte; până când vom mai fi împătimiţi de viaţa cea deşartă şi de grijile ei? Oare nu-s ca un vis toate cele lumeşti, ca umbra şi ca iarba, care acuma este, iar mâine nu, azi - floare frumoasă, iar mâine ţărână puturoasă?
28) Nimic nu e mai rău decât răsfăţul pântecelui, şi nici mai ruşinos - fiindcă el face sufletul trupesc, el întunecă inima, el nu-i îngăduie a căuta la poruncile lui Dumnezeu.
29) Cum să avem nădejde de mântuire, de nu purcedem a lucra virtutea şi nu ne lepădăm de pământ şi de grijile lui? Vai nouă, dacă timpul ce ni sa dat îl cheltuim în deşertăciuni!
30) Mare folos aduce citirea Dumnezeieştilor Scripturi, căci ele sunt lumină şi hrană pentru suflet.
31) Punând început vieţuirii celei bune, să te nevoieşti a o desăvârşi, ca la bătrâneţe să te arăţi făclie ce luminează fiecăruia calea Domnului, ca să nu fie întru noi azi înfrânare şi blândeţe, iar mâine - îmbuibare şi mânie; azi - priveghere şi smerenie, iar mâine - visare şi slavă deşartă. Luaţi aminte la neamurile cele de demult şi vedeţi că toţi câţi au bineplăcut lui Dumnezeu au primit făgăduinţele cele bune prin răbdare şi statornicie în nevoinţe.
32) Neîncetat trezveşte-te, iubitule, că fără de trezvie nu vei înălţa către Dumnezeu rugăciune curată; să nu fii dispreţuitor, ci să păzeşti sfinţenia în legăturile cu ceilalţi.
33) Nimic nu-L bucură pe Dumnezeu atât de tare ca întoarcerea noastră şi trecerea de la rău la bine; mărturiseşte-ţi cu îndrăzneală şi credinţă toate păcatele tale: precum zăpada vor pieri, iar tu te vei albi.
34) Roagă-te neîncetat: nu se tem lupii de sabie cum se tem demonii de rugăciune; cei ce dispreţuiesc rugăciunile şi slujbele dumnezeieşti sunt de nevindecat, că nebuneşte fug de bolniţă; cei ce socot slavoslovirea lui Dumnezeu o îndeletnicire de mâna a doua, cei care întorc spatele dumnezeieştilor Scripturi şi cei ce n-au în gând decât plăcerile şi bucuriile pământeşti se aruncă orbeşte în prăpastia pierzării.
35) Când mergeţi undeva împreună, luaţi aminte ca niciodată să nu rămâneţi, stând de vorbă, fără frică de Dumnezeu şi fără pomenirea dreptei răsplătiri, a înfricoşatei Judecăţi şi a pedepsei păcătoşilor: încât cuvânt putred să nu iasă din gura voastră.
36) Nu este cu putinţă omului a iubi slava vremelnică şi a se învrednici de cea veşnică, fiindcă dragostea de această lume e vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.
37) De-l dispreţuieşti pe sărac, vei fi şi tu dispreţuit de către Cel Ce pentru el a sărăcit; nu-i deschizi celui care bate, nu ţi se va deschide uşa împărăţiei lui Dumnezeu; nu ţi-ai plecat urechea spre tânguirea celui necăjit, nici suspinarea rugăciunii tale nu va fi ascultată.
38) Taie trufia şi îndrăzneala, înfrânează-ţi limba şi pântecele, şi vei scăpa de mari poticneli.
39) Trăirea în deşert şi vorbirea spurcată să le alungi departe de tine, ştiind că vei da seama pentru orice cuvânt care îţi iese de pe buze; când vorbeşti cu cineva despre ceva, nu te gâlcevi, ci spune: „da”, şi e de-ajuns; dacă celălat va spune vreun lucru nepotrivit, tu zi-i: „nu înţeleg ce spui”; de înfricoşata Judecată şi de chinurile veşnice să nu se depărteze niciodată cuvântul tău, ci pretutindenea vesteşte despre ele.
40) Liniştirea (isihia) e tovărăşie cu îngerii, făurărie a tuturor virtuţilor, cea mai bună armă pentru înfrângerea vrăjmaşilor, care deschide cerul ca să primim lumina şi vederea lui Dumnezeu; iar grăirea deşartă, vorbirea fără de rânduială şi tulburările acoperă pe om cu întuneric, înăbuşă frumuseţea lăuntrică şi nu îngăduie înălţarea spre Dumnezeu, predându-l pe om patimilor, iar prin acestea - demonilor.
41) Sufletul care nu încetează cu îndeletnicirile rele nu poate nici pe Dumnezeu a-L iubi după vrednicie, nici pe diavol al urâ cu adevărat - că pe inima lui stă vălul grijilor lumeşti.
42) Cel ce a sporit în faptele bune, iar apoi s-a întors la obiceiurile cele spurcate, nu numai că îşi pierde plata pentru ostenelile de mai înainte, ci capătă şi cea mai grea osândă, ca unul ce a cunoscut dulceaţa binelui.
43) Unde sunt desfătări, jocuri, râsuri, vorbe fără de rânduială, muzică şi cântece spurcate dimpreună cu parfumuri moleşitoare, acolo e întunecare a minţii, stricare a inimii, pierzare a bărbaţilor şi femeilor, a tinerilor şi tinerelor, praznic al demonilor. Vai celor ce petrec astfel! Văpaia lor nu se va stinge, şi viermele lor nu va muri. Dimpotrivă, unde este citire şi cercetare a Scripturilor, cântare a Psalmilor, rugăciune, lacrimi, suspinuri, străpungere a inimii, milostenie, înfrânare şi râvnă pentru toate virtuţile, acolo e praznic al lui Dumnezeu, bucurie a Sfinţilor, veselie a îngerilor! Celor ce fac acestea li se deschide împărăţia Cerurilor, ca să se bucure în ea pe veci.
44) De unde se nasc bolile, de unde neputinţele şi moartea mai înainte de vreme? Oare nu de la îmbuibare şi răsfătarea pântecelui? Iar mulţumirea cu puţin e maica sănătăţii, în măsura în care ne stricăm trupul cu dezmierdările, ne stricăm şi sufletul cu patimile; trupul e pământesc, dar dacă vrem va deveni ceresc. Curăteşte, deci, vasul trupului, şi Dumnezeu Se va sălăşlui în tine.
45) Aşa cum peştele nu poate să trăiască fără apă, nici sufletul nu poate a se mântui fără de liniştire şi îndeletnicirea cu Dumnezeieştile Scripturi.
46) Când mănânci şi când bei, nu-ţi despărţi mintea de pomenirea morţii şi dă slavă lui Dumnezeu, Care a făcut o aşa de mare mulţime de mâncăruri felurite pentru hrănirea şi întărirea trupului nostru; şi nu uita că strâmtă şi mâhnicioasă este calea ce duce la viaţa veşnică.
47) Ostenelile nasc slava: să ne ostenim puţin aici în toate ispitele, strâmtorările şi necazurile, cu mare răbdare, ca să ne bucurăm dincolo în veci. Ascuţişul necazului se va preschimba în bucurie, iar ostenelile vremelnice vor aduce roada împărăţiei Cerurilor. Fără de osteneli, necazuri şi nevoinţe aspre nu vom putea culege făgăduinţele cele mari ale lui Dumnezeu.
48) Se cuvine ca cela ce se nevoieşte să se încredinţeze Domnului cu totul - cu toată inima, cu toată mintea şi cu toată tăria; şi, răstignindu-se lumii cu sufletul şi trupul, neîncetat să îi slujească plinind poruncile Lui, aşa încât, stând neabătut pe astă cale, să capete viaţa cea veşnică şi fericită.
49) Cel ce îş i înfrânează pântecele slăbeşte patimile, iar cel biruit de pântece le dă avânt. Cu cât e mai mult lemn, cu atâta e mai puternic focul; şi cu cât e mai multă hrană, cu atâta sunt mai mulţi viermi. Atunci când Duhul Sfânt Care, locuieşte în om, nu mai poate suferi putoarea dezmierdării pântecelui Se depărtează de la el, şi în locul Lui intră duhul rău, care răstoarnă totul înăuntrul omului. Aşa cum fumul goneşte albinele, răsfăţul pântecelui goneşte harul Duhului Sfânt.
50) Nu este rău a întrebuinţa puţintel vin, precum a scris Apostolul lui Timotei, că întrebuinţarea cu măsură a acestuia nu strică starea firească a trupului şi nu aţâţă în minte cugete rele; doar întrebuinţarea fă r ă de măsură seamănă spinii patimilor şi gândurilor necurate.
51) Cel ce se nevoieşte dator e să se înfrâneze, de la toate - nu doar de la mâncărurile multe şi felurite, ci şi de la tot ce este oprit. Aşa cum trupul, de e lipsit fie şi de un singur mădular, se urâteşte, şi cel ce trece cu vederea o singură latură a înfrânării nimiceşte întreaga podoabă a ei: că înfrânarea este păzirea de orice lucru şi orice năzuinţă pătimaşă şi păcătoasă, încât să nu săvârşim nimic ce nu voieşte Dumnezeu. Trebuie păzită înfrânarea în toate simţurile: în văz, în auz, în gust, în miros şi în pipăit - în umblet şi, îndeobşte, în orişicare lucru.
52) Omul ce vrea să placă lui Dumnezeu prin postire trebuie să păzească, în acelaşi timp, toate poruncile: căci pentru ce postim, de nu pentru a împlini mai lesne voia lui Dumnezeu?
53) Când îl iubim pe Dumnezeu cu iubire tare, El nu mai pomeneşte fărădelegile noastre dinainte, căci nu îi mustră pe cei ce vin la Dânsul şi nu spune: „de ce atâta vreme aţi fugit de Mine?” - ci cu iubire îl primeşte pe orice păcătos care se pocăieşte cu adevărat, atunci când vine la El. Deci, să ne alipim de Dânsul cu tărie şi să pironim trupul nostru cu frica Lui.
54) Puterea trupului o istovesc bolile, frumuseţea lui o răpeşte bătrâneţea, şi după un ospăţ bogat degrabă se întoarce iarăşi foamea. Deci, să nu ne îngrijim de ceea ce nu putem în veşnici. Să ne mutăm prin mijlocirea virtuţilor la Ierusalimul cel de sus, iar trupul să îl istovim prin osteneli şi posturi, şi să-l înrobim sufletului, ca să nu înrobească el sufletul diavolului!
55) Deasa cugetare la dumnezeieştile Scripturi omoară ca pe nişte fiare sălbatice patimile iubitoare de materie. Urmând pilda Apostolului, totdeauna să purtăm în trupul nostru moartea Domnului Iisus.
56) Privegheaţi, staţi de strajă, trezviţi-vă. Nici un adormit nu se încununează. Diavolul fuge de cel treaz şi pradă pe cel ce doarme. Deci, nu da ochilor tăi somn, nici genelor tale dormitare, ca să te mântui precum căprioara de săgeată şi pasărea de lat.
57) Să fugim de cursele acestei vieţi şi de grijile ei, care nicicum nu ne folosesc. Dacă ne-am lepădat de lume, să ne lepădăm şi de trup, că multe măiestrii are diavolul cel atotviclean. Având privirea îndreptată către cer, întru nimic să socotim necazurile vieţii de acum şi să curmăm grijile ei prin nădejde şi prin puterea lui Hristos.
58) Iată Mirele vine în miezul nopţii: luaţi aminte ca, auzind glasul Lui, să fiţi gata a ieşi întru întâmpinarea Lui. Fericită sluga pe care, venind Domnul o va găsi priveghind.
59) La mare război ne aflăm în această viaţă, împrejur umblă necredincioşii cu arcurile încordate, şi unul trage în auz - ca să ascultăm cu patimă osândirile şi clevetirile, altul trage în ochi - ca să privim cu poftă, altul trage în limbă - ca să defaime pe fratele, altul trage în pântece - ca să poftească spre mâncăruri, altul trage în mâini - ca să răpească cele străine, altul trage în picioare - ca să alerge spre rău. Drept aceea, îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului (Ef. 6, 11).
60) Ce cere de la tine Domnul, dacă nu să iubeşti dreptatea, să faci milă şi să fii gata a purcede la orice cu Domnul împreună? Să ne lipim de Domnul şi să nu cheltuim vremea noastră în zadar, ci să-I aducem, ca unui Bun Stăpân, slujirea cea mai credincioasă. El ne învaţă şi ne îndeamnă, ne mângâie şi ne ameninţă, iar celor ce îi slujesc le dă ca plată pentru ascultare împărăţia Sa.
61) Cuvine-se nouă să vieţuim ca cei cu care suntem împreună socotiţi. Scriptura ne socoate străini şi călători: deci, să trăim ca într-un han, având în minte că oricum va trebui să plecăm din el. Să ne îngrijim şi de calea, şi de cele de trebuinţă pentru calea spre viaţa veşnică; să ne îmbrăcăm cu veşmintele în care se cade să ne arătăm acolo - adică, precum porunceşte Apostolul, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu îndelungă-răbdare, cu smerenie (Col. 3, 12), că Domnul spune: nu tot cel ce îmi zice: Doamne! Doamne! va intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri (Mt. 7, 21).
62) De nu poţi să fii soare, fii măcar stea: totul este să te înalţi, părăsind pământul. 63) Focul nu-i gătit pentru noi, ci pentru diavol şi îngerii lui: deci, să nu ni-l aprindem singuri.
64) Fugi de întâlnirile cu femei, că nu numai vederea şi auzirea lor, ci chiar simţirea apropierii lor e o săgeată otrăvită. Deci, trezveşte-te, ca să scapi de pângărirea prin desfrâu şi necurăţie: că apropiindu-te de foc, nu vei scăpa nears.
65) Roagă-te des, urmând lui David, care de şapte ori în zi îl lăuda pe Domnul pentru judecăţile dreptăţii Sale (Ps. 118, 164). Nimic nu este mai mântuitor decât necontenita împreună-vorbire cu Dumnezeu prin rugăciune: că cine a păcătuit vreodată stând înaintea Domnului? Şi oare nu din nepăsarea pentru rugăciune vine păcatul? Adu-ţi aminte de porunca: neîncetat rugaţi-vă (I Tes. 5, 17) - nu cu gura, fireşte, ci punând în inima noastră suişuri către Dumnezeu ca o tămâie bineplăcută Lui.
66) Veni-va Ziua Domnului ca furul noaptea: deci, cu suflet curat şi gând priveghetor să stăm la dumnezeiasca strajă, aşa încât Domnul, venind, să nu ne afle adormiţi.
67) Să ne ascundem înlăuntrul inimii: chiar dacă afară e zarvă şi zgomot, înlăuntrul nostru să se sălăşluiască pacea lui Dumnezeu: că Duhul Se sălăşluieşte doar într-o locuinţă liniştită.
68) Numele noastre sunt scrise în ceruri: să nu le ştergem, deci, cu acritura cea nimicitoare a vieţii iubitoare de dezmierdări, ca să nu ne spună şi nouă Domnul: fii am născut şi am crescut iar ei s-au lepădat de Mine (Is. l, 2), şi să nu cadă asupra noastră mustrarea lui Pavel: alergaţi bine - cine v-a oprit? (Gal. 5, 7).
69) Îndelung ai slujit trupului spre pierzare: trezveşte-te acum cu mintea, robeşte trupul duhului, alipeşte-te de Domnul, şi El va împlini cererea inimii tale. Iubind odihna, desfătarea şi răsfăţul pântecelui, te-ai asemănat dobitoacelor necuvântătoare; acum, însă, te străduieşte să recapeţi frumuseţea cea dintâi; caută cele de sus, unde este Iisus Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu (Col. 3, 1). Patria ta cea adevărată este Ierusalimul cel ceresc, împreună-cetăţenii şi prietenii tăi - cei întâi născuţi, care sunt scrişi în cartea vieţii. Caută spre cer, spre pământ şi spre mare, şi judecă: dacă cele văzute sunt atât de minunate, cum trebuie să fie cele nevăzute? Nu te opri la cele dintâi, ci caută-le pe cele de pe urmă.
70) Din plinirea poruncilor lui Dumnezeu întru blândeţe şi răbdare se naşte rugăciunea cea neîmprăştiată şi cu îndrăznire, care înfăţişează lui Dumnezeu - Cunoscătorului tainelor - mintea goală de orice lucru, care alungă toate înşelările şi ademenirile demonilor. Vrăjmaşul cel amăgitor se strecoară tâlhăreşte în vremea înălţării inimii către Dumnezeu şi se străduie să risipească împreună-vorbirea curată şi netulburată a sufletului cu Dumnezeu, ca întru cugetarea acestuia să nu se aprindă focul cel mistuitor pentru el, fiindcă arderea inimii la rugăciune e pentru demoni văpaie arzătoare.
71) Precum soarele, bătând cu razele într-un vas de sticlă plin cu apă, îl încălzeşte dimpreună cu apa din el, aşa şi Soarele Cel nevăzut - Hristos Domnul, răsfrângându-Se în mintea ce îl contemplă în rugăciune, încălzeşte toată firea sufletului.
APOLOGETICUM 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu