Lectura Sf. Arsenie Boca - Omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu că...

Omul, zidire de mare preţ 

Omul, în întregimea lui, are a doua însemnătate după Dumnezeu. Un singur suflet e mai de preţ decât toată materia acestei lumi. Omul nu e o făptură închisă în lumea de aci. El nu se mulţumeşte numai să creadă în existenţa unei lumi nevăzute cum face omul protestant, sau să deducă cu mintea existenţa ei din lumea sensibilă, cum fac teologii catolici, ci urmăreşte să se afle într-o legătură cu ea. Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi în aceea că pentru fiecare şi în jurul fiecărui ins se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. În jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută.

Îngeri decăzuţi 

Mai înainte de a se zidi omul şi cele văzute, în lumea nevăzută a îngerilor, s-a întâmplat o nebună răutate. Lucifer şi ceata sa au vrut ei să fie mai presus de Dumnezeu. Celelalte Căpetenii de oştire îngerească s-au împotrivit acestei nebunii. Lucifer însă ca un fulger a căzut de la faţa lui Dumnezeu, făcându-se din înger luminat drac întunecat. "Vai pământului şi mării, căci diavolul a coborât la voi având mânie mare" (Apoc. 12, 12). El este leul care umblă răcnind, căutând pe cine să înghită. Între el şi suflet se începe războiul nevăzut.

Să fugim de trufie şi de deşartele nădejdi 

Nesocotit este acela care-şi pune nădejdea în oameni sau în altă făptură, oricare ar fi ea.
Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos
Nu te sprijini pe tine însuţi ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu. Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri. Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să ţi se dăruiască. Nu te înălţa deloc din pricina puterii sau a frumuseţii trupului tău, pe care o uşoară neputinţă îl doboară şi îl veştejeşte. Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi. Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. Mânia şi invidia rod inima celui trufaş.

Să ne ferim de o prea mare familiaritate 

Nu-ţi deschide inima oricui, dar vorbeşte despre treburile tale cu omul înţelept şi temător de Dumnezeu.

Nu sta în adunarea tinerilor şi a oamenilor de lume. Caută pe cei smeriţi, pe cei simpli şi nu sta de vorbă cu ei decât despre lucrurile ziditoare de suflet. Nu fi familiar cu nici o femeie, dar roagă-te lui Dumnezeu pentru toate cele pline de virtute. Nu năzui să fii familiar decât cu Dumnezeu şi cu Îngerii şi fereşte-te să fii cunoscut de oameni. Se cade să ai dragoste pentru toată lumea, dar familiaritatea îşi are neajunsurile ei.

Despre ascultare şi despre supunere 

De seamă lucru este să trăieşti în ascultare, să ai un mai mare şi să nu atârni de tine însuţi. Eşti mai bine apărat ascultând decât poruncind. Nu este bine să asculţi numai de nevoie ci şi din dragoste pentru Dumnezeu. Nu te încrede aşadar prea mult în părerea ta, ci aşează-te de bună voie ascultării de a altora. Chiar dacă părerea ta este dreaptă, dacă din dragostea pentru Dumnezeu o părăseşti ca să urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta. De te-ar trimite să furi, nu te îndoi că ar fi poruncă greşită. Tu iei plata ascultării. Iar cine te-a trimis îl va socoti Dumnezeu. Adesea am auzit spunându-se că este mai bine să asculţi şi să primeşti un sfat decât să-l dai. Se poate de asemenea întâmpla ca părerea fiecăruia să fie bună, dar nevoind să primeşti părerea celorlalţi când împrejurările sau raţiunea cer aceasta, dai dovadă de trufie şi de încăpăţânare. Hristos S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce. Nici o ordine din lume şi nici o viaţă decât prin ascultare! Ea este legătura între oameni şi Dumnezeu. Amin.

Neascultare. Greşeală. Păcat. 

Neascultarea. Greşeala este neascultarea unui duh, care nu vrea să-şi recunoască vreun stăpân şi care nu ascultă decât de sine. Păcatul este fapta . . . stricate. Astfel, după cum ne învaţă Apostolul: puterea vine de la Dumnezeu şi este supusă unui îndreptar Dumnezeiesc.

Să ne ferim de vorbirile nefolositoare

Fereşte-te cât poţi de vălmăşagul oamenilor căci primejdie este să stai de vorbă despre lucrurile lumii, chiar dacă faci aceasta cu gând curat. Dacă se cade totuşi să vorbeşti, vorbeşte atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovniceşti ajută mult la propăşirea sufletului, mai osebit între cei uniţi în Dumnezeu prin aceleaşi simţăminte şi prin aceleaşi năzuinţe. Scris este că vom da socoteală, la ziua judecăţii, de orice vorbă zadarnică.

Mijloacele prin care putem câştiga pacea lăuntrică şi propăşirea în virtute 

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. "Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea". Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! ... Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: "Biruieşte-te pe tine însuţi". Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frângeţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Împotrivirea la ispite

Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiţi de necazuri şi de încercări. De aceea este scris în cartea lui Iov: "Ispită este viaţa omului pe pământ". Nu se află om atât de desăvârşit şi de sfânt care să nu aibă, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiţi. Toţi sfinţii au trecut prin mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiţi şi au căzut. Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi. Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele şi fericirea, cele de la început. Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui ci răbdarea şi adevărata smerenie ne face mai tari decât toţi duşmanii noştri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se fereşte numai de primejdii (prilejurile din afară), sporeşte puţin. Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice şi mai cu putere. Vei birui mai sigur puţin câte puţin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare faţă de tine însuţi. Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat. Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu. 

Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaş de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre. Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea. Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început.

Să ne ferim de judecăţile cele îndrăzneţe 

Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru. Găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. "Nu judeca ca să nu fi judecat".

Parintele Arsenie Boca ,, Cararea Imparatiei,,
sursa http://www.parohiastavanger.no/biblioteca-duhovniceasca/Arsenie_Boca/Arsenie%20Boca%20-%20Cararea%20Imparatiei.pdf