"Cunostinta se desavarseste in credinta si dobaindeste putere sa urce in sus si sa simta pe Cel ce este mai inalt decait toata simtirea si sa vada lumina aceea necuprinsa de minte si de cunostinta fapturilor. Deci cunostinta este o treapta prin care urca cineva la inaltimea credintei" (cf. I Cor. 13, 9).
Omul poate cunoaste pe Dumnezeu, intai cunoscandu-se pe sine si recunoscandu-se ca faptura creata de El, prin cunoasterea lumii si semenilor si prin contemplatia in gnoza a luminii Sale. "In veacul cel de acum Dumnezeu isi arata fata Lui, dar nu cum este, caci oricat se inalta dreptii in vederea Lui, privesc chipul Lui ca in oglinda. Dar acolo, vad aratarea adevarului". Cunoasterea, ca si iubirea si contemplatia, au un caracter etern, incep aici si se desavarsesc nesfarsindu-se, in vesnicie.
"Desavarsirea nedesavarsita", are multe corespondente la Sfantul Isaac Sirul. Poate cugetand la descoperirea lui Dumnezeu inaintea proorocului Ilie pe muntele Horeb, in acea "adiere blanda si linistita" (III Regi, 19, 12). Sfantul Isaac spune ca "linistea este varful desavarsirii". Tot el concepe desavarsirea vietii crestine ca asemanarea cu Dumnezeu, "cand sufletul se face asemenea dumnezeirii prin unirea neinteleasa si se lumineaza de raza luminii celei inalte in miscarile lui". Sfantul Isaac intelege desavarsirea crestina si ca indumnezeire a omului spunand ca "lucrarea cea buna si smerita cugetare fac pe om dumnezeu pe pamant", transfigurat si spiritualizat de harul luminii si iubirii lui Dumnezeu, iradiind si sfintind mediul cosmic in care traieste, "caci credinta ii da putere sa faca zidirea noua, dupa asemanarea lui Dumnezeu" in procesul lung al istoriei crestine de a realiza "un cer nou si un pamant nou".
Desavarsirea vietii crestine se implineste in iubirea fata de Dumnezeusi de oameni: "Semnul celor ce au ajuns la desavarsire este acesta: de vor fi predati de zece ori pe zi arderii pentru dragostea oamenilor, nu se vor satura de ei", dupa pilda lui Moise (Exod 32, 31), a Sfantului Apostol Pavel (Rom. 9, 3) si a Mantuitorului Hristos (Ioan 3, 16). "Spre acest semn al asemanarii cu Dumnezeu tind toti sfintii: spre desavarsirea in dragoste fata de aproapele". In intelesul Sfantului Isaac Sirul, aceasta desavarsire in dragoste inseamna a avea inima plina de mila, sau "arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pentru pasari, pentru dobitoace, pentru demoni si pentru toata faptura. In acest caz, gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi".
Un ultim aspect al desavarsirii crestine in aceasta viata, dupa Sfantul Isaac Sirul, este smerenia, sau "preainalta smerita cugetare" in termenii Sfantului Ioan Scararul. "Dreptii adevarati socotesc pururea in ei ca nu sunt vrednici de Dumnezeu. Si aceasta dovedeste ca sunt adevarati, intrucat se socotesc pe ei pacatosi si nevrednici de grija Lui". Pe scurt! Sfantul Isaac spune ca savarsirea intregului drum sta in acestea trei:
- in pocainta, care este parasirea pacatelor mai dinainte si intristarea pentru ele.
- in curatie, care inseamna inima plina de mila pentru toata firea zidita.
- in desavarsire, care este "adancul smereniei", parasirea tuturor, atat a celor vazute, cat si a celor nevazute.
Impodobit cu toate aceste virtuti care-i tes haina de nunta, crestinul priveste moartea ca un ultim pas necesar peste pragul mormantului, acesta fiind ultima treapta din scara. In moarte, viata pamanteasca se uneste si se contopeste cu viata vesnica, care incepe si isi are radacinile pe pamant iar coroana in bolta cerului.
"Sambata noastra este ziua inmormantarii", spune Sfantul Isaac, este inceputul zilei de odihna. Pana atunci trebuie curatit pamantul sufletului de spini si maracini, prin sudorile si lacrimile sfintelor nevointe ale desavarsirii. "Iar despre Duminica, zice Sfantul Isaac, sunt lucruri mari de spus",
"Cel curat cu sufletul are inlauntrul sau tara cea cunoscuta cu mintea si soarele ce straluceste in el este lumina Sfintei Treimi. Aerul pe care il respira locuitorii acelei tari este Duhul cel Mangaietor si Prea Sfant. Iar impreuna-sezatorii lor sunt firele sfinte si netrupesti. Si viata si lumina si veselia lor este Hristos, lumina din lumina Tatalui, aceasta tara este Ierusalimul si imparatia lui Dumnezeu, ascunsa inlauntrul nostru, dupa cuvantul Domnului (Luca 17, 21). Aceasta tara e norul slavei lui Dumnezeu, in care vor intra numai cei curati cu inima, ca sa vada fata Stapanului lor si sa-si lumineze mintile lor cu raza luminii Lui".
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, trad. Pr. Dumitru Stăniloae în Filocalia X, EIBMBOR, București 1981.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu