“Omul slab la minte şi încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârteşte şi nu primeşte chiar de ar fi de folos.
Omul încrezut şi mândru se prinde de o craca uscată şi nu ştie că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu”.
“Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul.
Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.
Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.
Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucuram dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita.
Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul.
Ca omul se schimbă.
Azi îţi dă şi mâine îţi cere, azi te laudă şi mâine te ocăreşte.
Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată.
Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.”
“Cea mai mare faptă bună placuta lui Dumnezeu este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare şi slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteşte de a merge la biserică.
Dar şi atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minţii. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui!“
“Să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului Care zice: «Pentru tot cuvântul deșert vom da seamă în ziua judecății», iar un sfânt părinte zice că «de câte ori am vorbit m-am căit».
Mare este darul tăcerii!
Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deșartă și învățăm a ne ruga.
Părinții noștri vorbeau «șapte vorbe pe zi» cum se spune, dar cu inima și cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morții și ziua judecății, încet-încet dobândim darul tăcerii și al rugăciunii.
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu cuvintele psalmistului David: «Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele». (Psalm 140,3)
REGULA DE AUR AL CELUI CE DORESTE MANTUIREA : ,,Să vezi şi să nu vezi … să auzi şi să nu auzi …Multe să asculţi, dar puţine să vorbeşti!“
“Să socotim pe aproapele nostru mai bun decât noi, să-i cerem sfat în loc să-i dăm noi, iar lipsurile lui să i le completăm cu dragostea noastră.
Sa nu judecam, ci sa ne vedem de ale noastre pacate si caderi. Sa nu treaca o zi fara sa nu facem milostenie. Seara, macar zece metanii sa faceti.
Rugaciunea si pocainta sa va fie perna de capatai. Cere iertare mereu, chiar daca tu nu ai gresit si nu e vina ta. Pentru toti ai tau din casa , rude si alte persoane ce au trebuinta de rugaciune sa te rogi.
Nu uita de cei adormiti, ca au trebuinta de tare multa rugaciune si pomenire la Slujbe si multa milostenie. Candela cu untdelemn sa va fie aprinsa mereu- pentru Lumina celor adormiti. Sa pomenesti cat mai multe nume la slujbe si in rugaciunea ta zilnica, vii si adormiti. Acest lucru sa-l faceti toata viata..
Faceți aceasta și vă mântuiți!”
“Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care pazește pe om. Când ea te mustră înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim. Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălța cu mintea.
Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor.
Deci să avem nădejde și curaj, să nu mai greșim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere și așa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu”.
***
“O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul și a cerut canon. Iar el i-a răspuns:
Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică înaintea multora”.
“Mare este smerenia pentru calugări și pentru creștini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu.
Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele», aceasta este smerenia adevarată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul”.
Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul.Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare.
Nu lucrati faradelegea, cautati smerenia si faceti bine tuturor !
Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul", pag 132 - Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Doxologia, 2010)
sursa: Blogul dedicat parintelui Paisie Olaru
Sa nu judecam, ci sa ne vedem de ale noastre pacate si caderi. Sa nu treaca o zi fara sa nu facem milostenie. Seara, macar zece metanii sa faceti.
Rugaciunea si pocainta sa va fie perna de capatai. Cere iertare mereu, chiar daca tu nu ai gresit si nu e vina ta. Pentru toti ai tau din casa , rude si alte persoane ce au trebuinta de rugaciune sa te rogi.
Nu uita de cei adormiti, ca au trebuinta de tare multa rugaciune si pomenire la Slujbe si multa milostenie. Candela cu untdelemn sa va fie aprinsa mereu- pentru Lumina celor adormiti. Sa pomenesti cat mai multe nume la slujbe si in rugaciunea ta zilnica, vii si adormiti. Acest lucru sa-l faceti toata viata..
Faceți aceasta și vă mântuiți!”
“Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care pazește pe om. Când ea te mustră înseamnă că Dumnezeu te ceartă și trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre ca să ne pălmuiască conștiința prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune și să nu mai greșim. Și lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălța cu mintea.
Conștiința pomenește păcatele noastre și, pomenindu-le, ne smerește. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoșilor.
Deci să avem nădejde și curaj, să nu mai greșim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere și așa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu”.
***
“O femeie bolnavă s-a mărturisit la bătrânul și a cerut canon. Iar el i-a răspuns:
Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți, zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică înaintea multora”.
“Mare este smerenia pentru calugări și pentru creștini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii și nevrednici de mila lui Dumnezeu.
Cand ne defaimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci cand altul ne ocarăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam și zicem: «Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele», aceasta este smerenia adevarată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare și smerenia, care spala păcatele și biruiesc diavolul”.
Orice faci, să vezi cu ce scop faci și dacă este bun scopul.Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nicio valoare.
Nu lucrati faradelegea, cautati smerenia si faceti bine tuturor !
Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul", pag 132 - Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Doxologia, 2010)
sursa: Blogul dedicat parintelui Paisie Olaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu